ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1449/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.L.C. Pentru a decide astfel, instanța supremă, ca instanță de recurs a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința penală nr. 65 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 17874/99/2006, a fost condamnat inculpatul I.E.N.

la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat” prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani. A constatat că infracțiunea de „omor calificat”, dedusă judecății, a fost comisă în condiții de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracțiunea de „tâlhărie” prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen.

(comisă la data de 02/03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 797 din 02 noiembrie 2004 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele sus-arătate și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 36 alin. (1) și art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia, durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum și perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 și până la 24 aprilie 2007. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să plătească părții civile C.M. suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) cu titlu de daune materiale. În baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 și art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să le plătească părților civile C.P.

și C.F., prin reprezentantul legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 – 27 martie 2003, precum și suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu același titlu. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006 a obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către partea civilă Serviciul de Ambulanță al județului Iași, cu sediul în Iași, județul Iași, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanța, la spital.

A constatat că Spitalul Clinic Iași nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a evidențiat fazele procesuale ale cauzei și anume că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dată în Dosarul nr. 13997/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.E.N. pentru săvârșirea infracțiunii de „omor deosebit de grav”, faptă prevăzută de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen. Prin actul de sesizare s-a reținut, atunci, în sarcina inculpatului I.E.N. faptul că, în noaptea de 14/15 martie 1998 i-a aplicat, într-un loc public, victimei C.G., mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, care, în final, au condus, la decesul acesteia.

Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei C. (actuală R.) L. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de „mărturie mincinoasă” prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatei C. (actuală R.) L., în esență, faptul că, în cursul urmăririi penale aceasta a dat mai multe declarații mincinoase în calitate de martor, cu scopul de a susține apărarea inculpatului I.E.N. Ca urmare a sesizării prin rechizitoriul sus-menționat, cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași la data de 5 septembrie 2000, sub nr. 8591/2000. Prin sentința penală nr. 292 de la 24 mai 2001, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul I.E.N.

la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 7 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat” prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen.). A menținut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N. și i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive. A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M. A obligat inculpatul I.E.N.

la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, constatând totodată că Spitalul Clinic Iași, nu a formulat pretenții civile în cauză. A condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă” prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și cei doi inculpați. Prin Decizia penală nr. 66 de la 5 martie 2002 Curtea de Apel Iași a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și ale celor doi inculpați, a desființat sentința penală nr. 292 de la 24 mai 2001, atât în latură penală, cât și în cea civilă, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecare și menținând starea de arest a inculpatului I.E.N.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 21 martie 202 sub nr. 4348/2002. Prin sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de „omor deosebit de grav” prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen. A menținut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive. A fost obligat inculpatul I.E.N.

la plata sumei de 15.000.000 lei vechi către partea civilă C.M., cu titlu de daune materiale (reprezentând cheltuieli de înmormântare), precum și la suma de 22.800.000 lei vechi către minorii C.P. și C.F., reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998-27 martie 2003 și, în continuare, câte 500.000 lei vechi lunar, pentru fiecare minor până la majorat. A fost obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, constatând totodată că Spitalul Clinic Iași nu a formulat pretenții civile în cauză. A condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă” prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel doar inculpatul I.E.N. Prin urmare, pentru inculpata C. (actuală R.) L., sentința penală nr. 287 din 27 martie 2003 a Tribunalului Iași a rămas definitivă, prin neapelare. Prin Decizia penală nr. 248 de la 1 iulie 2003 Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de către inculpatul I.E.N., ca nefondat. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs doar inculpatul I.E.N. Prin Decizia penală nr. 6047 de la 19 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către inculpatul I.E.N., a casat, atât sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iași, cât și decizia penală recurată, numai cu privire la acest inculpat, iar, în baza art. 333 C. proc.

pen., a restituit cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale. Prin aceeași decizie a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea acestuia în libertate, de îndată. Prin rechizitoriul din 13 octombrie 2006 a fost din nou trimis în judecată inculpatul I.E.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006 și soluționată prin sentința penală nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iași, în condițiile deja arătate. În termen legal, sentința a fost apelată de inculpatul I.E.N. Curtea de Apel Iași, secția penală, prin Decizia penală nr. 151 din 18 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.E.N.

împotriva sentinței nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o și l-a obligat pe inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.E.N., invocând în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare), și, în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizare în raport cu prevederile art. 72 C. pen.). Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare invocate, recursul declarat de inculpat fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Instanțele au reținut că, în fapt, în noaptea de 14/15 martie 1998, inculpatul I.E.N.

împreună cu martorii O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L., în jurul orelor 1,00 au plecat din barul G. din Tg. Frumos spre localitatea Buznea. Aceștia au mers împreună și, după ce au trecut bariere CFR s-au întâlnit cu victima C.G. care era însoțit de C.M. Aceștia din urmă se deplasau spre piața din Tg. Frumos cu intenția de a cumpăra țigări. Inculpatul era însoțit de martorul O.I. Victima C.G. a solicitat o țigară de la O.P., care fuma. Acesta i-a răspuns că nu are, dar a mai tras un fum din țigară după care a aruncat-o spre victimă. Aceasta din urmă a reproșat faptul că i se dă un „chiștoc” s-a aplecat, moment în care O.P. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona pieptului, în urma căreia victima a căzut jos dar s-a ridicat și a continuat deplasarea spre oraș proferând înjurături.

Într-o atare situație, inculpatul a început să alerge spre victimă și soția acestuia. C.M. a fugit spre stânga pe terasamentul căii ferate în direcția Pașcani, după care a coborât în dreapta într-un stufăriș și, ulterior pe o poartă în incinta punctului de colectare a laptelui. Inculpatul I.E.N. a ajuns victima după ce a trecut de calea ferată și i-a aplicat lovituri cu pumnii în urma cărora aceasta a căzut. Inculpatul a continuat să-i aplice lovituri puternice cu picioarele în special peste cap, față și gât. În acest timp O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L. se uitau de la aproximativ de 15-20 m. O.P. a strigat la inculpat să lase în pace victima și să meargă acasă. O.I. s-a deplasat spre locul conflictului, moment în care inculpatul a încetat să o mai lovească și au plecat spre localitatea Buznea, ajungând din urmă pe O.Ș.M.P.

și O.Ș.L. Martora C.M. a traversat curtea punctului de colectare, a ieșit în stradă îndreptându-se spre barieră, întrucât văzuse că soțul era căzut. În deplasare a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul mergea spre localitatea Buznea. Ajunsă la locul unde se afla victima a început să țipe și a fugit până la un atelier de reșapare unde a solicitat sprijinul paznicului D.I. Întrucât nu exista un telefon, martora a mers la barul G. și i-a spus gardianului T.M. care era de serviciu în zonă să anunțe ambulanța. Victima a fost transportată la Spitalul Iași unde aceasta a decedat.

Această situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și dovedită prin procesele-verbale la fața locului și planșele foto anexă, raportul de constatare medico-legală a autopsiei și avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul IML Iași, precizări efectuate de IML (S/191 din 7 octombrie 2007 a IML Iași), în completarea și pe marginea raportului de necropsie nr. 228/C din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.), declarațiile părții vătămate C.M., declarațiile martorilor audiați în cauză (mai puțin cele care au fost înlăturate), procesele-verbale de confruntare, relațiile comunicate de unele societăți cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ț.V., precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relațiile comunicate de la Serviciul de Ambulanță Iași, raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului, declarațiile inculpatului (numai cele care se coroborează cu celelalte probe administrate).

Este de menționat că singurele persoane care au dat declarații constante în cauză, în toate ciclurile procesuale au fost martorii oculari O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L. Declarațiile acestora au concordat în cele mai mici amănunte, atât între ele, cât și cu restul ansamblului probator (documentația medicală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor din bar, etc.). După reluarea urmăririi penale, martorul O.I. a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice a comportamentului simulat, constatându-se că în ceea ce-l privește nu au fost evidențiate modificări care să fie caracteristice stresului emoțional, inculpatul refuzând să fie testat în acest sens.

În schimb, atât partea civilă C.M., cât și inculpatul și martorii propuși de acesta au dat declarații succesive inconstante și parțial diferite care nu se coroborează cu restul ansamblului probator, decât doar cu unele din declarațiile părții civile și ale inculpatului și numai parțial. Prin intermediul familiei sale, inculpatul și-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane care nu au fost la fața locului, și nu au perceput incidentul să dea declarații mincinoase în cauză (martorii R., fostă C.L., N.M., Ț.V. și E.R.). În esență, acești martori au susținut în primele depoziții că au văzut incidentul și că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, care ar fi fost agresată de frații O. Ulterior, aceștia și-au retractat declarațiile mincinoase, instanțele înlăturându-le.

Interpretând și administrând corect și complet probele instanțele au stabilit o situație de fapt ce corespunde realității, vinovăția inculpatului fiind de asemenea corect reținută, astfel că, poate fi incident cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Recursul inculpatului nu este fondat nici sub aspectul reducerii pedepsei rezultante principale de 18 ani închisoare, pedeapsă care a fost bine individualizată de instanța de fond. Astfel, conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în cauză se constată că instanțele au ținut seama pe de-o parte de dispozițiile generale (respectiv, de la 15 ani la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi), de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de faptul că inculpatul era sub influența alcoolului (ca și victima de altfel), de împrejurările care au generat conflictul, de mijloacele folosite, de urmările grave și ireversibile produse, precum și de gradul de pericol social concret al faptei.

Pe de altă parte s-a ținut seama de poziția procesuală a inculpatului care nu a recunoscut nici un moment comiterea faptei și care a dat dovadă de lipsă de empatie față de victimă, de faptul că a încercat să transfere orice responsabilitate în sarcina unor alte persoane, de faptul că inculpatul s-a sustras circa 2 ani de la urmărirea penală, iar ulterior, prin intermediul familiei (a încercat și inițial a reușit) să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea mai multor martori: R. (fostă C.) L., N.M., Ț.V.și E.R., ce au fost determinați să dea depoziții mincinoase, cât și a părții civile C.M. De asemenea, s-a avut în vedere și că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, că este perseverent în comiterea infracțiunilor de violență, că este o persoană tânără, necăsătorită și fără copii.

Pentru considerentele arătate instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă principală orientată spre minimul special prevăzut de lege, înspre mediu, o reducere a acestei pedepse nefiind justificată în raport de prevederile art. 52 și art. 72 C. pen. Cu privire la termenul declarării recursului Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 385 3 raportat la art. 365 C. proc. pen., referitoare la recursul peste termen, având în vedere că inculpatul nu a fost prezent la niciun termen de judecată în fața instanței de apel și nici la pronunțarea deciziei, iar din relațiile comunicate la dosar, de la Tribunalul Iași - Biroul Executări penale (fila 29) a rezultat că inculpatul nu a început executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iași.

În consecință, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei s-a avansat din fondul M.J.L.C. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul I.E.N., prin apărător, ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul condamnat prin apărător a arătat că recursul s-a judecată fără ca acesta să fie citat legal, că în fața instanțelor anterioare a indicat că are domiciliul ales în Iași, adresă la care anterior a avut sediul cabinet avocat G. și a făcut această solicitare, deoarece a încunoștințat instanța de judecată că pleacă din țară, la familia sa în Italia, motiv pentru care la adresa sa de domiciliu nu locuiește nimeni, că nu a primit citație la această adresă indicată special. De asemenea a mai menționat că un al motiv este faptul că la data judecării recursului său, era în detenție în Italia și de asemenea nu a fost citat, nici la locul de detenție, așa cum prevede legea.

La dosarul cauzei au fost depuse, în dublu exemplar, o cerere formulată de apărătorul ales al contestatorului prin care a solicitat amânarea cauzei având în vedere imposibilitatea prezentării sale în fața instanței de judecată, ca urmare a stării sănătății, precizarea cu privire la un anume termen pe care l-a indicat, precum și adresa unde urmează a fi citat contestatorul, precum și fotocopia adeverinței medicale, aflate la filele 6-9 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 22 octombrie 2009, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului a amânat cauza la 19 noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 21 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, de către apărătorul ales al contestatorului, precizări ale contestației în anulare, în sensul că motivele contestației se înscriu în dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., arătând că la momentul judecării recursului, contestatorul era reținut în Italia, în vederea judecării unei cereri de extrădare formulate de Statul Român, cerere respinsă în prezent. Mai mult la fila 322 din Dosarul de fond nr. 17874/2005 a indicat adresa de citare a inculpatului, începând cu data de 15 mai 2007. La judecarea recursului, acesta a fost citat doar prin afișare la ușa Consiliului Local al orașului Tg. Frumos, județul Iași și la domiciliu, unde acesta nu mai locuia din anul 2007, cu încălcarea art. 177, alin. (2), depunând și copia cărții de identitate a contestatorului I.E.N., cerere aflată la fila 12 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului, pentru a face dovada susținerilor sale și a se comunica de către instanța de executare dacă sentința rămasă definitivă a fost pusă în executare și la ce dată, a amânat cauza la 17 decembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea aflată la fila 13 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte apreciind necesar efectuarea unei adrese la instanța de executare, respectiv Tribunalul Iași pentru a se comunica dacă a fost pusă în executare sentința nr. 65 din 1 februarie 2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a dispus amânarea cauzei la 21 ianuarie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași emisă în Dosarul nr. 17874/99/2006 din data de 4 ianuarie 2010 către instanța supremă în care se comunică că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului în baza sentinței penale nr. 65 de la 1 februarie 2008 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pus în executare până în prezent. Prin adresa emisă la data de 01 iunie 2009, I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Național Interpol a comunicat Tribunalului Iași faptul că persoana condamnată I.E.N.

a fost arestat provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia și a solicitat a se aprecia asupra posibilității formulării unei cereri de extrădare a acestuia. Tribunalul Iași, prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2009 a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului I.E.N. La data de 24 iunie 2009 M.J.L.C. a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel din Torino. Până în prezent nu s-au primit alte informații cu privire la condamnatul I.E.N. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere primită prin fax, din partea apărătorului ales al contestatorului, doamna avocat G.L.L.

prin care a învederat instanței că a reziliat contractul de asistență juridică motivat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, cerere aflată la fila 19 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, concluziile apărătorului desemnat din oficiu, precum și ale reprezentantului M.P. fiind consemnate în detaliu, în încheierea de ședință, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curți. Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., întrucât cererea a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., că motivele invocate sunt dintre cele prevăzute expres în art. 386 C. proc. pen. și că sunt dovedite cu înscrisuri la dosar, a admis în principiu contestația formulată de contestatorul I.E.N. și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare la 18 februarie 2010, cu citarea părților interesate, așa cum rezultă din încheierea mai sus menționată. Prin încheierea de ședință secretă din 17 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7223/1/2009 a fost admisă declarați de abținere formulată de domnul judecător I.M. în Dosarul nr. 7223/1/2009 și a stabilit că domnul judecător I.M. nu va participa la judecarea cauzei. În considerentele încheierii mai sus menționate s-a reținut că domnul judecători I.M.

a formulat cerere de abținere, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., motivând că a făcut parte din completul care a pronunțat Decizia nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atacată pe calea contestației în anulare în prezenta cauză. Înalta Curte, examinând cererea formulată în raport cu lucrările dosarului a constatat că motivele invocate se încadrează în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., urmând ca cererea de abținere formulată să fie admisă. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere primită prin fax, formulată de contestatorul I.E.N., în care a arătat că este încarcerat în Italia și a solicitat să fie citat pentru judecarea cauzei, la domiciliul ales din Iași, la Cabinet Av.

G.L.L., precum și acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, cerere aflată la fila 35 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 18 februarie 2010, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu contestatorul, aflat în stare de arest, a cărui citare se impune a fi efectuată prin M.J. a amânat cauza la 15 aprilie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 36 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei a fost depusă adresa M.J., Direcția Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, însoțită de actele traduse privind notificarea citației emise privind pe I.E.N. pentru termenul din 15 aprilie 2010, dovada de comunicare a citației emise la data de 21 februarie 2010, așa cum a fost transmită prin adresa comunicată de Administrația Penitenciară din Alba, prin intermediul magistratului român de legătură în Republica Italiană, aflate la filele 46-55 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei se mai află depuse împuternicirea avocațială a apărătorului ales al contestatorului, o cerere formulată de avocatul din oficiu de a lua act de încetarea delegației și a se aprecia cu privire la acordarea onorariului parțial pentru asistarea inculpatului la toate termenele de judecată și studierea dosarului, precum și un referat întocmit, ca urmare a luării legăturii telefonice cu grefierul Tribunalului Iași, Biroul Executări Penale care i-a comunicat că mandatul de executare emis pe numele lui I.E.N. are nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009, aflate la filele 60-62 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, au lipsit contestatorul condamnat I.E.N., aflat în stare de arest pentru acesta prezentându-se apărător ales, avocat G.L., precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat M.L., intimatele părți civile C.M., C.F.

prin reprezentant legal C.M., C.P. prin reprezentant legale C.M. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat să se constate încetată delegația sa și să se aprecieze cu privire la acordarea onorariului parțial pentru serviciile de asistență juridică prestate în materie penală până la prezentarea apărătorului ales. Înalta Curte constatând că nu mai sunt alte cereri, în temeiul art. 392 C. proc. pen. a acordat părților cuvântul asupra contestației în anulare. Apărătorul ales al contestatorului a solicitat admiterea contestației în anulare, ca urmare a faptului că la momentul judecării recursului, inculpatul, în calitate de recurent nu a fost legal citat la domiciliul indicat, acesta fiind plecat la muncă în străinătate, neavând posibilitatea de a lua cunoștință de judecata recursului.

Prin urmare a solicitat desființarea deciziei pronunțate în recurs, anularea mandatului emis și în rejudecare, să se dispună fie judecarea recursului, fie stabilirea unui termen pentru judecarea căii ordinare de atac, cu citarea părților. Reprezentantul M.P. a arătat că este întemeiată contestația în anulare formulată, în condițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., însă pentru un alt motiv și anume acela că atunci când s-a judecat cauza în recurs, inculpatul era arestat în vederea extrădării, cauza soluționându-se fără legala citare a acestuia la locul de detenție și în consecință a pus concluzii de admitere a contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N.

împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în raport cu motivele invocate, potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., în condițiile art. 392 alin. (1) din același cod, Înalta Curte constată contestația în anulare a contestatorului condamnat ca fiind întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 386 lit. a) C. proc. pen. că poate fi făcută contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive atunci când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul emis la 13 octombrie 2006 în Dosarul nr. 1399/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată inculpatul I.E.N., fiul lui G. și M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. În primă instanță, la Tribunalul Iași, la Dosarul nr. 17874/2006 la fila 322, se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 și în care a fost indicată adresa de domiciliu din acel moment, sat Mînjești, comuna Mogoșești, la familia R.D.

Totodată, la Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curți, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N., la fila 17 se află adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași, în care s-a menționat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului nu a fost pus în executare până în prezent, că prin adresa din data de 1 iunie 2009, I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Internațional Interpol a comunicat Tribunalului Iași faptul că persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia, solicitându-se a se aprecia asupra posibilității formulării unei cereri de extrădare a acestuia, că prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2009 Tribunalul Iași a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului, că la data de 24 iunie 2009 M.J.L.C.

a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene, cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel din Torino, neprimindu-se alte informații cu privire la condamnat. La data de 23 iunie 2009 când a fost judecat recursul peste termen formulat de inculpatul I.E.N. rezultă că acesta a fost citat în satul Buznea, județul Iași, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, existând mențiunea „destinatar plecat definitiv în străinătate”, dovadă aflată la fila 24 Dosarul nr. 17874/99/2006 al Înaltei Curți, precum și în Tg. Frumos, prin afișare la Consiliul Local Tg. Frumos, județul Iași, la fila 26 dosarul mai sus arătat, existând procesul-verbal încheiat la 14 mai 2009 prin care se atestă afișarea la avizierul Conciliului Local al orașului Tg.

Frumos a citației privind pe recurentul inculpat. De asemenea, din partea introductivă a Deciziei penale nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 (fila 32) rezultă că au lipsit recurentul inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat M.L., apărător desemnat din oficiu și intimatele părți civile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Astfel, Înalta Curte, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului inculpat I.E.N. la data judecării recursului peste termen, respectiv 23 iunie 2009, față de conținutul adresei Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași, în care se menționează expres că la data de 1 iunie 2009 persoana condamnată I.E.N.

a fost arestată provizoriu în localitatea Cuneo, Italia, constată că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 385 11 alin. (2) C. proc. pen. și anume că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, în sensul că a judecat cauza în lipsa recurentului inculpat, care nu a fost citat la locul de deținere, Casa Circondariale di Cuneo, via Roncata, Cuneo. De altfel, recurentul inculpat I.E.N. nu a fost citat nici la adresa indicată în mod expres în primă instanță, de către apărătorul ales, aflată la fila 322 în Dosarul nr. 17874/2006 al Tribunalului Iași, respectiv sat Mînjești, comuna Mogoșești, la familia R.D., așa cum impuneau și dispozițiile art. 385 11 alin. (1) C. proc.

pen. care prevăd că judecarea recursului se face cu citarea părților. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că în cauză este incident cazul de contestație în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecarea recursului peste termen formulat de recurentul inculpat I.E.N. a avut loc la data de 23 iunie 2009, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia penală nr. 2395/2009 în Dosarul nr. 17874/99/2006, ca instanță de recurs, fără îndeplinirea procedurii de citare cu recurentul inculpat. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., va admite contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N.

împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 și va desființa decizia penală atacată. Înalta Curte va anula mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iași, față de constatarea că motivele concrete ale contestației în anulare au fost întemeiate și în condițiile în care acesta nu a fost pus în executare, așa cum rezultă din adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași, aflată la fila 17 Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curți. De asemenea, Înalta Curte, potrivit art. 392 alin. (1) C. proc. pen. va fixa termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N.

și a intimatelor părți civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., suma menționată reprezentând asigurarea asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenele de judecată de la 21 ianuarie 2010 și 18 februarie 2010, de către doamna avocat M.L., cu împuternicirea avocațială emisă la 21 ianuarie 2010, (fila 21 în Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curți), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între M.J.

și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006. Desființează decizia penală atacată și anulează mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iași. Fixează termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N. și a intimatelor părți civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 aprilie 2010.