ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 77 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul G.R.M. împotriva rezoluției cu nr. 278/P/2006 din 12 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. A fost menținută rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că petiționarul G.R.M. a formulat plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată la 12 februarie 2007 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 278/P/2006, cu depășirea termenului de 20 zile prevăzut în dispoziția legală mai sus menționată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul G.R.M., care, prin motivele scrise a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate. La termenul acordat pentru judecarea recursului, petiționarul G.R.M., deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-l susține. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.R.M. este nefondat pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj petiționarul G.R.M.

a solicitat efectuarea de cercetări față de lucrătorii de poliție U.Ș. (comisar), F.F. (agent șef) și H.S. (agent șef) din cadrul I.P.J. Cluj, Poliția Municipiului Dej, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petiționarul a susținut că lucrătorii de poliție mai sus-menționați, la data de 15 august 2006, exercitându-și, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, l-au condus la sediul Poliției Municipiului Dej sub pretextul efectuării unor verificări, cu privire la o sesizare cu care au fost investiți. În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a stabilit că, în cursul anului 2001 petiționarul G.R.M.

a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Dej, comercializând cărți și obiecte de cult creștin pe raza municipiului Dej, fără a putea face dovada comercializării, în mod licit, a acestor bunuri, astfel că a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 12/1990. Împotriva proceselor verbale de contravenție petiționarul G.R.M. a formulat plângere la Judecătoria Dej și, întrucât a depus o autorizație și ordine de deplasare emise de M. din comuna Chiuzbaia, județul Maramureș, cu care a făcut dovada că a fost delegat să comercializeze obiecte de cult religios, având un scop umanitar (reconstrucția mânăstirii mai sus menționate), instanța a dispus anularea proceselor verbale de contravenție și restituirea obiectelor care i-au fost ridicate.

S-a mai constatat că, la data de 15 august 2006, în vederea clarificării sesizării făcute de un grup de cetățeni, în sensul că locuința petiționarului G.R.M. ar fi frecventată deseori și în condiții nefirești de o serie de minori, lucrătorii de poliție U.Șt., F.F. și H.S. l-au condus pe petiționar la sediul Poliției Municipiului Dej. Cercetările efectuate în cauză au demonstrat că, activitățile desfășurate de lucrătorii de poliție, în situațiile prezentate anterior, s-au înscris în limitele competențelor atribuite acestora, conform art. 31 lit. a) și b) din Legea nr. 218/2002, astfel că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție mai sus-menționați, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie 2007. Nemulțumit de soluția procurorului general, petiționarul G.R.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Cluj, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs, reținând tardivitatea plângerii formulată de petiționar.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a reținut că, plângerea formulată de petiționarul G.R.M. a fost tardiv introdusă. În raport de dispozițiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite. Activitatea de judecată, finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pronunțat caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a drepturilor procesuale. Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc.

pen., legiuitorul a stabilit: „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”. Așadar, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, și ca rațiune satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluționare definitivă a cauzei penale, conform art. 6 din C.A.D.O.L.F., prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia. Prin dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit că: „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Conform art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Din cele două dispoziții legale mai sus enunțate rezultă că petiționarul nemulțumit de rezoluția de neînceperea urmăririi penale dată de procuror, trebuie să parcurgă următoarele etape: - mai întâi să se adreseze cu plângere conducătorului unității de parchet din care face parte procurorul ce a dat soluția de netrimitere în judecată; - apoi, dacă plângerea i-a fost respinsă de către conducătorul unității de parchet, să se adreseze cu plângere instanței de judecată, în termen de 20 zile, care curge de la data comunicării soluției de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen. Din actele dosarului rezultă că, deși petiționarul G.R.M., nemulțumit de rezoluția cu nr. 278/P/2006 din 12 februarie 2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a atacat-o cu plângere la procurorul general al unității de parchet mai sus menționate, cu toate acestea nu a respectat prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că, plângerea pe care a adresat-o ulterior instanței a fost tardiv introdusă, cu depășirea termenului de 20 zile, prevăzut în dispoziția legală mai sus citată. Totodată, din actele dosarului rezultă că rezoluția cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj i-a fost comunicată petiționarului, la data de 9 martie 2007, așa cum rezultă din copia borderoului nr. 39/ C din 9 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar G.R.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., la data de 8 august 2007 (de fapt, în mod eronat plângerea a fost depusă de petiționar tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, parchet care a înaintat-o, prin rezoluția cu nr. 813/II/2/2007 din 9 august 2007, spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj), deci cu mult peste termenul de 20 zile prevăzut în dispoziția legală mai sus menționată.

Ca atare, neexercitarea în termen de către petiționar a dreptului său procesual, conform textului art. 185 alin. (1) C. proc. pen., conduce la pierderea acestuia și constatarea că plângerea a fost introdusă tardiv. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 77 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 77 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2008.