Decizia nr. 1158/2009 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 9/2009 a Curții de Apel Iași

Neînceperea urmăririi penale față de E.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, sub aspectul infracțiunilor de: - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.; - neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., - favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.; - fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.; - omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., - instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 C. proc. pen.

Neînceperea urmăririi penale față de S.G., fost prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, sub aspectul infracțiunilor de: - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.; - abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.; - instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 C. proc. pen.

Neînceperea urmăririi penale față de C.I., actualmente procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, fost prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, sub aspectul infracțiunilor de: - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.; - neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., - favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.; - instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 C. proc. pen.

Disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe agenții de poliție V.I. și A.M., cercetați sub aspectul infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, șantaj prevăzută de art. 194 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 C. pen., încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., instigare publică și apologia infracțiunilor prevăzută de art. 324 C. pen. și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe judecătorii C.M., V.R., S.C., T.R.D., I.O., S.N., T.G., C.A. și A.M., precum și pe procurorii M.D., M.M., P.C., C.P. și B.N., cercetați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 1 C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 alin. (1) C. pen. și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva acestei ordonanțe petiționarul O.M. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 755/II/2/2008 din 15 septembrie 2008. Nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată în cauză de parchet, petiționarul O.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Iași, care a pronunțat hotărârea atacată în prezenta cauză. Examinând actele premergătoare efectuate, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul O.M. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Petiționarul O.M. a reclamat săvârșirea mai multor infracțiuni de către procurorul E.V. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, la data comiterii prezumtivelor fapte, actualmente procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași), care la 11 decembrie 2007 a soluționat cauza înregistrată sub nr. 3922/P/2006 la Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Astfel, petiționarul O.M. a reclamat săvârșirea de către procuror a infracțiunilor de: - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., constând în aceea că, a soluționat cu întârziere cauza înregistrată sub nr. 3922/P/2006 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. - fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, ar fi atestat necorespunzător adevărului, în rezoluția dată la 11 decembrie 2007, că petiționarul a ripostat la pătrunderea făptuitorilor pe terenul său și la încercarea acestora de a distruge cabana, determinând acțiunea agresivă a făptuitorilor; - omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., constând în aceea că, deși la dosarul cauzei se aflau numeroase înscrisuri depuse de către petiționar în care erau descrise faptele prevăzute de legea penală comise de către polițiștii care au efectuat cercetarea în cauză, nu a sesizat organele competente; - instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 C. proc. pen., constând în aceea că, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, încălcând legea, nu a reușit să-i tragă la răspundere penală pe cei vinovați. Totodată, petiționarul O.M. a sesizat săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., de către procurorul S.G., (prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, având gradul profesional de procuror de tribunal), constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, prin faptul că prim procurorul avea program de audiențe doar o dată pe lună, iar procurorii din subordine doar o dată pe săptămână, se îngrădea accesul la justiție al cetățenilor, recunoscut de prevederile art. 21 din Constituție. Împotriva aceluiași procuror petiționarul a formulat plângere și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută de art. 324 C. pen., constând în aceea că, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, încălcând legea, nu a reușit să-i tragă la răspundere penală pe cei vinovați. De asemenea, petiționarul O.M. a reclamat săvârșirea de către procurorul C.I. (prin procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași) a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., constând în aceea că, ar fi tergiversat soluționarea plângerii sale ce a avut ca obiect lăsarea în nelucrare a cauzei înregistrate sub nr. 3922/P/2006 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și că astfel au fost favorizați făptuitorii, în cauză intervenind prescripția răspunderii penale. Totodată, împotriva aceluiași procuror, petiționarul a formulat plângere și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică și apologia infracțiunilor prev. de art. 324 C. pen., constând în aceea că, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, încălcând legea, nu a reușit să-i tragă la răspundere penală pe cei vinovați. Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că prin rezoluția din 11 decembrie 2007, dată în dosarul nr. 3922/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, procurorul E.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții L.C., L.I., A.T.G., D.I., C.D., C.O., C.L. și A.O. sub aspectul infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., lăsarea fără ajutor prev. de art. 315 C. pen. și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există. Totodată, prin aceeași rezoluție s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de numiții L.I., C.D., C.O., C.L., sub aspectul infracțiunilor de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., constatându-se că fapta nu a fost comisă de către aceștia și neînceperea urmăririi penale față de numiții L.C., A.T.G., D.I. (toți minori) sub aspectul infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 99 alin. (3) C. pen., constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale. - disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de numiții T.V. și S.R. sub aspectul infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Procurorul E.V. a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză, rezultă că agresiunea la care a fost supusă persoana vătămată O.M., în noaptea de 26/27 iunie 2004, a fost săvârșită doar de către numiții D.I., L.C. și A.T.G., celelalte persoane individualizate mai sus, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, neparticipând la comiterea faptei. Din aceleași acte premergătoare, respectiv din adresa emisă la data de 2 iunie 2008 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, precum și din xerocopia de pe fila din registrul de evidență privind lucrările repartizate, a rezultat că dosarul nr. 3922/P/2006 a fost repartizat procurorului E.V. la data de 17 octombrie 2007 și că în perioada 6 noiembrie 2007- 7 decembrie 2007, procurorul s-a aflat în concediu de odihnă, cauza fiind soluționată de acesta la data de 11 decembrie 2007. În atare condiții, raportat la data repartizării și data soluționării cauzei în litigiu, având în vedere și volumul de muncă al procurorului, în mod corect, parchetul a reținut că soluționarea de către procurorul E.V. a dosarului nr. 3922/P/2006 s-a făcut, într-un termen rezonabil, respectându-se pe deplin prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevăd dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Întrucât procurorul E.V., în activitatea de soluționare a dosarului nr. 3922/P/2006, nici intenționat și nici din culpă nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, soluționând cauza într-un termen rezonabil și nici nu a ajutat ori favorizat, în vederea zădărnicirii urmăririi penale și evitării tragerii la răspundere penală a celor trei făptuitori, cu privire la care s-a constatat că, deși au comis infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 99 alin. (3)C. pen., nu pot fi trași la răspundere penală, datorită împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, Înalta Curte constată că soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă față de procurorul E.V. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prev. de art. 246 și art. 264 C. pen. este legală și temeinică. În ceea ce privește comiterea de către același procuror a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că ar fi atestat necorespunzător adevărului în rezoluția dată la 11 decembrie 2007 că persoana vătămată O.M. a ripostat la pătrunderea făptuitorilor pe terenul său și la încercarea acestora de a distruge cabana, determinând acțiunea agresivă a făptuitorilor, Înalta Curte constată că, și sub acest, aspect susținerile petiționarului sunt neîntemeiate. Procurorul E.V. a reținut în cauză o situație de fapt în deplină concordanță cu probatoriile administrate, astfel că aceasta nu a săvârșit nici o acțiune sau inacțiune susceptibilă a constitui elementul material caracteristic laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., fapta neexistând în materialitatea sa. În ceea ce privește săvârșirea de către același procuror a infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen., constând în aceea că, deși la dosarul cauzei existau înscrisuri depuse de către persoana vătămată O.M., prin care aceasta sesiza săvârșirea mai multor infracțiuni de către polițiștii care au instrumentat dosarul nr. 3922/P/2006, procurorul E. nu ar fi sesizat organele judiciare competente, Înalta Curte constată că, încă de la data de 11 octombrie 2007, deci înainte de repartizarea cauzei în discuție procurorului E.V., așa cum rezultă din rezoluția nr. 1197/VIII/2006, înscrisul prin care O.M. sesiza săvârșirea unor infracțiuni de către polițiștii în discuție, fusese trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în vederea efectuării de cercetări, la dosar fiind reținută o xerocopie. În atare condiții, magistratul reclamat nu a comis nici o inacțiune susceptibilă a constitui elementul material, caracteristic laturii obiective a infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. Totodată, Înalta Curte constată că petiționarul O.M., în plângerea formulată și-a exprimat generic nemulțumirea cu privire la programul de audiențe al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, din luna noiembrie 2006, fără a preciza care a fost modalitatea concretă în care, prin acest orar de primire în audiență a cetățenilor, s-a adus atingere dreptului său de liber acces la justiție. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, în luna noiembrie 2006, perioadă în care funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași era deținută de procurorul S.G., cetățenii au fost primiți în audiență la datele de 6, 13, 20, 21, 22 și 27, împrejurare în care și numitul O.M. s-a prezentat în audiență la data de 21 noiembrie 2006 (fiind înregistrat sub nr. 3218 în condica de audiențe), oferindu-i-se astfel petiționarului posibilitatea de a depune direct sesizări și memorii. Raportat la cele expuse, Înalta Curte reține că prim procurorul S.G. și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu referitoare la organizarea primirii în audiență a cetățenilor, acesta nesăvârșind vreo acțiune susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen., reclamate de petiționar. În ceea ce privește nesoluționarea de către primul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, respectiv de procurorul C.I., în termenul prevăzut de art. 278 C. proc. pen., a plângerii formulate de petiționarul O.M. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată în dosarul nr. 3922/P/2006, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen., reclamate de petiționar, deoarece încălcarea termenului prevăzut de lege nu s-a realizat nici intenționat și nici din culpă de către procuror, ci datorită unei imposibilități obiective determinată de volumul mare de lucrări ce i-au fost repartizate spre soluționare. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorii E.V., S.G. și C.I. au acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul nr. 141/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, de neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori menționați mai sus, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar creia un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Pe de altă parte, întrucât soluția de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor față de celelalte persoane reclamate de petiționar, nu este supusă controlului jurisdicțional prevăzut în art. 278 1 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, unități cărora, în mod corect, le-a fost declinată competența de soluționare a cauzei. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței penale nr. 9 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.