ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2010

HOTĂRÂRE
21.04.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 166 din 30 martie 2009 Tribunalul Dolj i-a condamnat pe inculpații:

- S.B.M., fără antecedente penale;

- G.A., fiica lui C.C. și a V., fără antecedente penale,

Ambii în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., la câte 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86

1

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen. În baza art. 75 alin. (5) C. pen. a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A dedus din pedepse durata reținerii și arestării preventive a ambilor inculpați de la 6 august 2008 la 19 decembrie 2008.

- P.B.M.,  în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86

1

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

A făcut aplicația art. 75 alin. (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța i-a achitat ăe cei trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, asocierea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.

A confiscat de la inculpați drogurile ridicate precum și un cântar electronic.

Inculpații au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că începând din primăvara anului 2008 inculpatul S.B.M. s-a implicat în procurarea drogurilor din mun. București, pe care le comercializa prin intermediul inculpatei G.A. pe raza mun. Craiova.

La data de 6 august 2008, orele 19,30 inculpații S.B.M. și G.A. au fost surprinși în flagrant, în autoturismul primului, deținând droguri în scop de trafic.

Astfel, sub scaunul dreapta față al autoturismului a fost găsită o pungă în care se aflau 25 gr. fragmente vegetale uscate, 50 comprimate inscripționate „ego” și un cântar electronic. În portiera dreapta față a fost găsită o hârtie în care se aflau fragmente vegetale uscate.

Asupra inculpatei G.A. s-a găsit o folie pachet țigări ce conținea aproximativ 2 grame fragmente vegetale uscate.

La percheziția efectuată în domiciliul inculpatului S.B.M., au fost găsite 58 comprimate, o pungă cu fragmente vegetale, o caserolă cu fragmente vegetale și un dispozitiv din sticlă cu urme de substanță pulverulentă.

Prin raportul de constatare tehnico-științific s-a stabilit că resturile vegetale, în greutate totală de 45,18 grame, conțin T.H.C. iar cele 108 pastile conțin MDMA, substanțe incluse în Tabelul 1 din Legea nr. 143/2000.

Din probele administrate, a rezultat că, la rândul lui, inculpatul P.B.M. a cumpărat de mai multe ori rezină de cannabis de la inculpata G.A. în diferite locuri, pe baza înțelegerilor telefonice, pe care o folosea în consum propriu iar în unele situații o procura cu banii strânși de la prieteni, confecționa țigarete și le fuma împreună cu aceștia.

La data de 16 aprilie 2008 inculpatul P.B.M. a vândut colaboratorului autorizat M.Ș. cantitatea de 2,53 gr. rezină cannabis cu suma de 300 lei, așa cum rezultă din procesul-verbal, planșe fotografice și raportul de constatare tehnico-științifică.

Din declarațiile martorilor R.M.G., P.G., M.D. și P.I. rezultă că inculpata G.A. comercializa droguri de tipul cannabis și ecstasy pe raza mun. Craiova, ei fiind printre cumpărători.

La stabilirea existenței faptelor imputate și vinovăției inculpaților instanța a avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 6 august 2008, planșele foto, procesul-verbal de percheziționare domiciliară la locuința inculpatului S.B.M., procesul-verbal de depistare și efectuare a controlului soporal asupra martorului R.M.G., procesul-verbal de efectuare cumpărare autorizată de droguri din 16 aprilie 2008, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate, SMS-urile dintre inculpații S.B.M. și G.A., declarațiile martorilor-cumpărători de droguri de la inculpați, coroborate cu declarațiile inculpaților, care au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, în principal constând în deținere de droguri în scop de consum propriu.

În ce privește infracțiunea prev. de art. 7 pct. 2 din Legea nr. 39/2003, instanța a constatat că nu există nici o probă care să confirme existența unei structuri organizate care să acționeze coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau constituită de inculpați sau la care aceștia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit și în cadrul căreia fiecare să fi avut un rol prestabilit.

Nu sunt dovezi - arată instanța - că inculpatul P.B.M. ar fi fost conducătorul acestui grup, participația acestuia fiind mult mai redusă decât a celorlalți și, mai mult decât atât, probatoriul confirmă că acest inculpat nici măcar nu se cunoștea cu inculpatul S.B.M.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, care a criticat-o pentru greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și greșita individualizare a pedepselor, impunându-se executarea acestora în regim privativ de libertate, precum și cei trei inculpați, inculpații S.B.M. și G.A. solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și aplicarea disp. art. 81 C. pen. iar inculpatul P.B.M. solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 262 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și inculpați.

Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind legală și temeinică hotărârea de achitare a inculpaților sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constatând inexistența elementelor de fapt ale existenței unei structuri organizate, care să fi acționat coordonat, după reguli bine stabilite, inițiate sau constituite ori la care să fi aderat inculpații în cauză.

Referitor la regimul sancționator aplicat, s-a constatat de asemenea, că atât sub aspectul duratei pedepselor cât și al modalității de executare, în cauză individualizarea judiciară a fost făcută corect.

Decizia penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, criticând-o pentru menținerea dispoziției de achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și pentru greșita individualizare a pedepselor, impunându-se executarea în regim privativ de libertate, precum și de către inculpații S.B.M. și G.A., care au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, inculpatul S.B.M. cerând și înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., neexistând dovezi de săvârșire a unor acte repetate, precum și reducerea pedepselor și aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova este fondat pentru greșita individualizare a pedepsee aplicate inculpatului P.B.M. iar recursurile inculpaților S.B.M. și G.A. sunt nefondate.

Situația de fapt reținută în cauză a fost corect și temeinic stabilită, pe bază de probe, legal administrate.

Este neîndoielnic că inculpații S.B.M. și G.A., s-au cunoscut, fiind de altfel, surprinși în autoturismul primului cu ocazia realizării procedurii constatării în flagrant.

Convorbirile telefonice purtate de cei doi inculpați, înregistrate autorizat, confirmă înțelegerile acestora în domeniul traficului de droguri, chiar dacă în dialog s-au folosit termeni codificați.

Legăturile și acțiunile acestora, chiar constante, nu pot fi concretizate ca aparținând unui grup infracțional organizat, inițiat sau constituit, pentru simplul motiv că nu cuprinde minimul de trei persoane, cerut de înțelesul dat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 „grupului infracțional organizat”. Includerea în acest grup și a inculpatului P.B.M. nu este de admis atâta timp cât nu se face dovada că acesta a aderat - de participare la inițierea sau constituirea grupului nici nu poate fi vorba - la o astfel de grupare sau că ar fi cunoscut de existența acestuia.

De altfel, nu se face dovada nici cel puțin că inculpatul P.B.M. l-ar fi cunoscut pe inculpatul S.B.M.

Toate probele confirmă în exclusivitate legăturile inculpatului P.B.M. în materia traficului de droguri numai cu inculpata G.A., care îl aproviziona cu droguri, așa cum este stabilit că asigura astfel de substanțe și martorilor R.M.G., P.I. și altora.

Așa fiind, critica parchetului referitoare la greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, este neîntemeiată.

Nici motivul de casare referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților S.B.M. și G.A., nu este întemeiat.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și, esențial, adecvarea pedepselor la scopul acestora, prevăzut de art. 52 din același cod, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Sub toate aspectele motivarea individualizării pedepselor - atât al duratei, cât și al modalității de executare - este judicioasă și completă.

Împrejurările avute în vedere la reținerea circumstanțelor atenuante, respectiv vârsta acestora (20 și, respectiv, 28 de ani), lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară pozitivă, situația familială și socio-profesională, având locuri de muncă și urmând cursurile unor facultăți, conștientizarea gravității faptelor, perspectivele mari de reintegrare socială așa cum rezultă din referatele de evaluare, sunt relevante și în susținerea aprecierii instanței potrivit căreia și fără executarea pedepselor inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni.

Recursul parchetului este, însă, întemeiat în ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului P.B.M.

În adevăr, prin sentința penală nr. 82 din 14 decembrie 2004, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul P.B.M. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind liberat condiționat din executarea pedepsei la data de 22 iunie 2005, cu rest de executat de 113 zile (dosar urmărire penală fila 176).

Este evident că executarea pedepsei, chiar prin privare de libertate nu a condus, în ce îl privește pe acest inculpat, la realizarea scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atâta vreme cât, în cauza de față, susnumitul este inculpat pentru același tip de infracțiune.

În aceste condiții, suspendarea condiționată sub supraveghere a executării unei pedepsei nu are nici o justificare, neexistând nici o garanție că regimul sancționator astfel aplicat va asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, fiind reale constatările instanței de fond, referitoare la participarea mai redusă a acestui inculpat la săvârșirea faptelor, contribuția sa la aflarea adevărului, recunoscându-și vinovăția, aceste împrejurări urmează să fie caracterizată ca circumstanță atenuantă, cu efectul reducerii pedepsei, a cărei executare, însă, va avea loc în regim privativ de libertate.

Criticile inculpaților S.B.M. și G.A., menționate anterior, nu sunt fondate. Încadrarea juridică reținută de instanțe este legală. Probele, constând în principal în constatarea în flagrant a deținerii de droguri, conform procesului verbal din 6 august 2009, natura drogurilor și declarațiile martorilor R.G.M., P.G., P.I. și M.D., confirmă vânzarea repetată de astfel de substanțe - cannabis și pastile ecstasy - de către inculpata G.A., care, conform proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, le procura de la inculpatul S.B.M.

Încadrarea juridică, așa cum a fost reținută, în baza prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., este legală și întemeiată.

Pedepsele aplicate - durată și modalitate de executare - sunt corect individualizate, neimpunându-se modificarea acestora.

Față de cele ce preced, recursurile inculpaților S.B.M. și G.A. urmează să fie respinse ca nefondate.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 262 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 166 din 30 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secția penală, numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului P.B.M.

Înlătură dispozițiile art. 86

1

, art. 86

3

, art. 86

4

Face aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului P.B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Face aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.B.M. și G.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocaților aleși, în sumă de câte 75 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.B.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 143/2015
Asupra cererii de recurs în casație, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 535 din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15235/63/2011 s-a dispus: În baza art. 8 alin. (1) din
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3876/2012
interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocară suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 41
ÎCCJ 2010-01-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 35/2010
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din data de 10 martie 2009 pronunțată în Dosarul cu nr. 2507/104/2008, Tribunalul Olt, secția penală a dispus următoarel
ÎCCJ 2010-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1825/2010
și b) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii, durata reținerii și arestării preventive, pentru ambii inculpați începând de la 23 aprilie 2009 pentru G.O.D., și de la 24 aprilie 2009 pentru U.C.A.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2233/2010
i) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64
Sursă