ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La 6 noiembrie 2000, V.S. a chemat
în judecată Ministerul Sănătății, solicitând instanței de contencios
administrativ, să dispună anularea Ordinului nr. 175 din 3 octombrie 2000, prin
care a fost numit cu delegare, în funcția de director al Institutului de Medicină
Legală Cluj și obligarea autorității pârâte, la emiterea unui nou ordin pentru
numirea sa în funcția menționată pe durată nedeterminată.
Totodată, a mai solicitat și
anularea actului administrativ prin care Ministerul Sănătății (în prezent,
Ministerul Sănătății și Familiei) a hotărât scoaterea la concurs a postului de
director al Institutului de Medicină Legală Cluj.
În motivare, reclamantul a arătat că
la data de 16 aprilie 1998, prin Ordinul nr. 420 a fost numit șef al
Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj, iar prin Ordinul nr.,612 bis
din 22 iunie 1998 a fost eliberat din această funcție, postul fiind vacantat,
pentru a putea fi scos la concurs.
Că ulterior, pe baza unei hotărâri
judecătorești irevocabile, și-a reluat funcția de șef al Laboratorului, iar
după înființarea Institutului de Medicină Legală Cluj a fost delegat, prin
Ordinul nr. 175 din 3 octombrie 2000, în calitate de director al instituției,
până la ocuparea postului prin concurs.
Reclamantul a mai arătat că numirea
sa în funcția de director al Institutul de Medicină Legală Cluj, cu delegare,
este nelegală, întrucât numirea prin concurs nu se poate face decât pe un post
vacant or, în cauză, postul în discuție era ocupat de el prin transfer.
Pe de altă parte, nelegalitatea
rezidă și din faptul că au fost nesocotite dispozițiile unei hotărâri
judecătorești irevocabile, potrivit cărora reîncadrarea în funcția de șef
Laborator are caracter permanent (durată nedeterminată).
Aceleași argumente au fost invocate,
și în susținerea nelegalității actului ministerial, prin care s-a decis
scoaterea la concurs a postului de director al Institutului de Medicină Legală
Cluj.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 112 din 29
martie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând, în esență, că prin
actele administrative atacate, nu i s-a adus reclamantului o vătămare în
drepturile sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinței reclamantul a
declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, conform art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de
casare formulate se susține că prima instanță a reținut în mod greșit că postul
de director al Institutului de Medicină Legeală Cluj „ar fi o funcție distinctă
de cea de conducere al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj, întrucât
este vorba de aceeași instituție care și-a schimbat, însă, denumirea și a
trecut din subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici, în subordinea
Ministerului Sănătății, potrivit O.G. nr. 1/2000 și H.G. nr. 774/2000,
posturile schimbându-și și ele denumirea”.
Se mai susține că Ministerul
Sănătății și Familiei nu era îndreptățit să emită Ordinul nr. 175/2000, de
numire, cu delegare, a reclamantului în funcția de director pentru o perioadă
determinată, câtă vreme acesta fusese preluat prin transfer de pe un post
ocupat pe timp nedeterminat, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri
judecătorești definitive.
În legătură cu vătămarea în
drepturi, se arată că aceasta există pentru că ordinul în discuție este emis de
ministerul pârât, pentru a putea vacanta, din nou, postul de șef – conducător –
director al Institutului de Medicină Legală Cluj, în vederea scoaterii pentru a
doua oară la concurs, cu încălcarea hotărârilor judecătorești definitive,
pronunțate într-un litigiu anterior.
Recursul este nefondat.
Astfel, excepția privind autoritatea
de lucru judecat, invocată de recurent, este neîntemeiată, întrucât nu există
tripla identitate – obiect, cauză, părți – cerută de art. 1201 C. civ.
Hotărârea judecătorească definitivă
și irevocabilă, menționată în motivele de casare, a rezolvat o acțiune, având
ca obiect anularea unui alt act administrativ (Ordinul nr. 612 bis/1998), decât
cel aflat în discuție în prezentul litigiu, iar cauza juridică a fost, de
asemenea, alta - art. 19 lit. e) și art. 27 din H.G. nr. 740/1997.
Nici susținerea potrivit căreia
între postul de șef al Laboratorului de Medinică Legală Cluj și cel de director
al Institutului de Medicină Legală Cluj, există continuitate și că scoaterea
lui la concurs încalcă dispozițiile legale, nu poate fi primită.
Așa cum a reținut instanța de fond,
prin O.G. nr. 1/2000, privind organizarea și funcționarea institutelor de
medicină legală, Laboratoul Exterior Cluj, unitate fără personalitate juridică,
aflată în structura Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici, a
devenit Institutul de Medicină Legală Cluj, unitate cu personalitate juridică,
în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei.
Noua instituție, potrivit art. 7 din
H.G. nr. 774/2000, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O,G, nr.
1/2000, este condusă „de un director, numit prin ordin al ministrului
sănătății, pe bază de concurs, conform legii”.
Prin urmare, măsurile luate de Ministerul
Sănătății și Familiei privind delegarea recurentului în funcția de director al
Institutului de Medicină Legelă Cluj, până la scoaterea postului la concurs,
este legală.
În raport cu cele anterior
prezentate, Curtea constată că în cauză nu sunt motive pentru desființarea
sentinței atacate, recursul fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.S.,
împotriva sentinței civile nr. 112 din 29 martie 2001 a Curții de Apel Cluj,
secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 februarie 2003.