ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 275/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 275/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul S.M. a solicitat revizuirea deciziei nr. 7236 din 3 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate, pronunțată în dosarul nr. 1536/1/2009, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 1 București și a Tribunalului București cu privire la soluționarea cauzei în primă instanță și în apel, precum și asupra înscrisurilor determinante și doveditoare invocate în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc.
civ., text de lege care este constituțional în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Revizuentul a expus în continuare situația de fapt și modul de soluționare de către instanțele de judecată a litigiului de muncă avut cu angajatorul său. La termenul de judecată din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Cererea de revizuire formulată de revizuentul S.M. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Așadar, față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, se constată că cererea de revizuire poate fi formulată numai în situația în care se raportează la una din cele două categorii de hotărâri judecătorești prevăzute de textul de lege. În prezenta cauză, prin decizia atacată pe calea revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de S.M. împotriva deciziei nr. 1144 din 5 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Decizia atacată fiind pronunțată asupra unei alte cereri de revizuire, în raport de regulile procedurale redate anterior, nu este susceptibilă de a fi atacată cu cerere de revizuire.
Față de cele arătate, se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 7236 din 3 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală formulată de revizuentul S.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.