ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2008, petiționarii M.G., M.L. și M.I.M. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților P.E. și L.D. de la Judecătoria Buzău, R.I. și B.G., procuror, respectiv prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, V.G., M.S., V.B., I.G.M. și D.R., judecători la Tribunalul Buzău, S.A., M.C. și A.S., judecători la Curta de Apel Ploiești, C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și A.P., executor la Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

și luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarii au susținut că magistrații judecători și procurori, precum și executorul judecătoresc au săvârșit faptele cu ocazia soluționării dosarelor nr. 11677/2006; 4590/114/2007; 28/2005; 123/II/2/2008; 2111/200/2008 și 5899/2004 dar și în cadrul executării dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 2657 din 10 mai 2007 a Judecătoriei Buzău. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că faptele reclamate de petiționari nu există prin rezoluția nr. 903/P/2008 din 14 noiembrie 2008, a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penală față de magistrații judecători și procurori menționați anterior, precum și față de executorul judecătoresc.

Împotriva acestei rezoluții petiționarii M.G., M.L. și M.I.M. au formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior care, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 11909/674/II-2/2008. Nemulțumiți de soluția dată de Procurorul Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarii s-au adresat cu plângere, în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. la instanța de judecată. Examinând întregul material probator administrat în cauză Înalta Curte, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2657 din 10 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Buzău, secția civilă, în dosarul nr. 11677/2006 s-a dispus admiterea, în parte, a acțiunii formulate de reclamanta V.V.

în contradictoriu cu pârâții M.G., M.I.M. și M.L. A obligat pârâții să lase reclamantei, în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în Buzău. A respins capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobilul de mai sus. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 841 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 4590/114/2007, fiind respinse recursurile formulate de pârâții M.G., M.L. și M.I.M. Instanțele au reținut, în esență, că reclamanta V.V. a dobândit de la RAM Buzău, imobilul în litigiu, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 270 din 26 septembrie 1999 (f.25-26 dosar u.p.). Deși s-a invocat nulitatea unui act de donație, instanța a reținut că aceste aspecte exced obiectului investirii, fiind soluționate definitiv și irevocabil prin alte hotărâri judecătorești.

Cu privire la acest aspect din actele dosarului, rezultă că prin contractul de donație autentificat sub nr. 1258 din 15 aprilie 1985, de către notarul public F.E.R., numitul A.I., a donat Statului Român prin Consiliul Popular al Municipiului Buzău, apartamentul format din două camere, bucătărie, antreu, cămară, iar separat o bucătărie de vară și o magazie precum și suprafața de 96,5 mp teren. În acest fel statul a devenit proprietarul exclusiv al imobilelor ce au format obiectul contractului de donație. Legalitatea actului de donație a fost contestată de către reclamata M.L. Prin sentința civilă nr. 6050 din 24 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 6379/2002 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M.L.

în contradictoriu cu pârâta RAM Buzău sub aspectul capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a donației făcută Statului Român de către fratele reclamantei, A.I. Ulterior, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, reclamanta a vândut pârâtei V.V. imobilul, imobil care a constituit obiectul donației anterior menționate, iar în privința terenului s-a încheiat, între aceleași părți, contractul de închiriere nr. 125 din 27 iunie 2000. Deși s-a constatat legalitatea actului de donație prin hotărâre judecătorească, petiționarii au formulat, în mod repetat, și alte acțiuni civile soluționate de Judecătoria Buzău și Tribunalul Buzău, din compunerea completelor de judecată făcând parte magistrații la care se face referire în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 248 din 11 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 925 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus condamnarea inculpaților M.G. și M.L. la o pedeapsă de câte 5.000.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 320 C. pen. și câte 5.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen. Prin aceeași sentință, inculpata M.I.M. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. Aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 3.000.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

și 5.000.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 320 C. pen. S-a reținut, în esență, că pe fondul neînțelegerilor dintre inculpați și partea vătămată V.V., generate de modul în care partea vătămată folosește o parte din imobilul situat în Buzău, în zilele de 17 decembrie 2001, 20 decembrie 2001 și 28 decembrie 2001, cei trei inculpați au împiedicat-o să folosească locuința, legând poarta de la intrarea în imobil și ușa de la casă, iar în data de 28 decembrie 2001, inculpata M.I.M. a pătruns fără drept în camera ocupată de partea vătămată, amenințând-o și lovind-o. Ulterior, la data de 4 iulie 2007, persoana vătămată M.G.

a formulat plângere penală împotriva numitei V.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., invocând nelegalitatea aceluiași contract de donație nr. 1258 din 15 aprilie 1985 legalizat sub nr. 28590 din 8 octombrie 1990, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 270 din 26 septembrie 1995 între RAM Buzău și V.V. Prin rezoluția din 5 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. Rezoluția a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, iar prin sentința penală nr. 346 din 23 aprilie 2008 s-a dispus respingerea plângerii formulate de petiționarul M.G.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală. Având în vedere aspectele reținute anterior, Înalta Curte constată că rezoluția din 14 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică este legală. Magistrații judecători și procurori investiți cu soluționarea unor cauze civile sau penale la instanțele de fond sau de control judiciar, au pronunțat hotărâri judecătorești motivate în fapt și în drept. Împotriva acestora, părțile au avut deschise căile de atac prevăzute de lege, fiind examinate criticile, invocate de apelanți, de recurenți, de către instanțele competente, în limitele investirii.

Nu se poate reține vreun indiciu privind săvârșirea de către intimați a vreunei fapte penale astfel cum invocă petiționarii în plângerea formulată. Aceleași concluzii vor fi reținute și în ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc A.P. care a procedat, în condițiile legii la punerea în executare a sentinței civile nr. 2657/2007 a Judecătoriei Buzău. Pe de altă parte, ca regulă generală, orice litigiu presupune existența unor interese contrarii promovate în fața justiției. Magistrații judecători sau după caz procurori, investiți cu soluționarea cauzelor, vor examina susținerile părților prin prisma probelor administrate în cauză, în baza acestora formându-și convingerea asupra soluției ce trebuie pronunțată în cauză.

Pronunțarea unei soluții sau a unei hotărâri în detrimentul uneia din părți, nu echivalează nici cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, nici cu îndeplinirea defectuoasă a acestora și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei fapte prevăzută de legea penală. În atare condiții, Înalta Curtea în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii M.G., M.L. și M.I.M. împotriva rezoluției nr. 903/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Va menține rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii M.G., M.L. și M.I.M. împotriva rezoluției nr. 903/P/2008 din 14 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 25 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.