ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
Asupra
contestație în anulare de față:
Analizând actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința
nr. 1760 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul
Sălaj, secția civilă, a admis în parte
contestația formulată de reclamantele K.A. și K.M.A. în
contradictoriu
cu Primarul orașului Simleu Silvaniei.
A anulat
dispoziția nr. 800 din 30 iunie 2004, prin care a
fost respinsă
notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și a stabilit dreptul
reclamantelor la restituirea în natură a imobilelor
construcții și
terenuri, înscrise în C.F. 3007 Șimleu Silvaniei, nr.
top. 1908,1907,1910 și 1926.
A obligat pârâtul să emită dispoziție de
restituire în natură
a imobilelor.
A respins ca nefondată cererea reclamantelor de
acordare a
despăgubirilor bănești
pentru construcțiile demolate, în cuantum
de 3.000.000.000 lei.
Apelul declarat de Primarul orașului Șimleu
Silvaniei a fost
admis prin decizia
nr. 454 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel
Cluj, secția civilă, care a schimbat în tot sentința, în sensul că a
respins contestația, cu motivarea că terenul face
obiectul legilor
fondului funciar, iar reclamantele nu pot solicita
direct în instanță despăgubiri pentru construcțiile demolate dacă procedura
administrativă nu a fost finalizată.
Î
nalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă și de
proprietate
intelectuală, prin decizia nr. 1305 din 12 februarie
2007, a admis
recursul declarat de reclamante, a casat decizia
dată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,
reținând că aceasta nu s-a pronunțat asupra
tuturor capetelor de
cerere cu care
a fost investită, respectiv asupra cererii privind acordarea de măsuri
reparatorii pentru construcția demolată.
Î
n rejudecare, Curtea de Apel Cluj,
secția civilă, prin
decizia nr. 157 din 6
iunie 2008, a admis în parte apelul declarat
de reclamante și în tot apelul declarat de primar și a schimbat
sentința,
în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor
suma de
775 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Curtea de apel a reținut că printr-o nouă
dispoziție, emisă
la data de 29 iunie
2007, Primarul orașului Șimleu Silvaniei a
propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit
înscris
în C.F. 3007, nr. top. 1908.
Cum reclamantele și-au exprimat în mod expres
voința de
a nu ataca în justiție această dispoziție, reclamantele nu au
interes actual de a solicita despăgubiri.
Prin decizia
nr. 6423 din 9 iunie 2009, Înalta Curte de
Casație
și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a
respins ca
nefondate recursurile declarate de reclamanta
K.M.A.
și pârâtul Primarul orașului Șimleu
Silvaniei împotriva acestei decizii.
Instanța supremă a reținut că Primarul orașului
Șimleu
Silvaniei a motivat în termen apelul declarat, iar precizările
depuse în al doilea ciclu procesual nu reprezintă
un nou apel.
Aplicabilitatea
art. 8 din Legea nr. 10/2001 este justificată
de hotărârile nr. 1357 din 17 noiembrie 2000 și 981
din 27
aprilie 2001 ale Comisiei județene
Sălaj de fond funciar, care atestă reconstituirea în favoarea reclamantelor a
dreptului de
proprietate asupra
suprafețelor de teren în litigiu.
Cum ulterior s-a emis o nouă
dispoziție, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru
construcția
demolată, Înalta Curte a
constatat că instanța de apel a reținut în
mod corect că stabilirea de
măsuri reparatorii pentru același imobil ar echivala cu o dublă despăgubire.
Instanța supremă a mai constatat că apelul
reclamantelor a
fost admis doar sub aspectul obligării pârâtului la
plata
cheltuielilor de judecată și că
pârâtul datora aceste cheltuieli, în
raport de culpa sa procesuală.
Î
mpotriva
acestei decizii, la data de 14 decembrie 2009,
K.M.A. a formulat contestație în
anulare.
Invocând dispozițiile art. 318 C.
proc. civ.
, contestatoarea a arătat că
dezlegarea dată pricinii în recurs
este
rezultatul unei erori materiale, deoarece stabilește în mod
eronat că actele de la filele 37-49 din dosarul
Tribunalului Sălaj
demonstrează că
reclamantei i s-ar fi recunoscut dreptul de
proprietate asupra
terenurilor.
Contestația în anulare este nefondată, pentru cele
ce se vor
arăta în continuare.
Contestația în anulare specială, reglementată de
dispozițiile
art. 318 alin. (1) teza
I
C. proc. civ., poate fi
folosită atunci când dezlegarea
dată pricinii este rezultatul unei
greșeli materiale.
Greșeala materială la care se referă textul de
lege invocat
este greșeala evidentă,
cu caracter procedural, în legătură cu
aspectele
formale ale judecății, pe care judecătorul a comis-o în
mod involuntar în cadrul procedurii de soluționare
a recursului,
prin neobservarea de
către instanță a unui act de procedură, cu
privire la care nu s-a făcut
nici o judecată.
In cauză, contestatorii nu invocă o greșeală
materială, adică
o eroare evidentă,
legată de aspectele formale ale judecății în
recurs, critica acestora vizând faptul că instanța a dat o anumită
dezlegare pricinii, interpretând greșit
înscrisurile aflate la dosar.
Or, aceasta nu
reprezintă o eroare materială în sensul art.
318 teza 1 C. proc. civ., ci
eventual, ar putea constitui o eroare de judecată privind aprecierea probelor
și
reținerea
situației de fapt, a cărei analizare și remediere nu este
posibilă pe calea contestației în
anulare.
Prin urmare, contestația în anulare se va privi ca
nefondată
și va fi respinsă ca atare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E
CIDE
R
espinge contestația în anulare
formulată de contestatoarea K.M.A. împotriva deciziei nr. 6423 din 9 iunie 2009
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 27 mai 20010.