ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5280/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 4 februarie 2008, G.V. a formulat contestație la executare împotriva deciziei nr. 1683 din 29 iunie 1973, pronunțată de fostul Tribunal Suprem. In motivarea contestației, G.V. a arătat că a funcționat ca inginer șef de fermă la LAS. Insula Mare a Brăilei de la 1 iunie 1967 la 14 aprilie 1969, când a fost arestat preventiv și apoi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. La data de 27 octombrie 1969 a fost pus în libertate, ca urmare a executării pedepsei, iar prin sentința nr. 234 din 20 mai 1971, pronunțată de Judecătoria Călărași, a fost achitat pentru faptele sale.

G.V. a mai arătat că cererea formulată în temeiul art. 504 și urm. C. proc. pen. a fost admisă prin sentința civilă nr. 19 din 1 decembrie 1972 a Tribunalului Județean Ialomița, însă, prin decizia nr. 1683 din 29 iunie 1973, a fost admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor și a fost modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii. Tribunalul Suprem a reținut că achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. , iar despăgubirile se acordă numai pentru achitările dispuse în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. Contestatorul a mai arătat că această motivare nu are suport legal, deoarece cele două infracțiuni pentru care a fost achitat în temeiul art. 11 lit. d) C. proc.

pen. derivă din infracțiunile pentru care a fost achitat în baza art. 10 lit. a) din același cod, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 236 lit. a) și art. 245 lit. a) C. pen. Prin sentința civilă nr. 579 din 28 februarie 2008, Judecătoria Călărași a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că, față de dispozițiile art. 319 C. proc. civ., contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre este atacată. La termenul din 4 decembrie 2008, față de împrejurarea că G.V. a decedat, instanța supremă a introdus în cauză pe moștenitorii acestuia, respectiv pe G.D. și G.R.B.D.M. Contestația în anulare introdusă de contestatorul G.V.

și continuată de moștenitorii acestuia este tardivă. Astfel, potrivit art. 319 alin. (2) teza II C. proc. civ. , împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Hotărârile prin care s-a respins cererea de chemare în judecată intră în categoria hotărârilor nesusceptibile de executare silită și sunt supuse termenului de contestație reglementat de textul de lege invocat mai sus. În cauză, prin decizia atacată pe calea contestației în anulare, Tribunalul Suprem a admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor și a modificat sentința civilă nr. 19 din 1 decembrie 1972 a Tribunalului Județean Ialomița, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, nefiind vorba despre o hotărâre irevocabilă susceptibilă de executare silită, termenul limită până la care se putea formula contestație în anulare este cel de 29 iunie 1974. Or, contestatorul a introdus contestația în anularea cu depășirea cu mult a termenului legal, motiv pentru care cererea sa va fi respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G.V. și continuată de moștenitorii acestuia, G.D. și G.R.B.D.M., împotriva deciziei nr. 1683 din 29 iunie 1973 a fostului Tribunal Suprem, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.