ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sălaj sub nr. 2039/2004 reclamantele K.A. și K.M.A., prin mandatar

H.Ș., au chemat în judecată pârâtul Primarul orașului Șimleu Silvaniei,

solicitând anularea dispoziției nr. 800 din 30 martie 2004 și restituirea în

natură a imobilului, compus din teren și construcții, înscris în C.F. nr. top

1908, 1907, 1910 și 1926.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că imobilul solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, iar prin

dispoziția emisă de pârât s-a dispus în mod eronat respingerea notificării, cu

motivarea că imobilele-terenuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1760 din 22

noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acțiunea și

s-a dispus anularea dispoziției nr. 800/2004. Totodată, s-a stabilit dreptul

reclamantelor la restituirea în natură a imobilelor, terenuri și construcții,

înscrise în C.F. Șimleu Silvaniei, nr. top 1908, 1907, 1910 și 1926 și a fost

obligat pârâtul la emiterea dispoziției de restituire a imobilului solicitat.

S-a respins ca nedovedită cererea

reclamantelor privind despăgubirile bănești în sumă de 3 miliarde lei pentru

imobilele demolate, înscrise în C.F. Șimleu Silvaniei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite

la restituire în natură conform prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 10/2001, iar imobilele solicitate au fost preluate de stat în baza

Decretului nr. 218/1960 și a Deciziei nr. 183/1976 a fostului Consiliu popular

al județului Sălaj, deci cu titlu valabil și se încadrează în prevederile art.

2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței pronunțată în

cauză au declarat apel reclamantele și pârâtul.

În motivarea apelului reclamantele

au solicitat admiterea petitului referitor la acordarea despăgubirilor bănești

pentru imobilele demolate, susținând că în mod greșit s-a dispus respingerea

acestuia, cu încălcarea dispozițiilor legale și interpretarea greșită a

stărilor de fapt, martorii audiați relatând că aceste construcții au existat

până în anul 1988 când au fost distruse de I.A.S.

Apelantul pârât a solicitat casarea

în parte a sentinței, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea

în natură a imobilelor și obligarea sa de a emite dispoziție în acest sens,

susținând că nu a emis dispoziție referitoare la casa solicitată întrucât

aceasta a făcut parte din activele SC A. SA Zalău și a fost vândută în cadrul

procedurii de lichidare judiciară a acestei societăți în anul 2000. S-a mai

susținut că primăria nu este entitatea juridică competentă să soluționeze

această notificare, câtă vreme nu a avut niciodată acest imobil în

administrare.

Prin decizia civilă nr. 454/A din 18

aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de

pârât împotriva sentinței civile nr. 1760/2004 a Tribunalului Sălaj pe care a

schimbat-o în sensul că a respins în întregime cererea formulată de reclamați.

Apelul declarat de reclamante a fost

respins ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut,

în esență, că terenul pretins de reclamanți a făcut obiectul legilor fondului

funciar, astfel că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate

face obiectul acestei legi.

Referitor la construcția solicitată,

s-a reținut că reclamantele nu se pot adresa direct instanței pentru a solicita

restituirea în natură a acestei construcții, cu eludarea procedurii

reglementată de Legea nr. 10/2001. De asemeni, s-a reținut că solicitarea

reclamantelor de acordare a unor despăgubiri bănești pentru construcțiile

demolate nu poate fi formulată direct în instanță, câtă vreme nu a fost urmată

procedura reglementată de art. 11 alin. (2), (3), (6), (7), (8) și (9), art.

31, art. 34, art. 36, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 10/2001.

Reclamantele au declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., și susținând că instanța de apel s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând astfel mai mult decât s-a

cerut și că s-a făcut o aplicare greșită a legii în ceea ce privește

restituirea în natură a terenului și a supraedificatelor solicitate și obligarea

la despăgubiri.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că, deși prin apelul pârâtului s-a cerut a se înlătura obligația de

a preda în natură supraedificatul existent pe terenul cu nr. top 1908 din C.F.,

instanța de apel, încălcând principiul disponibilității, înlătură obligația

pârâtului de a preda în natură terenul solicitat, în lipsa unei cereri exprese

a pârâtului în acest sens.

Se mai susține că problema

restituirii în natură a terenului a fost greșit soluționată de instanța de

apel, deoarece reclamantele, în calitate de moștenitoare după defunctul K.A.,

proprietar asupra ¾ din teren, nu au formulat cereri de reconstituire în

baza legilor fondului funciar, ci în baza Legii nr. 10/2001.

Recurentele reclamante au susținut

că în mod greșit s-a respins apelul lor cu privire la neacordarea

despăgubirilor pentru construcțiile demolate, inițierea procedurilor prevăzute

de art. 11, imputat de instanță, nefiind de competența reclamantelor, ele fiind

practic sancționate pentru greșeala altora.

Intimatul pârât a formulat

întâmpinare prin care a combătut motivele invocate prin recurs, solicitând

respingerea acestuia.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat

pentru considerentele ce succed.

Prin notificarea adresată cu nr.

151/E din 23 octombrie 2001 (fila 4 fond) reclamantele au solicitat restituirea

în natură a terenurilor vie și livadă, în suprafață de 16 ha și 6165 mp, din

C.F., restituirea în natură a casei de locuit înscrisă în aceeași C.F. și

măsuri reparatorii pentru clădirile demolate.

Deși instanța de apel reține această

împrejurare în considerentele deciziei, pag. 3 alin. (2), la finalul acelorași

considerente, pag. 4 alin. (8) concluzionează că solicitarea reclamantelor de

acordare a unor despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate nu poate fi

formulată direct în instanță, câtă vreme nu a fost urmată procedura reglementată

de art. 11, art. 31, art. 34, art. 36, art. 37, art. 38 din Legea nr. 10/2001,

motiv pentru care s-a și respins apelul reclamantelor.

Ca atare, această cerere a

reclamantelor privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile

demolate, evaluate ulterior la suma de 3 miliarde lei, a fost formulată inițial

prin notificarea adresată cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr.

10/2001 și nu direct instanței, cum a reținut, evident eronat, instanța de

apel.

În aplicarea principiului

disponibilității, instanța era obligată să soluționeze cauza în limitele

învestirii, învestire care cuprinde și acest capăt de cerere.

Față de aceste considerente, se

impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de apel pentru soluționarea capătului de cerere

privind măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate.

În sensul aceluiași principiu al

disponibilității care funcționează pe tot parcursul procesului civil, inclusiv

în căile de atac, instanța de rejudecare va dispune în limitele investirii,

făcută atât prin cererea inițială cât și prin motivele de apel, și cu privire

la criticile invocate de recurente prin primul motiv de recurs.

Ca atare urmează a se admite

recursul declarat în cauză, a se casa decizia recurată și a se dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., cu observarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de K.A. și K.M.A.

împotriva deciziei nr. 454/A din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2007.