ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4109/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4109/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 105 din 13 octombrie
2008 a Curții de
Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca
inadmisibilă
cererea de revizuire a
sentinței penale nr. 70 din data de 26 septembrie 2007 a
Curții de Apel
Cluj, cerere formulată de către revizuienții N.M. și V.Z. ce au fost obligați
la plata sumei de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată instanței,
revizuienții N.M. și V.Z. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să
se dispună revizuirea sentinței penale nr. 70 din data de 26 septembrie 2007 a
Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 1206/33/2007.
În
motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în cauza penală menționată,
revizuenții nu au fost ascultați la parchet, iar cele două instanțe nu au
administrat probele propuse.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a
înaintat concluzii de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, având
în vedere împrejurarea că, în raport de prevederile art. 393, art. 394 C. proc.
pen. pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin
care s-a soluționat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, de achitare
sau de încetare a procesului penal.
Instanța de fond a constatat că cererea petenților
vizează o hotărâre judecătorească prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei,
respectiv, prin sentința penală nr. 70/2007 a Curții de Apel Cluj,
definitivă prin decizia penală nr. 6002 din 12
decembrie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, s-a dispus
respingerea plângerii petenților N.M. și V.Z. împotriva rezoluției de
neîncepere a
urmăririi penale
din 18 iunie 2007, emisă în dosarul nr. 193/P/2007
al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere
decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul
în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire
îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive,
pronunțată în temeiul art. 278
1
alin. (8)
lit. a) și b) C. proc. pen.
, este
inadmisibilă, astfel că, în baza art. 401 și urm. din
același cod, a respins
ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuienții N.M. și V.Z.
B. Împotriva acestei sentințe, au declarat
recurs revizuienții N.M. și V.Z., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, cu motivarea că ședința de judecată nu a fost publică; instanța
nu s-a pronunțat pe toate aspectele invocate de revizuienți; judecătorul cauzei
a comis un exces de putere și, în final, judecata a avut loc fără citarea
legală a revizuienților.
Examinând recursurile declarate sub toate
aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază
că acestea sunt nefondate.
Din examinarea sentinței recurate reiese că
judecata s-a desfășurat în ședință publică iar, în ceea ce privește citarea
revizuienților, procedura a fost îndeplinită prin afișare la adresa indicată de
aceștia în cererea de revizuire, respectiv mun. Cluj Napoca, cu respectarea
dispozițiilor art. 177 și urm. C. proc. pen., astfel că ambele critici sunt
nefondate.
În ceea ce
privește critica vizând comiterea de către judecătorul
cauzei
a unui exces de putere, recurenții nu au motivat în ce constă acest exces iar
din examinarea sentinței nu reiese că s-a trecut în domeniul altei puteri
constituite în stat.
Referitor la criticile vizând fondul cererii, Înalta
Curte constată
că motivele de revizuire
sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile
art. 394 C. proc.
pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanță la
soluționarea
cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în
cauza a cărei
revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea
ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei
al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de
judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare
penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se
cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu
se pot concilia. În cauză, în raport de
dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
, precum și de obiectul cauzei
soluționate prin sentința a cărei revizuire se cere, instanța de fond a
apreciat în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuienti nu este
admisibilă, având totodată în vedere
decizia obligatorie pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție
(nr. XVII/2007) într-un recurs în
interesul
legii, potrivit căreia cererea de revizuire îndreptată împotriva
unei
hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278
1
alin.
(8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
În raport
de această rezolvare, impusă de caracterul obligatoriu
al
deciziei dată în recursul în interesul legii, prima instanță, în mod corect, nu
a mai analizat cererea de revizuire pe fond, astfel că și susținerea privind
nepronunțarea pe toate aspectele invocate în cerere este nefondată.
Ca atare, văzând și prevederile art. 385/15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile
revizuienților, pe care îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza
prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de revizuenții
N.M. și V.Z.
împotriva sentinței penale nr. 105
din 13
octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurenții revizuenti la plata
sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 10 decembrie 2008.