ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol Dosarul nr. 4931/86/2009 vizând soluționarea apelurilor declarate de M.D.G. (fiul lui O. și I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen.) și de partea vătămată M.V., împotriva sentinței penale nr. 26 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Suceava, la termenul din 15 martie 2010, printre altele, a acordat cuvântul în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție invocată în scris de către apelantul inculpat.

Prin aceeași încheiere, instanța de prim control judiciar, în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat M.D.G., vizând sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, printre altele, că în speță, prin cererea susținută la termenul de judecată din 15 martie 2010, în cauza cu numărul de mai sus, inculpatul M.D.

G. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate și suspendarea judecății cauzei, arătând că aceste dispoziții contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție. În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență că, întrucât judecarea proceselor pentru toți cetățenii trebuie să se realizeze de aceleași organe și potrivit acelorași reguli procedurale, a susținut că judecarea cauzelor penale în primă instanță de către complete de judecată formate dintr-un singur judecător contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (2), (3) din Constituție, în condițiile în care litigiile de muncă sunt soluționate de către o instanță formată din doi judecători plus doi asistenți judiciari.

Conform susținerilor apelantului inculpat, în acest fel se creează o discriminare, întrucât soluția pronunțată nefiind rezultatul unei deliberări, nu se realizează celeritatea procesului și se creează suspiciunea unei lipse de obiectivitate, fiind astfel încălcat principiul securității juridice. Curtea de Apel Suceava, analizând cererea introductivă, pe baza motivelor invocate, a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât textul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară se referă la compunerea completelor de judecată investite a soluționa cauzele penale, similar altor cauze, nu vizează normele de drept penal substanțial sau procedural incidente în prezenta cauză și nu influențează soluția instanței învestită cu soluționarea cauzei.

S-a mai reținut că în articolul 16 din Constituție este instituit principiul egalității în drepturi, în art. 21 alin. (3) dreptul la un proces echitabil, iar în articolul 124 alin. (2) se prevăd principiile de organizare a justiției, care trebuie să fie unică, imparțială și egală pentru toți. Ori, instanța de apel a constatat că din analiza principiilor enunțate de textele constituționale amintite a reieșit că nici unul din acestea nu făcea vreo referire la compunerea completelor de judecată, iar cerințele ca justiția să fie unică, imparțială și egală precum independența și imparțialitatea judecătorilor sunt principii care își găsesc o reglementare expresă în Legile nr. 303/2004 privind statutul magistraților și nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

S-a mai relevat, în considerente că, indiferent dacă judecarea se face de un singur judecător sau de un complet colegial, acest aspect nu aduce atingere vreunuia din principiile constituționale amintite, apreciindu-se ca eronată referința la textele legale care prevăd că soluționarea cauzei se face de „complete de judecată", atunci când se arată că acestea pot fi doar colegiale - compuse din cel puțin doi judecători. De asemenea, s-a mai menționat că, la nivel teoretic, este unanim admis, ca o reflectare a reglementării în vigoare, că în privința numărului persoanelor care compun completul de judecată se cunosc două sisteme: cel monocratic (unipersonal) și cel colegial (pluripersonal), fiecare din acestea prezentând avantaje și dezavantaje și neaducând atingere vreunui principiu constituțional.

Totodată, s-a mai reținut de către instanța de prim control judiciar că faptul că în litigiile de muncă este prevăzută o componență specială colegială a completelor de judecată nu este o discriminare, dat fiind caracterul specific al acestora în raport cu celelalte litigii, întrucât în litigiile de muncă numărul judecătorilor este de doi, datorită faptului că asistenții judiciari participau la deliberări având aceleași drepturi ca și judecătorul, astfel încât se putea ajunge la situația critică în care aceștia determinau soluția ce se pronunța în cauză, iar judecătorului, deși avea o opinie diferită cu privire la modul de soluționare, îi revenea sarcina motivării. Ulterior, chiar dacă asistenții judiciari nu mai participă la dispunerea soluției decât în mod consultativ, completul de judecată a rămas în aceeași compunere, ca o reminiscență a vechii reglementări.

În concluzie, s-a apreciat că este o problemă de administrare a justiției compunerea completelor de judecată în primă instanță din unul sau doi judecători, în funcție de numărul de cauze existente pe rolul instanțelor de judecată și numărul de judecători în activitate și nu își regăsește o reglementare constituțională. Pentru toate aceste considerente, instanța de apel, reținând că în cauză au fost îndeplinite numai două din cele trei condiții impuse de lege pentru a considera admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, (respectiv, ca aceasta să vizeze un act normativ - lege sau ordonanță - în vigoare și să nu mai fi fost constatată anterior ca neconstituțională), dar nu și condiția ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în baza art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul M.D.G. cu privire la dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Împotriva încheierii din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul M.D.G. solicitând, în scris, prin registratură, prin memoriul depus la dosar de către apărătorul ales avocat V.G.

(filele 2-6 dosar recurs), admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și, pe fond, să se dispună admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului instanței de contencios constituțional pentru a soluționa excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, invocată de inculpat prin apărător ales, în fața Curții de Apel Suceava la 15 martie 2010. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 2401/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 22 martie 2010. La termenul acordat, deși a fost legal citat, recurentul inculpat nu s-a prezentat pentru a-și formulat personal apărările, dar apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, așa cum rezultă din cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate în memoriul existent la dosar, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 C. proc. pen. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul nr. 392/P/2009 din 17 iulie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatului M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18,00 M.V. din satul Poiana Micului, comuna Mănăstrirea Humorului a fost lovit cu un topor de către vărul său M.D.G., iar urmare loviturii primite, victima a fost internată de urgență și supusă unei intervenții chirugicale la Spitalul Județean Suceava, astfel fiindu-i salvată viata.

Tribunalul Suceava, secția penală, prin sentința penală nr. 26 din 27 ianuarie 2010, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol în curs de soluționare apelurile declarate de partea vătămată M.V. și de inculpatul M.D.G. împotriva sentinței penale nr. 26 din 27 ianuarie 2010, prin încheierea din 15 martie 2010 s-a pronunțat în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, invocată de inculpatul M.D.G., prin apărător ales.

Împotriva acestei din urmă încheieri, inculpatul M.D.G. a formulat prezentul recurs, ce urmează a fi respins ca nefundat, pentru considerentele de mai jos. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea instanței de contencios constituțional, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Interpretând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curții Constituționale, instanțele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Astfel, în primul rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat, în mod justificat, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (ce vizează compunerea completelor de judecată investite cu soluționarea cauzelor în primă instanță) nu vizează normele de drept penal substanțial sau procedural incidente în prezenta cauză și nu influențează soluția instanței investite cu soluționarea cauzei de față, așa încât, pe de o parte, excepția invocată, în mod evident, nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecății în fața instanței de prim control judiciar, care are ca obiect verificarea, în calea de atac a apelului, a hotărârii primei instanțe care a pronunțat sentința penală de condamnare a inculpatului M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual, recurentul fiind nemulțumit de modul în care se desfășoară procesul penal în care este inculpat.

Totodată, Înalta Curte mai reține că excepția invocată trebuie să fie relevantă, Curtea Constituțională statuând constant că excepția poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identității inculpatului, stabilirea și descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea și analiza probelor care servesc ca temei al soluționării laturii penale și a celei civile, precum și a probelor înlăturate, stabilirea formei și a gradului de vinovăție, a circumstanțelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluția, precum și individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Instanța de prim control judiciar, în mod justificat, a considerat, interpretând dispozițiile cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (ce stabilesc că se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel), că acestea vizează compunerea completelor de judecată în primă instanță de unul sau doi judecători, apreciind-o ca o chestiune ce ține de administrarea justiției, funcție de anumite criterii (numărul judecătorilor în activitate sau numărul cauzelor existente pe rolul instanțelor).

Așadar,instanța de apel a constatat că nu se poate reține că drepturile inculpatului ar fi fost în vreun fel obstrucționate, după cum, nu a rezultat în ce măsură textul de lege invocat drept neconstituțional, ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale, așa cum a tins a susține și demonstra autorul excepției de neconstitutionalitate mai sus menționată. Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin aceeași încheiere, pronunțată la 15 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a acordat termen de judecată la 21 aprilie 2010, în vederea soluționării cauzei, în faza de prim control judiciar.

Prin urmare, recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4931/86/2009 va fi apreciat ca nefondat, întrucât prevederile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ce vizează compunerea completelor de judecată în primă instanță, a căror neconstitutionalitate s-a invocat, nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, fiind prevederi care stipulează modul de compunere a completelor de judecată funcție de anumite criterii ce țin de organizarea administrativă a respectivei instanțe, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a textului mai sus menționat.

Fată de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4931/86/2009. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M. J.L.C., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4931/86/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.