ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3747/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1340/103 din 26 martie 2009, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.E.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a privării de libertate în mod nelegal. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 587/P din 28 mai 2002, a fost trimis în judecată pentru presupusa comitere a infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri private, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2), art. 290 și 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Deși și-a susținut constant nevinovăția, prin ordonanța procurorului s-a dispus privarea sa de libertate, fiind arestat preventiv în perioada 27 mai 2002 - 5 iunie 2002. Această măsură a avut importante repercusiuni asupra sa și a familiei sale, fiind transformat dintr-un prosper om de afaceri într-un infractor. Calvarul său nu s-a terminat pe data de 5 iunie 2002, fiind obligat să-și dedice aproape șapte ani din viață pentru a-și proba nevinovăția. Astfel, prin Decizia penală nr. 80 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost casată Decizia penală nr. 328 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava și s-au înlăturat dispozițiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași decizie fusese deja achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru care fusese dispusă măsura arestării preventive. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. La termenul din 20 mai 2009 (fila 86), reclamantul și-a precizat cererea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 490.000 lei, actualizată la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și diferența până la 10.000.000 euro, cu titlu de daune morale (la un curs de 4 lei/euro). Prin încheierea din 17 iunie 2009 (filele 122.-123 dosar), s-a respins c a neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Statul Român, prin M.E.F.P., pentru motivele expuse pe larg în considerentele încheierii.

Același pârât a invocat excepția inadmisibilității cererii de despăgubiri aferente perioadei ce vizează condamnarea reclamantului, arătând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., întrucât acesta nu se afla în situația de a fi fost condamnat definitiv, iar în urma rejudecării să fi fost achitat. Instanța a respins excepția inadmisibilității invocata de pârât prin întâmpinare, reținând în principal că inadmisibilitățile nu sunt consacrate ca excepție în procedura civilă și prin invocarea acestora se urmărește încălcarea dreptului de acces la o instanță. Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. presupune tocmai analiza pe fond a cererii formulate și nu poate fi interpretată ca un fine de neprimire, care să conducă la respingerea de plano a acțiunii pe motiv de inadmisibilitate.

Prin sentința civilă nr. 655/C din 29 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Statul Român, prin M.E.F.P.; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.C. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri constând în suma de 15 lei, cu titlu de daune materialei și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale. S-a dispus ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri să fie actualizate cu indicele de inflație de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii până la plata efectivă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea în pretenții pe dispozițiile art. 504 și urm. C. proc.

pen., arătând că a fost privat de libertate în mod nelegal, iar durata mare a procesului i-a adus o serie de prejudicii materiale și morale; că din cuprinsul alin. (1) al art. 504 C. proc. pen., rezultă clar că repararea prejudiciului în ipoteza reglementată de acest text de lege se datorează doar persoanei condamnate definitiv, cu condiția ca în urma rejudecării cauzei să fie achitată; că, în speță, reclamantul nu a fost condamnat definitiv pentru vreo infracțiune ci, în cadrul exercitării căilor legale și ordinare de atac, a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată condamnarea inițială (dată printr-o hotărâre nedefinitivă) a fost înlăturată și s-a dispus încetarea procesul penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.

S-a conchis, că nu se poate vorbi în acest sens despre o eroare judiciară pentru a se putea face aplicarea art. 504 alin. (1) C. proc. pen. Instituirea cailor de atac s-a făcut de către legiuitor tocmai în scopul asigură legalității procesului penal, al aflării adevărului și pentru ca nici o persoană nevinovată să fie trasă la răspundere penală. Asigurarea accesului la căile de atac reprezintă o garanție a desfășurării echitabile a procesului penal, așa încât reclamantul nu poate obține obligarea statului la repararea unui prejudiciu pe care acesta susține că l-a suferit, prevalându-se de achitarea obținută chiar în urma exercitării căilor de atac pe care statul i le-a pus la dispoziție în vederea realizării scopului pentru care a început și s-a desfășurat întreg procesul penal, iar, din această perspectivă, pretențiile reclamantului la despăgubiri materiale și moral aferente întregii perioade de desfășurare a procesului penal sunt neîntemeiate.

Însă, în cazul reclamantului, factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, 27 mai 2002 - 5 iunie 2002, de 10 zile, deoarece derularea procesului penal reprezintă o cauza licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic, pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză. Instanța a reținut că reclamantul a fost victima unei arestări nelegale în raport cu dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., având în vedere și faptul că pentru infracțiunea de înșelăciune, singura care putea determina arestarea ca limite speciale de pedeapsă (închisoare mai mare de doi ani), s-a dispus prin hotărâre definitivă achitarea.

De asemenea, prin Decizia penală nr. 312/RP din 5 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, s-a revocat măsura arestării preventive și s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, reținându-se că acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei. Articolul 505 din C. proc. pen. reglementează felul și întinderea reparației, stipulând că ea constă în plata unei sume de bani sau, după caz, în constituirea unei rente viagere, respectiv în încredințarea unui institut de asistență socială și medicală, și este, în toate cazurile, suportată de stat, prin M.F.P.

La stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. Mai mult decât atât, persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechime în muncă stabilită potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate. Cât privește daunele morale solicitate, instanța a reținut că, prin lipsirea de libertate pe o perioada de 10 zile, reclamantului i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice ca și suferințele fizice provocate de o atare măsura pot și trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Deși reclamantul nu a administrat dovezi în această privință, este de netăgăduit că orice arestare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social si profesional, le lezează demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, instanța, statuând în echitate, are în în vedere, în principal, criteriile referitoare la suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea prestigiului profesional al reclamantului, precum și a personalității sale morale.

În raport de situația de fapt concretă în care reclamantul a fost pus, având în vedere și durata arestării preventive (10 zile), instanța a apreciat că suma de 10.000 lei (100.000.000 lei vechi) reprezintă și exprimă o reparație pecuniară echitabilă și o compensare corectă și neexagerată a prejudiciu moral suferit de acesta. Cuantumul daunelor morale pretinse de reclamant apare disproporționat față de prejudiciul efectiv, întrucât reparația trebuie să fie echitabilă și proporțională cu prejudiciul. În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța a reținut că reclamantul a pretins 490.000 lei, invocând pierderile înregistrate pe parcursul celor șapte ani de procese penale. Or, așa cum s-a arătat mai sus, în speța nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc.

pen., pentru a se acorda despăgubiri pentru întreaga perioadă a procesului penal, ci daunele pot privi exclusiv perioada detenției preventive, respectiv 27 mai 2002 - 5 iunie 2002 (în aplicarea art. 504 alin. (2) C. proc. pen.). În raport de înscrisurile depuse la dosar, s-a dovedit ca prejudiciu material efectiv îl reprezintă doar salariul de care a fost lipsit reclamantul în timpul perioadei de arest, care, conform mențiunilor din cartea de muncă, era de 450.000 lei vechi pe lună, iar, în raport cu cele 10 zile de arest, instanța a constatat că reclamantului i se cuvin 150.000 lei vechi (15 lei noi). S-a mai reținut, că, înscrisurile vizând activitatea firmei SC N. SRL la care reclamantul era administrator și asociat (împreună cu alte persoane), nu fac dovada unui prejudiciu efectiv încercat ca urmare a lipsei reclamantului din societate timp de 10 zile, în perioada arestului.

Ca și daunele morale, daunele materiale sunt o consecință directă a arestării preventive nejustificate. Prin Decizia nr. 104 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins apelurile promovate de apelanta-pârâtă D.G.F.P. Neamț, în numele și pentru M.F.P. și de apelantul-reclamant C.C., ca nefondate, reținând, în esență, următoarele: Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Este de principiu că în cazul cererii de chemare în judecată, prin obiect se înțelege pretenția concretă a reclamantului. Conform art. 112 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ., obiectul cererii și motivele pe care se întemeiază cererea sunt două elemente distincte ale conținutului cererii de chemare în judecat.

Motivele de drept pe care reclamantul are obligația, conform art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., să le menționeze în cererea de chemare în judecată, reprezintă cauza raportul juridic sau a obligației puse în discuție (cauza debendi). Conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. La prima instanță reclamantul a fost asistat de apărător ales , iar c ererea de chemare în judecată cuprinde un singur obiect și anume acordarea de daune materiale și morale pentru privarea de libertate în mod nelegal. Durata procesului penal a fost invocată de reclamant doar ca motiv de fapt în susținerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, Curtea a constatat că reclamantul nu a invocat principiile generale de drept la care face referire pentru prima dată în cererea de apel, ci, doar dispozițiile art. 504 și următoarele C. proc. pen. și ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. În cursul soluționării procesului la prima instanță, reclamantul nu și-a completat nici obiectul și nici temeiul juridic al acțiunii Daunele materiale și morale pentru durata procesului penal fiind invocate ca obiect al cererii de chemare în judecată pentru prima dată în apel, instanța de apel nu a analizat criticile apelantului ce fac referire la acestea.

Pentru aceleași considerente, Curtea nu a analizat nici susținerile apelantului-reclamant cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de acesta în cursul soluționării proceselor având ca obiect măsura arestării preventive. Limitându-se doar la durata arestării preventive, așa cum în mod judicios a procedat și prima instanță, instanța de apel a apreciat că sentința apelată este temeinică sub aspectul cuantumului daunelor materiale și morale, neimpunându-se a fi schimbată sub acest aspect. Astfel, în raport de obiectul acțiunii, s-a reținut în mod corect că probatoriul administrat în cauză nu confirmă decât existența prejudiciului material concretizat în salariul de care a fost lipsit reclamantul în timpul arestului preventiv.

Referitor la cuantumul daunelor morale, s-a reținut că, în raport de principiile reparării prejudiciului moral, de practica judiciară națională și cea europeană, acesta reprezintă o satisfacție echitabilă pentru reclamant; că daunele morale nu reprezintă o amendă excesivă și nici nu pot constitui o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate, și că apelantul-pârât a solicitat diminuarea daunelor morale fără a arăta, nici măcar orientativ, un alt cuantum al acestora. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.C. și pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Neamț, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive: Reclamantul C.C., prin recursul său, a arătat că instanța a apreciat că nu trebuie să fie despăgubit pentru toate cheltuielile materiale și pentru suferința morală și psihică la care a fost supus pe perioada celor 8 ani de judecată, cât a durat procesul, invocând dispozițiile art. 504 C. proc.

civ., potrivit cărora există posibilitatea despăgubirii „pentru arestul nelegal”. Or, instanța trebuia să judece pe fond această cerere și să dea o soluție după principiile de drept, în cazul în care aprecia că „nu are text de lege expres” și, după normele europene, să verifice dacă durata de 8 ani a procesului a fost una rezonabilă, și să-l despăgubească pe reclamant în mod echitabil și nu doar simbolic. A mai arătat, că despăgubirea acordată, inclusiv pentru perioada arestului nelegal, este foarte mică, întrucât în această perioadă a suferit pe toate planurile, respectiv moral, precum și din punct de vedere al sănătății și familiei. De asemenea, despăgubirea materială ar trebui să cuprindă efectiv cheltuielile de judecată, cheltuielile de deplasare la termenele de judecată, onorariile avocațiale, diurnele pentru deplasări pentru a lua legătura cu apărătorii.

În ceea ce privește daunele morale, s-a arătat că „acestea trebuie să cuprindă și să aibă caracter echitabil, a suferinței reale” ce i s-a produs reclamantului și familiei sale. Sub aspectul duratei procesului, de 8 ani, s-a arătat că aceasta trebuie apreciată în mod clar ca fiind o durată ce depășește cu mult termenul rezonabil, iar, în această perioadă, reclamantul arată că a stat sub semnul insecurității personale, a fost tracasat permanent, nu s-a putut ocupa corespunzător de probleme personale, de sănătate, de familie, ci a trebuit în permanență să își dedice timp, efort fizic și material, pentru apărare și prezentare la procese. A conchis, că suma pentru care s-a dispus a fi despăgubit material și moral stabilită de Tribunalul Neamț este derizorie și nu are caracterul unei despăgubiri echitabile.

Prin recursul său, pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Neamț, a arătat că daunele morale și materiale acordate reclamantului, în sumă de 10.000 lei, trebuie redimensionate, în sensul diminuării acestora, pentru cele ce urmează: Arestarea reclamantului a avut loc în perioada 27 mai 2002 - 5 iunie 2002, astfel că acordarea de daune în sumă de 10.000 lei apare ca fiind excesivă; că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 504 (1) C. proc. pen., întrucât reclamantul nu se află în situația de a fi fost condamnat definitiv, iar, în urma rejudecării, să fi fost achitat. În speță, reclamantul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. proc. pen., pentru care nu a fost condamnat definitiv, fiind achitat încă din primul stadiu procesual și de art. 290 C. proc.

pen., pentru care a fost condamnat definitiv, iar ulterior pentru această faptă nu a operat achitarea ci încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. S-a mai arătat, că la redimensionarea sumei acordate reclamantului cu titlu de despăgubiri morale, trebuia să se aibă în vedere „prejudiciul moral exclusiv dovedit”, faptul că „eroarea judiciară” suferită de reclamant a fost reparată, în principal, prin măsura achitării și prin aducerea la cunoștința opiniei publice a acestei măsuri, și faptul că despăgubirile morale ce se acordă în acțiunile formulate în temeiul art. 504 C. proc. pen., apar ca o măsură adiacentă reparației principale, respectiv de revocare a măsurii privative de libertate, ilegale, astfel încât cuantumul exagerat al acestora nu trebuie să le transforme într-o „îmbogățire fără justă cauză”.

Aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută nu după criterii patrimoniale, ci, dimpotrivă, nepatrimoniale, cum ar fi importanța acestuia, durata și intensitatea daunelor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciului moral, și, mai mult, aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate. Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamantul C.C. ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și criticile formulate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Neamț, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente: Deși nu arată expres, reclamantul susținând că instanța trebuia să judece pe fond cererea sa prin care a solicitat despăgubiri de la Statul Român pentru „purtarea sa în cadrul unui proces care a avut o durată de 8 ani”, a criticat implicit pronunțarea deciziei apelate cu aplicarea greșită a prevederilor art. 294 (1) C. proc. civ., potrivit cărora „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și altele asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”. Solicitarea reclamantului de a i se acorda despăgubiri pentru perioada de 8 ani, cât a durat judecata procesului penal, a fost formulată pentru prima dată prin cererea de apel.

Cererea introductivă de instanță, așa cum a fost precizată ulterior, a avut un singur petit și anume obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și morale, al căror cuantum a fost modificat, fila 3 dosar fond. Față de caracterul de strictă interpretare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor morale pentru durata procesului penal formulată pentru prima dată în apel constituie o cerere nouă, astfel că instanța de apel în mod legal nu a procedat la analizarea fondului acesteia. Pentru aceleași considerente, nici criticile formulate în recurs de reclamant privind fondul acestei cereri nu vor fi primite și analizate. În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P.

Neamț, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantul nu se află în situația de a fi condamnat definitiv iar, în urma rejudecării, să fi fost achitat, se constată următoarele: Recurentul-reclamant C.C.

a fost trimis în jduecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri private, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2) și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prin ordonanța procurorului s-a dispus arestarea sa preventivă în perioada 27 mai 2002 – 5 iunie 2002. Pentru infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., reclamantul a fost achitat din primul stadiu procesual, prin sentința penală nr. 187 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care inițial a fost condamnat, s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., prin Decizia penală nr. 80 din 26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Pentru perioada privării de libertate în mod nelegal, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la daune materiale și morale, iar instanțele de fond și apel au reținut legal că reclamantul a fost victima unei arestări nelegale, în raport de dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., potrivit cărora „are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal” și „privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauză prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)”.

În speță, măsura arestării preventive luată pentru perioada 27 mai 2002 - 5 iunie 2002 prin ordonanța procurorului, a fost revocată și s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, prin hotărâre definitivă, Decizia penală nr. 312/RP din 5 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, situație în care recurentul-reclamant are dreptul la repararea pagubei produse pentru privarea de libertate în mod nelegal, potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. pen. Prin urmare, instanțele de fond și apel, legal, nu au reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen., întrucât reclamantul nu a fost condamnat definitiv, pentru ca, în urma rejudecării, să fi fost achitat.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant, în sensul că suma stabilită de instanțele de fond și apel cu titlu de daune morale este simbolică și nu reprezintă o despăgubire rezonabilă, și de recurentul-pârât în sensul că trebuie redimensionat cuantumul stabilit de instanțele de fond și apel pentru daunele morale, de 10.000 RON, respectiv redus, li se vor răspunde prin următoarele considerente comune. Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., „la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

În speță, legal au apreciat instanțele de fond și apel că arestarea pe nedrept a reclamantului a fost susceptibilă de a produce suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestuia. În acest sens, C.E.D.O. a reținut constant că, potrivit art. 5 paragraful 1 al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada arestării nelegale. Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care, analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic; importanța valorilor morale lezată; măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamant. În această situație, stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calității personale și profesionale ale judecătorului cauzei, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, se constată că întinderea despăgubirilor acordate pentru repararea daunelor morale de 10.000 lei RON, față de perioada arestării nelegale a reclamantului, 27 mai 2002 - 5 iunie 2002, de 10 zile, de atingere adusă de această măsură prestigiului, demnității reclamantului și de suferințelor fizice și psihice cauzate acestuia, reprezintă o reparație echitabilă a daunei produse prin arestarea sa nelegală. De aceea, criticile formulate, atât de reclamant, cât și de pârât, pe acest aspect apar ca nefondate, urmând a fi respinse în consecință. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantul C.C.

și de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.C. și de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Neamț împotriva Deciziei nr. 104 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.