LYKOUREZOS c. GRECE

LYKOUREZOS c. GRECE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33554/03 prezentată de Alexandros-Leon LYKOUREZOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamantul, dl Alexandros-Leon Lykourezos, este un resortisant grec, rezident în Atena. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Alivitatos, E. Kioussopoulou și E. Mallios, avocați în Baroul de laînceput. Guvernul pârât este reprezentat de delegații agentului său, domnii Spiropoulos, șezând pe lângă Consiliul Juridic de la Kalogiros, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la . . Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este avocat în barou din 1960. El a candidat la alegerile parlamentare din 9 aprilie 2000 pe lista prezentată de partidul Nea Dimokratia După ce a obținut 44 387 de voturi, prin decizia nr. 799/2000 a tribunalului de mari proporții, a fost ales deputat pentru un mandat parlamentar de patru ani. La 18 februarie 2003, o electoare din această circumscripție, M. Apostolou, a formulat o acțiune împotriva reclamantului în fața Curții Supreme Speciale, instanță judiciară competentă în conformitate cu articolele 58 și 100 din Constituție pentru a proclama, printre altele, decăderea deputaților din mandatul lor, din cauza incompatibilităților parlamentare. Apostolou a invocat, printre altele, incompatibilitatea dintre mandatul de deputat și exercitarea profesiei de avocat de către solicitant. Această incompatibilitate a fost introdusă pentru prima dată în Constituție prin revizuirea constituțională din 2001. Într-adevăr, noul articol 57 din Constituție prevede acum că funcțiile de deputat sunt incompatibile cu exercitarea oricărei profesii, prevăzând în același timp introducerea unor excepții pe cale legislativă. Cu toate acestea, această lege de aplicare nu a fost adoptată niciodată, deoarece proiectul său a fost respins, conform informațiilor furnizate de solicitant, de Camera deputaților în februarie 2003. Or, în conformitate cu art. 115 alineatul (7) din Constituție revizuită, incompatibilitatea profesională în cauză ar fi intrat în vigoare odată cu promovarea legii de punere în aplicare prevăzute la art. 57 și, cel târziu, la 1 ianuarie 2003 (a se vedea mai jos în dreptul intern relevant La tribunal la Curtea Supremă specială a avut loc la 7 mai 2003. Reclamantul a invocat, printre altele, încălcarea articolului 3 din Protocolul nr. 1 și susținea că atâta timp cât legea de punere în aplicare prevăzută în art. 57 din Constituție nu era adoptată, nu putea intra în vigoare din punct de vedere profesional. În plus, a afirmat că această incompatibilitate nu se poate aplica deputaților aleși înainte de revizuirea constituțională. În ianuarie 2003, acesta încetase să mai primească onorarii și să-și plătească activitățile cu titlu gratuit, astfel încât nu putea fi considerat ca având o profesie în temeiul articolului 57. La 3 iulie 2003, printr-o hotărâre nr. 11/2003, Curtea Supremă Specială a făcut apel la M. Apostolou și pronunțat decăderea reclamantului din mandatul său parlamentar. În special, instanța a refuzat să considere că reclamantul nu mai practica o profesie din cauza faptului că a fost mai remunerat pentru serviciile sale de la intrarea în vigoare a in i t ă ț ii profesionale. Cu toate acestea, trei membri ai Cu r ț ii își exprimau opinia că Noțiunea de exercitare a unei profesii este strâns legată de colectarea unui venit, în special prin intermediul unei activități sistematice și durabile, desfășurate în scopul de a asigura subzistența [la lai] 3 din Constituție, constituentul a adoptat regula conform căreia funcția de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei profesii, cu scopul de a garanta nu numai independența sa, ci și pentru ca acesta să își poată exercita funcțiile în liniște și fără distragere (...). În același timp, Constituția a delegat legislatorului de drept comun puterea de a introduce excepții de la regula [generală] de incompatibilitate profesională, și anume puterea de a enumera activitățile profesionale care ar fi compatibile cu funcția de deputat (...). În plus, [același lucru reiese din] regula de incompatibilitate dintre funcția de deputat și exercitarea oricărei profesii începe să fie aplicată până la 1.1.2003 (...), chiar dacă legea care prevede activitățile profesionale compatibile cu funcția de deputat nu este adoptată până la acea dată (...). Singura consecință a faptului că această lege nu a fost adoptată (...) este că incompatibilitatea profesională a deputaților este aplicabilă fără nici cea mai mică excepție începând cu 1 ianuarie 2003 (...). Pe de altă parte, argumentul invocat de solicitant în [memoria sa], conform căruia incompatibilitatea profesională nu ar fi aplicabilă în ceea ce îi privește pe deputații Camerei deputaților actuali, deoarece acest lucru ar fi contrar principiului constituțional al încrederii legitime, trebuie respins ca nefondat, în special în măsura în care o dispoziție constituțională nu poate fi înlăturată de o alta sau de un principiu al aceleiași constituții. Și aceasta, în vederea egalității formale a tuturor dispozițiilor constituției și principiilor care decurg din aceasta, a cărei consecință este că fiecare dispoziție constituțională se aplică în mod obligatoriu în ceea ce privește materia specifică pe care o reglementează (...) În iulie 2003, reclamantul a fost înlocuit în camera deputaților de către primul supleant de pe lista partidului său la prima circumscripție da . Dreptul național relevant la data alegerilor parlamentare pentru care reclamantul a fost candidat, art. 57 alineatul (1) din Constituție a fost astfel formulat Funcțiile de deputat sunt incompatibile cu activitățile sau calitatea de membru al consiliului de administrație, guvernator, director general și supleanți ai acestora, sau de funcționar al unor societăți comerciale sau al unor întreprinderi care beneficiază de privilegii speciale sau de subvenții de stat sau care au obținut o concesiune de serviciu public. Noul articol 57 din Constituția revizuită este astfel formulat (...) Funcțiile de deputat sunt, de asemenea, incompatibile cu exercitarea oricărei profesii. O lege prevede activitățile compatibile cu funcția de deputat, precum și normele referitoare la chestiunile legate de asigurarea medicală și de pensionare și modalitățile de reintegrare a deputaților în profesia lor după încheierea mandatului lor parlamentar (...). Încălcarea dispozițiilor acestui alineat duce la decăderea deputatului din mandatul său parlamentar și la nulitatea contractelor sau a altor acte relative, așa cum este prevăzut de lege. În termen de opt zile de la data la care alegerea lor a devenit definitivă, deputații implicați în dispozițiile primului paragraf de la alineatul precedent trebuie să aleagă printr-o declarație între mandatul parlamentar și activitățile profesionale menționate anterior. În cazul în care nu depun această declarație la timp, ei sunt destituiți din funcția lor de deputat. Dispoziția tranzitorie din art. 115 alin. (7) din Constituție dispune de dreptul de proprietate profesională prevăzut la alin. (1) primul paragraf din art. 57 intră în vigoare cu promovarea legii prevăzută de aceeași dispoziție și, cel târziu, la 1.1.2003. Rapoartele ședințelor Parlamentului din 28 februarie 2001 . . Extrase din discursul deputatului majorității și fost ministru al justiției Yannopoulos Ce fel de Parlament doriți? Exclude oamenii de știință, personalitățile eminente Această interdicție nu este prevăzută de niciun stat din lume (...) Veți ajunge la banca inculpaților Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece interdicția prin lege de a fi ales în Parlament din motive legate de profesie constituie o interferență a dreptului fiecărui cetățean la personalitatea sa (...) Ședința din 6 aprilie 2001 . Extrase din discursul deputatului Pavlopoulos, purtătorul de cuvânt al opoziției la momentul respectiv și actualul ministru al lacului (..) Filozofia inițială a revizuirii acestui articol a fost că deputatul poate desfășura activități profesionale, cu excepția celor interzise de Constituție Aceasta este logica deciziei [pe care am adoptat-o în Comisia de revizuire]. Și acum, în fața adunării plenare a camerei, avansați logica exact invers (...) Dintr-o dată, în mijlocul procedurii, introduceți un amendament care, de fapt, anulează complet conținutul revizuirii art. 57 (...) Nu este vorba despre o simplă modificare, ci despre o revărsare totală a logicii revizuirii art. 57. art. 149 din Codul electoral francez (Legea nr. 95-63 din 19 ianuarie 1995 art. 4, 5 Journal Oficial din 20 ianuarie 1995) se citește după cum urmează: Se interzice oricărui avocat înscris într-un barou, în cazul în care acesta este investit într-un mandat de deputat, în mod direct sau indirect prin intermediul unui asociat, al unui colaborator sau al unui secretar, cu excepția Înaltei Curți de Justiție și a Curții a Republicii, nici un act al profesiei sale în cazurile pe teren în care sunt inițiate acțiuni penale în fața instanțelor de aplicare a legii pentru infracțiuni sau delicte împotriva națiunii, a statului și a păcii publice sau în materie de presă sau de execuție a creditelor sau a economiilor; i se interzice, în aceleași condiții, să pledeze sau să consulte în numele uneia dintre aceste societăți, întreprinderi sau instituții menționate la art. 145 și 146, a căror funcție nu a fost în mod obișnuit Consiliul înainte de a fi ales, sau împotriva statului, societățile naționale, autoritățile sau instituțiile publice, cu excepția cazurilor prevăzute de Legea nr. 57-1424 din 31 decembrie 1957 care atribuie instanțelor judiciare competența de a decide asupra acțiunilor în răspundere pentru prejudiciile provocate de orice vehicul și îndreptate împotriva unei persoane juridice de drept public. În Regatul Unit, Codul de conduită al parlamentarilor (Code of Conduct for Members of Parliament ), enumeră situațiile în care deputații, în principiu liberi de a exercita orice profesie, trebuie să înregistreze și să declare interesele financiare ale acestora pe lângă Parlament. Acesta este prevăzut în special în acest cod: Category 3-Clienți: In respect of any paid reglemented in Category 1 (Directorships) and Category 2 (Remunerated emunated employment as a Member of Parliament should be register under this Category). All clients to which personal services are provided should be listed together with the natura of the client Electroluxs business in each case. Where a Member remunetion from a company or partnership angajad in consultancy business which itself has clients, the Member should list any of those clients to whom personal services or advice is provided, either directly or indirectly. În următoarele detalii, se remarcă faptul că mai multe tipuri de servicii, cu excepția cazului în care se prevede că acestea ar trebui să fie combinate cu alte tipuri de servicii conectate cu orice altă parte a procedurii, sau other services relating to membership. A Member who has clients in a non-parliamentary professional capacity (for example as doctor, solicitor or accountant) is not required to register those clients, provided it is clear beyond doubt that the services which are being provided do not arise out of or raport in any manner to membership of the House. 1, reclamantul se plânge că decăderea mandatului său parlamentar, proclamată de Curtea Supremă Specială în temeiul noului articol 57 din Constituție, a adus atingere dreptului său de a fi ales în Parlamentul național și și-a privat alegătorii de alegerea lor înainte de încheierea mandatului său. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că faptul de a fi decăzut din mandatul său parlamentar pentru a-și putea continua activitatea profesională a constituit o interferență nejustificabilă în viața sa privată și profesională. Recurentul se plânge că, prin proclamarea decăderii sale din mandatul său parlamentar, Curtea Supremă Specială a aplicat în mod absolut incompatibilitatea incriminată și, astfel, a adus atingere dreptului său de eligibilitate. Acesta susține că obligația de a suspenda orice activitate profesională pentru menținerea unui mandat parlamentar este atât de mare, atât din punct de vedere strict economic, cât și personal, pe care o limitează în mod excesiv și excesiv dreptul de eligibilitate al persoanelor interesate. Comitetul consideră că este vorba despre o măsură care nu urmărește niciun interes public și care, în interpretarea sa absolută, este disproporționată în orice scop urmărit și adaugă că, după alegerea sa în Parlament, este cu atât mai flagrantă cu cât responsabilitatea profesională în temeiul căreia a fost decăzută din mandatul său a fost introdusă. El consideră că alegătorii săi au fost privați de un ales înainte de sfârșitul mandatului său și fără ca aceștia să fie avertizați în vreun fel în momentul în care își exercitau dreptul de vot. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere la scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Guvernul se referă la j u s t i ț ii le organelor Convenției pentru a reaminti că art. 3 din Protocolul nr 1 implică drepturi subiective : dreptul de a vota și dreptul de a candida la alegeri. Pentru a fi importante, aceste drepturi nu sunt totuși absolute. După cum recunoaște art. 3 din Protocolul nr. 1 fără a le defini în termeni expresi sau mai puțin definiți, există loc pentru limitări implicite Guvernul subliniază, de asemenea, că statele dispun de o mare libertate pentru a stabili, în ordinea lor constituțională, norme privind statutul de parlamentar, inclusiv criterii de neeligibilitate. În ceea ce privește faptele din speță, guvernul, susținând, în același timp, că incompatibilitatea profesională a fost propusă încă din ianuarie 1998, de către Camera deputaților de la data respectivă, afirmă că aceasta a fost introdusă pentru prima dată în cadrul revizuirii constituționale din aprilie 2001, în noul articol 57 din Constituție. Guvernul adaugă că art. 115 alineatul (7) din Constituție începea să se aplice cel târziu la 1 Prin urmare, în opinia guvernului, nu există nici o îndoială că aceasta se referă și la deputații în exercițiu de la acea dată, chiar dacă legea de punere în aplicare a noului articol 57 din Constituție nu a fost încă adoptată. Reclamantul, un avocat eminent, a fost în măsură să știe că continuarea activităților sale profesionale după 1 ianuarie 2003 În ianuarie 2003, chiar și fără remunerație, aceasta ar duce la decăderea mandatului său parlamentar. În opinia guvernului, scopul principal al unei astfel de incompatibilități profesionale este de a permite deputaților europeni să se dedice în întregime exercitării funcțiilor parlamentare, fără a se angaja în alte activități. Pe de altă parte, autoritatea și independența lor sunt consolidate, iar deputații sunt acum protejați de orice presiune care ar putea proveni de la clienții lor particulari. În acest sens, guvernul subliniază că riscul de a avea o influență ilicită asupra deputaților prin intermediul activităților lor profesionale crește atunci când deputatul nu este remunerat pentru aceste activități, deoarece clientul este obligat să-i mulțumească deputatului votând pentru el în următoarele alegeri. În cele din urmă, având în vedere prestigiul unui deputat în societate, introducerea acestei incompatibilități are ca scop și protejarea altor profesioniști, care nu sunt deputați, de concurența ilicită cu colegii lor deputați. Guvernul afirmă, de asemenea, că faptul că legiuitorul a dorit să aplice această incompatibilitate și deputaților aleși înainte de revizuirea constituțională nu este nici surprinzător, nici arbitrar, dacă se ține seama de riscul unei influențe ilicite asupra corpului electoral pentru viitoarele alegeri și de necesitatea imediată de a consolida autoritatea și independența deputaților în exercițiu. Guvernul adaugă că, între revizuirea constituțională din aprilie 2001 a legii și intrarea sa în vigoare în ianuarie 2003, deputații în exercițiu au dispus de aproximativ 21 de luni pentru a aprecia situația și pentru a alege între profesia lor și funcția de deputat. În cele din urmă, guvernul face referire în detaliu la remunerațiile deputaților și afirmă că legiuitorul s-a asigurat că aceștia își pot exercita funcțiile în deplină siguranță financiară și că, după încheierea mandatului lor, pot beneficia de numeroase privilegii în materie de drepturi de pensie ; în acest fel, responsabilitatea profesională nu împiedică cetățenii să candideze la alegerile parlamentare, indiferent de situația lor financiară. Ca dovadă, guvernul a remarcat că, cu excepția reclamantului și a unui alt deputat, ceilalți deputați din legislatura 2000-2004 au ales să își exercite funcția de deputat și că la alegerile parlamentare din martie 2004, aplicarea legii nu i-a împiedicat pe cetățeni să candideze. În această privință, guvernul subliniază că dreptul nu poate lua în considerare fiecare caz individual, ci trebuie să reprezinte un standard general. Guvernul concluzionează că, în temeiul noului articol 57 din Constituție și modul în care a fost interpretată de Curtea Supremă specială în speță, nu a adus atingere drepturilor garantate prin art. 3 din Protocolul nr. În primul rând, reclamantul se referă la adopția de incompatibilitate profesională, pentru a afirma că aceasta nu a fost rezultatul unei dezbateri aprofundate, ci al unei inițiative bruște și nepregătite, care a luat pe scurt camera de revizie și membrii acesteia, toate tendințele politice. Pe de altă parte, reclamantul subliniază că, în timpul scurtului schimb de opinii care a precedat adoptarea unei astfel de incompatibilități, s-au ridicat numeroase voturi împotriva acesteia. În plus, reclamantul subliniază că, în februarie 2003, proiectul de lege de punere în aplicare a noului articol 57, care prevedea o incompatibilitate profesională absolută, a fost respins de Camera deputaților și a întrebat despre motivele pentru care nu se face nici o referire în acest sens. În opinia sa, acesta este un fapt fără precedent în analele parlamentare ale Greciei, având în vedere în special faptul că partidul guvernamental controla la momentul respectiv majoritatea absolută a locurilor din Parlament. Reclamantul consideră că, întrucât camera care a respins acest proiect de lege era cea care, cu doi ani în urmă, adoptase noul articol 57, aceasta înseamnă că adevăratul sens al revizuirii acestui articol era adoptarea unei incompatibilități profesionale relative, ale cărei limite exacte ar fi impuse de legiuitorul obișnuit. Reclamantul susține că, în loc să analizeze conformitatea noului articol 57 din Constituție și modul în care acesta a fost interpretat de Curtea Supremă specială cu art. 3 din Protocolul nr. 1, guvernul argumentează pe termen lung cu privire la scopul de incompatibilitate profesională, fără a se întreba dacă acest scop, legitim sau nu, este în conformitate cu necesitatea de a asigura exprimarea liberă a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ Reclamantul admite într-adevăr că puține îndoieli ar putea fi formulate împotriva raportului dintre interdicția în cauză: într-o democrație, reprezentanții poporului trebuie să fie independenți față de puterile de acoperire mai mici, economice sau de altă natură În plus, fără nicio constrângere financiară, ei trebuie să fie în măsură să se dedice pe deplin exercitării funcțiilor lor parlamentare. Nimeni nu poate obiecta serios împotriva acestui dublu scop, a cărui urmărire este fără îndoială de competența statelor contractante. Cu toate acestea, reclamantul consideră că mijloacele utilizate pentru atingerea scopului vizat au depășit pragul acceptabil într-o societate democratică. Fără precedent în statele semnatare ale convenției, dacă nu în întreaga lume, incompatibilitatea profesională nu este, în opinia reclamantului, o simplă restricție a dreptului de a fi ales deputat, dar are un efect disuasiv asupra unei astfel de forțe pe care o presupune privarea pur și simplu a unei mari categorii de cetățeni de exercitarea dreptului menționat. Potrivit reclamantului, această privare este cu atât mai intolerabilă cu cât scopul urmărit de noul articol 57 putea fi atins prin mijloace mult mai puțin restrictive. : După cum demonstrează experiența legislativă și constituțională a altor state, independența parlamentarilor față de interesele economice ar putea fi urmărită prin mijloace mai raționale și mai proporționale, cum ar fi obligația impusă Regatului Unit oricărui deputat, avocat sau medic de profesie, de a-și înregistra în mod oficial clienții în registrul Parlamentului sau incompatibilitățile profesionale relative, prevăzute pentru deputații și senatorii din Franța. Din cunoștințele reclamantului, ale acestor țări și ale altor state a căror ordine juridică prevede incompatibilități parlamentare similare, nu există interdicții absolute de natură și de grad comparabile cu cele introduse de noul articol 57 din Constituție în Grecia. Reclamantul adaugă că afirmația sa anterioară este cu atât mai adevărată cu cât incompatibilitatea incriminată a fost interpretată de Curtea Supremă Specială în modul cel mai extensiv, în detrimentul intențiilor legiuitorului, constituțional și obișnuit, care luase în mod clar poziție, atât în 2001, cât și în 2003, în favoarea unei incompatibilități profesionale relative sau chiar neabsolute. În special, reclamantul se plânge că, deși noțiunea de "îndeplinire a unei profesii" este strâns legată de realizarea de venituri, înalta instanță nu a ținut seama de faptul că, începând de la intrarea în vigoare a noului articol 57, și-a continuat activitatea profesională fără a fi învestit. În ceea ce privește argumentul guvernului, potrivit căruia furnizarea de servicii profesionale gratuite creează în mod necesar dependențe politice și economice, reclamantul retorcă că în politică astfel de link-uri se dezvoltă întotdeauna și că nu există nici o rețetă magică. Alte măsuri, mai adecvate, trebuiau luate, cum ar fi măsuri care să impună transparența veniturilor aleșilor, stabilirea unui plafon al cheltuielilor electorale, reglementarea strictă a publicității electorale etc. Recurentul adaugă că, prin decizia de a decide că această incompatibilitate se referă și la deputații aleși înainte de adoptarea sa, Curtea Supremă specială a încălcat principiul încrederii legitime, nu numai în ceea ce o privește, ci și în ceea ce îi privește pe cei care l-au votat în mod suveran. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Reclamantul se plânge că fiind obligat să se demisioneze din funcțiile sale parlamentare pentru a-și putea continua activitatea profesională, domeniu privilegiat pentru dezvoltarea personalității, talentelor și aptitudinilor oricărei persoane, a suferit o interferență injustificabilă în viața sa privată și profesională. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Guvernul afirmă, în principal, că art. 8 nu se aplică, deoarece niciun aspect al vieții private a reclamantului nu a fost pus în discuție în speță. În plus, guvernul consideră că, întrucât reclamantul nu a încetat să își exercite profesia de avocat, acesta nu poate pretinde că ar fi victima unei încălcări a acestei dispoziții. Cu titlu subsidiar, guvernul face trimitere la argumentele sale dezvoltate în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 și afirmă că art. 8 din convenție nu a fost încălcat în cazul de față. El invocă jurisprudența Curții pentru a afirma că viața privată nu numai că înțelege un cerc intim, în cadrul căruia individul își poate dezvolta personalitatea fără intervenții externe, dar și în domeniul vieții profesionale, în care fiecare se presupune că își poate dezvolta talentele și aptitudinile în serviciul ambițiilor sale. El concluzionează că o activitate profesională intră în domeniul de aplicare al articolului 8. În ceea ce privește întrebarea dacă: el poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin această dispoziție, reclamantul reiterează că, începând de la intrarea în vigoare a incredințării în cauză, veniturile sale din Prin urmare, el a suferit consecințele aplicării noului articol 57 din Constituție. În fond, reclamantul susține că intervenția în exercitarea drepturilor garantate prin art. 8 a fost nejustificată. El observă că această intervenție nu a fost prevăzută de o lege suficient de accesibilă. anunțat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să-și regleze conduita. (Cauza Sunday Times c. Regatul Unit, Hotărârea din 26 aprilie 1979, seria A n 30-31, § 47 și 49), că nici unul dintre motivele celui de-al doilea paragraf al acestei dispoziții nu este legat, chiar și în mod direct cu scopul de a pune în aplicare o chestiune profesională, și că scopul urmărit de aceasta ar putea fi atins prin mijloace mult mai puțin restrictive. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că excepțiile de la plata impozitului pe profit ridicate în speță de către guvern sunt strâns legate de substanță și că acesta ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenția de asociere fondează excepțiile guvernului privind aplicabilitatea articolului 8 din Convenție și calitatea de victimă a reclamantului în ceea ce privește spătarul întemeiat pe această dispoziție ; Se declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Loukis Loucaide Modululer Președintele

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

33554/03

présentée par Alexandros-Léon LYKOUREZOS

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 décembre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

mes

F.

Tulkens

,

E.

Steiner

,

MM.

K.

Hajiyev

,

D. Spielmann,

S.E.

Jebens

,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 9 octobre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Alexandros-Léon Lykourezos, est un ressortissant grec, résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M

es

N. Alivizatos, E.

Kioussopoulou et E. Mallios, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement défendeur est représenté par les délégués de son agent, MM.

S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et D.

Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est avocat au barreau d’Athènes depuis 1960. Il se porta candidat aux élections législatives du 9 avril 2000 sur la liste présentée par le parti «

Nea Dimokratia

», dans la première circonscription d’Athènes. Ayant obtenu 44

387 votes, il fut élu député, par décision n

o

799/2000 du tribunal de grande instance d’Athènes, pour un mandat parlementaire de quatre ans.

Le 18 février 2003, une électrice de cette circonscription, M

me

Apostolou, forma un recours contre le requérant devant la Cour suprême spéciale, instance judiciaire compétente selon les articles 58 et 100 de la Constitution pour proclamer entre autres la déchéance des députés de leur mandat, en raison d’incompatibilités parlementaires. M

me

Apostolou invoquait notamment l’incompatibilité entre le mandat de député et l’exercice de la profession d’avocat par le requérant. Cette incompatibilité avait été instaurée pour la première fois dans la Constitution par la révision constitutionnelle de 2001. En effet, le nouvel article 57 de la Constitution dispose désormais que les fonctions de député sont incompatibles avec l’exercice de toute profession, tout en prévoyant l’introduction d’exceptions par voie législative. Toutefois, cette loi d’application ne fut jamais promulguée, son projet ayant été rejeté, selon les informations fournies par le requérant, par la chambre des députés en février 2003. Or, selon l’article 115 § 7 de la Constitution révisée, l’incompatibilité professionnelle en question serait entrée en vigueur avec la promulgation de la loi d’application prévue par l’article 57 et, au plus tard, le 1

er

janvier 2003 (voir ci-dessous dans «

Droit interne pertinent

»).

L’audience devant la Cour suprême spéciale eut lieu le 7 mai 2003. Le requérant alléguait entre autres la violation de l’article 3 du Protocole n

o

1 et soutenait que tant que la loi d’application prévue par l’article 57 de la Constitution n’était pas adoptée, l’incompatibilité professionnelle ne pouvait pas entrer en vigueur. Il affirma en outre que cette incompatibilité ne saurait s’appliquer aux députés qui avaient été élus avant la révision constitutionnelle. Il ajouta, plusieurs documents à l’appui, qu’à partir du 1

er

janvier 2003, il avait cessé de percevoir des honoraires et qu’il exerçait ses activités à titre gracieux, de sorte qu’il ne saurait être considéré comme exerçant une profession aux termes de l’article 57.

Le 3 juillet 2003, par un arrêt n

o

11/2003, la Cour suprême spéciale fit droit au recours de M

me

Apostolou et prononça la déchéance du requérant de son mandat parlementaire. En particulier, la cour refusa de considérer que le requérant n’exerçait plus une profession en raison du fait qu’il n’était plus rémunéré pour ses services à partir de l’entrée en vigueur de l’incompatibilité professionnelle. Toutefois, trois membres de la cour exprimèrent l’opinion que «

la notion de l’exercice d’une profession est intimement liée à la perception d’un revenu, notamment par le biais d’une activité systématique et durable, exercée dans le but d’assurer la subsistance

[de l’individu] ». Sur les autres moyens soulevés par le requérant, la haute juridiction s’exprima notamment en ces termes

:

«

[...] comme il ressort des articles 115 § 7 et 57 § 1 al. 3 de la Constitution, le constituant a adopté la règle que la fonction de député est incompatible avec l’exercice de toute profession, dans le but de garantir non seulement son indépendance, mais aussi pour que celui-ci puisse exercer ses fonctions à l’aise et sans distraction (...). Parallèlement, la Constitution a délégué au législateur de droit commun le pouvoir d’introduire des exceptions à la règle [générale] de l’incompatibilité professionnelle, à savoir le pouvoir d’énumérer les activités professionnelles qui seraient compatibles avec la fonction de député (...). En outre, [il ressort des mêmes dispositions que] la règle d’incompatibilité entre la fonction de député et l’exercice de toute profession commence à être appliquée au plus tard le 1.1.2003 (...), même si la loi prévoyant les activités professionnelles compatibles avec la fonction de député n’est pas adoptée jusqu’à cette date (...). La seule conséquence de la non–adoption de cette loi (...) est que l’incompatibilité professionnelle des députés est applicable sans la moindre exception à partir du 1

er

janvier 2003 (...). Par ailleurs, l’argument invoqué par le requérant dans [son mémoire], selon lequel l’incompatibilité professionnelle ne serait pas applicable à l’égard des députés de la chambre des députés actuelle, car cela serait contraire au principe constitutionnel de la confiance légitime, doit être rejeté comme infondé, dans la mesure surtout où une disposition constitutionnelle ne saurait être écartée par une autre ou un principe de la même Constitution. Et cela, en vue de l’égalité formelle de toutes les dispositions de la Constitution et des principes qui en découlent, dont la conséquence est que chaque disposition constitutionnelle s’applique de façon obligatoire à l’égard de la matière spécifique qu’elle réglemente

(...)»

En juillet 2003, le requérant fut remplacé à la chambre des députés par la première suppléante sur la liste de son parti à la première circonscription d’Athènes.

B.

Le droit interne pertinent

A l’époque des élections législatives pour lesquelles le requérant s’était porté candidat, l’article 57 § 1 de la Constitution était ainsi libellé

:

«

Les fonctions de député sont incompatibles avec les activités ou la qualité de membre du conseil d’administration, de gouverneur, de directeur général et de leurs suppléants, ou d’employé de sociétés commerciales ou d’entreprises jouissant de privilèges particuliers ou d’une subvention étatique, ou ayant obtenu une concession de service publique.

»

Le nouvel article 57 de la Constitution révisée est ainsi libellé

:

«

La disposition transitoire de l’article 115 § 7 de la Constitution dispose

:

«

L’incompatibilité professionnelle, prévue à l’avant-dernier alinéa du paragraphe 1 de l’article 57, entre en vigueur avec la promulgation de la loi prévue par la même disposition et, au plus tard, le 1.1.2003

».

C.

Comptes-rendus des séances du Parlement

Séance du 28 février 2001

. Extraits du discours du député de la majorité et ancien ministre de la Justice Yannopoulos

:

«

Quelle sorte de Parlement voulez-vous

? Exclure les scientifiques, les personnalités éminentes

? (...) Cette interdiction n’est prévue par aucun Etat au monde (...) Vous allez vous retrouver au banc des accusés de la Cour européenne des Droits de l’Homme, car l’interdiction par voie législative d’être élu au Parlement pour des raisons liées à la profession constitue une ingérence au droit de chaque citoyen à sa personnalité (...)

»

Séance du 6 avril 2001

. Extraits du discours du député Pavlopoulos, porte parole de l’opposition à l’époque et actuel ministre de l’Intérieur

:

«

(..) La philosophie initiale de la révision de cet article était que le député peut exercer des activités professionnelles, à l’exception de celles interdites par la Constitution

; c’est la logique de la décision [que nous avons adoptée dans la Commission de révision]. Et maintenant, devant l’assemblée plénière de la chambre, vous avancez la logique exactement inverse (...)

Soudain, en plein milieu de la procédure, vous introduisez un amendement qui, en réalité, annule complètement le contenu de la révision de l’article 57 (...) Il ne s’agit guère d’une simple modification, mais d’un revirement total de la logique de la révision de l’article 57. ».

D.

Le droit interne d’autres Etats membres

Le requérant a cité le droit interne de la France et du Royaume-Uni.

1.

L’article 149 du code électoral français (Loi nº 95-63 du 19 janvier 1995 art. 4, 5

Journal Officiel

du 20 janvier 1995) se lit comme suit

:

«

Il est interdit à tout avocat inscrit à un barreau, lorsqu’il est investi d’un mandat de député, d’accomplir directement ou indirectement par l’intermédiaire d’un associé, d’un collaborateur ou d’un secrétaire, sauf devant la Haute Cour de justice et la cour de justice de la République, aucun acte de sa profession dans les affaires à l’occasion desquelles des poursuites pénales sont engagées devant les juridictions répressives pour crimes ou délits contre la nation, l’Etat et la paix publique ou en matière de presse ou d’atteinte au crédit ou à l’épargne; il lui est interdit, dans les mêmes conditions, de plaider ou de consulter pour le compte de l’une de ces sociétés, entreprises ou établissements visés aux articles 145 et 146 dont il n’était pas habituellement le conseil avant son élection, ou contre l’Etat, les sociétés nationales, les collectivités ou établissements publics, à l’exception des affaires visées par la loi nº

57-1424 du 31 décembre 1957 attribuant aux tribunaux judiciaires compétence pour statuer sur les actions en responsabilité des dommages causés par tout véhicule et dirigées contre une personne morale de droit public.

»

2.

Au Royaume-Uni, le code de conduite des parlementaires (

«

Code of Conduct for members of Parliament – Registration of Members’ Interest

»

), énumère les situations dans lesquelles les députés, libres en principe d’exercer toute profession, doivent enregistrer et déclarer leurs «

intérêts financiers

» auprès du Parlement. Il est stipulé notamment

dans ce code :

Category 3-Clients:

In respect of any paid employment registered in Category 1 (Directorships) and Category 2 (Remunerated employment, office, profession, etc.), any provision to clients of services which depend essentially upon, or arise out of, the Member’s position as a Member of Parliament should be registered under this Category. All clients to which personal services are provided should be listed together with the nature of the client’s business in each case. Where a Member receives remuneration from a company or partnership engaged in consultancy business which itself has clients, the Member should list any of those clients to whom personal services or advice is provided, either directly or indirectly.

Dans les précisions qui suivent, il est noté que

:

“The types of services which are intended to be covered here include those connected with any parliamentary proceeding, or other services relating to membership. A Member who has clients in a non-parliamentary professional capacity (for example as a doctor, solicitor or accountant) is not required to register those clients, provided it is clear beyond doubt that the services which are being provided do not arise out of or relate in any manner to membership of the House.”

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint que la déchéance de son mandat parlementaire, proclamée par la Cour suprême spéciale en vertu du nouvel article 57 de la Constitution, a porté atteinte à son droit d’être élu au Parlement national et a privé ses électeurs d’un élu de leur choix avant la fin de son mandat.

2.

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint que le fait d’être déchu de son mandat parlementaire pour pouvoir poursuivre son activité professionnelle a constitué une ingérence injustifiable dans sa vie privée et professionnelle.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint qu’en proclamant sa déchéance de son mandat parlementaire, la Cour suprême spéciale a appliqué l’incompatibilité incriminée de façon absolue et porté ainsi atteinte à son droit d’éligibilité. Il affirme que l’obligation de suspendre toute activité professionnelle pour conserver un mandat parlementaire est si lourde de conséquences, aussi bien sur le plan strictement économique que personnel, qu’elle restreint d’une manière excessive et démesurée le droit d’éligibilité des intéressés. Il considère qu’il s’agit d’une mesure qui ne poursuit aucun intérêt public et qui, dans son interprétation absolue, est disproportionnée à tout but poursuivi. Il ajoute que l’atteinte portée à son droit d’éligibilité est d’autant plus flagrante que l’incompatibilité professionnelle en vertu de laquelle il a été déchu de son mandat a été introduite après son élection au Parlement. Il considère que ses électeurs ont été privés d’un élu de leur choix avant la fin de son mandat et sans qu’ils en soient avertis de quelque manière que ce soit au moment où ils exerçaient leur droit de vote. Le requérant invoque l’article 3 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.

»

Le Gouvernement se réfère à la jurisprudence des organes de la Convention pour rappeler que l’article 3 du Protocole n

o

1 implique des droits subjectifs

: le droit de vote et celui de se porter candidat à des élections. Pour importants qu’ils soient, ces droits ne sont pas cependant absolus. Comme l’article 3 du Protocole n

o

1 le reconnaît sans les énoncer en termes exprès ni moins encore les définir, il y a place pour des «

limitations implicites

». Le Gouvernement souligne également que les Etats disposent d’une grande latitude pour établir, dans leur ordre constitutionnel, des règles relatives au statut de parlementaire, dont les critères d’inéligibilité.

S’agissant des faits de l’espèce, le Gouvernement, tout en arguant que l’incompatibilité professionnelle avait été proposée dès janvier 1998, par la chambre des députés de l’époque, affirme que celle-ci a été instaurée pour la première fois lors de la révision constitutionnelle d’avril 2001, dans le nouvel article 57 de la Constitution. Le Gouvernement ajoute que selon l’article 115 § 7 de la Constitution, l’incompatibilité commençait à être appliquée au plus tard le 1

er

janvier 2003. Aux yeux du Gouvernement, il ne fait donc aucun doute que celle-ci s’appliquait aussi aux députés en exercice à cette date, même si la loi d’application du nouvel article 57 de la Constitution n’avait pas encore été adoptée. Le requérant, éminent avocat, était en mesure de savoir que la poursuite de ses activités professionnelles après le 1

er

janvier 2003, même sans rémunération, entraînerait sa déchéance de son mandat parlementaire.

De l’avis du Gouvernement, le but principal de l’incompatibilité professionnelle en question est de permettre aux députés de se consacrer entièrement à l’exercice de leurs fonctions parlementaires, sans se dépenser dans d’autres activités. Par ailleurs, leur autorité et indépendance sont renforcées et les députés se mettent désormais à l’abri de toute pression pouvant provenir de leur clientèle privée. Sur ce point, le Gouvernement souligne que le risque d’une influence illicite sur les députés au travers de leurs activités professionnelles s’accroît lorsque le député n’est pas rémunéré pour ces activités, car le client–électeur se sent obligé de remercier le député en votant pour lui lors des prochaines élections. Enfin, vu le prestige dont jouit un député dans la société, l’introduction de cette incompatibilité vise également à protéger les autres professionnels, qui ne sont pas députés, de la concurrence illicite avec leurs confrères députés.

Le Gouvernement affirme en outre que le fait que le législateur a voulu appliquer cette incompatibilité également aux députés élus avant la révision constitutionnelle n’est ni étonnant ni arbitraire, si l’on tient compte du risque d’une influence illicite sur le corps électoral pour les élections à venir et du besoin immédiat de renforcer l’autorité et l’indépendance des députés en exercice. Le Gouvernement ajoute qu’entre la révision constitutionnelle d’avril 2001 instaurant l’incompatibilité et sa mise en vigueur en janvier 2003, les députés en exercice ont disposé d’environ vingt-et-un mois pour apprécier la situation et choisir entre leur profession et la fonction de député.

Enfin, le Gouvernement se réfère en détail aux rémunérations des députés et affirme que le législateur a fait en sorte que ceux-ci puissent exercer leurs fonctions en pleine aisance financière et bénéficier, après la fin de leur mandat, de nombreux privilèges en matière de droits de pension

; de cette façon, l’incompatibilité professionnelle n’empêche pas les citoyens de se porter candidats aux élections législatives, indépendamment de leur situation financière. Pour preuve, le Gouvernement note qu’à l’exception du requérant et d’un autre député, les autres députés de la législature 2000-2004 ont choisi d’exercer leur fonction de député et qu’aux élections législatives de mars 2004, l’application de l’incompatibilité n’a pas empêché les citoyens de se porter candidats. Sur ce point, le Gouvernement souligne que le droit ne peut tenir compte de chaque cas individuel mais doit représenter une norme générale.

Le Gouvernement conclut que l’incompatibilité professionnelle instaurée par le nouvel article 57 de la Constitution et la manière dont elle a été interprétée par la Cour suprême spéciale en l’espèce n’a pas porté atteinte aux droits garantis par l’article 3 du Protocole n

o

1.

Le requérant se réfère tout d’abord à l’historique de l’adoption de l’incompatibilité professionnelle, pour affirmer que celle-ci n’a pas été le fruit d’un débat approfondi, mais d’une initiative soudaine et mal préparée, qui a pris de court la chambre de révision et ses membres, toutes tendances politiques confondues. Par ailleurs, le requérant souligne que lors du bref échange de vues qui a précédé l’adoption de l’incompatibilité en question, de nombreuses voix se sont élevées contre celle-ci. Le requérant relève en outre qu’en février 2003, le projet de loi d’application du nouvel article 57, projet qui prévoyait une incompatibilité professionnelle absolue, a été rejeté par la chambre des députés et s’interroge sur les raisons pour lesquelles le Gouvernement n’y fait aucune allusion. Selon lui, il s’agit d’un fait sans précédent dans les annales parlementaires de la Grèce, compte tenu notamment du fait que le parti gouvernemental contrôlait à l’époque la majorité absolue des sièges au Parlement. Le requérant considère que, puisque la chambre qui a rejeté ce projet de loi était celle qui, deux ans auparavant, avait adopté le nouvel article 57, cela signifie donc que le vrai sens de la révision de cet article était l’adoption d’une incompatibilité professionnelle relative, dont les limites exactes seraient circonscrites par le législateur ordinaire.

Le requérant affirme qu’au lieu de se pencher sur la conformité du nouvel article 57 de la Constitution et de la manière dont il a été interprété par la Cour suprême spéciale avec l’article 3 du Protocole n

o

1, le Gouvernement argumente longuement sur la finalité de l’incompatibilité professionnelle, sans se demander si cette finalité, légitime ou pas, est conforme avec la nécessité d’assurer «

la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif

».

Le requérant admet en effet que peu de doutes pourraient être formulés contre la

ratio

de l’interdiction en question

: dans une démocratie, les représentants du peuple doivent être indépendants vis-à-vis des pouvoirs «

occultes

», économiques ou autres

; de surcroît, libres de toute contrainte financière, ils doivent être en mesure de se consacrer pleinement à l’exercice de leurs fonctions parlementaires. Nul ne saurait objecter sérieusement contre cette double finalité, dont la poursuite relève incontestablement de la marge d’appréciation des Etats contractants. Toutefois, le requérant estime que les moyens utilisés pour atteindre le but visé ont dépassé le seuil tolérable dans une société démocratique. Sans précédent dans les Etats signataires de la Convention, sinon dans le monde entier, l’incompatibilité professionnelle n’est pas, aux yeux du requérant, une simple restriction au droit d’être élu député, mais a un effet dissuasif d’une telle force qu’elle aboutit à priver purement et simplement une large catégorie de citoyens de l’exercice dudit droit.

Selon le requérant, cette privation est d’autant plus intolérable que le but poursuivi par le nouvel article 57 pouvait être atteint par des moyens beaucoup moins restrictifs

: comme le démontre l’expérience législative et constitutionnelle d’autres Etats, l’indépendance des parlementaires vis-à-vis des intérêts économiques pourrait être poursuivie par des moyens plus rationnels et surtout plus proportionnels, tels que l’obligation imposée au Royaume-Uni à tout député, avocat ou médecin de profession, d’inscrire formellement ses clients au registre du Parlement, ou les incompatibilités professionnelles relatives, prévues pour les députés et sénateurs en France. A la connaissance du requérant, dans ces pays et dans les autres Etats dont l’ordre juridique prévoit des incompatibilités parlementaires analogues, il n’existe pas d’interdictions absolues de nature et de degré comparables à celles que le nouvel article 57 de la Constitution a introduites en Grèce.

Le requérant ajoute que son affirmation précédente est d’autant plus vraie que l’incompatibilité incriminée a été interprétée par la Cour suprême spéciale de la manière la plus extensive, au mépris des intentions du législateur, constitutionnel et ordinaire, qui avait clairement pris position, aussi bien en 2001 qu’en 2003, en faveur d’une incompatibilité professionnelle relative, voire non absolue.

En particulier, le requérant se plaint que, bien que la notion de l’exercice d’une profession soit intimement liée à la réalisation de revenus, la haute juridiction n’a pas tenu compte du fait qu’à partir de l’entrée en vigueur du nouvel article 57, il avait poursuivi ses activités professionnelles sans percevoir d’honoraires. Quant à l’argument du Gouvernement, selon lequel l’offre de services professionnels gratuits crée nécessairement des dépendances politiques et économiques, le requérant rétorque qu’en politique de tels liens se développent toujours et qu’il n’existe «

aucune recette magique

» pour les faire disparaître. D’autres mesures, plus appropriées, devaient être prises, tels des mesures imposant la transparence des revenus des élus, la mise en place d’un plafond aux dépenses électorales, la stricte réglementation de la publicité électorale, etc.

Le requérant ajoute qu’en décidant que l’incompatibilité en question concernait également les députés élus avant son adoption, la Cour suprême spéciale a porté atteinte au principe de la confiance légitime, non seulement à son égard, mais aussi à l’égard de ceux qui avaient souverainement voté pour lui.

La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond

; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

2.

Le requérant se plaint qu’en étant obligé de se démettre de ses fonctions parlementaires pour pouvoir poursuivre son activité professionnelle – domaine privilégié pour le développement de la personnalité, des talents et des aptitudes de tout individu –, il a subi une ingérence injustifiable dans sa vie privée et professionnelle. Il invoque l’article 8 de la Convention, qui se lit comme suit

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

Le Gouvernement affirme à titre principal que l’article 8 ne s’applique pas, car aucun aspect de la vie privée du requérant n’a été mis en cause en l’espèce. Par ailleurs, le Gouvernement estime que, puisque le requérant n’a jamais cessé d’exercer sa profession d’avocat, celui-ci ne saurait prétendre être victime d’une violation de cette disposition.

A titre subsidiaire, le Gouvernement se réfère à ses arguments développés au titre de l’article 3 du Protocole n

o

1 et affirme que l’article 8 de la Convention n’a pas été enfreint dans le cas d’espèce.

Le requérant marque son désaccord. Il invoque la jurisprudence de la Cour pour affirmer que la vie privée ne comprend pas seulement un cercle intime, au sein duquel l’individu peut développer sa personnalité sans ingérences extérieures, mais s’étend également dans le domaine de la vie professionnelle, où chacun est censé pouvoir épanouir ses talents et ses aptitudes au service de ses ambitions. Il conclut qu’une activité professionnelle entre dans le champ d’application de l’article 8. Quant à la question de savoir s’il peut se prétendre victime d’une violation de ses droits garantis par cette disposition, le requérant réitère qu’à partir de l’entrée en vigueur de l’incompatibilité en question, ses revenus d’avocat

ont purement et simplement cessé. Il a donc lourdement subi les conséquences de l’application du nouvel article 57 de la Constitution.

Quant au fond, le requérant affirme que l’ingérence dans l’exercice de ses droits garantis par l’article 8 était injustifiée. Il note que cette ingérence n’était pas prévue «

par une loi suffisamment accessible

» ni «

annoncée avec assez de précision pour permettre au citoyen de régler sa conduite

» (

Affaire

Sunday Times c. Royaume-Uni

, arrêt du 26 avril 1979, série A n

o

30, pp. 30-31, §§ 47 et 49), qu’aucun des motifs du second paragraphe de cette disposition n’est lié, ne serait-ce qu’indirectement avec la finalité de l’incompatibilité professionnelle, et que le but poursuivi par l’incompatibilité en question pouvait être atteint par des moyens beaucoup moins restrictifs.

La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que les exceptions d’irrecevabilité soulevées en l’espèce par le Gouvernement sont étroitement liées à la substance du grief et que celui-ci pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond

; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention

;

Joint

au

fond les exceptions du Gouvernement

relatives à l’applicabilité de l’article 8 de la Convention et à la qualité de victime du requérant quant au grief tiré de cette disposition ;

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président