ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

La data de 29 noiembrie 2007, petiționarul Z.l.

a formulat plângere penală împotriva numiților B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F.,

P.G., S.A.A. și T.D., prin care a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție tragerea la răspundere penală a acestora pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., faptă săvârșită cu ocazia soluționării, în

calitatea lor de membrii ai Completului de 9 Judecători din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție a dosarului penal nr. 16085/1/2006, prin

pronunțarea deciziei nr. 92 din 19 februarie 2007.

Prin rezoluția nr. 1606/P/2007 din 25

ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art. 228 alin. (4)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., magistrați judecători

la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen., întrucât fapta nu există. S-a arătat, în cuprinsul rezoluției că,

în speță, acuzele privesc modul de soluționare de către magistrații judecători

a recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 16085/1/2006 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, iar împrejurarea că

petiționarul nu este de acord cu această soluție, nu poate constitui un motiv

pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul infracțiunii

de abuz în serviciu.

S-a conchis că, în urma efectuării actelor

premergătoare nu s-a constatat că intimații ar fi produs vreo vătămare

intereselor unor persoane, urmare faptului că, acționând cu vinovăție și cu rea

voință, și-ar fi îndeplinit defectuos sau nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de

serviciu, soluția dispusă de magistrații reclamați, fiind dată cu respectarea

legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin, fiind rezultatul

examinării tuturor probelor cauzei, al aprecierii acestora și al deliberării.

Prin rezoluția nr. 1561/957/11/2/2008 din 21

februarie 2008, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins

în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul Z.l., confirmând rezoluția nr.

1606/P/20007 din 25 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a

constatat că împrejurările de fapt au fost corect stabilite de procuror și s-a

dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se în mod justificat

la concluzia că magistrații judecători B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G.,

S.A.A. și T.D., cu ocazia analizării și soluționării dosarului penal nr. 16085/1/2006

al Înaltei Curți de Casație și Justiției, completul 9 judecători, ce avea ca

obiect recursul formulat de același petiționar împotriva sentinței penale nr. 531

din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, au respectat dispozițiile legale atunci când au pronunțat sentința

penală nr. 92 din 19 februarie 2007, în dosarul nr. 16085/1/2006, exprimându-și

propria convingere în urma administrării probelor de la dosarul cauzei,

neputându-se reține în sarcina acestora săvârșirea niciunei infracțiuni.

Împotriva rezoluției sus-menționate,

petiționarul, în termen legal, a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe

rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2158/1/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că rezoluția nr. 1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008 dată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală

și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

magistraților judecători B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D.,

este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea, ca nefondată,

a plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca,

orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face o

astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul

liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția

dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar

reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de

altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării

în cauza de față.

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen.,

„urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența

infracțiunilor, la identificarea

făptuitorilor și la stabilirea acestora, pentru a se

constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată”.

Organul de urmărire penală sesizat potrivit

unuia din modurile

prevăzute de art. 221 C.

proc. pen., efectuează acte

premergătoare

și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege,

acte care au

menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența

infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile

reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care

punerea în mișcare

sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma actelor premergătoare

efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut corect situația de

fapt potrivit căreia,

magistrații

judecători, (ce au format la 19 februarie 2007 Completul de 9 Judecători ai Înaltei

Curți de Casație și Justiție), care având spre judecare recursul formulat de

același petiționar împotriva sentinței penale nr. 531 din

17 noiembrie 2006 și pronunțând decizia penală nr.

92 din aceeași dată în dosarul nr. 16085/1/2006, au analizat motivele de recurs

invocate de parte și le-au înlăturat argumentat, potrivit dispozițiilor legale

în materie, fiind avute în vedere atât considerentele sentinței penale atacate,

cât și materialul probator administrat în dosarul nr. 483/P/2006 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, secția de urmărire penală și criminalistică.

Totodată, se mai

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorilor B.L.,

B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A.

și T.D., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

presupusă a fi săvârșită de intimații făptuitori, dispusă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică, întrucât

din întreg probatoriul

administrat în cauză

nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului

penal, ce a

făcut obiectul dosarului penal nr. 16085/1/2006, cu ocazia

efectuării actelor de cercetare judecătorească specifice

activității de judecată,

intimații și-ar fi îndeplinit cu vinovăție și

în mod defectuos atribuțiile de serviciu sau nu și-ar fi îndeplinit sarcinile

de serviciu ori ar fi comis acte

materiale,

care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat

indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor

specifice de cercetare judecătorească intimații judecători B.L., B.D., B.C., D.A.,

F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., cu ocazia soluționării

dosarului penal nr. 16085/1/2006 aflat pe rolul

Completului de 9 Judecători,

al Înaltei Curți de Casație și Justiție ar

fi săvârșit ci intenție vreo faptă de

natură

a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin a unei fapte de prin

care

să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, în mod

justificat, s-a apreciat de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta Curte

constată că petiționarul nu a produs dovezi în

sprijinul celor relevate și nu

a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de

elementele constitutive ale acestui tip de

infracțiune, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Mai mult decât atât, persoanele care

îndeplinesc o activitate

judecătorească în

cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimaților

judecători B.L. (în prezent Președinte al

Consiliului Superior al

Magistraturii) și B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G.,

S.A.A. și

T.D., judecători la Înalta Curte

de Casație și Justiție, își desfășoară activitatea în conformitate cu

dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și

atribuțiile

profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății, prin pronunțarea

unor soluții pe care le consideră legale și

temeinice,

în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior

verificate și, eventual, desființate prin

intermediul căilor de atac prevăzute de

lege. De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție,

„judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", soluțiile

acestora

exprimând convingerea

fundamentată pe probele administrate de părți.

Or, în speță nu a fost

făcut dovada că intimații, pronunțând soluția în

cauza penală mai sus-menționată,

ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage

răspunderea lor penală,

petiționarul fiind nemulțumit de faptul că judecătorii

„nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu în mod

activ, în vederea aflării adevărului și nu au lămurit în niciun fel cele 5

motive invocate de petiționar în motivarea plângerii penale introductive”.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte, în temeiul art. 278

1

alin. 8 lit.

a)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul Z.I. împotriva

rezoluției nr. 1606/P/2007

din 25

ianuarie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

menținând rezoluția

atacată ca fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul

Z.I. împotriva rezoluției nr.

1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008 dată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2008.