ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal , la data de 22 octombrie 2013 , sub nr. x/33/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B., C. și D., solicitând: - obligarea pârâtului B. la emiterea ordinului de a reclamantului în funcția de director al E. Cluj, ca urmare a câștigării concursului organizat pentru ocuparea postului vacant; - admiterea excepției de nelegalitate a următoarelor acte: Ordinul C. nr. 403 din 8 aprilie 2013 de numire în funcția de director al E. a pârâtului D.; ordinul C. nr. 402 din 8 aprilie 2013 de eliberare din funcția de director al E. Cluj a reclamantului; Raportul nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013 privind analiza desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor de directori la E. Cluj, E. Iași și E. Târgu Mureș; - obligarea pârâtului B. la acordarea de despăgubiri constând în cuantumul indemnizației aferente funcției, în cuantum de 3.392 lei/lună pe toată perioada de la eliberarea sa din funcție în baza ordinului C. nr. 402 din 8 aprilie 2013 și până la emiterea ordinului de numire a sa în funcția de director al E. Cluj; - obligarea pârâtului B. la acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe; Prin încheierea din 1 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Raportului nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013 privind analiza desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor de director la E. Cluj, E. Iași și E. Târgu Mureș. Prin sentința civilă nr. 345/2014 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - respinge cererea de redeschidere a dezbaterilor pentru completarea probatoriului, formulată de pârâtul D.; - respinge excepția de nelegalitate a Ordinului C. nr. 402 din 08 aprilie 2013, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C.; - respinge excepția de nelegalitate a Ordinului C. nr. 403 din 08 aprilie 2013, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.; - admite excepția de nelegalitate formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. și constată nelegalitatea Raportului nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013 privind analiza desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor de director la E. Cluj, E. Iași și E. Târgu Mureș sub aspectul respectării procedurilor și condițiilor de concurs, astfel cum acesta a fost aprobat prin rezoluția olografă a C. aplicată pe raport; - admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. și C. și, în consecință: - obligă pârâtul C. să numească reclamantul, prin ordin, în funcția de director al E. Cluj ca urmare a rezultatului obținut la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de director la E. Iași, E. Cluj, E. Târgu Mureș - B., organizat în perioada 22 iulie - 2 august 2013 în baza referatului F. și Certificare din cadrul B. nr. E.N./4929 din 15 mai 2013, aprobat de C.; - obligă pârâtul B. să plătească reclamantului indemnizația aferentă funcției de conducere, în cuantum de 3.392 lei/lună, începând cu data de 01 septembrie 2013 și până la numirea reclamantului în funcția de director al E. Cluj prin ordin al C.; - obligă pârâtul B. să plătească reclamantului sumele de 5.000 lei, cu titlu de daune morale și 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile declarate în cauză; Împotriva sentinței menționate au declarat recurs principal pârâții B. și D. și recurs incident reclamantul A.. 3.1. Recursul declarat de pârâtul B.; Prin recursul său, pârâtul B., solicită casarea sentinței și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii. Invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând următoarele: Urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la neregulile în organizarea și desfășurara concursului privind ocuparea postului de director al E. Cluj, parchetul a reținut că reclamantul a beneficiat în perioada 5 mai 2003-01 noiembrie 2004 de 51 de zile de concediu de odihnă care i-au permis deplasarea, cu acordul conducerii E. Cluj, pe teritoriul Franței, în vederea participării la cursurile de perfecționare post universitară în cadrul Centrului Psihoterapeutic Tours Sud din cadrul Facultății de Medicină, cât și desfășurarea efectivă a activității profesionale în cadrul E. Cluj. Instanța de fond a remarcat că reclamantul a ocupat poziția de Faisant Fonction d’Interne, nu de medic intern propriu-zis, iar această poziție este, potrivit Codului francez al sănătății publice, atribuită fie unui student în medicină, fie unui practicant, în general străin. A mai remarcat instanța de fond că reclamantul nu a fost medic intern, ci o persoană care a îndeplinit această funcție, astfel încât nu sunt relevante prevederile Ghidului Internului Universității Francois Rabelais - Facultatea de Medicină din Tours. A apreciat instanța că Faisant Fonction d'Interne nu are aceleași obligații riguroase de prezență și activitate ca un medic intern propriu-zis și că activitatea lui nu se desfășoară permanent, ci pe baza unor fracțiuni teoretice care echivalează cu un anumit număr de ore de muncă.Prin urmare, nu ar fi fost imposibilă derularea activități de mnedic legist și, pe baza zilelor de concediu și a celor oblținute ca urmare a efectuării gărzilor, ocuparea unei poziții de Faisant Fonction d’Interne în Franța. Recurentul critică aceste considerente prin prisma faptului că poziția de student în medicină, precum și cea de practicant presupune o frecvență. Instanța a apreciat în mod eronat că nu ar fi vorba de o frecvență riguroasă, fără să-și întemeieze afirmațiile pe niciun înscris, reclamantul nedepunând la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte activitatea efectivă desfășurată în Franța. Mai mult, instanța se întemeiază pe un document intitulat Ghidul Internului Universității Francois Rabelais - Facultatea de Medicină din Tours, fără să indice nicio prevedere din acest ghid și fără să indice nicio altă referință în ceea ce privește ghidul. 3.2. Recursul declarat de pârâtul D.; Pârâtul D. a declarat recurs împotriva încheierii și sentinței menționate la pct. 1.2, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând, în esență, următoarele: - casarea încheierii din 1 septembrie 2014, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității pe care a opus-o excepției de nelegalitate a Raportului nr. EN/9098 din 7 octombrie 2013, invocată de reclamant, - casarea în parte a sentinței, cu privire la soluția de admitere a excepției de nelegalitate a raportului nr. EN/9098 din 7 octombrie 2013 și, pe cale de consecință, respingerea cererii reclamantului cu privire la obligarea B. să-l numească prin ordin în funcția de director al E. Cluj. Instanța a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea excepției de nelegalitate. În legătură cu Raportul nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013, aprobat prin rezoluția C., invocarea excepției de nelegalitate de către reclamant a intervenit ulterior momentului în care, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. ar fi trebuit să fie invocată în fața instanței de fond. Instanța de judecată a procedat la administrarea probatoriului cu privire la soluționarea celor trei excepții de nelegalitate invocate fără ca, în prealabil, să fi procedat la analizarea admisibilității în principiu a acestor excepții. Mai mult, instanța a respins în mod greșit cererea de redeschidere a dezbaterilor, având în vedere aspectele contradictorii referitoare la îndeplinirea sau neîndeplinirea de către reclamant a condiției referitoare la vechimea neîntreruptă de 10 ani în activitate. Cu referire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a Raportului nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013, recurentul-pârât susține că anunțul de anulare a concursului a fost publicat pe site-ul ministerului la data de 25 noiembrie 2013, astfel că orice persoană interesată ar fi putut să ia cunoștință de conținutul raportului, iar, în cauză, la data de 28 aprilie 2014,reclamantul a înțeles să atace raportul pe calea excepției de nelegalitate în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, deși avea obligația de a recurge la procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 în ipoteza în care aprecia că există motive de nelegalitate și de neoportunitate cu privire la actul administrativ în discuție. Pentru aceste aspecte, recurentul-pârât apreciază că excepția de nelegalitate trebuia să fie respinsă, ca inadmisibilă. Totodată, recurentul-pârât susține că excepția de nelegalitate putea fi invocată cel târziu înainte de primul termen de judecată în fața instanței, respectiv 10 februarie 2014, fiind incidentă sancțiunea decăderii reclamantului din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca excepții cu caracter relativ, conform art. 185 coroborat cu art. 194 lit. e) și art. 204 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține că încheierea prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a raportului este nemotivată, iar instanța de judecată ar fi trebuit să se pronunțe prin încheiere motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a excepțiilor de nelegalitate cu care a fost învestită și, abia ulterior acestui moment, să procedeze la administrarea probatoriului pentru soluționarea pe fond a excepțiilor de nelegalitate. Cu privire fondul excepției de nelegalitate a Raportului nr. EN/9098 din 07 octombrie 2013, recurentul-pârât susține că, ulterior momentului închiderii etapei cercetării procesului și acordării cuvântului pe fondul cauzei, a formulat o cerere de redeschidere a cercetării judecătorești, în baza art. 391 coroborat cu art. 390 și art. 254 alin. (5) C. proc. civ., apreciind că este necesară suplimentarea probatoriului pentru lămurirea aspectelor legate de îndeplinirea de către reclamant a condiției specifice de vechime neîntreruptă și efectivă de 10 ani în specialitatea medic legist, cerută în vederea participării la examenul pentru ocuparea prostului de director în cadrul E. Cluj. Susține recurentul că, în opoziție cu ceea ce a reținut prima instanță, completarea probațiunii era absolut necesară, putând fi dispusă chiar și din oficiu, iar documentele care atestă desfășurarea activității în cadrul E. Cluj pe durata perioadei analizate sunt contrazise de documente care provin de la instituția din Franța, care atestă contrariul, respectiv faptul că reclamantul a desfășurat activități specifice de medic pe perioada în care se susține că s-ar fi aflat de fapt la E. Cluj. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond privind activitatea efectiv prestată în Franța, recurentul-pârât susține că există o contradicție în cuprinsul hotărârii atacate în ceea ce privește îndeplinirea de către reclamant a funcției de medic la instituția din Franța. Având în vedere prevederile art. 492 C. proc. civ., recurentul-pârât solicită instanței emiterea adreselor indicate în cererea de redeschidere a dezbaterilor din fața instanței de fond, cu menținerea tezei probatorii care a fost indicată, respectiv: adresă către Centru Psihoterapeutic Tours Sud din cadrul Facultății de Medicină din Tours - Franța pentru ca instituția să comunice p erioada în care reclamantul a fost efectiv prezent în instituția respectivă și tipul de activitate desfășurat în cadrul instituției în perioada 05 mai 2003-01 noiembrie 2004; adresă către Poliția de Frontieră Română - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru ca instituția să comunice datele calendaristice exacte în care reclamantul a părăsit teritoriul României și ulterior s-a reîntors în țară în intervalul 05 mai 2003 - 01 noiembrie 2004, inclusiv. Pe lângă adresele indicate mai sus, recurentul-pârât apreciază că se impune emiterea unor adrese prin care să se lămurească aspectele de neconcordanță din cuprinsul CV-ului reclamantului privind perioada în care a activat ca medic la Centru Psihoterapeutic Tours Sud din cadrul Facultății de Medicina din Tours - Franța, respectiv perioada 05 mai 2003 - 01 noiembrie 2004. 3.3. Recursul incident declarat de reclamantul A. Odată cu întâmpinarea, reclamantul A. a formulat recurs incident, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței menționate la pct. 1.2 și admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului C. nr. 402 din 08 aprilie 2013 și a excepției de nelegalitatea Ordinului C. nr. 403 din 08 aprilie 2013. În esență, recurentul-reclamant susține că motivarea hotărârii atacate în privința celor două excepții de nelegalitate este vagă și generală și cuprinde aspecte teoretice. Chiar dacă oportunitatea emiterii actelor poate fi cenzurată numai în măsura în care ar exista un caracter vădit abuziv al ordinelor atacate, dovada caracterului abuziv a fost făcută în speță. Astfel, a dovedit că ocuparea funcției de director de către D. intră în contradicție cu necesitatea bunei desfășurări a activității E. Cluj, așa cum rezultă din Raportul efectuat în perioada 14 decembrie 2010 - 18 decembrie 2010, din răspunsul la interogatoriu al pârâtului D. și din actele depuse la dosar care atestă unele nereguli, și anume neîndeplinirea rapoartelor de autopsie în termenul legal și nereguli financiar - contabile. Pe de altă parte, recurentul-reclamant arată că a efectuat toate lucrările cu respectarea condițiilor legale, obținând toate autorizațiile și avizele necesare, iar în cauză au fost probe suficiente care să confirme faptul că nimic nu îl recomanda pe D. pentru funcția de director. În concluzie, recurentul-reclamant susține că instanța nu face nicio referire la aceste probe, nu arată de ce nu a ținut cont de acestea și de ce ele nu sunt o dovadă a caracterului vădit abuziv al emiterii ordinelor, motiv pentru care apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză; Prin întâmpinare la recursurile formulate de pârâții B. și D., intimatul-reclamant A. (i) a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul B., ca nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.; (ii) a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul D., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; (iii) a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul D., susținând că sunt indicate formal motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., iar aprecierile referitoare la condiția de vechime în profesie nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului cu privire la acest motiv; (iv) în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursurilor. Examinarea recursurilor în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3)C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtul B., a admis excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul D. și a constatat că două dintre cererile de recurs, respectiv recursul principal declarat de pârâtul B. și recursul incident declarat de reclamantul A. îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat aceste recursuri ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor pe fond. Cât privește recursul principal declarat de pârâtul D., Înalta Curte a reținut prin încheierea anterior menționată că acest pârât a fost chemat în judecată numai în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului B. nr. 403 din 8 aprilie 2013, iar motivele de recurs formulate vizează fondul acțiunii principale și celelalte excepții de nelegalitate invocate de reclamant. În considerarea calității de parte a lui D. exclusiv în cadrul procesual referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 403/2013 de numire a sa cu delegație în funcția de director al E. Cluj, recursul acestuia care urmărește reformarea sentinței pe capete de cerere în privința cărora în mod explicit nu s-a indicat și nu s-a reținut legitimarea sa procesuală pasivă este inadmisibil întrucât, potrivit art. 458 și art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în fond pot fi recurate numai de către părțile aflate în proces.

Analiza celor două recursuri declarate admisibile; 6.1 Analizând recursul principal declarat de pârâtul B.,Înalta Curte îl constată nefondat. Recursul declarat de pârâtul B. se referă la: - admiterea excepției de nelegalitate a Raportului nr. EN/9098 din 7 octombrie 2013 privind analiza desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor de directori la E. Cluj, E. Iași și E. Târgu Mureș sub aspectul respectării procedurilor și condițiilor de concurs, astfel cum acesta a fost aprobat prin rezoluția olografă a C. aplicată pe Raport și la - admiterea în parte a cererii reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții B. și C., cu consecința obligării pârâtului C. să-l numească în funcția de director al E. Cluj și să îi plătească indemnizația aferentă funcției de conducere de la 1 septembrie 2013 și până la numirea efectivă în funcție. Se constată că atât excepția de nelegalitate cât și acțiunea de fond au fost soluționate prin rezolvarea unei singure chestiuni litigioase, aceea referitoare la îndeplinirea sau nu de către reclamant a condiției necesare pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului vacant de director al E. Cluj, de a avea minim10 ani vechime neîntreruptă și efectivă în specialitate. Recurentul-pârât susține greșita reținere de către instanța de fond a îndeplinirii acestei condiții, invocând că ocuparea de către reclamant a poziției Faisant Fonctiond'Interne la Facultatea de Medicină a Universității Francois Rablais din Tours, în perioada 5 mai 2003-01 noiembrie 2004, a presupus o frecvență riguroasă, care ar fi făcut imposibilă derularea activității reclamantului de medic legist în cadrul E. Cluj, în aceeași perioadă. Or, instanța de fond și-a întemeiat considerentele potrivit cărora în perioada menționată reclamantul a continuat activitatea în cadrul E. Cluj, pe un probatoriu vast, coroborat cu o corectă aplicare a prevederilor legale. Astfel, în primul rând a reținut că dovada vechimii în muncă pentru perioada menționată se face cu carnetul de muncă, în conformitate cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1976 și cele ale art. 160 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, iar carnetul de muncă al reclamantului dovedește vechimea neîntreruptă în muncă în perioada de referință. Această probă s-a coroborat cu alte dovezi care au susținut aceeași teză probatorie, și anume că reclamantul a desfășurat activitatea de medic legist în perioada arătată. Astfel, au fost reținute adeverințe emise de E. Cluj, foi colective de prezență, plata drepturilor salariale în perioada invocată, rapoarte de expertiză medico-legală întocmite de reclamant, toate atestând fără dubii activitatea de medic legist desfășurată de reclamant în perioada 5 mai 2003-01 noiembrie 2004. Așa cum a reținut instanța de fond, calitatea de Faisant Fonctiond'Interne la Facultatea de Medicină a Universității Francois Rablais din Tours pe care a deținut-o reclamantul în aceeași perioadă este nerelevantă întrucât nu aceasta reprezintă chestiunea litigioasă în speță, ci activitatea efectiv desfășurată de reclamant ca medic legist în perioada menționată. Or, această activitate a fost pe deplin dovedită. Cu alte cuvinte, recursul pârâtului se cantonează greșit asupra activității desfășurate de reclamant în Franța, aspectul litigios reprezentându-l, în esență, activitatea reclamantului ca medic legist în România. Astfel, susținerile recurentului nu sunt de natură a se constitui în critici fundamentate la adresa concluziilor instanței de fond. 6.2 Analizând recursul incident declarat de reclamantul A., Înalta Curte îl constată nefondat. Recursul incident privește respingerea excepțiilor de nelegalitate referitoare la: - Ordinul C. nr. 402 din 8 aprilie 2013, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de director delegat al E. Cluj și la; - Ordinul C. nr. 403 din 8 aprilie 2013, prin care pârâtul D. a fost numit în funcția de director delegat al aceluiași Institut. Reclamantul susține că prima instanță nu a motivat respingerea excepțiilor de nelegalitate, rezumându-se la aspecte teoretice conform cărora oportunitatea emiterii ordinelor nu poate fi cenzurată pe cale contenciosului administrativ și omițând dovezile pe care le-a administrat în speță asupra caracterului vădit abuziv al celor două ordine. Criticile reclamantului sunt nefondate. Prima instanță a motivat respingerea primei excepții de nelegalitate arătând că, în conformitate cu Ordinul C. nr. R/305 din 9 februarie 2011 prin care reclamantul a fost numit prin delegare în funcția de director al E. Cluj, acesta și-a asumat numirea temporară, cu posibilitatea reevocării unilaterale din funcție de către C. În aceste condiții, susținerile reclamantului conform cărora a îndeplinit funcția exercitată prin delegare cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare rămân lipsite de relevanță, instanța de fond reținând corect că nu poate fi cenzurat pe cale judiciară dreptul de apreciere al C. concretizat în luarea măsurii revocării reclamantului din funcția deținută temporar. Această măsură se înscrie în limitele puterii discreționarea autorității publice. Cât privește ordinul de numire în aceeași funcție, tot prin delegare, a pârâtului D., instanța de fond a motivat că, prin emiterea acestui ordin reclamantului nu i-a fost încălcat vreun drept, în condițiile în care delegarea sa fusese revocată anterior. Criticile reclamantului trec de condiția interesului, care presupune existența vătămării, conform art. 4 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și se referă tot la oportunitatea numirii pârâtului în funcție. Având în vedere că motivele de recurs nu se îndreaptă împotriva considerentelor referitoare la lipsa vătămării, ci susțin fără temei nemotivarea soluției, recursul apare ca nefondat. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, sub condiția de admisibilitate ca de actul administrativ cu caracter individual să depindă soluționarea litigiului pe fond. Instanța de fond a socotit admisibile excepțiile de nelegalitate ale celor două ordine care privesc ocuparea funcției de director al E. Cluj prin delegare,apreciind că soluționarea acțiunii de fond depinde de cele două acte administrative individuale sub aspectul datei de la care reclamantul trebuia numit în funcția de director al E. Cluj. Legătura celor două acte administrative cu fondul acțiunii a fost greșit reținută. Însăși instanța de fond, în cadrul cererii principale, a apreciat că reclamantul trebuia numit în funcția de director al E. în urma concursului câștigat, la data de 1 septembrie 2013, dată stabilită raportat la data afișării a rezultatelor finale ale concursului. Prin urmare, nu există o legătură între ordinele de ocupare a funcției prin delegare și numirea definitivă a reclamantului în aceeași funcție, ca urmare a câștigării concursului organizat pentru ocuparea funcției vacante. Deși nu există motive de recurs care să poată fi analizate în cadrul procesual de față și care să privească admisibilitatea celor două excepții de nelegalitate, împrejurarea că ele erau inadmisibile prin prisma lipsei legăturii cu pricina dedusă judecății în fond constituie un argument în plus pentru respingerea recursului reclamantului.

Soluția adoptată în recurs; Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, atât recursul principal declarat de pârâtul B., cât și recursul incident declarat de reclamantul A. Având în vedere admiterea excepției inadmisibilității recursului declarat pârâtul D. prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 23 noiembrie 2016, Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca inadmisibil.