ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1 din 8 ianuarie 2009, Curtea de Apel Iași, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.I.G. (deținut în Penitenciarul Iași) împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, rezoluție pe care a menținut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 10 aprilie 2008, petentul L.I.G. a formulat plângere împotriva judecătorului V.C.G.
de la Judecătoria Iași, susținând că acesta a săvârșit mai multe fapte penale cu ocazia soluționării contestației împotriva încheierii nr. 606 din 31 august 2007 a judecătorului delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Iași. Petentul a susținut că judecătorul a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și fals intelectual, constând în aceea că la termenele de judecată din datele de 24 ianuarie și, respectiv, 6 martie 2008, i-a respins cererile de probe, a constatat în mod nejustificat că ar fi săvârșit infracțiunea de ultraj în timpul desfășurării ședinței, l-a obligat în mod nelegal la plata cheltuielilor de judecată, a făcut consemnări nereale în cuprinsul încheierii și sentinței pronunțate, inclusiv aceea că încheierea din 24 ianuarie 2008 poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul.
Prin rezoluția nr. 138/P/2008 din 16 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247 și art. 289 C. pen., întrucât faptele sesizate fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate. Plângerea petiționarului împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă prin rezoluția procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin rezoluția nr. 789/II/2/2008 din 29 august 2008. Investită cu plângerea persoanei vătămate L.G., potrivit disp. art. 278 1 C. proc. pen., instanța a constatat că aceasta este nefondată, din verificarea actelor premergătoare efectuate în cauză, rezultând că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității, este corectă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul L.I.G. La termenul de judecată din data de 24 iunie 2009, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul petiționar a declarat că își retrage recursul. În temeiul disp. 385 4 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voință a petiționarului L.I.G. de a-și retrage recursul declarat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de petiționarul L.I.G. împotriva sentinței penale nr. 1 din 8 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.