ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77

din 11 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul G.R.M.

împotriva rezoluției cu nr. 278/P/2006 din 12 februarie 2007 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Cluj.

A fost menținută rezoluția

atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că petiționarul G.R.M. a formulat plângere,

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției de

neînceperea urmăririi penale dată la 12 februarie 2007 de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 278/P/2006, cu depășirea termenului

de 20 zile prevăzut în dispoziția legală mai sus menționată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul G.R.M., care, prin motivele

scrise a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea

rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la

răspundere penală a persoanelor reclamate.

La termenul acordat pentru

judecarea recursului, petiționarul G.R.M., deși a fost legal citat, nu s-a

prezentat pentru a-l susține.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.R.M.

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj petiționarul G.R.M. a solicitat efectuarea

de cercetări față de lucrătorii de poliție U.Ș. (comisar), F.F. (agent șef) și

H.S. (agent șef) din cadrul I.P.J. Cluj, Poliția Municipiului Dej, sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.

În motivarea plângerii

petiționarul a susținut că lucrătorii de poliție mai sus-menționați, la data de

15 august 2006, exercitându-și, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, l-au

condus la sediul Poliției Municipiului Dej sub pretextul efectuării unor

verificări, cu privire la o sesizare cu care au fost investiți.

În urma actelor

premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a

stabilit că, în cursul anului 2001 petiționarul G.R.M. a fost depistat de polițiștii

din cadrul Poliției Dej, comercializând cărți și obiecte de cult creștin pe

raza municipiului Dej, fără a putea face dovada comercializării, în mod licit,

a acestor bunuri, astfel că a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.

12/1990.

Împotriva proceselor verbale

de contravenție petiționarul G.R.M. a formulat plângere la Judecătoria Dej și,

întrucât a depus o autorizație și ordine de deplasare emise de M. din comuna Chiuzbaia,

județul Maramureș, cu care a făcut dovada că a fost delegat să comercializeze

obiecte de cult religios, având un scop umanitar (reconstrucția mânăstirii mai

sus menționate), instanța a dispus anularea proceselor verbale de contravenție

și restituirea obiectelor care i-au fost ridicate.

S-a mai constatat că, la

data de 15 august 2006, în vederea clarificării sesizării făcute de un grup de

cetățeni, în sensul că locuința petiționarului G.R.M. ar fi frecventată deseori

și în condiții nefirești de o serie de minori, lucrătorii de poliție U.Șt., F.F.

și H.S. l-au condus pe petiționar la sediul Poliției Municipiului Dej.

Cercetările efectuate în

cauză au demonstrat că, activitățile desfășurate de lucrătorii de poliție, în

situațiile prezentate anterior, s-au înscris în limitele competențelor atribuite

acestora, conform art. 31 lit. a) și b) din Legea nr. 218/2002, astfel că,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul prevederilor art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de lucrătorii de poliție mai sus-menționați, sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții

petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Cluj care, în baza art. 278 C. proc. pen., a

respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie

2007.

Nemulțumit de soluția

procurorului general, petiționarul G.R.M. s-a adresat cu plângere, în

condițiile art. 278 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece

cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Cluj, care a pronunțat

hotărârea atacată în prezentul recurs, reținând tardivitatea plângerii

formulată de petiționar.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a

reținut că, plângerea formulată de petiționarul G.R.M. a fost tardiv introdusă.

În raport de dispozițiile art.

1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit

ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun,

ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată,

finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată

prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pronunțat caracter

formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a

drepturilor procesuale.

Ilustrând acest formalism,

între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a

stabilit: „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit

termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și

nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit

formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru

toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României,

revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, și ca rațiune

satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale, prin

stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluționare

definitivă a cauzei penale, conform art. 6 din C.A.D.O.L.F., prin textul

menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de

procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în

termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea

acestuia.

Prin dispozițiile art. 278 alin.

(1) C. proc. pen., s-a stabilit că: „plângerea împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de

acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general

al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 –

art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror

a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Din cele două dispoziții

legale mai sus enunțate rezultă că petiționarul nemulțumit de rezoluția de

neînceperea urmăririi penale dată de procuror, trebuie să parcurgă următoarele

etape:

- mai întâi să se adreseze

cu plângere conducătorului unității de parchet din care face parte procurorul

ce a dat soluția de netrimitere în judecată;

- apoi, dacă plângerea i-a

fost respinsă de către conducătorul unității de parchet, să se adreseze cu

plângere instanței de judecată, în termen de 20 zile, care curge de la data

comunicării soluției de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 – art. 278

C. proc. pen.

Din actele dosarului rezultă

că, deși petiționarul G.R.M., nemulțumit de rezoluția cu nr. 278/P/2006 din 12

februarie 2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, a atacat-o cu plângere la procurorul general al unității de parchet mai

sus menționate, cu toate acestea nu a respectat prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, plângerea pe care a adresat-o ulterior

instanței a fost tardiv introdusă, cu depășirea termenului de 20 zile, prevăzut

în dispoziția legală mai sus citată.

Totodată, din actele

dosarului rezultă că rezoluția cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie 2007 dată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj i-a fost

comunicată petiționarului, la data de 9 martie 2007, așa cum rezultă din copia

borderoului nr. 39/ C din 9 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, iar G.R.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., la data de 8 august 2007 (de fapt, în mod eronat

plângerea a fost depusă de petiționar tot la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, parchet care a înaintat-o, prin rezoluția cu nr. 813/II/2/2007 din 9

august 2007, spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj), deci cu mult

peste termenul de 20 zile prevăzut în dispoziția legală mai sus menționată.

Ca atare, neexercitarea în

termen de către petiționar a dreptului său procesual, conform textului art. 185

alin. (1) C. proc. pen., conduce la pierderea acestuia și constatarea că

plângerea a fost introdusă tardiv.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 77 din 11 octombrie 2007

a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 77 din

11 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2008.