ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2349/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea formulată la data de

8.08.2008 și înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 377/P/2008,

petiționara U.M. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numiții S.E.,

P.G., C.M., P.G., P.D. și L.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 289 și art. 291 C. pen., susținând că, în cadrul procedurii succesorale

notariale a decujusului P.D., unchiul său, aceștia au prezentat notarului

public B.S. un titlu de proprietate fals.

Totodată, petiționara U.M. a formulat

plângere și împotriva notarului public B.S. sub aspectul infracțiunii de fals

intelectual prev. de art. 289 C. pen., susținând că aceasta, la data de 26

martie 2003, cu prilejul eliberării certificatului de moștenitor nr. 55, în

calitate de funcționar public, în înțelesul prevederilor art. 147 C. pen., a

atestat necorespunzător adevărului, că terenul individualizat în titlul de

proprietate nr. 60219/1993 a aparținut numitului P.D., făcând parte din masa

succesorală a acestuia, acțiune prin care, încălcându-și atribuțiile de

serviciu, a adus atingere intereselor sale protejate de lege cu privire la

acest teren.

Prin rezoluția din 22 octombrie 2008 dată

în dosarul nr. 377/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a

dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

- Neînceperea urmăririi penale față de

notarul public B.S. sub aspectul infracțiunilor de:

- fals intelectual prev. de art. 289

C. pen.;

- abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

- Neînceperea urmăririi penale față de S.E.,

P.G., C.M., P.G., P.D. și L.M., sub aspectul infracțiunilor de:

- uz de fals prev. de art. 291 C.

pen.;

- fals intelectual, comisă în forma

de participație a instigării prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen.;

- abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, comisă în forma de participație a instigării, prev. de

art. 25 rap. la art. 246 C. pen., apreciindu-se că, în cauză a intervenit

prescripția răspunderii penale.

Împotriva

rezoluției cu nr. 377/P/2008 din 22 octombrie 2008 petiționara U.M. a formulat

plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată,

prin rezoluția nr. 1113/II/2/2008 din 24 noiembrie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumită de soluția de neurmărire penală dată de parchet,

petiționara U.M. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Iași, competentă să

judece cauza în primă instanță.

Prin sentința penală nr. 37 din 31 martie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petiționara U.M., împotriva rezoluției din 22 octombrie 2008, dată

în dosarul nr. 377/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

A fost obligată petiționara la plata

sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a constatat prin rezoluția

dată că, în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale a

intimaților, pentru faptele sesizate de petiționară.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs petiționara U.M., care a solicitat casarea hotărârii

atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și

trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a

persoanelor reclamate.

Examinând sentința penală recurată sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara U.M. este

nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să

facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate

face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate.

Accesul liber

la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată

de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de

altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul verificării

în cauza de față.

Înalta Curte constată că, pentru a

se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

Prima

condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de

urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz

în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din

sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară

începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în

inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în mod

justificat, s-a reținut în cauză că, nu se poate începe urmărirea penală de

intimați sub aspectul infracțiunilor sesizate, întrucât, din actele

premergătoare efectuate a rezultat existența cauzei care împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen.,

respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Din actele și lucrările dosarului a

rezultat că, la data de 26 martie 2006, numiții S.E., P.G., C.M., P.G., P.D. și

L.M., moștenitorii de cujusului P.D., o dată cu depunerea cererii de deschidere

a procedurii succesorale notariale, au depus la Biroul notarului public B.S.,

pentru a dovedi întinderea masei succesorale a acestuia și titlul de

proprietate nr.60219, eliberat numitei P.D.D. (soția lui P.D.), la data de 27

octombrie 1993, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate, titlu de proprietate în cuprinsul căruia erau individualizate mai

multe suprafețe de teren situate pe raza comunei Grajduri, intravilan și

extravilan.

Cu privire la acest titlu de proprietate

petiționara U.M. a susținut că, în opinia sa, este fals, deoarece terenurile

individualizate în acest înscris doveditor al dreptului de proprietate

aparțineau în fapt mamei sale, numita U.P., fostă P.P., sora numitului P.D.,

fiind moștenire de la părinții acestora P.G. și P.C.

Tot la data de 26 martie 2003, în cauza

succesorală nr. 75/2003, finalizându-se procedura succesorală, notarul public B.S.

a emis certificatul de moștenitor nr. 55, în cuprinsul căruia a atestat, după

cum rezulta din înscrisurile depuse, că masa succesorală a numitului P.D., din

punctul de vedere al bunurilor imobile, conține și suprafețele de teren

individualizate în titlul de proprietate nr. 60219/1993, fiecare dintre cei

șase moștenitori deținând o cotă de 1/6 din întreaga succesiune.

Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen.

prescripția înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că, la împlinirea

unui anumit interval de timp prevăzut de lege, se stinge dreptul statului de a

pedepsi și obligația unei persoane de a suporta consecințele săvârșirii unei fapte

penale.

În conformitate cu disp. art. 228 alin.

(1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune, prin rezoluție,

începerea urmăririi penale (declanșarea procesului penal în vederea

administrării probelor necesare aflării adevărului și stabilirii vinovăției

persoanei cercetate), doar atunci când din conținutul plângerii ori al actelor

premergătoare nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale, din cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

În cauză, față de data săvârșirii

presupuselor fapte, 26 martie 2003, termenul de prescripție a răspunderii

penale, în cuantum de 5 ani, stabilit potrivit prevederilor art. 122 alin. (1)

lit. d) C. pen. (având în vedere că pentru nici una din infracțiunile reclamate

pedeapsa închisorii nu depășește 5 ani), s-a împlinit la data de 25 martie

2008.

În atare condiții, intervenind

prescripția răspunderii penale cu privire la faptele care au făcut obiectul

prezentei cauze, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus

neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara U.M. împotriva sentinței penale nr.37 din 31 martie 2009 a Curții

de Apel Iași, secția penală.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta petiționară la plata sumei

de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara U.M. împotriva sentinței penale nr. 37 din 31 martie 2009 a Curții

de Apel Iași, secția penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.