ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele

:

Curtea

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având

pe rol Dosarul nr. 4931/86/2009 vizând soluționarea apelurilor declarate

de M.D.G. (fiul lui O. și I. trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c)

C. pen.) și de partea vătămată M.V., împotriva

sentinței penale nr. 26 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Suceava, la

termenul din 15 martie 2010, printre altele, a acordat

cuvântul în susținerea excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art.

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție invocată în scris de

către apelantul inculpat.

Prin aceeași încheiere,

instanța de prim control judiciar, în baza art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a

respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat M.D.G.,

vizând sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția

de constituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr.

304/2004, privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim

control judiciar a reținut,

printre

altele, că în speță, prin cererea susținută la

termenul de judecată

din 15

martie 2010, în cauza cu numărul de mai sus, inculpatul M.D.

G. a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției invocate și suspendarea

judecății cauzei, arătând că aceste dispoziții

contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și art.

124 alin. (2) și (3) din Constituție.

În motivarea cererii, inculpatul a

arătat, în esență că, întrucât judecarea proceselor pentru

toți cetățenii trebuie să se realizeze de aceleași

organe și potrivit acelorași reguli procedurale, a susținut

că judecarea cauzelor penale în primă instanță de

către complete de

judecată formate

dintr-un singur judecător contravine prevederilor art. 16

alin. (1),

art. 124 alin. (2), (3) din Constituție, în condițiile în care

litigiile de muncă sunt soluționate de către o

instanță formată din doi judecători plus doi asistenți

judiciari.

Conform

susținerilor apelantului inculpat, în acest fel se creează o

discriminare, întrucât soluția pronunțată nefiind

rezultatul unei deliberări, nu se realizează celeritatea procesului

și se creează suspiciunea unei lipse de obiectivitate, fiind astfel

încălcat principiul securității juridice.

Curtea de Apel Suceava, analizând cererea introductivă,

pe baza motivelor invocate, a constatat că aceasta este inadmisibilă,

întrucât textul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea

judiciară se referă la compunerea completelor de judecată

investite a soluționa cauzele penale, similar altor cauze, nu vizează

normele de drept penal

substanțial sau

procedural incidente în prezenta cauză și nu influențează

soluția

instanței învestită cu soluționarea cauzei.

S-a mai reținut că în articolul 16

din Constituție este instituit principiul egalității în

drepturi, în art. 21 alin. (3) dreptul la un proces echitabil, iar în articolul

124 alin. (2) se prevăd principiile de organizare a justiției, care

trebuie să fie unică, imparțială și egală pentru

toți.

Ori,

instanța de apel a constatat că din analiza principiilor

enunțate

de textele constituționale amintite a

reieșit că nici unul din acestea nu făcea vreo referire la

compunerea completelor de judecată, iar cerințele ca justiția

să fie unică, imparțială și egală precum

independența și imparțialitatea judecătorilor sunt

principii care își găsesc o reglementare

expresă în Legile nr. 303/2004 privind statutul magistraților

și nr. 304/2004

privind organizarea judiciară.

S-a mai relevat, în considerente că,

indiferent dacă judecarea se

face de

un singur judecător sau de un complet colegial, acest aspect nu

aduce

atingere vreunuia din principiile constituționale amintite, apreciindu-se

ca eronată referința la textele legale care prevăd că

soluționarea cauzei se face de „complete de judecată", atunci când

se arată că acestea pot fi doar colegiale - compuse din cel

puțin doi judecători.

De

asemenea, s-a mai menționat că, la nivel teoretic, este unanim admis,

ca o reflectare a reglementării în vigoare, că în privința

numărului

persoanelor care compun completul de

judecată se cunosc două sisteme: cel monocratic (unipersonal) și

cel colegial (pluripersonal), fiecare din acestea prezentând avantaje și

dezavantaje și neaducând atingere vreunui principiu constituțional.

Totodată, s-a mai reținut de

către instanța de prim control judiciar că faptul că în

litigiile de muncă este prevăzută o componență

specială colegială a completelor de judecată nu este o

discriminare, dat fiind caracterul specific al acestora în raport cu celelalte

litigii, întrucât în litigiile de muncă numărul judecătorilor

este de doi, datorită faptului că asistenții judiciari

participau la deliberări având aceleași drepturi ca și

judecătorul, astfel încât se putea ajunge la situația critică în

care aceștia determinau soluția ce se pronunța în cauză,

iar judecătorului, deși avea

o opinie diferită cu privire la modul de soluționare, îi

revenea sarcina motivării. Ulterior, chiar dacă asistenții

judiciari nu mai participă la dispunerea soluției decât în mod

consultativ, completul de judecată a

rămas

în aceeași compunere, ca o reminiscență a vechii

reglementări.

În concluzie, s-a apreciat că este o

problemă de administrare a justiției compunerea completelor de

judecată în primă instanță din unul sau doi

judecători, în funcție de numărul de cauze existente pe rolul

instanțelor de judecată și numărul de judecători în

activitate și nu își regăsește o reglementare

constituțională.

Pentru toate aceste considerente,

instanța de apel, reținând că în cauză au fost îndeplinite

numai două din cele trei condiții impuse de lege pentru a considera

admisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția invocată, (respectiv, ca

aceasta să vizeze un

act normativ - lege sau ordonanță -

în vigoare și să nu mai fi fost constatată anterior ca

neconstituțională), dar nu și condiția ca excepția

invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei,

în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 din Legea nr. 47/1992

și a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate invocată de inculpatul

M.D.G. cu privire la dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr.

304/2004.

Împotriva încheierii din 15 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul M.D.G. solicitând, în

scris, prin registratură, prin memoriul depus la dosar de către

apărătorul ales avocat V.G. (filele 2-6 dosar recurs), admiterea

acestuia, casarea încheierii atacate și, pe fond, să se dispună

admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, suspendarea

judecării cauzei și trimiterea dosarului instanței de contencios

constituțional pentru a

soluționa

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1)

din

Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară,

invocată de inculpat

prin

apărător ales, în fața Curții de Apel Suceava la 15 martie

2010.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 2401/1/2010,

fixându-se prim termen de judecată la 22 martie 2010.

La termenul acordat, deși a fost legal

citat, recurentul inculpat nu s-a prezentat pentru a-și formulat personal

apărările, dar apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta

a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat,

așa cum rezultă din cuprinsul părții introductive a

prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate în memoriul existent la dosar, cât și din oficiu cauza,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

C. proc. pen. constată

că

recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul nr. 392/P/2009 din 17

iulie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus,

trimiterea în judecată a inculpatului M.D.G., pentru săvârșirea

infracțiunii tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se

că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18,00 M.V. din satul

Poiana Micului, comuna Mănăstrirea Humorului a fost lovit cu un topor

de către vărul său M.D.G., iar urmare loviturii primite, victima

a fost internată de urgență și supusă unei

intervenții chirugicale la Spitalul Județean Suceava, astfel fiindu-i

salvată viata.

Tribunalul

Suceava, secția penală, prin sentința penală nr. 26 din

27 ianuarie 2010, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul M.D.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., la o

pedeapsă de 6 ani închisoare.

Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

având pe rol în curs de soluționare apelurile declarate de partea

vătămată M.V. și de inculpatul M.D.G.

împotriva sentinței penale nr. 26 din 27

ianuarie 2010, prin încheierea din

15 martie 2010 s-a pronunțat în

sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind

organizarea judiciară, invocată de inculpatul M.D.G., prin

apărător ales.

Împotriva acestei din urmă încheieri,

inculpatul M.D.G. a formulat prezentul recurs, ce urmează a fi respins ca

nefundat, pentru considerentele de mai jos.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, sesizarea acestei

instanțe

este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub

rezerva

îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de

către instanța în fața căreia

se ridică o atare excepție și care, în măsura în

care constată îndeplinirea

lor,

va proceda la sesizarea instanței de contencios constituțional, iar

pe

perioada soluționării excepției de

neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Interpretând dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, Înalta Curte constată că, în vederea

sesizării Curții Constituționale, instanțele exercită

un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor

aspecte: excepția să fie ridicată

în fața instanțelor de judecată, la cererea

uneia dintre părți sau din oficiu, de

către instanța de judecată; excepția să vizeze

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale; excepția să aibă legătură cu

soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Astfel, în primul rând, excepția de

neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o

dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea

rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia,

indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material

sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia

condiție, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr.

47/1992, se referă la prevederi legale care, odată constatate ca

fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu

mai pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

Aceasta

înseamnă că este posibilă sesizarea Curții

Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate vizând

prevederi legale în legătură

cu care aceasta

și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea

fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte

constată că instanța de apel a apreciat, în mod justificat,

că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin.

(1) din Legea nr. 304/2004 (ce vizează compunerea completelor de

judecată investite cu soluționarea cauzelor în primă

instanță) nu vizează normele de drept penal substanțial sau

procedural incidente în prezenta cauză și nu influențează

soluția instanței investite cu soluționarea cauzei de

față, așa încât, pe de o parte, excepția invocată, în

mod evident, nu are nici o legătură cu cauza dedusă

judecății în fața instanței de prim control judiciar, care

are ca obiect verificarea, în calea de atac a apelului, a hotărârii primei

instanțe care a pronunțat sentința penală de condamnare a

inculpatului M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art.

175 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de

6

ani închisoare, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut,

actual sau eventual, recurentul fiind nemulțumit de modul în care

se desfășoară procesul penal în care este inculpat.

Totodată, Înalta Curte mai

reține că excepția invocată trebuie să fie

relevantă, Curtea Constituțională statuând constant că

excepția poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde

judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identității inculpatului,

stabilirea și descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea

și analiza probelor care servesc ca temei al soluționării

laturii penale și a celei civile, precum și a probelor

înlăturate, stabilirea formei și a gradului de

vinovăție, a circumstanțelor agravante ori atenuante,

precizarea temeiurilor de drept care justifică soluția, precum

și individualizarea

pedepsei sub

aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Instanța de prim control judiciar,

în mod justificat, a considerat, interpretând dispozițiile cuprinse în art.

54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (ce stabilesc că se judecă în

complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind

conflictele de muncă și de asigurări sociale, cauzele date,

potrivit legii, în competența de primă instanță a

judecătoriei, tribunalului și curții de apel), că acestea

vizează compunerea completelor de judecată în primă

instanță de unul sau doi judecători, apreciind-o ca o chestiune

ce ține de administrarea justiției, funcție de anumite criterii

(numărul judecătorilor în activitate sau numărul cauzelor existente

pe rolul instanțelor).

Așadar,instanța de apel a constatat

că nu se poate reține că drepturile inculpatului ar fi fost în

vreun fel obstrucționate, după cum, nu

a rezultat în ce măsură textul de lege invocat drept

neconstituțional, ar fi

cauzat vreo restrângere a drepturilor

acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale,

așa cum a tins a susține și

demonstra

autorul excepției de neconstitutionalitate mai sus menționată.

Pe de altă parte, examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta

Curte

constată că, prin aceeași încheiere, pronunțată la 15

martie 2010,

Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, a acordat termen de judecată la 21 aprilie 2010,

în vederea soluționării cauzei, în faza de prim control judiciar.

Prin urmare,

recursul declarat de inculpatul M.D.G.

împotriva

încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4931/86/2009

va fi apreciat ca nefondat, întrucât prevederile art. 54 alin. (1) din Legea nr.

304/2004, ce vizează compunerea completelor de judecată în primă

instanță, a căror neconstitutionalitate s-a invocat, nu

au legătură cu soluționarea cauzei

dedusă judecății, fiind prevederi care

stipulează

modul de compunere a completelor de judecată funcție de anumite

criterii ce țin de organizarea administrativă a respectivei

instanțe, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea

de sesizare

a Curții

Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a textului mai

sus

menționat.

Fată de cele mai sus

menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată

în Dosarul nr. 4931/86/2009.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta

Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.

J.L.C., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.G.

împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

4931/86/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 martie 2010.