ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1825/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1825/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 193 din 4 august 2009 a Tribunalulului Gorj, secția penală, au fost condamnați inculpații:
- G.O.D. (fiul lui E. și Ș.);
- U.C.A. (fiul lui L. și S.) fiecare, la:
- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), raportat la art. 323 alin. (2) C. pen.
- 3 ani închisoare și câte 2 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea ait. 41 - 42 C. pen.;
- cîte 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., pedepsele au fost s-au contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpații să execute pedeapsa de câte 3 ani și 2 luni închisoare și de 2 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut pentru ambii inculpați aplicarea art. 71 C. pen., în privința drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii, durata reținerii și arestării preventive, pentru ambii inculpați începând de la 23 aprilie 2009 pentru G.O.D., și de la 24 aprilie 2009 pentru U.C.A. și a fost menținută starea de arest a acestora.
Prin aceeași sentință a mai fost condamnat inculpatul P.A.D. (fiul lui l.D. și I.) la:
- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) rap. la art. 323 alin. (2) C. pen.
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, în condițiile art. 86 C. pen.
S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună regulilor prevăzute de art. 86
3
lit. a) - d) C. pen., prezența sa la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj să se facă în fiecare joi a lunii.
Potrivit art. 86
3
alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte și următoarele obligații:
- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;
-să nu schimbe domiciliul și să nu depășească limita teritorială a județului G., decât în condițiile fixate de instanță;
- să nu frecventeze spectacole sportive, localuri publice destinate consumului de alcool sau localuri cu program special de noapte;
- să nu intre în legătură cu persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martorii, experții și celelalte persoane având legătură cu cauza, să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. inculpatului i-a fost atrasă atenția asupra prevederilor art. 86
4
C. pen., privind revocarea suspendării, în cazul în care nu îndeplinește, cu rea credință, măsurile de supraveghere stabilite de instanță, precum și în cazul în care, în cursul termenului de încercare, săvârșește o nouă infracțiune.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu 23 aprilie 2009 și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15 din 23 aprilie 2009, emis de Tribunalul Gorj.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 12,58 grame rezină canabis (hașiș) și a cantității de 23.56 grame marijuana, ridicate de la inculpați.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 950 lei de la inculpatul P.A.D., bani efectiv primiți de la investigatorul sub acoperire cât și a sumei de 680 lei de la inculpatul U.C.A. precum și unui telefon mobil marca S.E., conținând cartela telefonică C. și o agendă telefonică aparținând inc. G.O.D., un telefon marca N., conținând cartela telefonică C., aparținând inc. P.A.D., un telefon marca N., conținând cartela telefonică O., aparținând inculpatului U.C.A.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 2200 lei cheltuieli judiciare, din care, sumele de câte 400 lei, și respectiv 600 lei, reprezentând onorariul pentru asistență juridică din oficiu, vor fi suportate - în avans - din fondurile M.J.
În fapt, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că organele de urmărire penală s-au sesizat cu faptul că mai mulți tineri din Municipiul Tg. Jiu, în mod frecvent organizează întâlniri între ei, pe timp de noapte și, în astfel de ocazii, consumă droguri sau pun în vânzare astfel de substanțe, către alte persoane.
Pentru stabilirea acțiunilor infracționale concrete, a numărului de infractori implicați, pentru cunoașterea identității acestora, a fost necesară introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, cu posibilitatea ca în mod autorizat sa strângă date și să culeagă informații din rândul persoanelor implicate și chiar să cumpere droguri de la traficanți.
În partea finală a cercetărilor - pentru prinderea în fapt a inculpatului U.C.A. - a fost necesară introducerea în cauză și a unui colaborator sub acoperire.
Astfel, a rezultat că inculpatul G.O.D. își are domiciliul în municipiul D.T.S., însă din a doua jumătate a anului 2008 s-a stabilit în Municipiul T.J., unde a început o strânsă relație infracțională cu inculpatul P.A.D.; până în acest moment, inculpatul G.O.D. se cunoscuse cu inculpatul U.C.A., cât și cu alți tineri implicați în activități de trafic și consum de droguri.
În a doua jumătate a anului 2008 și la începutul anului 2009, inculpații G.O.D. și P.A.D. au mers frecvent la Drobeta Turnu Severin și au cumpărat droguri sub formă de rezină de canabis (hașiș) sau marijuana (iarbă) de la inculpatul U.C.A., acesta din urmă, în afara faptului că era consumator de droguri, avea și un cerc de persoane cărora le vindea droguri pentru consum propriu sau pentru a fi traficate.
Astfel, în cursul nopții de 3/4 februarie 2009, inculpații G.O.D. și P.A.D. au efectuat o deplasare în municipiul Drobeta Turnu Severin, cu autoturismul marca V., condus de inculpatul A.D., și care aparținea familiei sale; de aiciau cumpărat droguri, care au fost puse ulterior în vânzare în orașul Bumbești Jiu și în municipiul Târgu-Jiu la diferite persoane din rândul consumatorilor pe care îi cunoștea, dar pentru că nu s-a reușit obținerea unui beneficiu suficient pentru a se efectua și alte operațiuni, inculpatul P.A.D. a apelat la investigatorul sub acoperire, după miezul nopții din data de 3/4 februarie 2009, prin mesaje expediate din proprie.
Prin investigatorul sub acoperire, la data de 04 februarie 2009, în jurul orelor 17.00, s-a cumpărat de la inculpați cantitatea de 0,20 grame rezină de canabis, pentru care inculpatul P.A.D. a negociat prețul și a primit suma de 150 lei.
În acest fel, inculpatul a apelat la investigatorul sub acoperire în ideea de a-l transforma în clientul său permanent, căruia să-i vândă cantități mai mari de droguri.
În zilele următoare, în special pe timp de noapte, inculpații G.O.D. și P.A.D. au făcut alte deplasări în municipiul Drobeta Turnu Severin de unde au cumpărat alte cantități de droguri, pe care apoi le-au vândut către diverse persoane.
Una din acțiunile inculpaților a avut loc la data de 18/19 februarie 2009, când aceștia s-au folosit pentru transport de serviciile martorului R.O.D., care i-a transportat cu autoturismul proprietatea sa.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că însoțitorii inculpaților au avut cunoștință de scopul deplasării, întrucât infractorii au motivat deplasarea pentru probleme personale și, la fața locului, i-au a lăsat mai departe, pentru a nu cunoaște persoanele de legătură și activitățile pe care le-au desfășurat. În împrejurările arătate, inculpații s-au întâlnit în mod conspirativ cu inculpatul U.C.A. și au cumpărat droguri de la acesta.
O altă faptă de genul celor prezentate mai sus a avut loc și la data de 21 - 22 februarie 2009, iar din drogurile cumpărate de inculpați a fost vândută cantitatea de 0,65 grame de hașiș către investigatorul sub acoperire, inculpatul P.A.D. pretinzând suma de 300 lei, iar în cursul nopții de 23/24 februarie 2009, a vândut către același investigator sub acoperire cantitatea de 3,17 grame marijuana.
De asemenea, la data de 01 martie 2009, în jurul orelor 22.00, inculpatul P.A.D., în strânsă legătură infracțională cu inculpatul G.O.D., a vândut - pentru suma de 300 lei - către investigatorul sub acoperire cantitatea de 15,03 grame marijuana, iar la data de 02 martie 2003 același inculpat a vândut, în schimbul sumei de 200 lei, către investigatorul sub acoperire, o altă cantitate (5,36 grame de marijuana).
În tot acest interval de timp, inculpații G.O.D. și P.A.D. au vândut sau oferit cantități de droguri către diferite persoane printre care au fost identificați B.B.M., L.M.O., S.A.l.
De asemenea, alte persoane se cunosc numai după numele date în cercul inculpaților, iar plasarea drogurilor către beneficiari se realiza în condiții în care ar fi fost greu de efectuat acțiuni de prindere în fapt, pentru că întâlnirile aveau loc la ore târzii în noapte, de multe ori prin intermediari mai puțin cunoscători ai situației reale și în locuri care ofereau condiții de siguranță pentru infractori.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel - în termen legal - inculpații P.A.D., G.O.D. și U.C.A., toți criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând achitarea, pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum și o nouă individualizare a pedepselor pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. din Legea nr. 143/2000, prin reținerea și a dispozițiilor art. 16 din aceeași lege a dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen., cu aplicarea art. 81, respectiv a art. 86
1
C. pen. pentru inculpatul U.C.A.
Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 28 din 5 februarie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P.A.D., G.O.D. si U.C.A., a menținut arestarea preventivă a inculpaților G.O.D. și U.C.A., a dedus prevenția și a menținut starea de arest a acestora.
Au fost obligați inculpații P.A.D. și U.C.A. la câte 125 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul G.O.D., la 225 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, 125 a reprezentat onorariul apărătorului desemnat oficiu.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că:
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. s-a apreciat că, obiecțiunea inculpaților este nefondată deoarece din probele administrate în cauză a rezultat, neîndoielnic, o pregătire minuțioasă privind actele materiale comise de fiecare inculpat, în raport de locurile de întâlnire dintre inculpați, de momentul în care se realiza întâlnirea dintre inculpații apelanți între ei și, respectiv, între inculpați și alți vânzători de droguri, moment situat, de regulă, în timpul nopții, faptul că inculpații implicau în acțiunile lor persoane care nu aveau cunoștiță de infracțiunile ce se consumau în prezența lor, de faptul că protecția lor era asigurată de regula prin inculpatul U.C.A., care venea la locul întâlnire însoțit de un câine pitbull, ceea ce denotă că inculpații acționau nu în mod întâmplător, ci în baza unor planuri concepute în funcție de locul, modul timpul în care urma să se facă fie procurarea de droguri fie valorificarea acestora .planuri ce vizau întotdeauna crearea unei protecții maxime pentru fiecare dintre ei.
Cu privire la inexistența infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a motivat că acesta critică este nefondată, fapta fiind probată prin procesele-verbale de filaj, cele de redarea/ transcrieria convorbirilor telefonice - necontestate de nici unul dintre inculpați - procesul verbal de prindere în flagrant procesele - verbale de percheziții domiciliare cât și procesele verbale ce redau în scris agendele telefonice ale inculpaților precum cu declarațiilor martorilor-unii chiar persoane care au oferit spre vânzare sau au cumpărat de la inculpați droguri - probe care se coroborează parțial cu recunoașterile inculpaților și care atestă atât asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni cât și activitatea de procurare și de revânzare ori oferire de droguri de risc, specifice conținutului laturii obiective a acestei infracțiuni.
Nu au fost găsite fondate nici criticile privind greșita individualizare a pedepselor, inclusiv faptul că nu s-a aplicat dispoziția de reducere a pedepsei cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece de existența unuia dintre furnizorii de droguri, respectiv a numitului B.B.M., organele de anchetă au luat cunoștință cu ocazia interceptărilor convorbirilor telefonice și nu datorită dorinței inculpaților de a furniza date ori informații cu privire la persoane care nu erau și ele verificate; totodată s-a constatat că instanța de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul special și că scopul acestora poate fi atins numai prin execuatarea într-un loc de deținere.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpații G.O.D., U.C.A. și P.A.D. au declarat, în termen legal, recursurile de față prin care solicită:
- în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - toți inculpații - și în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. - inculpații G.O.D. și U.C.A.;
- în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și posibila incidență a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 - nesocototită de ambele instanțe (inculpații G.O.D. și U.C.A.) - reindividualizarea - în sensul diminuării - a pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune și a pedepsei rezultante aplicate în baza art. 33 - 34 C. pen.- toți inculpații - și aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen. - inculpații G.O.D. și U.C.A.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor atacate, rezultă că starea de fapt - astfel cum fusese expusă în actul de sesizare a instanței - a fost temeinic stabilită în baza unui probatoriu laborios, care nu lasă nici o îndoială nici în privința existenței - absolut neîndoielnice - a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen.) și nici în privința întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.), aspecte sub care prima instanță -confirmată cu justificat temei de instanța de apel- a apreciat amplitudinea și concludenta probelor (sentință, fila 6 ), inclusiv sub aspectul vinovăției - ca trăsătură esențială a infracțiunii (art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen.).
Hotărârile atacate se constată că sunt temeinice și legale și sub aspectul individualizării pedepselor - atât cele stabilite fiecărui inculpat pentru fiecare infracțiune reținută, în concurs real, în sarcina sa, cât și pedeapsa rezultantă aplicată, în vederea executării, în baza art. 33 - 34 C. pen., instanța de fond, confirmată în întregime de instanța de apel făcând o justă individualizare a acestora în raport cu faptele săvârșite, cu gradul concret de pericol social, cu împrejurările în care au fost comise și urmările produse, precum și în raport cu atitudinea lor procesuală și cu lipsa antecedentelor penale.
În ce privește posibila incidență a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 - evocată de inculpații G.O.D. și U.C.A. - se constată că a fost examinată de instanța de apel (la cererea acelorași inculpați), care a constatat (decizie, pag. 11) că identificarea - ca "furnizor" de droguri a numitului B.B.M. s-a datorat înterceptărilor convorbirilor telefonice iar nu informațiilor pe care cei doi inculpați le-ar fi furnozat în timpul anchetei.
Așa fiind, nici critica întemeiată pe art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondată.
Totodată, Înalta Curte, examinând cauza și potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., nu a constatat existența vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.
În consecință, în baza art. 385
15
alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați urmează a fi respinse ca nefondate, cu obligarea acestora, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.O.D., U.C.A. și P.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 23 aprilie 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul G.O.D. și de la 24 aprilie 2009 la 7 mai 2010 pentru inculpatul U.C.A.
Obligă recurenții inculpați G.O.D. și U.C.A. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat P.A.D. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2010.