ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2362/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10322/200/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.C. (fiul lui I. și M.), măsură care a fost menținută. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești, instanță de recurs, a reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat, subzistă și în prezent și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul S.C. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Inculpatul S.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr. 4859/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 lit. d), f), g), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin sentința penală nr. 52 din 19 ianuarie 2010, Judecătoria Buzău l-a condamnat pe inculpat, pentru infracțiunile deduse judecății, acesta având de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.C., apel care a fost respins, ca nefondat de Tribunalul Dâmbovița prin Decizia penală nr. 86 din 22 aprilie 2010. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest. Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Per a contrario, din interpretarea textului de lege citat, rezultă că încheierea dată în recurs, prin care se dispune menținerea arestării preventive, nu poate fi atacată cu recurs, (încheierea pronunțată în astfel de situații fiind definitivă, ca de altfel și decizia pronunțată de către instanța de recurs).

Astfel, recursul declarat împotriva încheierii pronunțate de către instanța de recurs prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., text de lege care nu prevede dreptul la o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri. În consecință, recursul inculpatului S.C. va fi respins ca inadmisibil în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 10322/200/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2010.