ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 565/2008

Asupra recursurilor penale de față: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 4353/2006, petenta Asociația Salariaților M.F.A. Mizil a solicitat desființarea rezoluției nr. 608/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și a rezoluției nr. 613/11/2/2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe care Ie-a apreciat ca fiind nelegale și netemeinice. Petenta a susținut că s-au formulat plângeri penale împotriva numiților B.N. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, iar pentru B.D. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus în mod greșit scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.

Prin încheierea din data de 02 iunie 2006 a Tribunalului Prahova a fost admisă plângerea formulată de petentă, fiind desființată rezoluția nr. 608/P/2005 s Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cauza fiind reținută de tribunal spre judecare. S-au specificat în cuprinsul încheierii amintite probele ce urmează a fi administrate în fața instanței, respectiv ascultarea părților vătămate, a inculpatului B.D., și a altor persoane. În cadrul probatoriului administrat în fața instanței de judecată au fost depuse la dosar înscrisuri, au fost luate declarații părților vătămate și inculpatului, au fost audiați martorii B.N. și C.C. la solicitarea inculpatului. Prin sentința penală nr. 298 din 22 mai 2007 a Tribunalului Prahova, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiuni prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata termenului de încercare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. A fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor civile către partea vătămată, constituită parte civilă în cadrul procesului penal. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între SC H.S. SRL, al cărei director era inculpatul, și SC M.F.A. SA MIZIL au existat relații comerciale în condiții reciproc avantajoase pe o durată mare de timp. În luna ianuarie 2003, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului a scos la vânzare pachetul de acțiuni deținut de SC M.F.A. SA Mizil, ofertă făcută prin negociere pe bază de oferte finale. Dat fiind că partea vătămată nu a avut fondurile necesare participării la negociere, s-a încheiat un contract de asociere cu societatea administrată de inculpat, nr. 1 din 11 februarie 2003, urmând ca cele două persoane juridice să participe împreună la procesul de privatizare.

Pe baza acestui contract, au fost depuse documentele de participare împreună cu oferta tehnică și financiară, iar la data de 24 martie 2003, s-a comunicat că a fost admis la negociere consorțiul format din partea vătămată și societatea administrată de inculpat. Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a comunicat că SC H.S. SRL București nu poate fi admisă la privatizare, întrucât un contract anterior de vânzare-cumpărare de acțiuni fusese rezolvat din cauze imputabile societății. La această dată, însă, societatea emisese scrisoarea de garanție bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri, situație în care, între cele două societăți a intervenit o nouă înțelegere, consfințită printr-un act adițional la contractul de asociere, prin care SC M.F.A.

SA Mizil continua, cu acordul SC H.S. SRL București, negocierile pentru achiziționarea pachetului de acțiuni ale SC M.F.A. SA Mizil, iar societatea inculpatului emitea în favoarea părții vătămate ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri, ordin emis la data de 17 aprilie 2003. La data de 22 aprilie 2003, partea vătămată depune oferta finală pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de O.P.S.P.I., fiind admisă la negocieri. La data de 25 aprilie 2003, societatea inculpatului comunică părții vătămate că ordinul de plată cu valoarea menționată reprezintă cota de participare subscrisă și vărsată de numitul B.N., membru al asociației, sumă care a fost obținută prin împrumut autentificat de la SC H.S.

SRL București. La data de 12 mai 2003, câștigând negocierea, partea vătămată devine proprietara unui număr de 573.746 acțiuni ale M.F.A. Mizil, acțiuni care au fost distribuite și înregistrate pe numele fiecărui membru, care Ie-a plătit integral în funcție de sumele vărsate. La data de 26 iunie 2003, inculpatul a devenit membru al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, iar la data de 21 august 2003, în ședința Consiliului de Administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil s-a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a unui număr de 556.681 acțiuni deținute de B.N. către inculpat și, ulterior, la 12 septembrie 2003 inculpatul a cedat cu titlu gratuit un număr din acțiunile pe care le deținea către Asociația Salariaților M.F.A.

Mizil. În cursul anului 2004, între inculpat și membri Consiliului de Administrație ai Asociației Salariaților M.F.A. Mizil au intervenit neînțelegeri care au dus la formularea mai multor plângeri penale din partea ambelor părți. Instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi de inducerea în eroare a părții vătămate de către inculpat, atâta vreme cât se cunoștea de către reprezentantul părții vătămate că societatea inculpatului nu poate participa la negocierea ce viza privatizarea SC M.F.A. SA Mizil, cei doi participând la ședința în care li s-a spus că nu pot participa la negociere. În momentul în care s-a anunțat de către societatea inculpatului că suma depusă ca garanție bancară aparține lui B.N., nici unul din membrii Consiliului de Administrație sau membrii asociației nu au avut de obiectat cu privire la acest aspect, ulterior, chiar martorul C.C.

sprijinindu-l pe inculpat pentru a deține funcții de conducere în cadrul Asociației Salariaților, motiv pentru care instanța de fond a constatat că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea vreunei infracțiuni de înșelăciune, în vreuna din modalitățile prevăzute de textul de lege incriminator. De asemenea, cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, tribunalul a apreciat că fapta nu există, dat fiind că din declarația dată de inculpat, în calitatea sa de director al SC H.S. SRL București la data de 1 martie 2003 nu poate fi identificată nici una din modalitățile de săvârșire a acestei infracțiuni, prevăzută de dispozițiile art. 290 C. pen., respectiv alterarea conținutului declarației sau contrafacerea înscrisului, cu atât mai mult cu cât acesta nu este un înscris olograf, iar datele menționate corespundeau adevărului la acea dată.

De asemenea, nu exista vreo hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi statuat cu autoritate de lucru judecat că un contract anterior de vânzare-cumpărare de acțiuni ar fi fost rezolvat din vina societății inculpatului. Cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, instanța de fond a reținut că acordarea garanției bancare către SC M.F.A. SA Mizil de către inculpat s-a făcut cu scopul ca acesta să obțină acțiuni la societatea ce urma a fi privatizată. Acest aspect rezultă din chiar cuprinsul contractului încheiat între părți, în care se stipulează că, dacă împrumutul nu va fi restituit la termen, creditorul va putea opta pentru cesionarea acțiunilor dobândite cu această sumă, cesiune care a și avut loc cu acordul Consiliului de Administrație, dar în favoarea inculpatului și nu a societății acestuia, care împrumutase suma.

În aceste condiții, infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 a fost săvârșită în modalitatea împrumutului acordat prin persoana interpusă, respectiv B.N., prin intermediul căruia, ulterior inculpatul a dobândit propriile sale acțiuni la Asociația Salariaților M.F.A. Mizil. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, faptul că prejudiciul a fost recuperat, apreciind că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului. Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul și partea civilă Asociația Salariaților M.F.A.

Mizil. Inculpatul critică pentru motive de nelegalitate încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 02 iunie 2006, prin care a fost admisă plângerea părții civile împotriva rezoluției nr. 608/P/2005 din 10 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., întrucât a fost dată cu nerespectarea dispozițiile art. 222 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., privind condițiile juridice de admisibilitate a plângerii formulate de un reprezentant al unei persoane juridice, solicitând desființarea încheierii atacate și a sentinței pronunțate, și rejudecarea plângerii formulate de partea civilă, constatându-se că ultimul act procedural valabil este rezoluția judecătorului delegat după înregistrarea plângerii la tribunal. Plângerea a fost făcută de numitul C.C. în numele părții civile, fără a avea un mandat special, impus de dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen., în condițiile în care H.A.G.E. din 08 noiembrie 2004 a Consiliului de Administrație a Asociației Salariaților M.F.A. Mizil a fost anulată, și deci, plângerea formulată de această persoană nu poate fi act de sesizare al instanței conform dispozițiile art. 2781 alin. (9) C. proc.

pen., fiind lovit de nulitate absolută. Din aceleași considerente, inculpatul a solicitat respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de partea civilă. Se critică hotărârea instanței de fond pentru greșita condamnare a inculpatului, întrucât nu există un împrumut acordat părții civile, nici direct, nici prin interpuși, suma de bani reprezentând garanție bancară nefiind un împrumut efectuat între societate și administratorul acesteia. Pentru acțiunile SC M.F.A. Mizil SA a subscris fratele său, iar Consiliul de Administrație a aprobat cererea de transfer a unui număr de 556.681 acțiuni către inculpat, în aceste condiții neexistând pretinsa activitate de înșelăciune și nici prejudiciu. Partea civilă a criticat hotărârea atât în latură penală, cât și în latură civilă, pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ca și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Se susține că inculpatul a ascuns cu rea credință imposibilitatea participării la negociere, iar inducerea în eroare a fost săvârșită prin mijloace frauduloase, respectiv prin crearea unei false reprezentări a faptului că suma dată de inculpat a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat părții civile prin retragerea firmei administrată de inculpat de la negocieri. De asemenea, prin planul creat de inculpat s-a realizat inducerea eroare a asociației, scopul final urmărit fiind acela de a dobândi fraudulos controlul absolut asupra M.F.A. SA.

Se susține că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât fapta inculpatului rezidă în declarația necorespunzătoare a adevărului referitor la faptul că societatea sa nu ar avea contracte de vânzare-cumpărare acțiuni cu alte instituții publice implicate și care să fi fost rezolvate din cauze imputabile acesteia, declarația depusă la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Industriilor și Resurselor, pentru a participa alături de asociație la negocierea pentru preluarea acțiunilor SC M.F.A.

SA. De asemenea, apelanta parte civilă a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată atât ca întindere, cât ș ca modalitate de executare, reținându-se, eronat, că prejudiciul cauzat de inculpat a fost acoperit. În latură civilă, se solicită obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat, respectiv suma de 804.719,13 RON încasată cu titlu de sume cuvenite pentru anul 2003 aferentă dividendelor distribuite asociației, desființarea integrală a contractului de împrumut având încheierea de legalizare de semnătură nr. 2249 din 23 aprilie 2003 și a actelor subsecvente. Instanța de apel reține că, în ceea ce privește critica inculpatului cu privire la greșita sesizare a instanței de fond, dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc.

pen., nu au aplicabilitate în cazul plângerii formulate în temeiul dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., titular al acesteia putând fi orice persoană care a fost vătămată în interesele sale legitime. în același sens, s-au reținut dispozițiile art. 7.2. din Statutul asociației din care reiese că aceasta este reprezentată de președintele Consiliului de Administrație sau, în lipsa acestuia, de vicepreședinte, dispoziții care se coroborează cu dispozițiile art. 35 din Decretul lege nr. 31/1954.

Situația de fapt a fost, de asemenea, corect reținută de instanța fondului, pe baza analizei înscrisurilor depuse de ambele părți, a declarațiilor date în fața instanței de judecată, dar și a depozițiilor martorilor audiați la solicitarea părților, în așa fel încât corect s-a reținut că inculpatul nu poate răspunde pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., faptele sale putând eventual da naștere unor litigii de natură comercială între părți. Instanța de apel a concluzionat, însă, că, față de modul în care s-au derulat operațiunile între părți, temeiul corect al achitării inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., astfel încât acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal va fi lăsată nesoluționată. Cu privire la greșita respingere a schimbării încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., instanța de apel a constatat că încadrarea corectă este cea oferită de art. 292 C. pen., dar fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât inculpatul nu a avut cunoștință despre situația de fapt față de care a înțeles să se plângă partea civilă.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a constatat că în mod corect prima instanță s-a pronunțat asupra dispozițiile art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, dispunând condamnarea inculpatului în baza acestui text de lege, dat fiind că infracțiunea a fost săvârșită în modalitatea împrumutului realizat prin persoana interpusă, fratele inculpatului, în condițiile în care, în final, acțiunile achiziționate de acesta au ajuns la inculpat. S-a apreciat că pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului în baza textului de lege pentru care s-a dispus condamnarea răspunde, atât ca modalitate de executare, cât și ca întindere, cerințelor art. 52 și 72 C. pen., dar și celor înscrise în art. 81 C. pen.

Curtea a apreciat că, deși acțiunea în răspunderea directorului unei societăți se poate declanșa numai la sesizarea adunării generale a acționarilor, dispozițiile art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu exclude punerea în mișcare a acțiunii penale la sesizarea oricărei persoane vătămate, motiv pentru care instanța de apel a apreciat rezoluția nr. 608/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ca fiind nelegală în ceea ce privește scoaterea inculpatului de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de at.272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Față de toate aceste considerente, instanța de apel, prin decizia nr. 148 din 10 octombrie 2007, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 298 din 22 mai 2007 a Tribunalului Prahova.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul părții civile, a desființat în parte în latură penală și în latură civilă sentința atacată și, în rejudecare, a admis, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 290 C. pen., în art. 292 C. pen., după care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracțiunea de fals în declarații comisă la data de 11 martie 2003. A schimbat temeiul achitării inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C proc.

pen., iar acțiunea civilă alăturată celei penale a lăsat-o nesoluționată. A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate. Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, aceleași motive ca și cele susținute în apel. Inițial, în motivarea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., cu referire la o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Se susține că pentru infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen și 290 C. pen., pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, instanța de fond nu putea să rețină cauza spre judecare conform art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen. Sub un alt aspect, se arată că numitul C.C. nu este persoana vătămată ori persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate pentru a putea fi îndreptățită să formuleze plângere pe temeiul art. 278 1 sau art. 222 C. proc. pen., astfel că, în mod greșit, ambele instanțe s-au considerat legal sesizate. C.C. nu avea nici mandatul special prevăzut de lege din partea părții civile pentru a sesiza organele de urmărire penală. În ceea ce privește infracțiunea reținută a fi săvârșită în dauna SC H.S. SRL se invocă lipsa autorizării sau sesizării organului competent așa cum prevede art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât asociatul unic al societății, B.G., nu a întreprins nici un demers pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului B.D.

și nu se consideră păgubită prin fapta inculpatului. Tot sub aspect procedural, se arată că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen., atunci când s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. Pentru motivele de mai sus inculpatul solicită casarea hotărârilor și încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. În concluziile scrise și apoi, în dezbateri s-au adăugat susțineri privind nevinovăția inculpatului pentru infracțiunile ce au constituit obiectul analizei instanțelor de judecată. Se arată de către inculpat că nu a indus în eroare Asociația Salariaților M.F.A.

Mizil și că a sprijinit procesul de privatizare a societății comerciale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil și preluarea de către salariați a acțiunilor. Cu privire la fondurile angajate din patrimoniul al SC H.S. SRL București se arată, pentru început, că plata lor excede obligațiilor asumate prin actul adițional la contractul de asociere încheiat în vederea privatizării, pentru ca, apoi, să se susțină că operațiunea trebuie caracterizată ca fiind o garanție de participare la licitație, al cărei regim juridic diferă de cel al obligațiilor derivate din contractul de împrumut. în fapt, în favoarea SC H.S. SRL București s-a născut un drept de creanță, diferit de drepturile izvorâte dintr-un contract de împrumut, astfel că nu se poate reține că inculpatul ar fi făcut un aranjament în dauna societății pe care o administra și în folosul său personal.

Inculpatul arată că nu a existat intenția de a împrumuta, nici direct, nici prin persoane interpuse, întrucât cumpărarea de acțiuni fusese angajată cu mult timp înainte, iar cesiunea de creanță a constituit un mijloc de recuperare a sumelor de bani depuși ca garanție. Continuându-și argumentația inculpatul arată că nu poate fi vorba de un contract de împrumut de la societate, atât timp cât patrimoniul administratorului și asociatului unic se confundă, iar spiritul textului de lege incriminator este acela de a proteja interesele asociaților în fața abuzurilor administratorilor, nefiind aplicabile societăților comerciale cu asociat unic. Se arată, în continuare, că banii au fost depuși de SC H.S.

SRL București ca garanție pentru cumpărarea acțiunilor în contul M.I.R. în data de 17 aprilie 2004, pe când așa-zis-ul contract de împrumut, care era de fapt o cesiune de creanță, s-a încheiat ulterior, neprocedându-se la predarea banilor, operațiune care este de esența contractului de împrumut de consumație. Se solicită, sub acest aspect, să se constate că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Partea civilă a invocat în recursul său cazurile de casare prevăzută de art. 385 9 alin. (I) pct. 14, 16 și 18 C. proc. pen. Partea civilă invocă greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Se arată că nu s-a avut în vedere faptul că inculpatul a săvârșit trei infracțiuni de înșelăciune în dauna Asociația Salariaților M.F.A. Mizil. Astfel, cu prilejul încheierii contractului de asociere nr. 1 din 11 martie 2003, inculpatul a ascuns, cu rea-credință, imposibilitatea juridică de a participa la negocieri pentru pachetul de acțiuni al SC M.F.A. Mizil, pentru ca la data încheierii actului adițional nr. 1 din 18 aprilie 2003, să inducă în eroare partea civilă prin crearea unei false reprezentări că suma de 11.475.920.000 lei a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat acesteia prin retragerea SC H.S. SRL București de la negocieri. Fapta aceluiași inculpat de a concepe și a pune în practică un plan prin intermediul căruia, inducând in eroare asociația, a urmărit achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al SC M.F.A.

MIZIL SA Mizil la un preț de cinci ori mai mic decât valoarea nominală este calificată de partea civilă ca fiind infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., folosul injust urmărit fiind dobândirea frauduloasă a controlului absolut asupra M.F.A. MIZIL SA, asupra profitului și activelor acesteia. în acest context se invocă și greșita schimbare a temeiului achitării pentru infracțiunea de înșelăciune. Un alt motiv de recurs îl constituie greșita achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. proc. pen., întrucât fapta inculpatului de a declara necorespunzător că nu are contracte de vânzare - cumpărare acțiuni cu alte instituții publice implicate, care au fost rezolvate din cauze imputabile, declarație depusă la Oficiul Participanților Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Industriilor și Resurselor în scopul de a participa la negocierea pentru preluarea acțiunilor SC M.F.A.

MIZIL SA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații. Se invocă, totodată, că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 a fost greșit individualizată, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare. În latură civilă se solicită să se dispună obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiunile săvârșite, respectiv, restituirea sumei de 804.719,13 lei RON încasată cu titlu de sume cuvenite pentru 2003 aferentă dividendelor distribuite asociației, desființarea integrală a contractual de împrumut a cărei semnătură a fost legalizată sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a actului de dobândire de către B.N.

a participanților la asociație, a actului de cesiune cu titlu gratuit de la B.N. către inculpat, a actelor de cesiune cu titlu gratuit de la inculpat către ceilalți membri ai asociației și a celorlalte înscrisuri subsecvente. Examinând hotărârile prin prisma motivelor de casare invocate de recurenți, ca și, din oficiu, pentru cazurile de casare enunțate de art. 385 9 alin. ( 3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Pentru început se va proceda la verificarea hotărârilor sub aspectul respectării normelor procedurale care disciplinează desfășurarea procesului penal. Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea penală este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

Același text de lege, în alin. (3) prevede că plângerea se poate face personal sau prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura rămânând atașată plângerii. Nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru formularea plângerii penale nu atrage după sine neluarea în seamă a conținutului informativ. în aceste situații, plângerea trebuie privită ca fiind denunț, dacă realizează condițiile cerute pentru această modalitate de sesizare, sau poate servi la sesizarea din oficiu a organelor judiciare prin informațiile pe care le cuprinde. Mandatul la care face referire art. 222 alin. (3) C. proc. pen., trebuie să fie unul special, rezultatul unei convenții încheiate între persoana vătămată în calitate de mandant și mandatarul care se obligă să acționeze în numele și pe seama persoanei vătămate pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor procedurale și realizarea drepturilor substanțiale.

În cauză C.C. a acționat în calitate de președinte al Consiliului de administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, calitate conferită prin hotărârea adunării generale a asociației și prin statutul constitutiv și care îi dă posibilitatea să stea în fața organelor judiciare ca reprezentant legal al acestei persoane juridice. În același sens sunt de amintit dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale potrivit cărora obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în legea amintită și prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice potrivit cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

În concluzie, este de constatat că plângerea Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, prin reprezentantul său legal, este un act de sesizare valid în ceea ce privește condițiile de formă prevăzute de lege, nefiind nevoie de autorizarea sau aprobarea specială a adunării generale a asociaților. Chiar dacă sesizarea a vizat în concret fapte, care au fost calificate de persoana juridică vătămată, drept infracțiuni de înșelăciune și fals, informațiile furnizate de actul de sesizare au fost apreciate de procuror ca fiind suficiente pentru declanșarea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Toate acestea duc la concluzia că investirea organelor de urmărire penală s-a efectuat în condiții de deplină legalitate pentru toate faptele supuse analizei.

Mai mult, putem observa că numitul C.C. îndeplinea funcția de președinte al Consiliului de administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, dar, în același timp, era și membru al asociației, calitate care i-ar fi conferit, încă o dată în plus, legitimare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, de această dată pentru protecția drepturilor sale. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 Legea nr. 31/1990 acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 Legea nr. 31/1990 întrucât aceste prevederi sunt aplicabile societăților comerciale pe acțiuni și nu celor cu răspundere limitată.

Oficialitatea urmăririi infracțiunilor referitoare la activitatea societăților comerciale în care se încadrează și infracțiunea în discuție este confirmată, ulterior, de dispozițiile art. 282 1 din Legea nr. 31/1990, introdus în sistemul cadru de reglementare prin pct. 189 al art. I din Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006, text de lege potrivit căruia acțiunea penală se exercită din oficiu. Cele de mai sus relevă legala sesizare a organelor de urmărire penală. În conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, pot face plângere persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin soluțiile de netrimitere în judecată. Rezultă, deci, că titulari ai acestui gen de plângere poate fi, atât persoana vătămată prin infracțiunea ce a constituit obiectul cercetărilor, cât și alte persoane ale căror interese sunt lezate de soluția procurorului, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice. Față de considerentele de mai sus, care ilustrează, fără dubiu, dubla calitate a numitului C.C., de reprezentant legal al Asociației Salariaților M.F.A.

Mizil, dar și de membru al asociației, este cert că această persoană se înscrie între persoanele abilitate de lege să formuleze, în nume propriu sau ca reprezentant legal al asociației, plângere pe temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată. Nu interesează modalitățile de sesizare (plângere penală, denunț sau sesizare din oficiu) a organelor de urmărire penală în procedura de drept comun de soluționare a unei cauze penale. Pentru a se reține unei persoane calitatea procesuală (legitimatio ad causam), trebuie să se constate interesul acesteia în desființarea actelor procurorului de netrimitere în judecată și începerea ori, după caz, reluarea urmăririi penale, pentru a ajunge la realizarea drepturilor sale și obținerea folosului urmărit prin demersurile procesuale.

În cauză, persoana vătămată Asociația Salariaților M.F.A. Mizil, prin reprezentantul său legal, C.C., a sesizat organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului B.D., acuzându-l de manopere frauduloase cu ocazia operațiunilor derulate în vederea privatizării SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, manopere prin care inculpatul urmărea să obțină, pe nedrept, controlul asupra societății supusă privatizării. Reluarea cercetărilor, dar mai ales obținerea condamnării civile și penale a inculpatului, cu restabilirea situației anterioare faptelor de care este acuzat inculpatul, conturează un interes manifest al asociației în declanșarea procedurii judiciare conturată de art. 278 1 C. proc.

pen. Urmărind ordinea firească a derulării procedurilor judiciare în materie penală, trebuie analizată legalitatea încheierii primei instanțe de admitere a plângerii persoanei vătămate, de desființare a rezoluției procurorului și de reținere a cauzei spre judecare. Prin Rezoluția nr. 608/P/2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și 290 C. pen. Soluționând plângerea petentei împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., prima instanță, prin încheierea din 2 iunie 2006, a admis plângerea, a desființat rezoluția atacată și, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut cauza spre judecată. Apreciem că, în fața ambiguității prevederilor legale ce reglementează procedura de soluționare a plângerilor împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, procedeul judiciar utilizat de prima instanță răspunde cerințelor de legalitate. Persoana vătămată, Asociația Salariaților M.F.A. Mizil a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului B.D., arătând, în esență că, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare reprezentanții săi, urmărind obținerea controlului asupra societății SC M.F.A.

MIZIL SA Mizil. Printre mijloacele frauduloase invocate ca fiind folosite de B.D. la inducerea în eroare a persoanei vătămate se numără ascunderea, cu rea-credință, a imposibilității juridice a SC H.S. SRL, administrată de B.D., de a participa la negocierile pentru pachetul de acțiuni al SC M.F.A. Mizil, prin declararea necorespunzătoare adevărului că nu are contracte de vânzare – cumpărare acțiuni cu alte instituții publice implicate, care au fost rezolvate din cauze imputabile, crearea unei false reprezentări că suma de 11.475.920.000 lei a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat acesteia prin retragerea SC H.S. SRL București de la negocieri, dar și prin împrumutul realizat printr-o persoană interpusă, în cazul de față, B.N., prin intermediul căruia, ulterior, inculpatul B.D.

a obținut propriile acțiuni la Asociația Salariaților M.F.A. Mizil. lată, deci, că faptele reclamate de persoana vătămată presupuneau, din capul locului, strânse legături de conexitate fapt, ce impunea examinarea lor împreună. Dacă, în ceea ce privește actul de sesizare a instanței în derularea procedurii de judecare a unei cauze în situațiile la care se referă art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., legiuitorul se pronunță explicit, arătând că plângerea persoanei vătămate îndeplinește, atipic, această funcție de declanșare a fazei de judecată, cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale, nu se identifică un act procesual care să îndeplinească o asemenea funcție și care să delimiteze cadrul procesual de soluționare a conflictului de drept pe care instanța de judecată și l-a asumat spre soluționare.

Dat fiind faptul că acțiunea penală aparține statului, din ansamblul reglementărilor procesual penale se desprinde concluzia că actul procesual prin care se pune în mișcare acțiunea penală în situațiile la care se referă art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., este încheierea instanței de judecată de admitere a plângerii și reținere a cauzei spre judecare, încheiere prin care se conturează obiectul și subiecții acțiunii exercitate de stat pentru restabilirea ordinei de drept și tragerea la răspundere penală a celor care au săvârșit fapte penale. Acțiunea penală este socială, obligatorie, dar și indivizibilă și totodată individuală. Fiind indivizibilă ea își extinde efectele asupra tuturor actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al unei infracțiuni și asupra tuturor faptelor penale reținute în sarcina unei persoane.

în acest context se poate pune în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni în formă continuată ori pentru mai multe infracțiuni aflate în concurs. Spre deosebire de urmărirea penală care se poate desfășura și in rem acțiunea penală este strâns legată de caracterul său personal(individual). Acțiunea penală este individuală, astfel ea poate fi exercitată numai împotriva persoanelor (personam), care au calitatea de participanți la săvârșirea infracțiunii și care dobândesc calitatea de inculpați odată cu punerea sa în mișcare. Considerentele de ordin teoretic expuse mai sus demonstrează legalitatea soluției adoptate de instanța de fond, care a judecat cauza în întregime, cu privire la inculpatul B.D., chiar dacă, în legătură cu anumite infracțiuni, se dispusese neînceperea urmăririi penale.

Este adevărat că prin decizia nr. 48 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța investită nu poate pronunța soluția prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., deci nu poate reține cauza spre judecare. Această decizie nu acoperă, ca rezolvare, situația juridică concretă pe care o analizăm și nu poate fi, deocamdată, decât o sursă de inspirație pentru instanțele de judecată întrucât, pe de o parte, situațiile premiză avute în vedere sunt diferite și, pe de altă parte, la acest moment nu s-a procedat la publicarea sa în M. Of.

În cauză, este de observat că față de inculpatul vizat de soluția procurorului, de plângerea persoanei vătămate și de încheierea instanței de judecată s-a dispus, atât neînceperea urmăririi penală, cât și scoaterea de sub urmărire penală, situație nevizată de recursul în interesul legii și nici de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se referă doar la cauzele în care nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală. În legătură cu legalitatea schimbării încadrării juridice, este de constatat că, din examinarea încheierii de ședință de la data de 08 mai 2006, când au avut loc dezbaterile, reiese că prima instanță a respins cererea formulată de partea civilă de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., cu motivarea că a fost sesizată pentru prima infracțiune.

Discuția a fost reluată cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel, pentru ca prin decizia apelată să se dispună schimbarea încadrării juridice, așa cum s-a solicitat de către partea civilă. Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Comparând conduita procedurală urmată de instanța de apel cu procedura reglementată de art. 334 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o cauză de nulitate a hotărârii.

Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a formulat în fața primei instanțe și a constituit unul din motivele de apel supuse dezbaterilor și analizei în fața instanței de apel, ceea ce înseamnă că s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului protejat de dispozițiile art. 334 C. proc. pen., fiind asigurat timpul necesar apărării în raport de noua situație juridică și contradictorialitatea specifică și necesară oricărui act de natură procedurală în faza de judecată. Este de discutat procedeul judiciar adoptat de instanța de judecată, care, după ce a recurs la schimbarea încadrării juridice, a dispus din nou achitarea inculpatului pentru noua infracțiune, pe un alt temei de drept. Prima instanță dispusese achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pe temeiul dispozițiilor ari.

10 lit. a) C. proc. pen., iar instanța de apel a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. și a pronunțat achitarea utilizând temeiul de drept oferit de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Credem că instanța de apel a procedat corect, respectând derularea logică a operațiunilor juridice. A stabilit, mai întâi, încadrarea juridică corectă a faptei, ce a constituit obiectul judecății, pentru ca apoi să delimiteze corect cauza de stingere a acțiunii penale, ceea ce nu a însemnat, în fapt, decât o identificare corectă a limitelor judecății. Cu privire la situația de fapt și la criticile pentru netemeinicie formulate de recurenți Înalta Curte reține următoarele: Între SC H.S.

SRL, al cărei administrator era inculpatul, și SC M.F.A. MIZIL SA MIZIL au existat relații comerciale în condiții reciproc avantajoase pe o durată mare de timp. În luna ianuarie 2003, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului a scos la vânzare pachetul de acțiuni deținut de SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, prin negociere pe bază de oferte finale. Întrucât Asociația Salariaților M.F.A. MIZIL nu dispunea de fondurile necesare pentru participarea la negociere, s-a hotărât, de către reprezentanții asociației, încheierea unui contract de asociere cu SC H.S. SRL București, societate reprezentată de inculpatul B.D., urmând ca cele două persoane juridice să participe împreună la privatizare.

In acest scop, între cele două părți s-a încheiat contractul de asociere nr. l din data de 11 martie 2003. Pe baza contractului și înțelegerii dintre cele două părți, s-au depus la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului documentele de participare împreună la licitație, la data de 24 martie 2003. În urma unei ședințe a comisiei de negociere s-a comunicat că a fost admis la negociere consorțiul format din Asociația Salariaților M.F.A. Mizil și SC H.S. SRL București. Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a anunțat faptul că SC H.S. SRL București nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contract anterior de vânzare - cumpărare acțiuni, contract rezolvat din motive imputabile acestei societăți.

La această dată SC H.S. SRL București emisese scrisoarea de garanție bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 in val. de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri. Această împrejurare generează o nouă înțelegere, consemnată într-un act adițional la contractul de asociere, prin care SC H.S. SRL București se retrage de la negocieri și este de acord ca Asociația să continue negocierile pentru achiziționarea pachetului de acțiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se convine, de asemenea, ca SC H.S. SRL București să emită în favoarea Asociației ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003. La data de 22 aprilie 2003 Asociația Salariaților M.F.A.

Mizil depune oferta finală pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de O.P.S.P.I., comisia anunțând că asociația a fost admisă la negocieri. La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut legalizat de semnătură sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Șt.S. prin care SC H.S. București, reprezentată de inculpat, acorda numitului B.N., fratele inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei in vederea cumpărării pachetului de acțiuni pus în vânzare de O.P.S.P.I și deținut de stat la SC M.F.A. Mizil, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea, pentru împrumutător, de a opta pentru cesionarea acțiunilor dobândite cu această sumă, în caz de nerestituire a împrumutului la scadență.

La puțin timp, respectiv, la data de 25 aprilie 2003, SC H.S. SRL București comunică Asociației Salariaților M.F.A. Mizil faptul că suma de 11.474.920.000 ROL plătită' prin ordinul de plată din data de 17 aprilie 2003 reprezintă cota de participare subscrisă și vărsată de numitul B.N. (fratele inculpatului B.D.), membru al asociației, arătând că suma a fost dobândită de B.N. prin împrumut autentificat de la SC H.S. SRL București. În urma câștigării negocierii, la data de 12 mai 2003, Asociația Salariaților M.F.A. Mizil a devenit proprietara unui număr de 573.746 acțiuni ale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, aceste acțiuni fiind ulterior distribuite și înregistrate în numele membrilor care le-au plătit integral, în funcție de sumele vărsate.

După ce, la data de 28 mai 2003, devenise membru în Consiliul de Administrație prin Hotărârea A.G.A., la data de 26 iunie 2005, inculpatul B.D. devine membru al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil urmare a aprobării Consiliului de Administrație al acesteia. În ședința Consiliului de Administrație al asociației, la data de 21 august 2003, s-a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a unui număr de 556.681 acțiuni deținute de B.N. către inculpatul B.D., iar la data de 12 septembrie 2003, acesta din urmă a cedat, cu titlu gratuit, o parte din acțiunile pe care le deținea, către membrii Asociației Salariaților M.F.A. Mizil, cedare aprobată de Consiliul de Administrație al Asociației. Ulterior, în cursul anului 2004, între inculpatul B.D.

și ceilalți membri ai Consiliului de Administrație al Asociației Salariaților M.F.A. Mizil au intervenit neînțelegeri, care au condus la formularea mai multor plângeri penale de către ambele părți. Cele de mai sus relevă, fără echivoc, faptul că reprezentanții legali ai Asociației Salariaților M.F.A. Mizil și SC H.S. SRL București se cunoșteau anterior declanșării procesului de privatizare a SC M.F.A. MIZIL SA Mizil și că, împreună, au acționat pentru privatizarea societății cu capital de stat. Cunoscând că asociația salariaților nu dispune de fondurile necesare pentru cumpărarea acțiunilor deținute de stat, reprezentanții persoanelor juridice implicate au convenit asupra modalităților de urmat pentru a obținerea acțiunilor.

Un prim pas l-a constituit încheierea contractului de asociere nr. l din data de 11 martie 2003, după care, pe baza înțelegerii dintre cele două părți, s-au depus la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului documentele de participare împreună la licitație, la data de 24 martie 2003. în scopul dovedirii existenței fondurilor necesare pentru cumpărarea acțiunilor, SC H.S. SRL București emisese scrisoarea de garanție bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 în val. de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri. Inculpatul a depus și o declarație datată 11 martie 2003, sub semnătura sa în calitate de director general al SC H.S.

SRL București, prin care se atesta că această societate nu are contracte de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate cu oricare instituție publică implicată și care să fi fost rezolvite, din cauze ce îi sunt imputabile, printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă și irevocabilă sau ca efect al condițiilor rezolutorii stipulate în acestea. După ce au luat la cunoștință că SC H.S. SRL București nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contractului anterior de vânzare - cumpărare acțiuni rezolvit din cauze imputabile acestei societăți, între părțile contractului inițial se realizează o nouă înțelegere, consemnată într-un act adițional la contractul de asociere, prin care SC H.S.

SRL București se retrage de la negocieri și este de acord ca asociația să continue negocierile pentru achiziționarea pachetului de acțiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se convine, de asemenea, ca SC H.S. SRL București să emită în favoarea asociației ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanție de participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003. La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut legalizat de semnătura sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Șt.S. prin care SC H.S. București, reprezentată de inculpat, acorda numitului B.N., fratele inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei, în vederea cumpărării pachetului de acțiuni pus în vânzare, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea pentru împrumutător de a opta pentru cesionarea acțiunilor dobândite cu această sumă în caz de nerestituire a împrumutului la scadență.

La numai două zile inculpatul emite adresă către asociație prin care comunică faptul că suma de 11.474.920.000 lei plătită cu ordin de plată la 17 aprilie 2003 reprezintă cota de participare subscrisă și vărsată de numitul B.N., fratele inculpatului, arătând că această sumă a fost dobândită de B.N. prin contractul de împrumut. După transferul acțiunilor către asociație s-a trecut la repartizarea acțiunilor. Ulterior Consiliul de Administrație al asociației a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a 556.681 acțiuni deținute de B.N. către inculpat, iar la data de 24 septembrie 2003, inculpatul a cedat cu titlu gratuit o parte din acțiunile pe care le deținea către membrii asociației, cedare aprobată de consiliul de administrație.

Din derularea faptică secvențională expusă mai sus, este ușor de sesizat că intenția inculpatului, care cunoștea obiectul de activitate al societății comerciale ce urma să fie privatizată și despre dificultățile asociației salariaților în procurarea fondurilor necesare cumpărării acțiunilor, era aceea de a reuși să intre în posesia cât mai multor acțiuni, deși nu era membru al asociației. Din numărul, de 573.746 acțiuni ale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil a obținut, prin intermediul fratelui său B.N. și cu aprobarea Consiliului de Administrație al asociației, un număr de 556.681. Nu se poate reține, însă, că inculpatul a indus în eroare reprezentantul asociației întrucât acesta cunoștea că societatea inculpatului nu poate participa la negocierea ce viza privatizarea SC M.F.A.

MIZIL SA Mizil, cei doi participând la ședința în care li s-a spus că nu pot participa la negociere. Mai mult, în momentul în care s-a anunțat, de către societatea inculpatului, că suma depusă ca garanție bancară apar