ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 565/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 565/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 4353/2006,

petenta Asociația Salariaților M.F.A. Mizil a solicitat

desființarea rezoluției nr. 608/P/2005 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul

Prahova și a rezoluției nr.

613/11/2/2006 a prim procurorului Parchetului de

pe lângă Tribunalul

Prahova, pe care Ie-a apreciat ca fiind nelegale și netemeinice.

Petenta a susținut că s-au formulat plângeri penale împotriva numiților

B.N. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, iar pentru B.D.

și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290

C.

pen., iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus în mod greșit

scoaterea

de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care

a fost cercetat.

Prin încheierea din data de 02 iunie 2006

a Tribunalului Prahova a fost

admisă plângerea formulată

de petentă, fiind desființată rezoluția

nr. 608/P/2005

s Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cauza fiind reținută de tribunal

spre judecare. S-au specificat în cuprinsul încheierii

amintite probele ce urmează a fi administrate în

fața instanței, respectiv

ascultarea

părților vătămate, a inculpatului B.D., și a altor

persoane.

În cadrul probatoriului administrat în

fața instanței de judecată au fost

depuse la dosar înscrisuri, au fost luate declarații părților vătămate

și

inculpatului, au fost audiați martorii B.N. și C.C. la

solicitarea inculpatului.

Prin sentința penală nr. 298 din 22 mai 2007 a Tribunalului Prahova,

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an

închisoare pentru

săvârșirea

infracțiuni prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzută de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei, pe durata termenului de

încercare de 3 ani, stabilit

conform dispozițiile art. 82 C.

pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile

art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pe durata termenului de

încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea

inculpatului pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută de art. 290 C.

pen. și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen.

A fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor civile către

partea vătămată, constituită parte civilă în

cadrul procesului penal.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că între SC H.S. SRL, al cărei director era inculpatul, și

SC M.F.A. SA

MIZIL au existat relații comerciale în

condiții reciproc avantajoase pe o durată mare de timp.

În luna ianuarie 2003, Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului

Economiei și Comerțului a scos la vânzare

pachetul de

acțiuni deținut de SC M.F.A. SA Mizil, ofertă făcută prin negociere pe bază de

oferte finale.

Dat fiind că partea vătămată nu a avut

fondurile necesare participării

la negociere, s-a încheiat

un contract de asociere cu societatea administrată de inculpat, nr. 1 din 11

februarie 2003, urmând ca cele două

persoane

juridice să participe împreună la procesul de privatizare.

Pe baza acestui contract, au fost depuse

documentele de participare

împreună

cu oferta tehnică și financiară, iar la data de 24 martie 2003, s-a

comunicat că a fost admis la negociere consorțiul format din partea

vătămată și societatea administrată de inculpat.

Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a

comunicat că SC H.S. SRL București nu poate fi admisă la privatizare, întrucât

un contract

anterior de vânzare-cumpărare de acțiuni

fusese rezolvat din cauze imputabile societății.

La această dată, însă, societatea emisese

scrisoarea de garanție

bancară

nr. 6668 din 10 martie 2003 în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de

garanție de participare la negocieri, situație în care,

între cele două

societăți a intervenit o nouă

înțelegere, consfințită printr-un act adițional la

contractul de asociere, prin care SC M.F.A. SA

Mizil continua, cu acordul SC

H.S. SRL București, negocierile pentru

achiziționarea pachetului de acțiuni ale SC M.F.A. SA Mizil, iar societatea

inculpatului emitea în favoarea părții vătămate ordin de plată în valoare de

11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de

participare la negocieri, ordin

emis la data de 17 aprilie 2003.

La data de 22 aprilie 2003, partea

vătămată depune oferta finală pentru

achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de O.P.S.P.I., fiind

admisă la

negocieri.

La data de 25 aprilie 2003, societatea inculpatului comunică părții

vătămate că ordinul de plată cu valoarea

menționată reprezintă cota de

participare

subscrisă și vărsată de numitul B.N., membru al

asociației, sumă care a fost obținută prin împrumut autentificat de la

SC

H.S. SRL București.

La data de 12 mai 2003, câștigând negocierea, partea vătămată devine

proprietara unui număr de 573.746 acțiuni ale M.F.A. Mizil, acțiuni

care au fost distribuite și înregistrate pe

numele fiecărui membru, care Ie-a

plătit integral în funcție de sumele

vărsate.

La data de 26 iunie 2003, inculpatul a

devenit membru al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, iar la data de 21

august 2003, în ședința Consiliului de

Administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil s-a aprobat

cererea de

transfer cu titlu gratuit a unui număr de

556.681 acțiuni deținute de B.N. către inculpat și, ulterior, la 12 septembrie 2003

inculpatul a cedat cu titlu gratuit un număr din acțiunile pe care le deținea

către Asociația Salariaților M.F.A. Mizil.

În cursul anului 2004, între inculpat și membri Consiliului de

Administrație ai Asociației Salariaților M.F.A.

Mizil au intervenit neînțelegeri

care

au dus la formularea mai multor plângeri penale din partea ambelor

părți.

Instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi de inducerea în

eroare a părții vătămate de către inculpat, atâta

vreme cât se cunoștea de

către

reprezentantul părții vătămate că societatea inculpatului nu poate

participa

la negocierea ce viza privatizarea SC M.F.A. SA Mizil, cei doi

participând la ședința în care li s-a spus că nu

pot participa la negociere.

În momentul în care s-a anunțat de către societatea inculpatului că

suma depusă ca garanție bancară aparține lui B.N.,

nici unul

din membrii Consiliului de

Administrație sau membrii asociației nu au avut

de obiectat cu privire

la acest aspect, ulterior, chiar martorul C.C.

sprijinindu-l pe inculpat pentru a deține funcții de conducere în

cadrul Asociației Salariaților, motiv pentru care

instanța de fond a constatat

că nu se poate reține în sarcina

inculpatului săvârșirea vreunei infracțiuni

de

înșelăciune, în vreuna din modalitățile prevăzute de textul de lege

incriminator.

De asemenea, cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, tribunalul a apreciat că fapta

nu există, dat fiind că din

declarația

dată de inculpat, în calitatea sa de director al SC H.S.

SRL București

la data de 1 martie 2003 nu poate fi identificată nici una

din modalitățile de săvârșire a acestei

infracțiuni, prevăzută de dispozițiile art. 290

C.

pen., respectiv alterarea conținutului declarației sau contrafacerea

înscrisului, cu atât mai mult cu cât acesta nu este un înscris olograf, iar

datele menționate corespundeau adevărului la acea

dată.

De asemenea, nu exista vreo hotărâre

judecătorească definitivă și

irevocabilă

prin care să se fi statuat cu autoritate de lucru judecat că un

contract anterior de vânzare-cumpărare de

acțiuni ar fi fost rezolvat din vina

societății

inculpatului.

Cu privire la săvârșirea de către inculpat

a infracțiunii prevăzută de art. 272

pct.

3 din Legea nr. 31/1990, instanța de fond a reținut că acordarea garanției

bancare către SC M.F.A. SA Mizil de către inculpat s-a făcut cu

scopul ca acesta să obțină acțiuni la societatea

ce urma a fi privatizată.

Acest aspect rezultă din chiar cuprinsul contractului încheiat între

părți, în care se stipulează că, dacă împrumutul

nu va fi restituit la termen,

creditorul

va putea opta pentru cesionarea acțiunilor dobândite cu această

sumă, cesiune care a și avut loc cu acordul

Consiliului de Administrație, dar

în

favoarea inculpatului și nu a societății acestuia, care împrumutase suma.

În aceste condiții, infracțiunea prevăzută de dispozițiile

art. 272 pct. 3 din

Legea nr. 31/1990

a fost săvârșită în modalitatea împrumutului acordat prin

persoana interpusă, respectiv B.N., prin

intermediul căruia,

ulterior

inculpatul a dobândit propriile sale acțiuni la Asociația Salariaților

M.F.A.

Mizil.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al

faptei, persoana inculpatului, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, faptul

că prejudiciul a fost recuperat,

apreciind că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și

fără

privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul și partea civilă

Asociația Salariaților M.F.A. Mizil.

Inculpatul critică pentru motive de

nelegalitate încheierea pronunțată

de Tribunalul Prahova

la data de 02 iunie 2006, prin care a fost admisă

plângerea părții civile împotriva rezoluției nr. 608/P/2005 din 10

februarie 2006 a

Parchetului de pe

lângă Tribunalul Prahova, prin care s-a dispus scoaterea

sa de sub

urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 pct.

3 din Legea nr. 31/1990 și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. și art. 290 C. pen., întrucât a fost dată cu nerespectarea dispozițiile

art. 222 alin. (2) și (3)

C. proc.

pen., privind condițiile juridice de admisibilitate a plângerii formulate de

un reprezentant al unei persoane juridice,

solicitând desființarea încheierii

atacate și a sentinței pronunțate, și

rejudecarea plângerii formulate de

partea

civilă, constatându-se că ultimul act procedural valabil este rezoluția

judecătorului delegat după înregistrarea plângerii la tribunal.

Plângerea a fost făcută de numitul C.C. în numele

părții civile, fără a avea un mandat special,

impus de dispozițiile art. 222 alin. (3)

C. proc.

pen., în condițiile în care H.A.G.E. din 08 noiembrie 2004 a Consiliului de

Administrație a Asociației Salariaților M.F.A.

Mizil a fost anulată, și deci, plângerea formulată de această persoană

nu

poate fi act de sesizare al

instanței conform dispozițiile art. 2781 alin. (9) C.

proc. pen.,

fiind lovit de nulitate absolută.

Din aceleași considerente, inculpatul a solicitat respingerea ca

inadmisibil a apelului declarat de partea civilă.

Se critică hotărârea instanței de fond

pentru greșita condamnare a inculpatului, întrucât nu există un împrumut

acordat părții civile, nici direct, nici prin interpuși, suma de bani

reprezentând garanție bancară nefiind un

împrumut efectuat

între societate și administratorul acesteia. Pentru acțiunile SC M.F.A. Mizil

SA a subscris fratele său, iar Consiliul de Administrație a aprobat cererea de

transfer a unui număr de 556.681 acțiuni către inculpat, în aceste condiții

neexistând pretinsa activitate de înșelăciune și nici prejudiciu.

Partea civilă a criticat hotărârea atât în

latură penală, cât și în latură

civilă, pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de

înșelăciune,

ca și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Se

susține că inculpatul a ascuns cu rea credință imposibilitatea

participării la negociere, iar inducerea în eroare a fost săvârșită

prin mijloace frauduloase, respectiv prin crearea unei false reprezentări a

faptului că suma dată de inculpat a fost plătită cu titlu de reparare a

prejudiciului creat părții civile prin retragerea

firmei administrată de inculpat

de

la negocieri. De asemenea, prin planul creat de inculpat s-a realizat

inducerea eroare a asociației, scopul final

urmărit fiind acela de a dobândi

fraudulos controlul absolut asupra M.F.A.

SA.

Se susține că, în mod greșit, instanța de

fond a respins cererea de

schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C.

pen., în infracțiunea de fals în declarații

prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât fapta

inculpatului rezidă în declarația

necorespunzătoare a

adevărului referitor la faptul că societatea sa nu ar avea contracte de

vânzare-cumpărare acțiuni cu alte instituții publice implicate și care să fi

fost rezolvate din cauze imputabile acesteia,

declarația

depusă la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie

din cadrul Ministerului Industriilor și

Resurselor, pentru a participa alături de asociație la negocierea pentru

preluarea acțiunilor SC M.F.A. SA.

De asemenea, apelanta parte civilă a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată atât

ca întindere, cât ș ca modalitate

de executare, reținându-se, eronat, că prejudiciul cauzat de inculpat a

fost

acoperit.

În latură civilă, se solicită obligarea inculpatului la repararea

prejudiciului cauzat, respectiv suma de 804.719,13 RON încasată cu titlu de

sume cuvenite pentru anul 2003 aferentă dividendelor distribuite asociației,

desființarea integrală a contractului de împrumut având

încheierea de legalizare de semnătură nr. 2249 din 23 aprilie 2003 și a

actelor

subsecvente.

Instanța de apel reține că, în ceea ce privește critica inculpatului cu

privire la greșita sesizare a instanței de fond, dispozițiile art. 222 alin.

(3) C. proc. pen., nu au aplicabilitate în cazul plângerii formulate în temeiul

dispozițiile art. 2781

C. proc. pen., titular al acesteia putând fi orice persoană care a

fost

vătămată în interesele sale legitime. în același sens, s-au reținut

dispozițiile art. 7.2. din Statutul asociației din care reiese că aceasta este

reprezentată de președintele Consiliului de Administrație sau, în lipsa acestuia,

de vicepreședinte, dispoziții care se coroborează cu dispozițiile art. 35 din

Decretul lege nr. 31/1954.

Situația de fapt a fost, de asemenea, corect reținută de instanța

fondului, pe baza analizei înscrisurilor depuse de ambele părți, a

declarațiilor date în fața instanței de judecată,

dar și a depozițiilor martorilor

audiați

la solicitarea părților, în așa fel încât corect s-a reținut că inculpatul

nu

poate răspunde pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., faptele sale

putând eventual da naștere unor litigii de

natură comercială între părți. Instanța de apel a concluzionat, însă,

că, față

de modul în care s-au derulat operațiunile între părți, temeiul

corect al

achitării inculpatului pentru

infracțiunea de înșelăciune este art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., astfel încât acțiunea civilă promovată în cadrul

procesului penal

va fi lăsată nesoluționată.

Cu privire la greșita respingere a

schimbării încadrării juridice a faptei

inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 290 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 292 C. pen., instanța de apel a constatat că

încadrarea corectă este cea

oferită de art. 292 C. pen.,

dar fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în

declarații, lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât

inculpatul nu a avut cunoștință despre situația de fapt față de care a înțeles

să se plângă partea civilă.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a

constatat că în mod corect

prima instanță s-a pronunțat

asupra dispozițiile art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, dispunând

condamnarea inculpatului în baza acestui text de

lege, dat fiind că infracțiunea a fost săvârșită în modalitatea

împrumutului

realizat prin persoana

interpusă, fratele inculpatului, în condițiile în care, în final, acțiunile

achiziționate de acesta au ajuns la inculpat.

S-a apreciat că pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului în baza

textului de lege pentru care s-a dispus

condamnarea răspunde, atât ca modalitate de executare, cât și ca întindere,

cerințelor art. 52 și 72 C. pen.,

dar și celor înscrise în art. 81 C.

pen.

Curtea a apreciat că, deși acțiunea în

răspunderea directorului unei

societăți se poate declanșa

numai la sesizarea adunării generale a acționarilor, dispozițiile

art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu exclude punerea în

mișcare a acțiunii penale la sesizarea oricărei

persoane vătămate, motiv

pentru care instanța de apel a apreciat

rezoluția nr. 608/P/2005 a

Parchetului de

pe lângă Tribunalul Prahova ca fiind nelegală în ceea ce privește scoaterea

inculpatului de sub urmărire penală pentru infracțiunea

prevăzută

de at.272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.

Față de toate aceste considerente, instanța de apel, prin decizia nr. 148

din 10 octombrie 2007, a respins apelul declarat de inculpat

împotriva sentinței penale nr. 298 din 22 mai 2007

a Tribunalului Prahova.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a admis apelul părții civile,

a desființat în parte în latură penală și în

latură civilă sentința atacată și, în

rejudecare, a admis, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea de

schimbare a

încadrării juridice a faptei din art. 290 C.

pen., în art. 292 C. pen., după care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul

pentru infracțiunea de fals în declarații comisă

la data de 11 martie 2003.

A schimbat temeiul achitării inculpatului pentru infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C proc. pen., iar

acțiunea

civilă alăturată celei penale a lăsat-o nesoluționată.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii

apelate.

Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă și inculpatul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, aceleași

motive ca și cele susținute în apel.

Inițial, în motivarea recursului,

inculpatul a invocat cazul de casare

prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., cu referire la o cauză de

înlăturare a răspunderii penale. Se susține că

pentru infracțiunile prevăzută de

art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen și 290 C. pen., pentru care procurorul a

dispus

neînceperea urmăririi penale, instanța de fond nu putea să rețină

cauza spre judecare conform art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc.

pen.

Sub un alt aspect, se arată că numitul C.C.

nu este persoana vătămată ori persoana ale cărei interese legitime sunt

vătămate

pentru a putea fi îndreptățită să formuleze

plângere pe temeiul art. 278

1

sau art. 222 C. proc. pen., astfel că,

în mod greșit, ambele instanțe s-au

considerat

legal sesizate. C.C. nu avea nici mandatul special

prevăzut de lege din

partea părții civile pentru a sesiza organele de urmărire penală.

În ceea ce privește infracțiunea reținută

a fi săvârșită în dauna SC

H.S.

SRL se invocă lipsa autorizării sau sesizării organului

competent așa cum prevede art. 155 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, întrucât

asociatul unic al societății,

B.G., nu a întreprins nici un

demers pentru

tragerea la răspundere penală a inculpatului B.D.

și nu se consideră păgubită prin fapta inculpatului.

Tot sub aspect procedural, se arată că nu

s-a respectat procedura

prevăzută de art. 334 C. proc.

pen., atunci când s-a schimbat încadrarea

juridică

din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

292 C. pen.

Pentru motivele de mai sus inculpatul

solicită casarea hotărârilor și

încetarea procesului penal

conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În concluziile scrise și apoi, în dezbateri s-au adăugat susțineri

privind nevinovăția inculpatului pentru

infracțiunile ce au constituit obiectul

analizei instanțelor de

judecată.

Se arată de către inculpat că nu a indus în eroare Asociația

Salariaților M.F.A. Mizil și că a sprijinit

procesul de privatizare a societății

comerciale

SC M.F.A. MIZIL SA Mizil și preluarea de către salariați a acțiunilor.

Cu privire la fondurile angajate din patrimoniul al SC H.S. SRL

București se arată, pentru început, că plata lor excede

obligațiilor asumate prin actul adițional la contractul de asociere

încheiat în vederea privatizării, pentru ca, apoi, să se susțină că operațiunea

trebuie

caracterizată ca fiind o garanție de participare la licitație,

al cărei regim juridic diferă de cel al obligațiilor derivate din contractul de

împrumut. în

fapt, în favoarea SC H.S. SRL

București s-a născut un drept

de creanță, diferit de drepturile izvorâte

dintr-un contract de împrumut,

astfel că nu

se poate reține că inculpatul ar fi făcut un aranjament în dauna

societății pe care o administra și în folosul său

personal.

Inculpatul arată că nu a existat intenția de a împrumuta, nici direct,

nici prin persoane interpuse, întrucât cumpărarea de acțiuni fusese

angajată cu mult timp înainte, iar cesiunea de

creanță a constituit un mijloc

de recuperare a sumelor de bani depuși ca

garanție.

Continuându-și argumentația inculpatul arată

că nu poate fi vorba de

un contract de împrumut de la

societate, atât timp cât patrimoniul

administratorului

și asociatului unic se confundă, iar spiritul textului de lege incriminator

este acela de a proteja interesele asociaților în fața abuzurilor administratorilor,

nefiind aplicabile societăților comerciale cu asociat unic.

Se arată, în continuare, că banii au fost

depuși de SC H.S.

SRL

București ca garanție pentru cumpărarea acțiunilor în contul M.I.R.

în data de 17 aprilie 2004, pe când așa-zis-ul contract de împrumut,

care era

de fapt o cesiune de creanță, s-a

încheiat ulterior, neprocedându-se la

predarea

banilor, operațiune care este de esența contractului de împrumut

de

consumație.

Se solicită, sub acest aspect, să se

constate că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută

de art. 272 pct. 3 din Legea nr.

31/1990.

Partea civilă a invocat în recursul său

cazurile de casare prevăzută de art.

385

9

alin. (I)

pct. 14, 16 și 18 C. proc. pen.

Partea civilă invocă greșita achitare a

inculpatului pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. Se arată că nu s-a avut în vedere faptul că

inculpatul a săvârșit trei infracțiuni de înșelăciune în dauna

Asociația Salariaților M.F.A. Mizil. Astfel, cu

prilejul încheierii contractului de

asociere

nr. 1 din 11 martie 2003, inculpatul a ascuns, cu rea-credință, imposibilitatea

juridică de a participa la negocieri

pentru pachetul de acțiuni al SC M.F.A. Mizil,

pentru ca la data încheierii actului adițional nr. 1 din 18 aprilie 2003,

să inducă în

eroare partea civilă prin crearea unei false reprezentări

că suma de

11.475.920.000 lei a fost plătită

cu titlu de reparare a prejudiciului creat acesteia

prin retragerea SC H.S. SRL București de la

negocieri. Fapta aceluiași

inculpat

de a concepe și a pune în practică un plan prin intermediul căruia,

inducând in eroare asociația, a urmărit

achiziționarea pachetului majoritar de

acțiuni

al SC M.F.A. MIZIL SA Mizil la un preț de cinci ori mai mic decât valoarea

nominală este calificată de partea civilă ca

fiind infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen., folosul

injust urmărit fiind dobândirea frauduloasă a

controlului

absolut asupra M.F.A. MIZIL SA, asupra profitului și activelor acesteia. în

acest context se invocă și greșita schimbare a

temeiului achitării pentru

infracțiunea de înșelăciune.

Un alt motiv de recurs îl constituie

greșita achitare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 292 C. proc. pen., întrucât fapta

inculpatului de a declara necorespunzător

că nu are contracte de vânzare - cumpărare

acțiuni cu alte instituții publice

implicate, care au fost rezolvate din cauze imputabile, declarație

depusă la

Oficiul Participanților

Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului

Industriilor și Resurselor în scopul de a participa la negocierea

pentru

preluarea acțiunilor SC M.F.A. MIZIL

SA, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de fals în

declarații.

Se invocă, totodată, că pedeapsa aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută

de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 a fost greșit individualizată, atât ca

întindere, cât și ca modalitate de executare.

În latură civilă se solicită să se dispună obligarea inculpatului la

repararea prejudiciului cauzat prin infracțiunile săvârșite, respectiv,

restituirea sumei de 804.719,13 lei RON încasată cu titlu de sume cuvenite

pentru 2003 aferentă dividendelor distribuite asociației,

desființarea integrală a contractual de împrumut a

cărei semnătură a fost

legalizată sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 și a

actelor subsecvente acestuia,

respectiv a

actului de dobândire de către B.N. a participanților

la asociație, a actului de cesiune cu titlu

gratuit de la B.N.

către inculpat, a

actelor de cesiune cu titlu gratuit de la inculpat către ceilalți

membri

ai asociației și a celorlalte înscrisuri subsecvente.

Examinând hotărârile prin prisma motivelor

de casare invocate de

recurenți,

ca și, din oficiu, pentru cazurile de casare enunțate de art. 385

9

alin.

(

3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele

ce se vor expune în continuare:

Pentru început se va proceda la

verificarea hotărârilor sub aspectul

respectării normelor

procedurale care disciplinează desfășurarea procesului penal.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea penală este

încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de

o persoană juridică,

referitoare la

o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

Același text de lege, în alin. (3) prevede că plângerea se poate face

personal sau prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura

rămânând atașată plângerii.

Nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru formularea plângerii

penale nu atrage după sine neluarea în seamă a conținutului

informativ. în aceste situații, plângerea trebuie

privită ca fiind denunț, dacă

realizează condițiile cerute pentru

această modalitate de sesizare, sau

poate

servi la sesizarea din oficiu a organelor judiciare prin informațiile pe

care

le cuprinde.

Mandatul la care face referire art. 222 alin.

(3) C. proc. pen., trebuie să fie

unul special, rezultatul unei convenții încheiate între persoana

vătămată în

calitate de

mandant și mandatarul care se obligă să acționeze în numele și

pe seama persoanei vătămate pentru

exercitarea drepturilor și obligațiilor

procedurale și

realizarea drepturilor substanțiale.

În cauză C.C. a acționat în calitate de

președinte al

Consiliului de administrație al Asociației

Salariaților M.F.A. Mizil, calitate conferită prin hotărârea adunării generale

a asociației și prin statutul

constitutiv

și care îi dă posibilitatea să stea în fața organelor judiciare ca

reprezentant

legal al acestei persoane juridice.

În același sens sunt de amintit dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990,

privind societățile comerciale potrivit cărora obligațiile și răspunderea

administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare

la mandat și de cele special prevăzute în legea

amintită și prevederile art.

35 din Decretul nr. 31/1954 privind

persoanele fizice și juridice potrivit

cărora

persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile

prin organele sale, iar actele juridice făcute de

organele persoanei juridice,

în limitele puterilor ce le-au fost

conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

În concluzie, este de constatat că plângerea Asociației Salariaților M.F.A.

Mizil, prin reprezentantul său legal, este un act de sesizare valid în

ceea ce privește condițiile de formă prevăzute de

lege, nefiind nevoie de

autorizarea

sau aprobarea specială a adunării generale a asociaților.

Chiar dacă sesizarea a vizat în concret fapte, care au fost calificate

de persoana juridică vătămată, drept infracțiuni

de înșelăciune și fals, informațiile furnizate de actul de sesizare au fost

apreciate de procuror ca

fiind

suficiente pentru declanșarea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută

de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Toate

acestea duc la concluzia că

investirea organelor de urmărire penală s-a

efectuat în condiții de deplină

legalitate

pentru toate faptele supuse analizei. Mai mult, putem observa că

numitul

C.C. îndeplinea funcția de președinte al Consiliului

de administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, dar, în

același timp, era

și membru al asociației, calitate care i-ar fi

conferit, încă o dată în plus,

legitimare

pentru sesizarea organelor de urmărire penală, de această dată

pentru

protecția drepturilor sale.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 272

pct. 3 Legea nr. 31/1990 acțiunea

penală se pune în mișcare din oficiu, nefiind aplicabile dispozițiile art.

155

Legea nr. 31/1990 întrucât aceste prevederi sunt

aplicabile societăților

comerciale pe

acțiuni și nu celor cu răspundere limitată.

Oficialitatea urmăririi infracțiunilor

referitoare la activitatea societăților comerciale în care se încadrează și

infracțiunea în discuție este confirmată,

ulterior, de dispozițiile art. 282

1

din

Legea nr. 31/1990, introdus în sistemul

cadru de

reglementare prin pct. 189 al art. I din Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006,

publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie

2006,

text de lege potrivit căruia acțiunea penală se exercită din oficiu.

Cele de mai sus relevă legala sesizare a organelor de urmărire penală.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., după

respingerea plângerii făcute

conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz,

a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale, date de procuror, pot face

plângere persoana vătămată,

precum

și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin

soluțiile

de netrimitere în judecată. Rezultă, deci, că titulari ai acestui gen de

plângere poate fi, atât persoana vătămată prin infracțiunea ce a

constituit obiectul cercetărilor, cât și alte

persoane ale căror interese sunt

lezate de soluția procurorului,

indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.

Față de considerentele de mai sus, care

ilustrează, fără dubiu, dubla

calitate

a numitului C.C., de reprezentant legal al Asociației

Salariaților M.F.A. Mizil, dar și de membru al

asociației, este cert că această

persoană se înscrie între

persoanele abilitate de lege să formuleze, în

nume

propriu sau ca reprezentant legal al asociației, plângere pe temeiul

dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului de

netrimitere în judecată.

Nu interesează modalitățile de sesizare (plângere penală, denunț sau

sesizare din oficiu) a organelor de urmărire penală în procedura de drept comun

de soluționare a unei cauze penale.

Pentru a se reține unei persoane calitatea

procesuală (legitimatio ad

causam),

trebuie

să se constate interesul acesteia în desființarea actelor

procurorului de netrimitere în judecată și

începerea ori, după caz, reluarea urmăririi penale, pentru a ajunge la

realizarea drepturilor sale și obținerea

folosului urmărit prin

demersurile procesuale.

În cauză, persoana vătămată Asociația

Salariaților M.F.A. Mizil, prin

reprezentantul său legal, C.C.,

a sesizat organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a

inculpatului

B.D., acuzându-l de manopere

frauduloase cu ocazia

operațiunilor derulate în vederea privatizării SC M.F.A.

MIZIL SA Mizil, manopere prin care inculpatul urmărea să obțină, pe nedrept,

controlul asupra

societății supusă

privatizării. Reluarea cercetărilor, dar mai ales obținerea

condamnării

civile și penale a inculpatului, cu restabilirea situației

anterioare faptelor de care este acuzat

inculpatul, conturează un interes

manifest

al asociației în declanșarea procedurii judiciare conturată de art.

278

1

C. proc. pen.

Urmărind ordinea firească a derulării

procedurilor judiciare în materie

penală, trebuie analizată legalitatea încheierii primei instanțe de

admitere a

plângerii

persoanei vătămate, de desființare a rezoluției procurorului și de

reținere a cauzei spre judecare.

Prin Rezoluția nr. 608/P/2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova

a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.D. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea

nr. 31/1990

și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzută de art.

215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și 290 C. pen.

Soluționând plângerea petentei împotriva

rezoluției de netrimitere în

judecată,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prima

instanță, prin

încheierea din 2 iunie 2006, a admis

plângerea, a desființat rezoluția

atacată

și, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut

cauza

spre judecată.

Apreciem că, în fața ambiguității prevederilor legale ce

reglementează procedura de soluționare a

plângerilor împotriva actelor

procurorului

de netrimitere în judecată, procedeul judiciar utilizat de prima

instanță

răspunde cerințelor de legalitate.

Persoana vătămată, Asociația Salariaților M.F.A. Mizil a solicitat

tragerea la răspundere penală a numitului B.D.,

arătând,

în esență că, prin mijloace

frauduloase, a indus în eroare reprezentanții

săi, urmărind obținerea controlului asupra societății SC M.F.A. MIZIL SA

Mizil.

Printre mijloacele

frauduloase invocate ca fiind folosite de B.D.

la inducerea în eroare a

persoanei vătămate se numără

ascunderea, cu

rea-credință, a imposibilității juridice a SC H.S.

SRL, administrată de B.D.,

de a participa la

negocierile pentru

pachetul de acțiuni al SC M.F.A. Mizil, prin declararea necorespunzătoare

adevărului că nu are contracte de vânzare – cumpărare

acțiuni cu alte instituții publice implicate, care

au fost rezolvate din cauze

imputabile,

crearea unei false reprezentări că suma de 11.475.920.000 lei a

fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului

creat acesteia prin retragerea

SC H.S.

SRL București de la negocieri, dar și prin împrumutul

realizat printr-o persoană interpusă, în cazul de

față, B.N., prin intermediul căruia, ulterior, inculpatul B.D. a obținut

propriile

acțiuni la Asociația Salariaților M.F.A. Mizil.

lată, deci, că faptele reclamate de persoana vătămată presupuneau, din

capul locului, strânse legături de conexitate fapt, ce impunea examinarea lor

împreună.

Dacă, în ceea ce privește actul de

sesizare a instanței în derularea

procedurii de judecare a

unei cauze în situațiile la care se referă art.

278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., legiuitorul se

pronunță explicit, arătând că plângerea persoanei vătămate îndeplinește,

atipic, această funcție de

declanșare

a fazei de judecată, cu privire la punerea în mișcare a acțiunii

penale,

nu se identifică un act procesual care să îndeplinească o

asemenea funcție și care să delimiteze cadrul

procesual de soluționare a

conflictului

de drept pe care instanța de judecată și l-a asumat spre

soluționare.

Dat fiind faptul că acțiunea penală

aparține statului, din ansamblul

reglementărilor procesual

penale se desprinde concluzia că actul procesual prin care se pune în mișcare

acțiunea penală în situațiile la care se referă art. 278

1

alin. (8) lit.

c) C. proc. pen., este încheierea instanței de judecată de admitere a plângerii

și reținere a cauzei spre judecare,

încheiere

prin care se conturează obiectul și subiecții acțiunii exercitate

de

stat pentru restabilirea ordinei de drept și tragerea la răspundere penală a

celor care au săvârșit fapte penale.

Acțiunea penală este socială, obligatorie, dar și indivizibilă și

totodată individuală. Fiind indivizibilă ea își extinde efectele asupra

tuturor actelor materiale ce intră în conținutul

constitutiv al unei infracțiuni

și asupra tuturor faptelor penale

reținute în sarcina unei persoane. în acest context se poate pune în mișcare

acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni în formă continuată ori

pentru mai multe infracțiuni aflate în concurs.

Spre deosebire de urmărirea penală care se

poate desfășura și in

rem

acțiunea

penală este strâns legată de caracterul său

personal(individual).

Acțiunea penală este individuală, astfel ea poate fi exercitată numai împotriva

persoanelor (personam), care au calitatea

de participanți la săvârșirea infracțiunii și care dobândesc calitatea

de

inculpați odată cu punerea sa în mișcare.

Considerentele de ordin teoretic expuse

mai sus demonstrează

legalitatea

soluției adoptate de instanța de fond, care a judecat cauza în

întregime, cu privire la inculpatul B.D.,

chiar dacă, în

legătură cu anumite infracțiuni, se

dispusese neînceperea urmăririi penale.

Este adevărat că prin decizia nr. 48 din 4 iunie 2007, Înalta Curte

de Casație și Justiție, admițând recursul în

interesul legii, a stabilit că în

cazul

plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din

rechizitoriu,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța

investită nu poate pronunța soluția prevăzută de

art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., deci nu poate

reține

cauza spre judecare.

Această decizie nu acoperă, ca rezolvare,

situația juridică concretă

pe care o analizăm și nu poate

fi, deocamdată, decât o sursă de

inspirație

pentru instanțele de judecată întrucât, pe de o parte, situațiile

premiză

avute în vedere sunt diferite și, pe de altă parte, la acest

moment nu s-a procedat la publicarea sa în M. Of.

În cauză, este de observat că față de

inculpatul vizat de soluția

procurorului,

de plângerea persoanei vătămate și de încheierea instanței

de judecată s-a dispus, atât neînceperea urmăririi penală, cât și

scoaterea de sub urmărire penală, situație nevizată de recursul în

interesul legii și nici de decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care se

referă doar la cauzele în care nu s-a

efectuat nici un act de urmărire penală.

În legătură cu legalitatea schimbării încadrării juridice, este de

constatat că, din examinarea încheierii de ședință de la data de 08 mai 2006,

când au avut loc dezbaterile, reiese că prima instanță a respins cererea

formulată de partea civilă de schimbare a încadrării juridice a faptei

inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 292 C. pen., cu motivarea că a fost sesizată pentru prima infracțiune.

Discuția a fost reluată cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel,

pentru ca prin decizia apelată să se dispună schimbarea încadrării juridice,

așa cum s-a solicitat de către partea civilă.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în

cursul judecății se consideră că

încadrarea juridică dată

faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să

pună în discuție noua încadrare și

să atragă

atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau,

eventual, amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Comparând conduita procedurală urmată de

instanța de apel cu

procedura reglementată de art. 334 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o cauză de nulitate a

hotărârii.

Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a formulat în fața primei

instanțe și a constituit unul din motivele de apel supuse

dezbaterilor și analizei în fața instanței de

apel, ceea ce înseamnă că s-a

respectat

dreptul la apărare al inculpatului protejat de dispozițiile art. 334

C. proc.

pen., fiind asigurat timpul necesar apărării în raport de noua situație

juridică și contradictorialitatea specifică și necesară oricărui act de natură

procedurală în faza de judecată.

Este de discutat procedeul judiciar

adoptat de instanța de judecată,

care, după ce a recurs la schimbarea încadrării juridice, a dispus din

nou

achitarea inculpatului

pentru noua infracțiune, pe un alt temei de drept.

Prima instanță dispusese achitarea inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută

de

art. 290 C. pen., pe temeiul dispozițiilor ari. 10 lit. a) C. proc. pen., iar

instanța de

apel a schimbat încadrarea juridică în

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. și a pronunțat achitarea utilizând

temeiul de drept oferit de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Credem că instanța de apel a procedat corect, respectând

derularea logică a operațiunilor juridice. A

stabilit, mai întâi, încadrarea

juridică

corectă a faptei, ce a constituit obiectul judecății, pentru ca apoi să

delimiteze corect cauza de stingere a acțiunii penale, ceea ce nu a

însemnat, în fapt, decât o identificare corectă a

limitelor judecății.

Cu privire la situația de fapt și la criticile pentru netemeinicie

formulate de recurenți Înalta Curte reține

următoarele:

Între SC H.S. SRL, al cărei administrator

era inculpatul,

și SC M.F.A. MIZIL SA MIZIL au existat

relații comerciale în condiții reciproc avantajoase pe o durată mare de timp.

În luna ianuarie 2003, Oficiul Participațiilor

Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și

Comerțului a scos la vânzare

pachetul

de acțiuni deținut de SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, prin negociere pe bază de

oferte finale.

Întrucât Asociația Salariaților M.F.A.

MIZIL nu dispunea de fondurile necesare

pentru participarea la negociere, s-a hotărât, de către reprezentanții

asociației,

încheierea unui contract de asociere cu SC H.S.

SRL București, societate reprezentată de inculpatul B.D.,

urmând ca cele două persoane juridice să participe

împreună la privatizare. In acest scop, între cele două părți s-a încheiat

contractul de asociere

nr. l din data de 11 martie 2003.

Pe baza contractului și înțelegerii

dintre cele două părți, s-au depus la

Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul

Ministerului Economiei și Comerțului documentele de participare împreună la

licitație, la

data de 24 martie 2003.

În urma unei ședințe a comisiei de

negociere s-a comunicat că a fost

admis la negociere consorțiul format din Asociația Salariaților M.F.A.

Mizil și SC

H.S. SRL București.

Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a

anunțat faptul că SC H.S.

SRL

București nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contract

anterior de vânzare - cumpărare acțiuni, contract

rezolvat din motive imputabile

acestei societăți.

La această dată SC H.S. SRL București

emisese scrisoarea de

garanție

bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 in val. de 11.474.920.000 ROL cu titlu de

garanție de participare la negocieri.

Această împrejurare generează o nouă

înțelegere, consemnată într-un

act adițional la contractul

de asociere, prin care SC H.S. SRL

București

se retrage de la negocieri și este de acord ca Asociația să continue

negocierile pentru achiziționarea pachetului de

acțiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se

convine,

de asemenea, ca SC H.S. SRL București să emită în favoarea Asociației ordin de

plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu

de garanție de

participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003.

La data de 22 aprilie 2003 Asociația

Salariaților M.F.A. Mizil depune oferta

finală pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de

O.P.S.P.I., comisia

anunțând că asociația a fost admisă la

negocieri.

La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut

legalizat de semnătură sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Șt.S.

prin care SC H.S. București,

reprezentată de

inculpat, acorda numitului B.N., fratele

inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei in vederea cumpărării

pachetului

de acțiuni pus în vânzare de O.P.S.P.I și deținut de stat la SC M.F.A. Mizil,

cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea, pentru

împrumutător, de a opta pentru cesionarea acțiunilor dobândite

cu această sumă, în caz de nerestituire a împrumutului

la scadență.

La puțin timp, respectiv, la data de 25

aprilie 2003, SC H.S. SRL

București

comunică Asociației Salariaților M.F.A. Mizil faptul că suma de

11.474.920.000 ROL plătită' prin ordinul

de plată din data de 17 aprilie 2003

reprezintă cota de participare subscrisă și vărsată de numitul B.N.

(fratele inculpatului B.D.), membru al asociației,

arătând

că suma a fost dobândită de B.N. prin împrumut autentificat de la SC H.S. SRL

București.

În urma câștigării negocierii, la data de 12 mai 2003, Asociația

Salariaților M.F.A. Mizil a devenit proprietara unui număr de 573.746 acțiuni

ale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, aceste acțiuni fiind ulterior distribuite și

înregistrate în numele membrilor care le-au plătit integral, în funcție de

sumele vărsate.

După ce, la data de 28 mai 2003, devenise membru în Consiliul de

Administrație prin Hotărârea A.G.A., la data de 26 iunie 2005, inculpatul B.D.

devine membru al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil urmare a aprobării

Consiliului de Administrație al acesteia.

În ședința Consiliului de Administrație al asociației, la data de

21 august 2003, s-a aprobat cererea de transfer cu

titlu gratuit a unui număr de

556.681 acțiuni deținute de B.N. către

inculpatul B.D., iar la data de 12 septembrie 2003, acesta din urmă a cedat, cu

titlu gratuit, o parte din acțiunile pe care le deținea, către membrii

Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, cedare aprobată de Consiliul de

Administrație al Asociației.

Ulterior, în cursul anului 2004, între

inculpatul B.D. și

ceilalți membri ai Consiliului de

Administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil au intervenit

neînțelegeri, care au condus la formularea mai multor plângeri penale de către

ambele părți.

Cele de mai sus relevă, fără echivoc,

faptul că reprezentanții legali ai

Asociației Salariaților M.F.A. Mizil și SC H.S. SRL București se

cunoșteau anterior declanșării procesului

de privatizare a SC M.F.A. MIZIL SA Mizil și

că, împreună, au acționat pentru privatizarea

societății cu capital de stat.

Cunoscând că asociația

salariaților nu dispune de fondurile necesare

pentru

cumpărarea acțiunilor deținute de stat, reprezentanții persoanelor

juridice

implicate au convenit asupra modalităților de urmat pentru a obținerea

acțiunilor.

Un prim pas l-a constituit încheierea

contractului de asociere nr. l din

data de 11 martie 2003, după care, pe baza înțelegerii dintre cele două

părți, s-au

depus la Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul

Ministerului Economiei și Comerțului

documentele de participare împreună la

licitație, la data de 24 martie 2003. în scopul dovedirii existenței

fondurilor necesare

pentru

cumpărarea acțiunilor, SC H.S. SRL București emisese

scrisoarea de garanție bancară nr. 6668 din 10

martie 2003 în val. de 11.474.920.000

ROL

cu titlu de garanție de participare la negocieri.

Inculpatul a depus și o declarație datată

11 martie 2003, sub semnătura

sa

în calitate de director general al SC H.S. SRL București, prin

care se atesta că această societate nu are contracte de vânzare - cumpărare

de acțiuni încheiate cu oricare instituție publică implicată și care să fi fost

rezolvite, din cauze ce îi sunt imputabile, printr-o hotărâre judecătorească

sau arbitrală definitivă și irevocabilă sau ca efect al condițiilor rezolutorii

stipulate în acestea.

După ce au luat la cunoștință că SC H.S. SRL

București nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contractului

anterior de vânzare

- cumpărare

acțiuni rezolvit din cauze imputabile acestei societăți, între părțile

contractului inițial se realizează o nouă

înțelegere, consemnată într-un act

adițional la contractul de asociere, prin care SC H.S. SRL București se

retrage de la negocieri și

este de acord ca asociația să continue negocierile pentru achiziționarea

pachetului de acțiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se convine, de

asemenea, ca SC H.S. SRL București să emită în

favoarea

asociației ordin de plată în valoare de

11.474.920.000 ROL cu titlu de

garanție de

participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003.

La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut

legalizat de semnătura sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Șt.S.

prin care SC H.S. București,

reprezentată

de inculpat, acorda numitului B.N., fratele

inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei, în vederea cumpărării

pachetului

de acțiuni pus în vânzare, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu

posibilitatea pentru împrumutător de a opta pentru cesionarea acțiunilor

dobândite cu această sumă în caz de nerestituire a împrumutului la scadență.

La numai două zile inculpatul emite adresă

către asociație prin care comunică faptul că suma de 11.474.920.000 lei plătită

cu ordin de plată la

17 aprilie 2003 reprezintă cota de

participare subscrisă și vărsată de numitul

B.N.,

fratele inculpatului, arătând că această sumă a fost

dobândită de B.N. prin contractul de împrumut.

După transferul acțiunilor către asociație s-a trecut la repartizarea

acțiunilor.

Ulterior Consiliul de Administrație al

asociației a aprobat cererea de

transfer cu titlu gratuit

a 556.681 acțiuni deținute de B.N.

către

inculpat, iar la data de 24 septembrie 2003, inculpatul a cedat cu titlu

gratuit o

parte din acțiunile pe care le deținea către membrii

asociației, cedare aprobată de consiliul de administrație.

Din derularea faptică secvențională expusă mai sus, este ușor de

sesizat că intenția inculpatului, care cunoștea obiectul de activitate al

societății comerciale ce urma să fie privatizată și despre dificultățile

asociației salariaților în procurarea fondurilor necesare cumpărării acțiunilor,

era aceea de a reuși să intre în posesia cât mai multor acțiuni, deși nu era

membru al asociației. Din numărul, de 573.746 acțiuni ale SC M.F.A. MIZIL SA

Mizil a obținut, prin intermediul fratelui său B.N. și cu aprobarea Consiliului

de Administrație al asociației, un număr de 556.681.

Nu se poate reține, însă, că inculpatul a indus în eroare

reprezentantul asociației întrucât acesta cunoștea că societatea

inculpatului nu poate participa la negocierea ce

viza privatizarea SC M.F.A. MIZIL

SA

Mizil, cei doi participând la ședința în care li s-a spus că nu pot participa

la

negociere.

Mai mult, în momentul în care s-a anunțat, de către societatea

inculpatului, că suma depusă ca garanție bancară

apar