Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.04.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 29 noiembrie 2007, petiționarul Z.l. a formulat plângere penală împotriva numiților B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., prin care a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., faptă săvârșită cu ocazia soluționării, în calitatea lor de membrii ai Completului de 9 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dosarului penal nr. 16085/1/2006, prin pronunțarea deciziei nr. 92 din 19 februarie 2007. Prin rezoluția nr. 1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., magistrați judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. S-a arătat, în cuprinsul rezoluției că, în speță, acuzele privesc modul de soluționare de către magistrații judecători a recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 16085/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, iar împrejurarea că petiționarul nu este de acord cu această soluție, nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.

S-a conchis că, în urma efectuării actelor premergătoare nu s-a constatat că intimații ar fi produs vreo vătămare intereselor unor persoane, urmare faptului că, acționând cu vinovăție și cu rea voință, și-ar fi îndeplinit defectuos sau nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, soluția dispusă de magistrații reclamați, fiind dată cu respectarea legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin, fiind rezultatul examinării tuturor probelor cauzei, al aprecierii acestora și al deliberării. Prin rezoluția nr. 1561/957/11/2/2008 din 21 februarie 2008, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul Z.l., confirmând rezoluția nr. 1606/P/20007 din 25 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că împrejurările de fapt au fost corect stabilite de procuror și s-a dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se în mod justificat la concluzia că magistrații judecători B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A.

și T.D., cu ocazia analizării și soluționării dosarului penal nr. 16085/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiției, completul 9 judecători, ce avea ca obiect recursul formulat de același petiționar împotriva sentinței penale nr. 531 din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au respectat dispozițiile legale atunci când au pronunțat sentința penală nr. 92 din 19 februarie 2007, în dosarul nr. 16085/1/2006, exprimându-și propria convingere în urma administrării probelor de la dosarul cauzei, neputându-se reține în sarcina acestora săvârșirea niciunei infracțiuni. Împotriva rezoluției sus-menționate, petiționarul, în termen legal, a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2158/1/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraților judecători B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia, magistrații judecători, (ce au format la 19 februarie 2007 Completul de 9 Judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție), care având spre judecare recursul formulat de același petiționar împotriva sentinței penale nr. 531 din 17 noiembrie 2006 și pronunțând decizia penală nr. 92 din aceeași dată în dosarul nr. 16085/1/2006, au analizat motivele de recurs invocate de parte și le-au înlăturat argumentat, potrivit dispozițiilor legale în materie, fiind avute în vedere atât considerentele sentinței penale atacate, cât și materialul probator administrat în dosarul nr. 483/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, secția de urmărire penală și criminalistică.

Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorilor B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., presupusă a fi săvârșită de intimații făptuitori, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului penal, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 16085/1/2006, cu ocazia efectuării actelor de cercetare judecătorească specifice activității de judecată, intimații și-ar fi îndeplinit cu vinovăție și în mod defectuos atribuțiile de serviciu sau nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu ori ar fi comis acte materiale, care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească intimații judecători B.L., B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A. și T.D., cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 16085/1/2006 aflat pe rolul Completului de 9 Judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi săvârșit ci intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin a unei fapte de prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, în mod justificat, s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestui tip de infracțiune, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real. Mai mult decât atât, persoanele care îndeplinesc o activitate judecătorească în cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimaților judecători B.L. (în prezent Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii) și B.D., B.C., D.A., F.E., G.F., P.G., S.A.A.

și T.D., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății, prin pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", soluțiile acestora exprimând convingerea fundamentată pe probele administrate de părți.

Or, în speță nu a fost făcut dovada că intimații, pronunțând soluția în cauza penală mai sus-menționată, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea lor penală, petiționarul fiind nemulțumit de faptul că judecătorii „nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu în mod activ, în vederea aflării adevărului și nu au lămurit în niciun fel cele 5 motive invocate de petiționar în motivarea plângerii penale introductive”. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Z.I. împotriva rezoluției nr. 1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Z.I. împotriva rezoluției nr. 1606/P/2007 din 25 ianuarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 ianuarie 2008, pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de petiționarul A.I., împotriva
ÎCCJ 2009-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Pe data de 19 decembrie 2007, petiționarul M.C.V., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitân
ÎCCJ 2008-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o plângere înregistrată sub nr. 6077/1/2007 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul B.N. a solicitat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pe
ÎCCJ 2009-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
au instrumentat, favorizând persoanele cercetate în cauza respectivă și care au fost reclamate de petiționar. Î n lucrarea 1165/P/2009 înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 2 iulie 20098, petițio
ÎCCJ 2009-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 4 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1368/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi pen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă