ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 849 din 6 decembrie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr.

34361/3/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a dispus

condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 122

alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea

penală a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținută în sarcina acestuia prin actul de

sesizare.

A constatat că

faptele deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare prin

Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, fapte comise de inculpat în aprilie 2001.

Au fost descontopite

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de

4 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentința penală

96/2006 a Tribunalului Constanța și repuse pedepsele componente în

individualitatea lor astfel:

- 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare

aplicată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen.; 6 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230/1999

a Judecătoriei Lehliu Gară, pedepse ce au fost aplicate inculpatului prin

Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 5

București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 5 februarie 2004 a

Tribunalului București.

S-a constatat că prin

Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București s-a dispus, în baza art. 85 C. pen., anularea

suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată

inculpatului prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară.

În baza art. 36 C.

pen. și art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen. s-a dispus

contopirea pedepsei pronunțată în cauză, de 10 ani închisoare, cu pedepsele

componente ale Sentinței penale nr. 96/2006 a Tribunalului Constanța, astfel

cum acestea au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul având de

executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., după executarea

pedepsei principale cu închisoarea.

În baza art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada

executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată până în prezent,

respectiv de la 23 septembrie 2001 la 5 februarie 2004 (reținere și arestare

preventivă în cauza soluționată prin Sentința penală nr. 96/2006 a Tribunalului

Constanța); de la 28 iulie 2004 la 12 martie 2005 (perioada executată în baza

Sentinței penale nr. 3126/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 București) și de la

9 februarie 2007 la 5 iunie 2010 (perioadă executată în baza Sentinței penale

nr. 96/2006 a Tribunalului Constanța, din această pedeapsă inculpatul fiind

liberat condiționat).

S-a dispus anularea

formelor de executare emise în baza hotărârii anterioare și emiterea unui nou

MEPI corespunzător pedepsei rezultante aplicate.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și urm. C. civ. a

fost obligat inculpatul la 1.399.718.629 ROL către partea civilă SC R.A.R. SRL,

reprezentată de K.L., cu titlul cu despăgubiri civile.

În baza art. 348 C.

proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC, cu seriile BC 326 nr. 00015278

până la nr. 00015283, trimise către W.B., precum și declarațiile notariale

aflate la filele 157-165 DUP.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul prin mijloace

frauduloase a indus în eroare reprezentanții SC R. cu privire la calitatea sa

și la realitatea garanțiilor propuse în vederea încheierii unor contracte de

vânzare-cumpărare, având ca obiect erbicidul sau sulfuron 750 WP. După

încheierea contractului, inculpatul a emis și completat 6 file CEC fără a avea

disponibil în contul SC S. SRL, deschis la W.B. SA - S.M.B.

Prin Sentința penală

nr. 1155 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., în baza art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen. la 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71- 64 C. pen. În baza

art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.

a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 290 C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. A fost

condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 -

64 C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 83 C.

pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230 din 25 octombrie 1999 a

Judecătoriei Lehliu Gară pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin

prezenta, urmând ca inculpatul să execute în final 13 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de

4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 348 C.

proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC seriile BC 326 nr. 00015278

pana la 00015283 transmise către W.B. precum și declarațiile notariale.

În baza art. 346 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul sa plătească părții civile SC R.A.R. SRL

suma de 30.376.196.000 ROL plus dobânda legala până la achitare.

Această hotărâre a

fost desființată prin Decizia penală nr. 961A din 15 decembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția I penală, care a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță - Tribunalul București, secția a II-a penală.

Prin Sentința penală

nr. 175 din 14 februarie 2006 Tribunalul București, secția a II-a penală, în

fond, după casare, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la o

pedeapsă de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 290

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la

o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa

cea mai grea de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art.

83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate a unei pedepse de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu

Gară, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre în final

inculpatul executând o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare cu aplicarea

art. 71, 64 C. pen.

Conform art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pentru fiecare pedeapsă principală pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa

complementară contopindu-se conform art. 35 C. pen. (în final 5 ani).

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către partea civilă R.A.R. SRL,

reprezentată de K.L., cu sediul în București, a sumei de 30.376.196.000 ROL

plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a prezentei la

achitarea debitului.

În baza art. 445 C.

proc. pen. a dispus anularea a 6 file CEC - BC 32600015278 până la 00015283 și

a declarației notariale.

Împotriva

sus-menționatei sentințe au declarat apel inculpatul C.V. și partea civilă SC

R.A.R. SRL iar prin Decizia penală nr. 840A din 28 noiembrie 2006, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori de familie a

admis apelurile declarate de inculpatul C.V. și partea civilă SC R.A.R. SRL

împotriva Sentinței penale nr. 175 din 14 februarie 2006, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală.

A desființat în parte

sentința și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit această pedeapsă cu

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen. cu art. 37 lit.

a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. A înlăturat aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 83 C.

pen. a revocat suspendarea condiționată pentru fiecare infracțiune, a

executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr.

230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, ce se va executa alături de fiecare

pedeapsă aplicată în cauza de față, inculpatul urmând să execute în final, după

contopire, 5 ani închisoare.

A redus cuantumul

despăgubirilor datorate părții civile la suma de 1.399.718.629 ROL și a obligat

pe inculpat la plata acestei sume. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul C.V., procurorul solicitând admiterea recursului parchetului, astfel

cum se află motivat la dosar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., având în vedere greșita schimbare a încadrării juridice

a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, în cea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

cerând casarea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea inculpatului

reținându-se la încadrarea juridică și dispozițiile alin. (5) ale art. 215 C.

pen., cu obligarea acestuia către partea civilă la plata sumei de 1.400.000.000

ROL și confiscarea diferenței de sumă.

Prin Decizia penală

nr. 3622 din 11 iulie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au

fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 840A din 28

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, a fost casată decizia penală atacată și Sentința penală

nr. 175 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală

dispunându-se trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul București.

Pentru a dispune

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză se impune

efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului cauzat

părții civile, precum și administrarea oricăror altor probe care vor apărea

necesare, pertinente și utile soluționării cauzei sub toate aspectele.

Rejudecând cauza,

după casarea cu trimitere, tribunalul a reținut în fapt următoarele:

La data de 26 aprilie

2000, între inculpatul C.V. și numiții Z. și Z.L. s-a încheiat un contract de

cesiune prin care inculpatul a dobândit părțile sociale ale SC S. SRL cu sediul

în comuna Ileana, județul Călărași. La aceeași dată, cedenții i-au dat inculpatului

o procură prin care îl împuterniceau să efectueze acte de gestiune până la

îndeplinirea formalităților de înregistrare a modificărilor aduse actelor

constitutive ale societății la Registrul Comerțului.

Ulterior, la data de

21 martie 2001 Z.S. și Z.L. au revocat în totalitate procura. Deși inculpatul

C.V. a dat o declarație notarială pe proprie răspundere, că în perioada 24

aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfășurat activitate comercială sau de altă

natură, în numele SC S. SRL, în realitate, acesta a efectuat acte de comerț în

numele societății. Astfel, inculpatul i-a contactat pe reprezentanții SC R.A.R.

SRL și a negociat cu aceștia condițiile cumpărării unei cantități de erbicid

numit sansulfuron.

Conform adresei

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția

Fitosanitară, depusă la dosar chiar de către inculpat produsul S. 750 WP a fost

omologat în ședința Comisiei Interministeriale de Omologare a produselor de uz

fitosanitar din data de 15 noiembrie 1994 la cultura de grâu și în ședința din

16 decembrie 1994 la cultura de orz, certificatul de omologare la acest produs

existând la data de 15 noiembrie 2004. Din adresă mai rezultă că omologarea,

comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar se face conform legislației

în vigoare.

Conform documentației

elaborate de Ministerul Agriculturii și Alimentației Publice, SC R.A.R. SRL era

abilitată să importe pesticide și deținea Acordul nr. 183 din 25 septembrie

1995 pentru importul de 11,4 tone S. 750 WP, precum și Certificatul de calitate

nr. 7 din 22 ianuarie 2001 eliberat de Laboratorul Central de Carantină

Fitosanitară București, în vederea comercializării erbicidului S. 750 WP.

Negocierile purtate

de inculpat cu reprezentanții acestei societăți s-au concretizat prin

încheierea a 5 contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de

1.160 kg erbicid S. 750 WP (perioada 19 februarie - 14 august 2001) după cum

urmează:

1) Contractul nr. 45

din 19 februarie 2001 pentru cantitatea de 120 kg erbicid;

2) Contractul nr. 82

din 23 martie 2001 pentru cantitatea de 500 kg erbicid;

3) Contractul nr. 130

din 09 mai 2001 pentru cantitatea de 240 kg erbicid;

4) Contractul nr.178

din 02 august 2001 pentru cantitatea de 50 kg erbicid;

5) Contractul nr. 184

din 14 august 2001 pentru cantitatea de 250 kg erbicid.

Pentru a garanta

plata obligațiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat documente ce

atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine și tractoare,

respectiv, facturi fiscale, declarații notariale, înscrisuri în Arhiva

Electronică de garanții Reale Mobiliare, precum și rapoarte de expertiză

tehnică. Facturile fiscale prin care inculpatul a demonstrat că este

proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere și

numerotarea alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională SA”, iar

presupusele societăți care le-au emis nu figurează în evidențele centralizate

ale Camerei de Comerț și Industrie - Oficiul Registrul Național al Registrului

Comerțului.

De asemenea,

utilajele agricole înscrise în facturile fiscale, din verificări s-a constatat

că nu figurează în evidențele instituției abilitate cu înregistrarea acestora,

respectiv, Institutul Național de Mașini Agricole (INMA) seriile de pe șasiu și

motor fiind false.

În cursul urmăririi

penale, inculpatul a declarat că seriile de motor și șasiu se poansonau în mod

fraudulos într-un atelier din București sub îndrumarea numiților S.R. și M.M.,

aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

De asemenea, în

legătură cu aceste utilaje, au fost efectuate expertize tehnice la solicitarea

inculpatului C.V., care dorea să obțină un credit de la W.B. - Sucursala

Municipiului București.

Deplasându-se în

teren, expertul tehnic a putut constata existența unor utilaje agricole aflate

în lucru, pe suprafețe întinse, în județele Ialomița, Călărași și Constanța.

Verificarea a constat în vizionarea utilajelor și a seriilor înscrise pe

șasiurile și motoarele utilajelor. Astfel, cum s-a menționat anterior,

facturile fiscale prezentau mențiunile false cu privire la seriile de motor menționate

în cuprinsul acestora.

Conform normelor

interne ale W.B. S.A. - S.M.B., Obligațiile terților evaluatori constau, într-o

primă etapă, în „evaluarea garanțiilor materiale la propunerea făcută de

potențialul beneficiar de credit". Toate documentele întocmite de

evaluator privind stabilirea valorii garanțiilor sunt de uz intern, fiind

utilizate doar ca material orientativ în activitatea de creditare a W.B. -

S.M.B. Întrucât dosarul întocmit de inculpat nu a depășit prima etapă în

vederea obținerii creditului, expertul nu a procedat la verificarea tehnică a

garanțiilor.

Odată cu restituirea

documentelor înaintate băncii de inculpat, acesta a intrat și în posesia celor

două rapoarte de expertiză, pe care le-a folosit și la încheierea

antecontractelor cu SC R. SRL, deși acestea au fost întocmite numai pentru uzul

băncii, așa cum se menționează în cuprinsul rapoartelor.

Această împrejurare a

întărit încrederea reprezentanților SC R. SRL în puterea financiară a SC S.

SRL. În același sens, inculpatul C.V. a făcut declarații pe proprie răspundere

în fața notarului public, prin care arăta că este proprietarul utilajelor

agricole, că nu le va înstrăina și le constituie garanție a plății

contravalorii erbicidului achiziționat de la SC R. SRL. De asemenea, inculpatul

s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a

Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași.

Expertiza grafică

efectuată asupra semnăturilor existente pe declarațiile notariale a

concluzionat că acestea au fost executate de inculpat.

Întrucât se apropiau

datele scadente ale primelor contacte, numitul K.L. a solicitat inculpatului

să-i elibereze file de CEC pentru contravaloarea mărfurilor livrate până la

acel moment. În acest sens, inculpatul a eliberat 6 file de CEC, semnate și

ștampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deși știa că societatea

nu deține în cont disponibil bănesc.

Aceste file CEC urmau

să fie completate cu sumele stabilite de comun acord cu reprezentantul R. SRL

și să fie introduse la plată, respectând datele scadente din contractele de

vânzare-cumpărare.

La împlinirea

termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, numitul K.L. a

dat dispoziție numitei P.A. să completeze filele CEC și să le introducă la

plată.

Martora P.A. a

declarat, inclusiv în fața instanței, că filele CEC au fost semnate și

ștampilate de către inculpat.

De altfel, inculpatul

a recunoscut că a semnat filele CEC, împrejurare susținută și de concluziile

expertizei grafice efectuate în cauză, care atestă faptul că semnăturile depuse

la rubrica „semnătura trăgătorului" de pe filele CEC au fost executate de

inculpatul C.V., ale cărui semnături model de comparație au fost puse la

dispoziție.

De asemenea,

expertiza grafică atestă faptul că semnăturile depuse pe facturile fiscale de

achiziționare a utilajelor agricole, la rubrica „semnătura de primire",

precum și pe contractele de vânzare-cumpărare de erbicid S. 750 WP au fost

realizate de inculpatul C.V.

Cele 6 file CEC au

fost ridicate de inculpat din W.B. - SMB la data de 14 august 2001.

La data de 21 august

2001 a fost refuzată la plată prima filă CEC din lipsă totală de disponibil,

iar în intervalul 27 - 28 august 2001, au fost refuzate și restul celor 5 file

CEC din același motiv.

Conform adresei nr.

VI/4/11998/MN din data de 15 noiembrie 2001 a Băncii Naționale a României -

Direcția Reglementare și Autorizare, SC S. SRL a fost înregistrată în baza de

date a Centralei Incidentelor de Plăti cu 7 incidente de plată cu CEC-uri

transmise de W.B. - Sucursala București și se află în interdicție bancară de a

emite CEC-uri, în perioada 21 august 2001 - 28 august 2002.

Natura acestor file

CEC este dată chiar de lege, potrivit cu care CEC-ul are numai funcția de

instrument de plată, fiind lipsit de funcția de instrument de credit. De

asemenea, acesta nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil în

bancă. Acest disponibil trebuie să existe prealabil emiterii titlului și să

aibă cel puțin valoarea CEC-ului. Emiterea de CEC-uri fără acoperire constituie

infracțiune. De altfel, aceste elemente ce definesc CEC-ul îl deosebesc de

biletul la ordin care presupune raporturi juridice numai între două persoane:

emitent și beneficiar care are calitatea de creditor, spre deosebire de CEC,

care implică prin definiție trei persoane: trăgătorul (emitentul), trasul

(banca) și beneficiarul.

În raport de acestea

apar ca lipsite de temeinicie susținerile inculpatului în sensul că filele CEC

au fost emise ca o garanție, urmând ca plata să se facă pe măsura vânzării

produselor achiziționate. Aceste susțineri sunt contrazise și de declarațiile

martorilor T.G. și P.A.

Rezultă așadar, că

inculpatul a indus în eroare pe reprezentanții părții civile cu prilejul

încheierii și derulării unor contracte, a emis cele 6 file CEC, știind că nu

există provizia necesară, prejudiciind astfel patrimoniul societății R. SRL de

la care a preluat marfă fără să o plătească, faptă ce constituie infracțiunea

de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

Tot sub aspectul

încadrării juridice instanța a constatat că prin aceste mijloace inculpatul a

achiziționat cantitatea de 1.294 Kg sansulfuron, la prețul de 909.029,8 lei/kg,

ceea ce reprezintă o valoare totală de 1.176.284.561 ROL, la care se adaugă TVA

și alte cheltuieli, rezultând o valoare totală de 1.399.718.628 ROL. Această

sumă a fost înregistrată în evidențele contabile ale părții civile și a atras

obligația de plată către stat a impozitului aferent.

Față de concluziile

formulate de expertul desemnat în cauză privitor la întinderea prejudiciului,

instanța a reținut ca fiind produsă prin fapta ilicită a inculpatului, o pagubă

de 1.399.718.628 ROL, astfel cum s-a constituit parte civilă și societatea R.,

valoare în raport de care constată că nu este realizată cerința unor consecințe

deosebit de grave, în înțelesul art. 146 C.p., pentru a fi aplicate și

dispozițiile alin. 5 al art. 215 C. pen., sens în care a dispus schimbarea

încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, conform art. 334 C. proc.

pen.

Asupra legalității

contractelor încheiate de către inculpat cu societatea parte civilă, instanța a

constatat ca fiind întrunite cerințele de validitate prevăzute de lege,

inclusiv sub aspectul unei cauze licite, care așa cum s-a arătat anterior, nu

este prohibită de lege. Și în ceea ce privește condițiile de validitate a

obiectului respectivelor contracte se constată a fi realizate condițiile

generale, dar și cele speciale, obiectul existând, fiind în circuitul civil,

determinat, licit și existând totodată, autorizațiile impuse de lege. În ceea

ce privește fapta inculpatului de a prezenta drept garanție facturi fiscale

falsificate, ce conțineau date nereale și declarații notariale ce nu corespund

adevărului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.

290 C. pen.

Privitor la această

faptă, instanța a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului, în

condițiile art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen.

Reținând în sarcina

inculpatului faptele anterior descrise, cu încadrările juridice precizate,

instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă individualizată în

conformitate cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv, a

părții generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de

lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului,

împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru a evalua

gradul de pericol social al faptei, instanța a reținut modul în care s-au

realizat concret acțiunile ce constituie elementul obiectiv al infracțiunii,

precum și toate împrejurările ce îl particularizează, caracterul și importanța

obiectului pus în pericol pentru săvârșirea faptelor, caracterul și gravitatea

urmărilor, forma și gradul vinovăției.

De asemenea, a luat

în considerare și persoana inculpatului, ceea ce este de esența însăși a

acestei operațiuni, ce presupune alegerea și determinarea concretă a pedepsei

în raport cu trăsăturile specifice persoanei fiecărui făptuitor.

Astfel, funcțiile de

constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acesteia,

care să țină seama și de persoana căruia îi este destinată, pentru a fi ajutată

să se reintegreze în societate.

Având în vedere

pericolul social grav al faptei, împrejurările comiterii ei, prin folosirea

unor mijloace frauduloase, care i-au indus în eroare pe reprezentanții părții

civile, cu consecința cauzării unui prejudiciu important părții civile, ținând

seama de faptul că inculpatul este recidivist, că a fost anterior condamnat

pentru fapte similare de înșelăciune, instanța a aplicat inculpatului o

pedeapsă de natură să asigure o coerciție mai fermă a acestuia, prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a inculpatului.

În ceea ce privește

situația juridică penală a inculpatului C.V., instanța a reținut că prin

Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5

București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 05 februarie 2004

a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă

de 3 ani, iar prin Sentința penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară,

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

De asemenea, prin

Sentința penală nr. 96 din 06 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța și

rămasă definitivă la data de 07 februarie 2007 prin Decizia penală nr. 706 din

07 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost

condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3),

(5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond, a declarat apel inculpatul C.V. solicitând

desființarea acesteia și în rejudecare achitarea sa, nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 246 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul C.V.

A fost desființată în

parte sentința, și în rejudecare a fost menținut beneficiul liberării

condiționate din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin

Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă

prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și contopită cu pedeapsa aplicată, constatând că inculpatul a fost liberat

condiționat la data de 5 iunie 2010.

A fost înlăturată

dispoziția de anulare a formelor de executare emise în baza hotărârii

anterioare și de emitere a unui nou mandat de executare corespunzător pedepsei

rezultante aplicate.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale aplicate.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

solicitarea de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., fără reținerea agravantei

de la alin. (5), se constată că la o simplă lectură a dispozitivului sentinței

penale se poate observa că Tribunalul, în soluționarea fondului cauzei, a

dispus deja schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., reținând că expertiza contabilă

efectuată în rejudecarea cauzei a stabilit că prejudiciul cauzat părții civile,

în cuantum de 1.399.718.628 ROL, nu se încadrează în dispozițiile art. 146 C.

pen. astfel că fapta de înșelăciune comisă de inculpat nu a produs consecințe

deosebit de grave.

În aceste condiții,

solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în apel,

este neîntemeiată, din moment ce prima instanță a dispus în acest sens.

solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii, el neavând intenția de a înșela partea civilă.

În acest sens, invocă

disp. art. 84 pct. 4 teza a II-a din Legea nr. 59/1934 potrivit cărora când

emiterea CEC-ului se datorează unui fapt scuzabil, emitentul va fi apărat de

pedeapsă; arată că nu s-au realizat elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune lipsind latura subiectivă a vinovăției sub forma intenției.

Contrar susținerilor

inculpatului, din probatoriul administrat rezultă cu evidență că acesta, prin

mijloace frauduloase, a indus în eroare reprezentanții părții civile întrucât

executarea obligațiilor contractuale a fost garantată de inculpat cu utilaje

agricole, combine și tractoare ce nu îi aparțineau sau care nu existau în

realitate.

Partea civilă a fost

înșelată de aparența că plata prețului de achiziționare a bunurilor ce au făcut

obiectul convenției încheiate cu inculpatul este garantată cu bunuri de

valoare, în speță utilaje agricole, iar în lipsa acestor garanții nu ar fi

încheiat cinci contracte atât de importante, pentru o cantitate mare de

erbicid.

Astfel, pentru a

garanta plata obligațiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat

documente ce atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine și

tractoare, respectiv facturi fiscale, declarații notariale, precum și rapoarte

de expertiză tehnică.

Din verificările

efectuate a reieșit că facturile fiscale cu care inculpatul a demonstrat că

este proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere

și numerotarea alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională SA”, fiind

false și în consecință nefiind emise unor societăți comerciale reale. Că aceste

societăți comerciale sunt fictive rezultă și din înscrisurile emise de Oficiul

Național al Registrului Comerțului în care se arată că presupusele societăți

care ar fi emis facturile nu figurează în evidențele centralizate ale Camerei

de Comerț și Industrie.

Utilajele agricole

înscrise în facturile fiscale nu figurează în evidențele instituției abilitate

cu înregistrarea acestora, respectiv Institutul Național de Mașini Agricole

(INMA) seriile de pe șasiu și motor fiind false.

Mai mult, în cursul

urmăririi penale, inculpatul însuși a declarat că seriile de motor și șasiu se

poansonau în mod fraudulos într-un atelier din București sub îndrumarea

numiților S.R. și M.M., aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea

cauzei de către procuror. În fața instanței inculpatul și-a modificat

declarația, susținând că aceste utilaje nu au fost înmatriculate deoarece au

fost introduse în țară dezmembrate, ca piese de schimb, pentru a se evita plata

taxelor. Or, chiar și dacă ar fi luată în considerare această ultimă afirmație

a inculpatului, rezultă că bunurile cu care a garantat îndeplinirea

obligațiilor contractuale asumate nu puteau fi valorificate de partea civilă în

nici un mod, astfel că nu reprezentau o garanție reală.

În plus, inculpatul a

prezentat reprezentanților părții civile două rapoarte de expertiză, întocmite

numai pentru uzul băncii W.B. cu ocazia solicitării unui credit de la această

societate.

Totodată, inculpatul

C.V. a făcut declarații pe proprie răspundere în fața notarului public, prin

care arăta că este proprietarul utilajelor agricole, că nu le va înstrăina și

le constituie garanție a plății contravalorii erbicidului achiziționat de la SC

R. SRL și s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanții Reale

Mobiliare a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași.

Toate aceste elemente

au întărit încrederea reprezentanților SC R. SRL în existența garanțiilor

mobiliare prezentate de inculpat și în credibilitatea SC S. SRL.

În aceste condiții,

inculpatul nu poate susține că nu a avut intenția de a înșela partea civilă cu

prilejul încheierii contractului, din moment ce inculpatul a prezentat garanții

mobiliare nereale, despre care știa, inclusiv conform propriilor declarații, că

nu îi aparțin, și astfel a reușit să determine reprezentantul părții civile să

încheie cele cinci contracte de vânzare a erbicidului.

Rezultă așadar cu

evidență că inculpatul a înșelat partea civilă, cu prilejul încheierii

contractelor, cel puțin sub aspectul garanției mobiliare.

De asemenea, se

susține că inculpatul nu a avut intenția de a induce în eroare societatea

respectivă întrucât era ferm convins că va vinde aceste produse, va încasa

contravaloarea lor și va plăti sumele datorate către firma de la care le

cumpărase. Dacă nu ar fi intervenit O.G. nr. 85 prin care s-a interzis în mod

imperativ vânzarea erbicidului ca fiind toxic, în mod cert și sigur, firma

inculpatului și-ar fi onorat angajamentele contractuale către firma SC R.A.R.

SRL.

Susținerile

inculpatului sunt contrazise din chiar modalitatea de derulare a faptelor.

Astfel, se constată că inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani pentru

niciunul dintre contractele încheiate cu partea civilă, deși primul contract a

fost încheiat în luna februarie 2001, iar ultimul în luna august 2001.

Pentru a se putea reține

lipsa intenției de a înșela partea civilă și intervenirea unei cauze exterioare

voinței inculpatului, care să înlăture caracterul penal al faptei, în speță o

imposibilitate obiectivă de achitare a prețului, era necesar ca inculpatul să

dovedească că activitatea sa comercială s-a desfășurat în mod licit și onest,

ca relațiile comerciale cu partea civilă să aibă loc pentru o perioadă mai

lungă de timp în care inculpatul să își îndeplinească obligațiile asumate prin

contracte. Or, inculpatul nu a achitat contravaloarea nici unei cantități de

erbicid achiziționată de la partea civilă, emițând abia la 6 luni de la

încheierea primului contract cele 6 file CEC.

Inculpatul a

recunoscut că a ridicat marfa, precum și că nu a achitat prețul, afirmând că

neplata a fost cauzată de faptul că nu începuse campania agricolă, însă

recunoaște că, abia la solicitarea reprezentantului părții civile, i-a dat

acestuia 6 file CEC în luna august, în alb, însă pentru a îl ajuta să amâne

plata datoriei pe care o avea la bancă, împrejurare ce nu a fost atestată de

martora P., contrar celor susținute de inculpat.

În cursul rejudecării

cauzei a fost reaudiată martora P.A. care și-a menținut declarațiile anterioare

și care a precizat că cecurile prezentate de inculpat au fost semnate și

ștampilate de către acesta și reprezentau contravaloarea unor facturi. Pe

acestea erau menționate date scadente diferite, iar la momentul în care martora

s-a prezentat la bancă cu primul bilet, i s-a comunicat că nu există

disponibil.

Nici reprezentantul

părții civile, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, nu a confirmat

susținerile inculpatului relative la scopul emiterii celor 6 file CEC.

susținut în fața instanței de apel că infracțiunea de înșelăciune nu există

deoarece părții civile nu i s-a produs niciun prejudiciu.

Expertul desemnat în

cauză a precizat că expertiza dispusă nu s-a putut întocmi față de

imposibilitatea verificării evidenței contabile a părții civile, parte civilă

al cărei sediu nu a mai putut fi identificat, societatea figurând cu același

sediu declarat la Oficiul Registrului Comerțului, însă în baza analizei

documentelor existente la dosar, acesta a precizat că suma totală de

1.399.718.628 ROL cu care SC R.A.R. SRL s-a constituit parte civilă în cauză

reprezintă valoarea reală înregistrată și evidențiată în contabilitatea

societății a cantității de sansulfuron vândută inculpatului. Astfel, respectiva

sumă este echivalentul în RON la cursul de schimb al BNR de la data

achiziționării S., respectiv anul 1999, de către partea civilă, sumă pentru

care societatea a plătit la bugetul de stat impozitele datorate.

În acest sens, reține

că prin Adresa nr. 127 din 03 iunie 2002 SC R.A.R. SRL a menționat că a

procedat la stornarea mărfii vândute inculpatului în vederea reducerii

obligațiilor față de bugetul statului, în caz contrar societatea trebuind să

achite aproximativ 5 miliarde de ROL.

Din probele

administrate - înscrisuri, declarațiile martorilor și chiar declarațiile

inculpatului, care susține inițial că marfa nu a mai fost ridicată de către

partea civilă deoarece erbicidul nu mai putea fi folosit, reiese că această

stornare a avut loc scriptic, iar nu faptic. Partea civilă a preferat să piardă

contravaloarea erbicidului neachitat de inculpat, constând în prețul de achiziție

la import plus taxele aferente, decât să figureze în contabilitate cu o

cantitate mare de erbicid vândută, pentru a cărei comercializare ar fi trebuit

să achite alte impozite către stat, deși nu primise nicio sumă de bani de la

inculpat.

În aceste condiții,

în mod corect expertul a concluzionat că față de înscrisurile aflate la dosarul

cauzei și de precizările părții civile, prejudiciul creat este de 1.399.718.628

ROL, adică suma pe care societatea a evidențiat-o în contabilitate ca fiind

prețul de achiziție al erbicidului și pentru care a achitat impozite la stat.

A mai arătat

inculpatul că pe parcursul derulării contractului a apărut o ordonanță de

guvern, în conformitate cu care respectivele erbicide erau interzise,

nemaiputând fi comercializate, însă acest aspect nu are relevanță asupra

intenției inculpatului de a înșela partea civilă, în condițiile în care

inducerea în eroare a avut loc atât cu prilejul încheierii contractului prin

prezentarea unor garanții nereale, cât și cu prilejul executării acestuia, prin

neplata succesivă a prețului de achiziție a erbicidului. Astfel, ordonanța de

guvern ar fi un element ulterior consumării infracțiunii de înșelăciune și nu

influențează asupra caracterului penal al faptei.

De asemenea, deși

inculpatul susține că erbicidul S. 750 WP a fost interzis la utilizare pe

parcursul derulării contractului, din Adresa nr. 95394 din 18 septembrie 2006

emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale reiese că

produsul S. 750 WP a fost omologat la data de 15 noiembrie 1994 pentru

culturile de grâu și apoi la data de 16 decembrie 1994 la cultura de orz,

certificatul de omologare expirând la data de 15 noiembrie 2004. Nu se face în

adresă nicio referire la vreo ordonanță de guvern care să fi interzis utilizarea

erbicidului, iar actul normativ indicat de inculpat - O.G. nr. 95/1995 nu

conține asemenea dispoziții, în plus fiind anterior derulării contractului.

Chiar în ipoteza în

care asemenea act normativ ar fi intervenit după încheierea contractelor, nu

s-ar putea reține existența vreunei culpe a părții civile, din moment ce primul

contract a fost încheiat în luna februarie 2001 iar interzicerea utilizării

produsului este o împrejurare exterioară voinței părții civile, după cum nu ar

justifica neplata prețului de către inculpat, ori constituirea unor garanții

nereale, în condițiile arătate.

Așa fiind,

răspunderea pentru neplata prețului îi aparține în exclusivitate inculpatului,

care, prin inducerea în eroare a reprezentanților părții civile, atât cu

prilejul încheierii cât și cu prilejul executării unui contract, a creat un

prejudiciu în sumă de 1.399.728.628 ROL, constând în prețul de achiziție al

erbicidului.

Faptul că partea

civilă a înțeles să se protejeze de plata nejustificată a unor taxe către stat,

în contextul în care nu a încasat bani de la cumpărător, bani din care urma să

achite și taxele către stat, incluse în preț, nu este o împrejurare de care

inculpatul să se prevaleze pentru a fi exonerat de răspunderea penală, ci

dimpotrivă, este o situație favorabilă inculpatului, care a dus la schimbarea

încadrării juridice a faptei într-o încadrare mult mai ușoară.

Este evident că

partea civilă a suferit un prejudiciu cel puțin egal cu prețul de import al

cantității de erbicid vândută inculpatului, la care se adaugă taxele de import

achitate, astfel că sunt întrunite toate elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune.

privește individualizarea pedepsei, instanța de apel, a constatat că reducerea

pedepsei nu este justificată de nici un element care să circumstanțieze fapta

inculpatului, față de prejudiciul cauzat, de modalitatea în care a acționat

inculpatul, în mod repetat, prin apelarea la garanții false, la persoane care,

conform propriilor lui declarații, au modificat seriile unor utilaje agricole

cu scopul de a le utiliza în mod fraudulos ca garanții mobiliare sau la alte

asemenea mijloace ilicite.

Nici circumstanțele

personale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei sub cuantumul

stabilit de prima instanță, raportat la împrejurarea că inculpatul este

recidivist postcondamnatoriu, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar,

fiind condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală

nr. 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și de

asemenea a fost condamnat în cursul anului 2006 de Tribunalul Constanța pentru

fapte de aceeași natură cu cele deduse prezentei judecăți, comise în aprilie

2001, la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

De asemenea, se

constată că prin Sentința penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului

Constanța inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune

constând în aceea că în luna aprilie 2001 a achiziționat de la SC S.A. SA

Constanța erbicid „Pantera” garantând cu utilaje agricole ce nu-i aparțineau,

și fără a mai achita prețul bunurilor achiziționate.

Rezultă că

activitatea infracțională a inculpatului nu s-a limitat la zona capitalei,

inculpatul procedând în același mod și pe teritoriul județului Constanța. În

consecință, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei spre minimul

special prevăzut de lege este neîntemeiată, față de modul repetat în care a

înțeles să încalce legea.

Prima instanță nu a

procedat la revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală 230 din 25 octombrie 1999 a

Judecătoriei Lehliu Gară, probabil reținând că suspendarea condiționată a fost

deja anulată prin Sentința penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei

Sector 5, aspect ce nu mai poate fi analizat de instanța de apel, având în

vedere principiul non reformatio in pejus, aplicabil în situația în care

singura cale de atac formulată în cauză este aceea a inculpatului.

însă că, din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 96

din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanța, cu care fapta dedusă prezentei

judecăți este concurentă, inculpatul a fost liberat condiționat la data de 5

iunie 2010.

Cum prima instanță nu

a înțeles să aplice și un spor, pedeapsa rezultantă pe care inculpatul ar

avea-o de executat este de 10 ani închisoare, egală cu pedeapsa din a cărei

executare inculpatul a fost liberat condiționat la 5 iunie 2010.

Curtea a apreciat că,

în aceste condiții, este posibilă menținerea liberării condiționate din

executarea pedepsei aplicate inculpatului, potrivit art. 61 C. pen., având în

vedere împrejurarea că acesta a executat în regim de detenție aproximativ 6 ani

și 6 luni închisoare, de la data la care a fost liberat condiționat nu a mai

comis fapte prevăzute de legea penală și de asemenea de la data comiterii

faptelor deduse prezentei judecăți a trecut o perioadă de 10 ani.

Curtea a apreciat

totodată că pedeapsa aplicată inculpatului și executată în mare parte și-a

îndeplinit scopul prevăzut de lege, astfel că executarea în continuare a

restului de pedeapsă nu se justifică, raportat la elementele descrise anterior.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs inculpatul C.V. invocând cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 10 și 12 C. proc. pen.

Cu privire la prima

critică, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri

esențiale referitoare la refacerea raportului de expertiză, care ar fi

influențat soluția procesului.

A arătat că expertul

nu a luat în considerare înscrisurile depuse de partea civilă, inclusiv Adresa

nr. 127 din 3 iunie 2002.

În subsidiar, a

solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii -vinovăția - și ca atare se impune achitarea sa în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și

din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din probele

administrate în cauză rezultă că inculpatul C.V. și Z.L., respectiv Z.S. au

încheiat, în luna aprilie 2000, un contract de cesiune prin care inculpatul a

dobândit părțile sociale ale SC S. SRL, urmând ca acesta - conform procurii -

să se ocupe de înregistrarea societății la Registrul Comerțului. Procura dată

de Z.S. și Z.L. a fost semnată la data de 21 martie 2001.

Deși inculpatul a dat

o declarație notarială din care rezultă că în perioada 26 aprilie 2000 - 21

martie 2001 nu a desfășurat nicio activitate comercială în numele SC S. SRL,

acesta a contactat reprezentanții SC R.A.R. SRL în scopul cumpărării unei

cantități de erbicid numit S.

Astfel, au fost

încheiate în 2001, cinci contracte de vânzare-cumpărare a unei cantități de

1.160 kg erbicid S. iar pentru garantarea obligațiilor asumate prin contract,

inculpatul a prezentat documente care atestau proprietatea sa asupra unor

utilaje agricole. De asemenea, pentru plată mărfii inculpatul a eliberat 6 file

CEC, semnate și ștampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deși știa

că nu există disponibil în cont.

La împlinirea

termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, instrumentele de

plată au fost introduse în circuitul bancar, nefiind onorate datorită lipsei

totale de disponibil.

Intenția inculpatului

de inducere în eroare rezultă din modalitatea și împrejurările concrete în care

a comis faptele.

Astfel, deși

inculpatul a dat o declarație notarială pe propria răspundere arătând că în

perioada 24 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfășurat activități comerciale

în numele SC S. SRL, acesta a purtat negocieri cu reprezentanții SC R.A.R. SRL,

primul contract de vânzare-cumpărare pentru o cantitate de 120 kg erbicid fiind

încheiat la 19 februarie 2001.

Urmare verificărilor

efectuate asupra documentelor care atestau dreptul de proprietate a

inculpatului asupra utilajelor agricole cu care acesta a garantat, s-a

constatat că facturile fiscale prezentate nu figurează în plaja de înscrieri și

numerotare alocată de Compania Națională „Imprimeria Națională” SA, iar

societățile care le-au emis nu figurează în evidențele Camerei de Comerț și

Industrie.

Expertiza grafică

efectuată asupra semnăturilor existente pe declarațiile notariale a stabilit că

acestea au fost executate de inculpat.

Inculpatul C.V., deși

știa că nu are disponibil în cont, nu a adus la cunoștință reprezentanților SC

R.A.R. SRL această împrejurare, acceptând să întocmească și să ștampileze, în

numele SC S. SRL, un număr de 6 file CEC.

Filele CEC au fost

emise în cursul lunii august 2001 fiind refuzate pentru lipsă disponibil.

Din adresa nr.

VI/4/11998/MN din 15 noiembrie 2001, emisă de BNR - Direcția Reglementare și

Autorizare, rezultă că SC S. SRL, a fost înregistrată în baza de date a

Centrului Incidentelor de Plăți cu 7 incidente de plată cu cecuri transmise de

W.B. - Sucursala București, aflându-se în interdicție bancară în perioada 21

august 2001 - 28 august 2002.

În raport de aceste

elemente, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele au reținut

intenția inculpatului de inducere în eroare a reprezentanților părții civile,

astfel încât, critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prev. de art.

385

9

pct. 12 C. proc. pen., este nefondată.

Nefondată este și

critica inculpatului referitor la nepronunțarea asupra unei cereri esențiale

-refacerea raportului de expertiză - de natură a influența soluția procesului.

Sub acest aspect se

constată că la data de 5 februarie 2010 a fost depusă de expertul contabil

numit de instanță, documentația solicitată, stabilindu-se, pe baza acesteia, un

prejudiciu de 1.399.718.628 ROL, sumă evidențiată în contabilitatea SC R.A.R.

SRL și nu 30.376.196.000 ROL. În raport de aceste împrejurări, instanța de fond

a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev.

de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

Pentru lămurirea

laturii civile a cauzei și față de susținerile expertului în sensul că nu s-a

putut efectua un raport de expertiză - prejudiciul fiind stabilit în raport de

înscrisurile existente la dosarul cauzei - instanța de fond a procedat la

audierea martorei P.A., inculpatul fiind de acord cu această probă în condițiile

în care martora a fost prezentă atunci când inculpatul a întocmit și semnat

cele 6 file CEC.

Totodată expertul a

dat lămuriri instanței relativ la modalitatea de calcul al prejudiciului dar și

la cauzele care l-au împiedicat să efectueze raportul de expertiză.

Ca atare, nu poate fi

reținut în speță, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen., instanța valorificând datele prezentate de expert și schimbând

încadrarea