ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 849 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 34361/3/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținută în sarcina acestuia prin actul de sesizare. A constatat că faptele deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare prin Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapte comise de inculpat în aprilie 2001. Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentința penală 96/2006 a Tribunalului Constanța și repuse pedepsele componente în individualitatea lor astfel: - 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - 3 ani închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 6 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, pedepse ce au fost aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 5 februarie 2004 a Tribunalului București.
S-a constatat că prin Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a dispus, în baza art. 85 C. pen., anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară. În baza art. 36 C. pen. și art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei pronunțată în cauză, de 10 ani închisoare, cu pedepsele componente ale Sentinței penale nr. 96/2006 a Tribunalului Constanța, astfel cum acestea au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale cu închisoarea.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei cu închisoarea. În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată până în prezent, respectiv de la 23 septembrie 2001 la 5 februarie 2004 (reținere și arestare preventivă în cauza soluționată prin Sentința penală nr. 96/2006 a Tribunalului Constanța); de la 28 iulie 2004 la 12 martie 2005 (perioada executată în baza Sentinței penale nr. 3126/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 București) și de la 9 februarie 2007 la 5 iunie 2010 (perioadă executată în baza Sentinței penale nr. 96/2006 a Tribunalului Constanța, din această pedeapsă inculpatul fiind liberat condiționat).
S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza hotărârii anterioare și emiterea unui nou MEPI corespunzător pedepsei rezultante aplicate. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la 1.399.718.629 ROL către partea civilă SC R.A.R. SRL, reprezentată de K.L., cu titlul cu despăgubiri civile. În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC, cu seriile BC 326 nr. 00015278 până la nr. 00015283, trimise către W.B., precum și declarațiile notariale aflate la filele 157-165 DUP. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul prin mijloace frauduloase a indus în eroare reprezentanții SC R. cu privire la calitatea sa și la realitatea garanțiilor propuse în vederea încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect erbicidul sau sulfuron 750 WP. După încheierea contractului, inculpatul a emis și completat 6 file CEC fără a avea disponibil în contul SC S. SRL, deschis la W.B. SA - S.M.B. Prin Sentința penală nr. 1155 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
la 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71- 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. A fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute în final 13 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei. În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC seriile BC 326 nr. 00015278 pana la 00015283 transmise către W.B. precum și declarațiile notariale. În baza art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul sa plătească părții civile SC R.A.R.
SRL suma de 30.376.196.000 ROL plus dobânda legala până la achitare. Această hotărâre a fost desființată prin Decizia penală nr. 961A din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București, secția a II-a penală. Prin Sentința penală nr. 175 din 14 februarie 2006 Tribunalul București, secția a II-a penală, în fond, după casare, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la o pedeapsă de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 290 C. pen.
cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate a unei pedepse de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre în final inculpatul executând o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
pentru fiecare pedeapsă principală pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară contopindu-se conform art. 35 C. pen. (în final 5 ani). În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către partea civilă R.A.R. SRL, reprezentată de K.L., cu sediul în București, a sumei de 30.376.196.000 ROL plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a prezentei la achitarea debitului. În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea a 6 file CEC - BC 32600015278 până la 00015283 și a declarației notariale. Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat apel inculpatul C.V. și partea civilă SC R.A.R. SRL iar prin Decizia penală nr. 840A din 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori de familie a admis apelurile declarate de inculpatul C.V.
și partea civilă SC R.A.R. SRL împotriva Sentinței penale nr. 175 din 14 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A desființat în parte sentința și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. A înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată pentru fiecare infracțiune, a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, ce se va executa alături de fiecare pedeapsă aplicată în cauza de față, inculpatul urmând să execute în final, după contopire, 5 ani închisoare. A redus cuantumul despăgubirilor datorate părții civile la suma de 1.399.718.629 ROL și a obligat pe inculpat la plata acestei sume. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.V., procurorul solicitând admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.
pen., având în vedere greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cerând casarea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea inculpatului reținându-se la încadrarea juridică și dispozițiile alin. (5) ale art. 215 C. pen., cu obligarea acestuia către partea civilă la plata sumei de 1.400.000.000 ROL și confiscarea diferenței de sumă. Prin Decizia penală nr. 3622 din 11 iulie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul C.V.
împotriva Deciziei penale nr. 840A din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost casată decizia penală atacată și Sentința penală nr. 175 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală dispunându-se trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul București. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului cauzat părții civile, precum și administrarea oricăror altor probe care vor apărea necesare, pertinente și utile soluționării cauzei sub toate aspectele. Rejudecând cauza, după casarea cu trimitere, tribunalul a reținut în fapt următoarele: La data de 26 aprilie 2000, între inculpatul C.V.
și numiții Z. și Z.L. s-a încheiat un contract de cesiune prin care inculpatul a dobândit părțile sociale ale SC S. SRL cu sediul în comuna Ileana, județul Călărași. La aceeași dată, cedenții i-au dat inculpatului o procură prin care îl împuterniceau să efectueze acte de gestiune până la îndeplinirea formalităților de înregistrare a modificărilor aduse actelor constitutive ale societății la Registrul Comerțului. Ulterior, la data de 21 martie 2001 Z.S. și Z.L. au revocat în totalitate procura. Deși inculpatul C.V. a dat o declarație notarială pe proprie răspundere, că în perioada 24 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfășurat activitate comercială sau de altă natură, în numele SC S. SRL, în realitate, acesta a efectuat acte de comerț în numele societății.
Astfel, inculpatul i-a contactat pe reprezentanții SC R.A.R. SRL și a negociat cu aceștia condițiile cumpărării unei cantități de erbicid numit sansulfuron. Conform adresei Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția Fitosanitară, depusă la dosar chiar de către inculpat produsul S. 750 WP a fost omologat în ședința Comisiei Interministeriale de Omologare a produselor de uz fitosanitar din data de 15 noiembrie 1994 la cultura de grâu și în ședința din 16 decembrie 1994 la cultura de orz, certificatul de omologare la acest produs existând la data de 15 noiembrie 2004. Din adresă mai rezultă că omologarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar se face conform legislației în vigoare.
Conform documentației elaborate de Ministerul Agriculturii și Alimentației Publice, SC R.A.R. SRL era abilitată să importe pesticide și deținea Acordul nr. 183 din 25 septembrie 1995 pentru importul de 11,4 tone S. 750 WP, precum și Certificatul de calitate nr. 7 din 22 ianuarie 2001 eliberat de Laboratorul Central de Carantină Fitosanitară București, în vederea comercializării erbicidului S. 750 WP.
Negocierile purtate de inculpat cu reprezentanții acestei societăți s-au concretizat prin încheierea a 5 contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 1.160 kg erbicid S. 750 WP (perioada 19 februarie - 14 august 2001) după cum urmează: 1) Contractul nr. 45 din 19 februarie 2001 pentru cantitatea de 120 kg erbicid; 2) Contractul nr. 82 din 23 martie 2001 pentru cantitatea de 500 kg erbicid; 3) Contractul nr. 130 din 09 mai 2001 pentru cantitatea de 240 kg erbicid; 4) Contractul nr.178 din 02 august 2001 pentru cantitatea de 50 kg erbicid; 5) Contractul nr. 184 din 14 august 2001 pentru cantitatea de 250 kg erbicid. Pentru a garanta plata obligațiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat documente ce atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine și tractoare, respectiv, facturi fiscale, declarații notariale, înscrisuri în Arhiva Electronică de garanții Reale Mobiliare, precum și rapoarte de expertiză tehnică.
Facturile fiscale prin care inculpatul a demonstrat că este proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere și numerotarea alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională SA”, iar presupusele societăți care le-au emis nu figurează în evidențele centralizate ale Camerei de Comerț și Industrie - Oficiul Registrul Național al Registrului Comerțului. De asemenea, utilajele agricole înscrise în facturile fiscale, din verificări s-a constatat că nu figurează în evidențele instituției abilitate cu înregistrarea acestora, respectiv, Institutul Național de Mașini Agricole (INMA) seriile de pe șasiu și motor fiind false. În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că seriile de motor și șasiu se poansonau în mod fraudulos într-un atelier din București sub îndrumarea numiților S.R.
și M.M., aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei. De asemenea, în legătură cu aceste utilaje, au fost efectuate expertize tehnice la solicitarea inculpatului C.V., care dorea să obțină un credit de la W.B. - Sucursala Municipiului București. Deplasându-se în teren, expertul tehnic a putut constata existența unor utilaje agricole aflate în lucru, pe suprafețe întinse, în județele Ialomița, Călărași și Constanța. Verificarea a constat în vizionarea utilajelor și a seriilor înscrise pe șasiurile și motoarele utilajelor. Astfel, cum s-a menționat anterior, facturile fiscale prezentau mențiunile false cu privire la seriile de motor menționate în cuprinsul acestora. Conform normelor interne ale W.B.
S.A. - S.M.B., Obligațiile terților evaluatori constau, într-o primă etapă, în „evaluarea garanțiilor materiale la propunerea făcută de potențialul beneficiar de credit". Toate documentele întocmite de evaluator privind stabilirea valorii garanțiilor sunt de uz intern, fiind utilizate doar ca material orientativ în activitatea de creditare a W.B. - S.M.B. Întrucât dosarul întocmit de inculpat nu a depășit prima etapă în vederea obținerii creditului, expertul nu a procedat la verificarea tehnică a garanțiilor. Odată cu restituirea documentelor înaintate băncii de inculpat, acesta a intrat și în posesia celor două rapoarte de expertiză, pe care le-a folosit și la încheierea antecontractelor cu SC R. SRL, deși acestea au fost întocmite numai pentru uzul băncii, așa cum se menționează în cuprinsul rapoartelor.
Această împrejurare a întărit încrederea reprezentanților SC R. SRL în puterea financiară a SC S. SRL. În același sens, inculpatul C.V. a făcut declarații pe proprie răspundere în fața notarului public, prin care arăta că este proprietarul utilajelor agricole, că nu le va înstrăina și le constituie garanție a plății contravalorii erbicidului achiziționat de la SC R. SRL. De asemenea, inculpatul s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași. Expertiza grafică efectuată asupra semnăturilor existente pe declarațiile notariale a concluzionat că acestea au fost executate de inculpat. Întrucât se apropiau datele scadente ale primelor contacte, numitul K.L.
a solicitat inculpatului să-i elibereze file de CEC pentru contravaloarea mărfurilor livrate până la acel moment. În acest sens, inculpatul a eliberat 6 file de CEC, semnate și ștampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deși știa că societatea nu deține în cont disponibil bănesc. Aceste file CEC urmau să fie completate cu sumele stabilite de comun acord cu reprezentantul R. SRL și să fie introduse la plată, respectând datele scadente din contractele de vânzare-cumpărare. La împlinirea termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, numitul K.L. a dat dispoziție numitei P.A. să completeze filele CEC și să le introducă la plată. Martora P.A. a declarat, inclusiv în fața instanței, că filele CEC au fost semnate și ștampilate de către inculpat.
De altfel, inculpatul a recunoscut că a semnat filele CEC, împrejurare susținută și de concluziile expertizei grafice efectuate în cauză, care atestă faptul că semnăturile depuse la rubrica „semnătura trăgătorului" de pe filele CEC au fost executate de inculpatul C.V., ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție. De asemenea, expertiza grafică atestă faptul că semnăturile depuse pe facturile fiscale de achiziționare a utilajelor agricole, la rubrica „semnătura de primire", precum și pe contractele de vânzare-cumpărare de erbicid S. 750 WP au fost realizate de inculpatul C.V. Cele 6 file CEC au fost ridicate de inculpat din W.B. - SMB la data de 14 august 2001. La data de 21 august 2001 a fost refuzată la plată prima filă CEC din lipsă totală de disponibil, iar în intervalul 27 - 28 august 2001, au fost refuzate și restul celor 5 file CEC din același motiv.
Conform adresei nr. VI/4/11998/MN din data de 15 noiembrie 2001 a Băncii Naționale a României - Direcția Reglementare și Autorizare, SC S. SRL a fost înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăti cu 7 incidente de plată cu CEC-uri transmise de W.B. - Sucursala București și se află în interdicție bancară de a emite CEC-uri, în perioada 21 august 2001 - 28 august 2002. Natura acestor file CEC este dată chiar de lege, potrivit cu care CEC-ul are numai funcția de instrument de plată, fiind lipsit de funcția de instrument de credit. De asemenea, acesta nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil în bancă. Acest disponibil trebuie să existe prealabil emiterii titlului și să aibă cel puțin valoarea CEC-ului.
Emiterea de CEC-uri fără acoperire constituie infracțiune. De altfel, aceste elemente ce definesc CEC-ul îl deosebesc de biletul la ordin care presupune raporturi juridice numai între două persoane: emitent și beneficiar care are calitatea de creditor, spre deosebire de CEC, care implică prin definiție trei persoane: trăgătorul (emitentul), trasul (banca) și beneficiarul. În raport de acestea apar ca lipsite de temeinicie susținerile inculpatului în sensul că filele CEC au fost emise ca o garanție, urmând ca plata să se facă pe măsura vânzării produselor achiziționate. Aceste susțineri sunt contrazise și de declarațiile martorilor T.G. și P.A.
Rezultă așadar, că inculpatul a indus în eroare pe reprezentanții părții civile cu prilejul încheierii și derulării unor contracte, a emis cele 6 file CEC, știind că nu există provizia necesară, prejudiciind astfel patrimoniul societății R. SRL de la care a preluat marfă fără să o plătească, faptă ce constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. Tot sub aspectul încadrării juridice instanța a constatat că prin aceste mijloace inculpatul a achiziționat cantitatea de 1.294 Kg sansulfuron, la prețul de 909.029,8 lei/kg, ceea ce reprezintă o valoare totală de 1.176.284.561 ROL, la care se adaugă TVA și alte cheltuieli, rezultând o valoare totală de 1.399.718.628 ROL.
Această sumă a fost înregistrată în evidențele contabile ale părții civile și a atras obligația de plată către stat a impozitului aferent. Față de concluziile formulate de expertul desemnat în cauză privitor la întinderea prejudiciului, instanța a reținut ca fiind produsă prin fapta ilicită a inculpatului, o pagubă de 1.399.718.628 ROL, astfel cum s-a constituit parte civilă și societatea R., valoare în raport de care constată că nu este realizată cerința unor consecințe deosebit de grave, în înțelesul art. 146 C.p., pentru a fi aplicate și dispozițiile alin. 5 al art. 215 C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, conform art. 334 C. proc. pen.
Asupra legalității contractelor încheiate de către inculpat cu societatea parte civilă, instanța a constatat ca fiind întrunite cerințele de validitate prevăzute de lege, inclusiv sub aspectul unei cauze licite, care așa cum s-a arătat anterior, nu este prohibită de lege. Și în ceea ce privește condițiile de validitate a obiectului respectivelor contracte se constată a fi realizate condițiile generale, dar și cele speciale, obiectul existând, fiind în circuitul civil, determinat, licit și existând totodată, autorizațiile impuse de lege. În ceea ce privește fapta inculpatului de a prezenta drept garanție facturi fiscale falsificate, ce conțineau date nereale și declarații notariale ce nu corespund adevărului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.
Privitor la această faptă, instanța a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului, în condițiile art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. Reținând în sarcina inculpatului faptele anterior descrise, cu încadrările juridice precizate, instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă individualizată în conformitate cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv, a părții generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru a evalua gradul de pericol social al faptei, instanța a reținut modul în care s-au realizat concret acțiunile ce constituie elementul obiectiv al infracțiunii, precum și toate împrejurările ce îl particularizează, caracterul și importanța obiectului pus în pericol pentru săvârșirea faptelor, caracterul și gravitatea urmărilor, forma și gradul vinovăției.
De asemenea, a luat în considerare și persoana inculpatului, ceea ce este de esența însăși a acestei operațiuni, ce presupune alegerea și determinarea concretă a pedepsei în raport cu trăsăturile specifice persoanei fiecărui făptuitor. Astfel, funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căruia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
Având în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările comiterii ei, prin folosirea unor mijloace frauduloase, care i-au indus în eroare pe reprezentanții părții civile, cu consecința cauzării unui prejudiciu important părții civile, ținând seama de faptul că inculpatul este recidivist, că a fost anterior condamnat pentru fapte similare de înșelăciune, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de natură să asigure o coerciție mai fermă a acestuia, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a inculpatului.
În ceea ce privește situația juridică penală a inculpatului C.V., instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 05 februarie 2004 a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, iar prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. De asemenea, prin Sentința penală nr. 96 din 06 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța și rămasă definitivă la data de 07 februarie 2007 prin Decizia penală nr. 706 din 07 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a declarat apel inculpatul C.V. solicitând desființarea acesteia și în rejudecare achitarea sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Prin Decizia penală nr. 246 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul C.V.
A fost desființată în parte sentința, și în rejudecare a fost menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și contopită cu pedeapsa aplicată, constatând că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 5 iunie 2010. A fost înlăturată dispoziția de anulare a formelor de executare emise în baza hotărârii anterioare și de emitere a unui nou mandat de executare corespunzător pedepsei rezultante aplicate. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale aplicate.
Curtea de Apel a reținut următoarele:
Referitor la solicitarea de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., fără reținerea agravantei de la alin. (5), se constată că la o simplă lectură a dispozitivului sentinței penale se poate observa că Tribunalul, în soluționarea fondului cauzei, a dispus deja schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., reținând că expertiza contabilă efectuată în rejudecarea cauzei a stabilit că prejudiciul cauzat părții civile, în cuantum de 1.399.718.628 ROL, nu se încadrează în dispozițiile art. 146 C. pen. astfel că fapta de înșelăciune comisă de inculpat nu a produs consecințe deosebit de grave. În aceste condiții, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în apel, este neîntemeiată, din moment ce prima instanță a dispus în acest sens.
Apelantul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, el neavând intenția de a înșela partea civilă. În acest sens, invocă disp. art. 84 pct. 4 teza a II-a din Legea nr. 59/1934 potrivit cărora când emiterea CEC-ului se datorează unui fapt scuzabil, emitentul va fi apărat de pedeapsă; arată că nu s-au realizat elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune lipsind latura subiectivă a vinovăției sub forma intenției. Contrar susținerilor inculpatului, din probatoriul administrat rezultă cu evidență că acesta, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare reprezentanții părții civile întrucât executarea obligațiilor contractuale a fost garantată de inculpat cu utilaje agricole, combine și tractoare ce nu îi aparțineau sau care nu existau în realitate. Partea civilă a fost înșelată de aparența că plata prețului de achiziționare a bunurilor ce au făcut obiectul convenției încheiate cu inculpatul este garantată cu bunuri de valoare, în speță utilaje agricole, iar în lipsa acestor garanții nu ar fi încheiat cinci contracte atât de importante, pentru o cantitate mare de erbicid. Astfel, pentru a garanta plata obligațiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat documente ce atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine și tractoare, respectiv facturi fiscale, declarații notariale, precum și rapoarte de expertiză tehnică. Din verificările efectuate a reieșit că facturile fiscale cu care inculpatul a demonstrat că este proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere și numerotarea alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională SA”, fiind false și în consecință nefiind emise unor societăți comerciale reale. Că aceste societăți comerciale sunt fictive rezultă și din înscrisurile emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului în care se arată că presupusele societăți care ar fi emis facturile nu figurează în evidențele centralizate ale Camerei de Comerț și Industrie. Utilajele agricole înscrise în facturile fiscale nu figurează în evidențele instituției abilitate cu înregistrarea acestora, respectiv Institutul Național de Mașini Agricole (INMA) seriile de pe șasiu și motor fiind false. Mai mult, în cursul urmăririi penale, inculpatul însuși a declarat că seriile de motor și șasiu se poansonau în mod fraudulos într-un atelier din București sub îndrumarea numiților S.R. și M.M., aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei de către procuror. În fața instanței inculpatul și-a modificat declarația, susținând că aceste utilaje nu au fost înmatriculate deoarece au fost introduse în țară dezmembrate, ca piese de schimb, pentru a se evita plata taxelor. Or, chiar și dacă ar fi luată în considerare această ultimă afirmație a inculpatului, rezultă că bunurile cu care a garantat îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate nu puteau fi valorificate de partea civilă în nici un mod, astfel că nu reprezentau o garanție reală. În plus, inculpatul a prezentat reprezentanților părții civile două rapoarte de expertiză, întocmite numai pentru uzul băncii W.B. cu ocazia solicitării unui credit de la această societate. Totodată, inculpatul C.V. a făcut declarații pe proprie răspundere în fața notarului public, prin care arăta că este proprietarul utilajelor agricole, că nu le va înstrăina și le constituie garanție a plății contravalorii erbicidului achiziționat de la SC R. SRL și s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași. Toate aceste elemente au întărit încrederea reprezentanților SC R. SRL în existența garanțiilor mobiliare prezentate de inculpat și în credibilitatea SC S. SRL. În aceste condiții, inculpatul nu poate susține că nu a avut intenția de a înșela partea civilă cu prilejul încheierii contractului, din moment ce inculpatul a prezentat garanții mobiliare nereale, despre care știa, inclusiv conform propriilor declarații, că nu îi aparțin, și astfel a reușit să determine reprezentantul părții civile să încheie cele cinci contracte de vânzare a erbicidului. Rezultă așadar cu evidență că inculpatul a înșelat partea civilă, cu prilejul încheierii contractelor, cel puțin sub aspectul garanției mobiliare. De asemenea, se susține că inculpatul nu a avut intenția de a induce în eroare societatea respectivă întrucât era ferm convins că va vinde aceste produse, va încasa contravaloarea lor și va plăti sumele datorate către firma de la care le cumpărase. Dacă nu ar fi intervenit O.G. nr. 85 prin care s-a interzis în mod imperativ vânzarea erbicidului ca fiind toxic, în mod cert și sigur, firma inculpatului și-ar fi onorat angajamentele contractuale către firma SC R.A.R. SRL. Susținerile inculpatului sunt contrazise din chiar modalitatea de derulare a faptelor. Astfel, se constată că inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani pentru niciunul dintre contractele încheiate cu partea civilă, deși primul contract a fost încheiat în luna februarie 2001, iar ultimul în luna august 2001. Pentru a se putea reține lipsa intenției de a înșela partea civilă și intervenirea unei cauze exterioare voinței inculpatului, care să înlăture caracterul penal al faptei, în speță o imposibilitate obiectivă de achitare a prețului, era necesar ca inculpatul să dovedească că activitatea sa comercială s-a desfășurat în mod licit și onest, ca relațiile comerciale cu partea civilă să aibă loc pentru o perioadă mai lungă de timp în care inculpatul să își îndeplinească obligațiile asumate prin contracte. Or, inculpatul nu a achitat contravaloarea nici unei cantități de erbicid achiziționată de la partea civilă, emițând abia la 6 luni de la încheierea primului contract cele 6 file CEC. Inculpatul a recunoscut că a ridicat marfa, precum și că nu a achitat prețul, afirmând că neplata a fost cauzată de faptul că nu începuse campania agricolă, însă recunoaște că, abia la solicitarea reprezentantului părții civile, i-a dat acestuia 6 file CEC în luna august, în alb, însă pentru a îl ajuta să amâne plata datoriei pe care o avea la bancă, împrejurare ce nu a fost atestată de martora P., contrar celor susținute de inculpat. În cursul rejudecării cauzei a fost reaudiată martora P.A. care și-a menținut declarațiile anterioare și care a precizat că cecurile prezentate de inculpat au fost semnate și ștampilate de către acesta și reprezentau contravaloarea unor facturi. Pe acestea erau menționate date scadente diferite, iar la momentul în care martora s-a prezentat la bancă cu primul bilet, i s-a comunicat că nu există disponibil. Nici reprezentantul părții civile, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, nu a confirmat susținerile inculpatului relative la scopul emiterii celor 6 file CEC.
Inculpatul a susținut în fața instanței de apel că infracțiunea de înșelăciune nu există deoarece părții civile nu i s-a produs niciun prejudiciu. Expertul desemnat în cauză a precizat că expertiza dispusă nu s-a putut întocmi față de imposibilitatea verificării evidenței contabile a părții civile, parte civilă al cărei sediu nu a mai putut fi identificat, societatea figurând cu același sediu declarat la Oficiul Registrului Comerțului, însă în baza analizei documentelor existente la dosar, acesta a precizat că suma totală de 1.399.718.628 ROL cu care SC R.A.R. SRL s-a constituit parte civilă în cauză reprezintă valoarea reală înregistrată și evidențiată în contabilitatea societății a cantității de sansulfuron vândută inculpatului. Astfel, respectiva sumă este echivalentul în RON la cursul de schimb al BNR de la data achiziționării S., respectiv anul 1999, de către partea civilă, sumă pentru care societatea a plătit la bugetul de stat impozitele datorate. În acest sens, reține că prin Adresa nr. 127 din 03 iunie 2002 SC R.A.R. SRL a menționat că a procedat la stornarea mărfii vândute inculpatului în vederea reducerii obligațiilor față de bugetul statului, în caz contrar societatea trebuind să achite aproximativ 5 miliarde de ROL. Din probele administrate - înscrisuri, declarațiile martorilor și chiar declarațiile inculpatului, care susține inițial că marfa nu a mai fost ridicată de către partea civilă deoarece erbicidul nu mai putea fi folosit, reiese că această stornare a avut loc scriptic, iar nu faptic. Partea civilă a preferat să piardă contravaloarea erbicidului neachitat de inculpat, constând în prețul de achiziție la import plus taxele aferente, decât să figureze în contabilitate cu o cantitate mare de erbicid vândută, pentru a cărei comercializare ar fi trebuit să achite alte impozite către stat, deși nu primise nicio sumă de bani de la inculpat. În aceste condiții, în mod corect expertul a concluzionat că față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de precizările părții civile, prejudiciul creat este de 1.399.718.628 ROL, adică suma pe care societatea a evidențiat-o în contabilitate ca fiind prețul de achiziție al erbicidului și pentru care a achitat impozite la stat. A mai arătat inculpatul că pe parcursul derulării contractului a apărut o ordonanță de guvern, în conformitate cu care respectivele erbicide erau interzise, nemaiputând fi comercializate, însă acest aspect nu are relevanță asupra intenției inculpatului de a înșela partea civilă, în condițiile în care inducerea în eroare a avut loc atât cu prilejul încheierii contractului prin prezentarea unor garanții nereale, cât și cu prilejul executării acestuia, prin neplata succesivă a prețului de achiziție a erbicidului. Astfel, ordonanța de guvern ar fi un element ulterior consumării infracțiunii de înșelăciune și nu influențează asupra caracterului penal al faptei. De asemenea, deși inculpatul susține că erbicidul S. 750 WP a fost interzis la utilizare pe parcursul derulării contractului, din Adresa nr. 95394 din 18 septembrie 2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale reiese că produsul S. 750 WP a fost omologat la data de 15 noiembrie 1994 pentru culturile de grâu și apoi la data de 16 decembrie 1994 la cultura de orz, certificatul de omologare expirând la data de 15 noiembrie 2004. Nu se face în adresă nicio referire la vreo ordonanță de guvern care să fi interzis utilizarea erbicidului, iar actul normativ indicat de inculpat - O.G. nr. 95/1995 nu conține asemenea dispoziții, în plus fiind anterior derulării contractului. Chiar în ipoteza în care asemenea act normativ ar fi intervenit după încheierea contractelor, nu s-ar putea reține existența vreunei culpe a părții civile, din moment ce primul contract a fost încheiat în luna februarie 2001 iar interzicerea utilizării produsului este o împrejurare exterioară voinței părții civile, după cum nu ar justifica neplata prețului de către inculpat, ori constituirea unor garanții nereale, în condițiile arătate. Așa fiind, răspunderea pentru neplata prețului îi aparține în exclusivitate inculpatului, care, prin inducerea în eroare a reprezentanților părții civile, atât cu prilejul încheierii cât și cu prilejul executării unui contract, a creat un prejudiciu în sumă de 1.399.728.628 ROL, constând în prețul de achiziție al erbicidului. Faptul că partea civilă a înțeles să se protejeze de plata nejustificată a unor taxe către stat, în contextul în care nu a încasat bani de la cumpărător, bani din care urma să achite și taxele către stat, incluse în preț, nu este o împrejurare de care inculpatul să se prevaleze pentru a fi exonerat de răspunderea penală, ci dimpotrivă, este o situație favorabilă inculpatului, care a dus la schimbarea încadrării juridice a faptei într-o încadrare mult mai ușoară. Este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu cel puțin egal cu prețul de import al cantității de erbicid vândută inculpatului, la care se adaugă taxele de import achitate, astfel că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de apel, a constatat că reducerea pedepsei nu este justificată de nici un element care să circumstanțieze fapta inculpatului, față de prejudiciul cauzat, de modalitatea în care a acționat inculpatul, în mod repetat, prin apelarea la garanții false, la persoane care, conform propriilor lui declarații, au modificat seriile unor utilaje agricole cu scopul de a le utiliza în mod fraudulos ca garanții mobiliare sau la alte asemenea mijloace ilicite. Nici circumstanțele personale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, raportat la împrejurarea că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și de asemenea a fost condamnat în cursul anului 2006 de Tribunalul Constanța pentru fapte de aceeași natură cu cele deduse prezentei judecăți, comise în aprilie 2001, la o pedeapsă de 10 ani închisoare. De asemenea, se constată că prin Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune constând în aceea că în luna aprilie 2001 a achiziționat de la SC S.A. SA Constanța erbicid „Pantera” garantând cu utilaje agricole ce nu-i aparțineau, și fără a mai achita prețul bunurilor achiziționate. Rezultă că activitatea infracțională a inculpatului nu s-a limitat la zona capitalei, inculpatul procedând în același mod și pe teritoriul județului Constanța. În consecință, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei spre minimul special prevăzut de lege este neîntemeiată, față de modul repetat în care a înțeles să încalce legea. Prima instanță nu a procedat la revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, probabil reținând că suspendarea condiționată a fost deja anulată prin Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei Sector 5, aspect ce nu mai poate fi analizat de instanța de apel, având în vedere principiul non reformatio in pejus, aplicabil în situația în care singura cale de atac formulată în cauză este aceea a inculpatului.
Curtea a constatat însă că, din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, cu care fapta dedusă prezentei judecăți este concurentă, inculpatul a fost liberat condiționat la data de 5 iunie 2010. Cum prima instanță nu a înțeles să aplice și un spor, pedeapsa rezultantă pe care inculpatul ar avea-o de executat este de 10 ani închisoare, egală cu pedeapsa din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiționat la 5 iunie 2010. Curtea a apreciat că, în aceste condiții, este posibilă menținerea liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate inculpatului, potrivit art. 61 C. pen., având în vedere împrejurarea că acesta a executat în regim de detenție aproximativ 6 ani și 6 luni închisoare, de la data la care a fost liberat condiționat nu a mai comis fapte prevăzute de legea penală și de asemenea de la data comiterii faptelor deduse prezentei judecăți a trecut o perioadă de 10 ani. Curtea a apreciat totodată că pedeapsa aplicată inculpatului și executată în mare parte și-a îndeplinit scopul prevăzut de lege, astfel că executarea în continuare a restului de pedeapsă nu se justifică, raportat la elementele descrise anterior. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.V. invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 și 12 C. proc. pen. Cu privire la prima critică, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale referitoare la refacerea raportului de expertiză, care ar fi influențat soluția procesului. A arătat că expertul nu a luat în considerare înscrisurile depuse de partea civilă, inclusiv Adresa nr. 127 din 3 iunie 2002. În subsidiar, a solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii -vinovăția - și ca atare se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul C.V. și Z.L., respectiv Z.S. au încheiat, în luna aprilie 2000, un contract de cesiune prin care inculpatul a dobândit părțile sociale ale SC S. SRL, urmând ca acesta - conform procurii - să se ocupe de înregistrarea societății la Registrul Comerțului. Procura dată de Z.S. și Z.L. a fost semnată la data de 21 martie 2001. Deși inculpatul a dat o declarație notarială din care rezultă că în perioada 26 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfășurat nicio activitate comercială în numele SC S. SRL, acesta a contactat reprezentanții SC R.A.R. SRL în scopul cumpărării unei cantități de erbicid numit S. Astfel, au fost încheiate în 2001, cinci contracte de vânzare-cumpărare a unei cantități de 1.160 kg erbicid S. iar pentru garantarea obligațiilor asumate prin contract, inculpatul a prezentat documente care atestau proprietatea sa asupra unor utilaje agricole. De asemenea, pentru plată mărfii inculpatul a eliberat 6 file CEC, semnate și ștampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deși știa că nu există disponibil în cont. La împlinirea termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, instrumentele de plată au fost introduse în circuitul bancar, nefiind onorate datorită lipsei totale de disponibil. Intenția inculpatului de inducere în eroare rezultă din modalitatea și împrejurările concrete în care a comis faptele. Astfel, deși inculpatul a dat o declarație notarială pe propria răspundere arătând că în perioada 24 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfășurat activități comerciale în numele SC S. SRL, acesta a purtat negocieri cu reprezentanții SC R.A.R. SRL, primul contract de vânzare-cumpărare pentru o cantitate de 120 kg erbicid fiind încheiat la 19 februarie 2001. Urmare verificărilor efectuate asupra documentelor care atestau dreptul de proprietate a inculpatului asupra utilajelor agricole cu care acesta a garantat, s-a constatat că facturile fiscale prezentate nu figurează în plaja de înscrieri și numerotare alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională” SA, iar societățile care le-au emis nu figurează în evidențele Camerei de Comerț și Industrie. Expertiza grafică efectuată asupra semnăturilor existente pe declarațiile notariale a stabilit că acestea au fost executate de inculpat. Inculpatul C.V., deși știa că nu are disponibil în cont, nu a adus la cunoștință reprezentanților SC R.A.R. SRL această împrejurare, acceptând să întocmească și să ștampileze, în numele SC S. SRL, un număr de 6 file CEC. Filele CEC au fost emise în cursul lunii august 2001 fiind refuzate pentru lipsă disponibil. Din adresa nr. VI/4/11998/MN din 15 noiembrie 2001, emisă de BNR - Direcția Reglementare și Autorizare, rezultă că SC S. SRL, a fost înregistrată în baza de date a Centrului Incidentelor de Plăți cu 7 incidente de plată cu cecuri transmise de W.B. - Sucursala București, aflându-se în interdicție bancară în perioada 21 august 2001 - 28 august 2002. În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele au reținut intenția inculpatului de inducere în eroare a reprezentanților părții civile, astfel încât, critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., este nefondată. Nefondată este și critica inculpatului referitor la nepronunțarea asupra unei cereri esențiale -refacerea raportului de expertiză - de natură a influența soluția procesului. Sub acest aspect se constată că la data de 5 februarie 2010 a fost depusă de expertul contabil numit de instanță, documentația solicitată, stabilindu-se, pe baza acesteia, un prejudiciu de 1.399.718.628 ROL, sumă evidențiată în contabilitatea SC R.A.R. SRL și nu 30.376.196.000 ROL. În raport de aceste împrejurări, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. Pentru lămurirea laturii civile a cauzei și față de susținerile expertului în sensul că nu s-a putut efectua un raport de expertiză - prejudiciul fiind stabilit în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei - instanța de fond a procedat la audierea martorei P.A., inculpatul fiind de acord cu această probă în condițiile în care martora a fost prezentă atunci când inculpatul a întocmit și semnat cele 6 file CEC. Totodată expertul a dat lămuriri instanței relativ la modalitatea de calcul al prejudiciului dar și la cauzele care l-au împiedicat să efectueze raportul de expertiză. Ca atare, nu poate fi reținut în speță, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., instanța valorificând datele prezentate de expert și schimbând încadrarea
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.