ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2010

Asupra contestație în anulare de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1760 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamantele K.A. și K.M.A. în contradictoriu cu Primarul orașului Simleu Silvaniei. A anulat dispoziția nr. 800 din 30 iunie 2004, prin care a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și a stabilit dreptul reclamantelor la restituirea în natură a imobilelor construcții și terenuri, înscrise în C.F. 3007 Șimleu Silvaniei, nr. top. 1908,1907,1910 și 1926. A obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilelor. A respins ca nefondată cererea reclamantelor de acordare a despăgubirilor bănești pentru construcțiile demolate, în cuantum de 3.000.000.000 lei.

Apelul declarat de Primarul orașului Șimleu Silvaniei a fost admis prin decizia nr. 454 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, care a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins contestația, cu motivarea că terenul face obiectul legilor fondului funciar, iar reclamantele nu pot solicita direct în instanță despăgubiri pentru construcțiile demolate dacă procedura administrativă nu a fost finalizată. Î nalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1305 din 12 februarie 2007, a admis recursul declarat de reclamante, a casat decizia dată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că aceasta nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, respectiv asupra cererii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată.

Î n rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 157 din 6 iunie 2008, a admis în parte apelul declarat de reclamante și în tot apelul declarat de primar și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 775 lei, cheltuieli parțiale de judecată. Curtea de apel a reținut că printr-o nouă dispoziție, emisă la data de 29 iunie 2007, Primarul orașului Șimleu Silvaniei a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit înscris în C.F. 3007, nr. top. 1908. Cum reclamantele și-au exprimat în mod expres voința de a nu ataca în justiție această dispoziție, reclamantele nu au interes actual de a solicita despăgubiri.

Prin decizia nr. 6423 din 9 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta K.M.A. și pârâtul Primarul orașului Șimleu Silvaniei împotriva acestei decizii. Instanța supremă a reținut că Primarul orașului Șimleu Silvaniei a motivat în termen apelul declarat, iar precizările depuse în al doilea ciclu procesual nu reprezintă un nou apel. Aplicabilitatea art. 8 din Legea nr. 10/2001 este justificată de hotărârile nr. 1357 din 17 noiembrie 2000 și 981 din 27 aprilie 2001 ale Comisiei județene Sălaj de fond funciar, care atestă reconstituirea în favoarea reclamantelor a dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren în litigiu.

Cum ulterior s-a emis o nouă dispoziție, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a reținut în mod corect că stabilirea de măsuri reparatorii pentru același imobil ar echivala cu o dublă despăgubire. Instanța supremă a mai constatat că apelul reclamantelor a fost admis doar sub aspectul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și că pârâtul datora aceste cheltuieli, în raport de culpa sa procesuală. Î mpotriva acestei decizii, la data de 14 decembrie 2009, K.M.A. a formulat contestație în anulare. Invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. , contestatoarea a arătat că dezlegarea dată pricinii în recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece stabilește în mod eronat că actele de la filele 37-49 din dosarul Tribunalului Sălaj demonstrează că reclamantei i s-ar fi recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Contestația în anulare este nefondată, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., poate fi folosită atunci când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale. Greșeala materială la care se referă textul de lege invocat este greșeala evidentă, cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății, pe care judecătorul a comis-o în mod involuntar în cadrul procedurii de soluționare a recursului, prin neobservarea de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată. In cauză, contestatorii nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, critica acestora vizând faptul că instanța a dat o anumită dezlegare pricinii, interpretând greșit înscrisurile aflate la dosar.

Or, aceasta nu reprezintă o eroare materială în sensul art. 318 teza 1 C. proc. civ., ci eventual, ar putea constitui o eroare de judecată privind aprecierea probelor și reținerea situației de fapt, a cărei analizare și remediere nu este posibilă pe calea contestației în anulare. Prin urmare, contestația în anulare se va privi ca nefondată și va fi respinsă ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E CIDE R espinge contestația în anulare formulată de contestatoarea K.M.A. împotriva deciziei nr. 6423 din 9 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 20010.