ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9807/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul V.G. a solicitat, la 11

octombrie 2007, aplicarea dispozițiilor art. 998 raportat la art. 500 C. civ. și

art. 504 C. proc. pen., arătând că în perioada 3 martie 1997 – 11 iunie 1998 a

fost deținut în Penitenciarul Jilava, fără a-i fi prelungit mandatul de

arestare.

Ulterior, la 23 noiembrie 2007

reclamantul a chemat în judecată Ministerului Public, solicitând anularea

„actului de reținere” și realizarea dreptului, față de situația de fapt a

arestării sale timp de 460 de zile după expirarea mandatului de arestare

preventivă.

Tribunalul București, secția a IV –

a civilă, prin sentința civilă nr. 598 din 26 martie 2008 a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a considerat că în acțiunea

având ca obiect repararea pagubelor produse urmare a arestării nelegale,

întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen., calitatea procesuală pasivă

revine Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, și nu Ministerului Public.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul care a susținut că motivarea arestării preventive a fost dispusă de

procuror, iar el a solicitat în baza art. 111 C. proc. civ., constatarea

detenției nelegale la care a fost supus.

Prin decizia civilă nr. 842 din 13

noiembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant V.G., considerând că obiectul

cererii reclamantei l-a constituit „anularea actului și realizarea dreptului”,

respectiv reținerea nelegală în arest preventiv timp de 460 de zile, pârât

fiind indicat Ministerul Public – Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Curtea a considerat că, raportat la

obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi angajată o răspundere a

Ministerului Public, neexistând o dependență, funcțională între prepus și

comitent, respectiv între procuror și Ministerul Public.

Instanța de apel a conchis că

Tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt și a procedat la

interpretarea corectă a art. 506 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că Statul

român este cel chemat să răspundă în temeiul textelor invocate de reclamant.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul care a susținut că această hotărâre este nelegală, deoarece

judecata s-ar fi desfășurat în lipsa sa, fiind încălcate prevederile art. 6 C.E.D.O.,

considerându-se incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Se mai susține incidența art. 304

pct. 9 C. proc. civ., reclamantul considerând că obligația Ministerului Public

îi revine în conformitate cu art. 131 alin. (1) din Constituția României, ea

fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 100 C. civ., în temeiul cărora el

solicită repararea pagubei.

În finalul motivelor de recurs, se

invocă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul nepronunțării instanțelor

asupra obligativității aplicării deciziilor Curții Constituționale, dar și

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce

succed:

În mod corect Curtea de Apel

București a constatat că apelul declarat de reclamantul V.G. este nefondat,

deoarece raportat la obiectul cererii sale, anularea actului de reținere și

realizarea dreptului” Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă în

cauză.

Nu este incident motivul de

modificare invocat de recurent, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece răspunderea pentru un presupus prejudiciu cauzat nu se poate angaja

decât printr-un raport obligațional având ca debitor statul prin reprezentantul

său Ministerul Finanțelor. Apar deci ca nefondate criticile aduse de recurentul

– reclamant în sensul că acesta a solicitat constatarea, în temeiul art. 111 C.

proc. civ., faptul detenției nelegale.

Criticile recurentului privind

incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu se justifică: instanța nu a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., fiind îndeplinită procedura de citare cu reclamantul, conform

dispozițiilor art. 90 C. proc. civ.

Motivul de recurs privind incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se justifică, decizia recurată

este motivată în fapt și în drept așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. fiind indicate considerentele de drept și de fapt în

temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au

înlăturat susținerile părților.

Critica recurentului privind

fundamentul juridic al acțiunii sale nu poate fi primită, din analiza cererii

de chemare în judecată rezultă că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.

998 C. civ., raportat la dispozițiile art. 504 – 506 C. proc. pen., precizând

în mod expres că a fost deținut pe nedrept în perioada 8 martie 1997 – 11 iunie

1998, în Penitenciarul Jilava.

Instanțele de judecată au considerat

în mod just că Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă, iar

angajarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 1000 alin. (3) C.

civ. reclamă existența unui raport de subordonare în baza căruia, printr-un

acord prealabil, comitentul încredințează prepusului său o anumită însărcinare,

deci existența unei dependențe funcționale a prepusului față de comitent, care

nu există în speță, între procurorii ce au instrumentat cauza și Ministerul

Public.

Ultimele critici formulate de

recurentul – reclamant vizează incidența a două texte de lege – art. 304 pct. 10

și 11 C. proc. civ., ce au fost abrogate, astfel că nu vor mai face obiectul

analizei instanței de control judiciar.

Nefiind incidente motive de casare

sau de modificare a deciziei recurate, care să atragă nelegalitatea acesteia,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat

de recurent și în baza art. 312 C. proc. civ. va menține decizia Curții de Apel

București ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul V.G. împotriva deciziei nr. 842 din 13 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

3 decembrie 2009

.