ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9807/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul V.G. a solicitat, la 11 octombrie 2007, aplicarea dispozițiilor art. 998 raportat la art. 500 C. civ. și art. 504 C. proc. pen., arătând că în perioada 3 martie 1997 – 11 iunie 1998 a fost deținut în Penitenciarul Jilava, fără a-i fi prelungit mandatul de arestare. Ulterior, la 23 noiembrie 2007 reclamantul a chemat în judecată Ministerului Public, solicitând anularea „actului de reținere” și realizarea dreptului, față de situația de fapt a arestării sale timp de 460 de zile după expirarea mandatului de arestare preventivă.

Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința civilă nr. 598 din 26 martie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Instanța a considerat că în acțiunea având ca obiect repararea pagubelor produse urmare a arestării nelegale, întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen., calitatea procesuală pasivă revine Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, și nu Ministerului Public. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care a susținut că motivarea arestării preventive a fost dispusă de procuror, iar el a solicitat în baza art. 111 C. proc.

civ., constatarea detenției nelegale la care a fost supus. Prin decizia civilă nr. 842 din 13 noiembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant V.G., considerând că obiectul cererii reclamantei l-a constituit „anularea actului și realizarea dreptului”, respectiv reținerea nelegală în arest preventiv timp de 460 de zile, pârât fiind indicat Ministerul Public – Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi angajată o răspundere a Ministerului Public, neexistând o dependență, funcțională între prepus și comitent, respectiv între procuror și Ministerul Public.

Instanța de apel a conchis că Tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt și a procedat la interpretarea corectă a art. 506 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că Statul român este cel chemat să răspundă în temeiul textelor invocate de reclamant. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susținut că această hotărâre este nelegală, deoarece judecata s-ar fi desfășurat în lipsa sa, fiind încălcate prevederile art. 6 C.E.D.O., considerându-se incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Se mai susține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul considerând că obligația Ministerului Public îi revine în conformitate cu art. 131 alin. (1) din Constituția României, ea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 100 C. civ., în temeiul cărora el solicită repararea pagubei.

În finalul motivelor de recurs, se invocă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul nepronunțării instanțelor asupra obligativității aplicării deciziilor Curții Constituționale, dar și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect Curtea de Apel București a constatat că apelul declarat de reclamantul V.G. este nefondat, deoarece raportat la obiectul cererii sale, anularea actului de reținere și realizarea dreptului” Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nu este incident motivul de modificare invocat de recurent, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece răspunderea pentru un presupus prejudiciu cauzat nu se poate angaja decât printr-un raport obligațional având ca debitor statul prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor. Apar deci ca nefondate criticile aduse de recurentul – reclamant în sensul că acesta a solicitat constatarea, în temeiul art. 111 C. proc. civ., faptul detenției nelegale. Criticile recurentului privind incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu se justifică: instanța nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind îndeplinită procedura de citare cu reclamantul, conform dispozițiilor art. 90 C. proc.

civ. Motivul de recurs privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se justifică, decizia recurată este motivată în fapt și în drept așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind indicate considerentele de drept și de fapt în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. Critica recurentului privind fundamentul juridic al acțiunii sale nu poate fi primită, din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., raportat la dispozițiile art. 504 – 506 C. proc. pen., precizând în mod expres că a fost deținut pe nedrept în perioada 8 martie 1997 – 11 iunie 1998, în Penitenciarul Jilava.

Instanțele de judecată au considerat în mod just că Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă, iar angajarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. reclamă existența unui raport de subordonare în baza căruia, printr-un acord prealabil, comitentul încredințează prepusului său o anumită însărcinare, deci existența unei dependențe funcționale a prepusului față de comitent, care nu există în speță, între procurorii ce au instrumentat cauza și Ministerul Public. Ultimele critici formulate de recurentul – reclamant vizează incidența a două texte de lege – art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., ce au fost abrogate, astfel că nu vor mai face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Nefiind incidente motive de casare sau de modificare a deciziei recurate, care să atragă nelegalitatea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurent și în baza art. 312 C. proc. civ. va menține decizia Curții de Apel București ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.G. împotriva deciziei nr. 842 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009 .