ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2772/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 9 septembrie 2008, reclamantul M.G.O. cheamă în judecată pe pârâții SC P. SRL

Constanța, D.S.O. și O.N.R.C. reprezentat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună

dizolvarea SC P. SRL, numirea unui practician în insolvență care să efectueze

formalitățile de lichidare a societății, poprirea definitivă a părților ce s-ar

fi cuvenit asociatului D.S.O. de pe urma lichidării firmei până la concurența

sumelor de 4144 dolari S.U.A., în lei, la cursul efectuării plății, și 810 lei,

cu cheltuieli de judecată.

După disjungerea, la 6

noiembrie 2008, a capătului de cerere privind poprirea părților ce s-ar cuveni

asociatului, prin sentința civilă nr. 4719/ COM din 11 decembrie 2008 Tribunalul

Constanța, secția comercială, admite excepția inadmisibilității, invocată de

pârâți, și respinge în totalitate acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, cu

1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul D.S.O., reținând că nu sunt

incidente dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. a) – f) și art. 237

1

alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, invocate de reclamant, dizolvarea societății pârâte

cerută de acesta neîncadrându-se în cazurile de dizolvare prevăzute de

dispozițiile de lege menționate și nici de dispozițiile art. 153

34

din Legea nr. 31/1990, care vizează societățile pe acțiuni, reclamantul în

calitatea sa de creditor personal al asociatului-pârât în societatea comercială

cu răspundere limitată, pârâtă și aceasta, neputând solicita dizolvarea

societății spre a-și recupera creanța și, în consecință, nici numirea unui

practician în insolvență, cerere accesorie celei de dizolvare a societății.

Apelul declarat de apelantul

reclamant împotriva sentinței primei instanțe este respins, ca nefondat, prin

decizia civilă nr. 36/ COM din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care

reține, în acest sens, că dispozițiile art. 66, 227 și 237 din Legea nr. 31/1990

nu reglementează dizolvarea societății cu răspundere limitată în situația în

care are datorii și, cu atât mai mult, când unul dintre asociați este debitor,

pentru datoriile acestuia, precum și că, față de dispozițiile art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de fond nu putea califica acțiunea reclamantului ca

fiind o acțiune oblică potrivit art. 974 C. civ., câtă vreme reclamantul însuși

nu a investit instanța cu o astfel de acțiune.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În susținerea recursului

recurentul critică instanța de apel pentru greșita interpretare a acțiunii sale

prin care a cerut dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. g)

din Legea nr. 31/1990, recurentul, în calitate de creditor al unui asociat în

societatea comercială în cauză, fiind îndrituit, în baza interpretării per a

contrario a dispozițiilor art. 66 din aceeași lege, să urmărească părțile

cuvenite debitorului său și, implicit, să solicite dizolvarea respectivei

societăți pentru ca patrimoniul acesteia să nu poată fi grevat de debitele

personale ale unui asociat.

Recurentul critică instanța

de control judiciar și pentru neexercitarea rolului său activ și pentru

ignorarea caracterului devolutiv al apelului, ceea ce i-ar fi permis să facă

aplicarea dispozițiilor art. 974 C. civ. și să califice acțiunea ca fiind o

acțiune oblică, pentru exercitarea căreia erau întrunite, în speță, toate

condițiile.

Examinând recursul

reclamantului prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că

acesta nu este fondat.

Se constată în acest sens că

instanța criticată, ca și instanța de fond, și-a exercitat rolul activ, așa cum

este acesta prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5), instanța de

fond solicitând chiar reclamantului, la termenul din 9 octombrie 2008, să

precizeze temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere, iar instanța de apel

examinând și ea cauza în baza temeiurilor de drept indicate de reclamant, dar,

în mod judicios, în limitele prevăzute de art. 129 alin. (6) și de art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., dat fiind că reclamantul a invocat dispozițiile art. 974 C.

civ., abia în faza apelului.

Se reține, de asemenea, că

în mod judicios a stabilit instanța de apel, confirmând soluția instanței de

fond, că motivul de dizolvare a societății comerciale pârâte, invocat de

reclamant, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile

art. 227, ale art. 237

1

alin. (3), ale art. 153

24

și ale art.

66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reclamantul recurent, creditor al

asociatului D.S.O. din SC P. SRL, neputând solicita dizolvarea respectivei

societăți spre a-și putea realiza astfel creanța, el având numai dreptul de a

urmări, pe durata de existență a societății, partea din beneficii cuvenite

asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, partea ce

s-ar cuveni acestuia prin lichidare.

Dizolvarea societății comerciale

pentru motivul invocat de recurentul reclamant, așa cum întemeiat a stabilit și

instanța de apel, nu poate fi încadrată în cauzele vizate de art. 227 alin. (1)

lit. g), aceasta nefiind prevăzută expres de lege, iar recurentul reclamant

nedovedind că ar fi fost prevăzută de actul constitutiv al societății vizate.

Astfel fiind, decizia

recurată fiind temeinică și legală, dată cu corecta interpretare a actului

juridic dedus judecății, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul reclamantului împotriva acesteia urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.G.O., împotriva deciziei nr. 36 din 8 aprilie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2009.