ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3411/2009

Asupra recursurilor penale

de față;

Prin încheierea din 5

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpaților P.N.A., S.A.

și G.C., apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inițială a

inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal au declarat recurs inculpații G.C. și S.A., solicitând punerea

în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, nu există temerea că în stare de libertate ar

putea influența bunul mers al procesului penal.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii recurate, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru considerentele

ce urmează:

Inculpatul G.C. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori,

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c)

din Legea nr. 678/2001, iar inculpata S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de minori și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul

comiterii infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2)

și (3) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41, art. 42 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 lit. b)

pct. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpații au fost arestați

preventiv la data de 23 octombrie 2008, în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Prin sentința penală nr. 697

din 2 iulie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnată

inculpata S.A. la 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpatul G.C.

a fost condamnat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74

lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În fapt, s-a reținut că inculpata

S.A. și concubinul său, inculpatul P.A., în perioada 2004 – octombrie 2008, au

racolat părțile vătămate minore P.I., C.D., A.D.D., U.F.L. și L.I.,

exploatându-le prin constrângere, precum și prin modalități de captare

nonagresivă, profitând de imposibilitatea de a se apăra.

Inculpatul G.C. a indus-o în

eroare pe partea vătămată minoră C.D., determinând-o să locuiască împreună cu

el, în scopul exploatării acesteia.

Conform art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța de apel

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Dispozițiile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., prevăd că dacă instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța

dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În speță, temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și impun în continuare

privarea de libertate a acestora.

Astfel, pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor

comise, modalitatea de săvârșire a acestora, riscul de a se repeta astfel de

fapte.

Se asemenea, în cauză a fost

deja pronunțată o hotărâre de condamnare, inculpații fiind legal deținuți în

baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac.

În raport de cele expuse,

Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de inculpați sunt

nefondate, astfel că în raport de art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursurile ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații G.C. și S.A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 5907/372009 (2012/2009).

Obligă

recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 octombrie 2009.