ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4109/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 105 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 70 din data de 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, cerere formulată de către revizuienții N.M. și V.Z. ce au fost obligați la plata sumei de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată instanței, revizuienții N.M. și V.Z. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună revizuirea sentinței penale nr. 70 din data de 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 1206/33/2007.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în cauza penală menționată, revizuenții nu au fost ascultați la parchet, iar cele două instanțe nu au administrat probele propuse. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a înaintat concluzii de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere împrejurarea că, în raport de prevederile art. 393, art. 394 C. proc. pen. pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Instanța de fond a constatat că cererea petenților vizează o hotărâre judecătorească prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei, respectiv, prin sentința penală nr. 70/2007 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 6002 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii petenților N.M.

și V.Z. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 18 iunie 2007, emisă în dosarul nr. 193/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Totodată, instanța de fond a avut în vedere decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. , este inadmisibilă, astfel că, în baza art. 401 și urm. din același cod, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuienții N.M.

și V.Z. B. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs revizuienții N.M. și V.Z., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că ședința de judecată nu a fost publică; instanța nu s-a pronunțat pe toate aspectele invocate de revizuienți; judecătorul cauzei a comis un exces de putere și, în final, judecata a avut loc fără citarea legală a revizuienților. Examinând recursurile declarate sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate. Din examinarea sentinței recurate reiese că judecata s-a desfășurat în ședință publică iar, în ceea ce privește citarea revizuienților, procedura a fost îndeplinită prin afișare la adresa indicată de aceștia în cererea de revizuire, respectiv mun.

Cluj Napoca, cu respectarea dispozițiilor art. 177 și urm. C. proc. pen., astfel că ambele critici sunt nefondate. În ceea ce privește critica vizând comiterea de către judecătorul cauzei a unui exces de putere, recurenții nu au motivat în ce constă acest exces iar din examinarea sentinței nu reiese că s-a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat. Referitor la criticile vizând fondul cererii, Înalta Curte constată că motivele de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

, precum și de obiectul cauzei soluționate prin sentința a cărei revizuire se cere, instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuienti nu este admisibilă, având totodată în vedere decizia obligatorie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. XVII/2007) într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă. În raport de această rezolvare, impusă de caracterul obligatoriu al deciziei dată în recursul în interesul legii, prima instanță, în mod corect, nu a mai analizat cererea de revizuire pe fond, astfel că și susținerea privind nepronunțarea pe toate aspectele invocate în cerere este nefondată.

Ca atare, văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile revizuienților, pe care îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții N.M. și V.Z. împotriva sentinței penale nr. 105 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții revizuenti la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2008.