Paschalidis, Koutmeridis și Zaharakis împotriva Greciei

La originea cauzei se găsesc trei cereri (nr. 27863/05, 28422/05 și 28028/05) împotriva Republicii Elene de către trei cetățeni ai acestui stat, D-nii Giorgos Paschalidis, Efstathios Koutmeridis și Konstantinos Zaharakis ("reclamanții"), care au sesizat Curtea la 19, 28 și 29 iulie 2005 respectiv în baza articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ("Convenția").

Primii doi reclamanți sunt reprezentați înaintea Curții de Doamnele N. Alivizatos și E. Mallios, avocați la baroul Atenei. Al treilea reclamant este reprezentat înaintea Curții de D-l K. Chryssogonos, avocat la baroul Salonic. Guvernul grec ("Guvernul") este reprezentat de delegații agentului său, D-l S. Spyropoulos, evaluator la Consiliul Juridic al Statului și Doamnele M. Papida și S. Alexandridou, audituri la Consiliul Juridic al Statului.

Reclamanții susțin în special că pierderea mandatului lor parlamentar în virtutea hotărârii nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a violat dreptul lor de a fi aleși și de a-și exercita mandatele, în încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1.

La 24 octombrie 2006, camera a decis să unească cererile în virtutea articolului 42 § 1 din regulament, să le declare parțial inadmisibile și să comunice Guvernului plângerea bazată pe art. 3 din Protocolul nr. 1.

Printr-o decizie din 20 septembrie 2007, camera a declarat restul cererilor admisibile.

Atât reclamanții cât și Guvernul au depus observații scrise pe fond (art. 59 § 1 din regulament). ÎN FAPT

Primul reclamant s-a prezentat candidat pe lista prezentată de partidul "PASOK", în circumscripția Pella. A fost ales deputat, obținând al doilea loc atribuit "PASOK" în această circumscripție, în virtutea deciziei nr. 19/2004 a tribunalului regional de Edessa. Al doilea reclamant s-a prezentat candidat pe lista prezentată de partidul "PASOK", în circumscripția Serres. A fost ales deputat, obținând al treilea loc atribuit "PASOK" în această circumscripție, în virtutea deciziei nr. 10/2004 a tribunalului regional de Serres. Al treilea reclamant s-a prezentat candidat pe lista prezentată de partidul "Nea Dimokratia", în a doua circumscripție a Salonic. A fost ales deputat, obținând ultimul loc atribuit "Nea Dimokratia" în această circumscripție, în virtutea deciziei nr. 5703/2004 a tribunalului regional de Salonic.

La 30 martie 2004, Doamna Parthena Fountoukidou, candidat nereușit la aceleași alegeri pe lista partidului "Nea Dimokratia", în circumscripția Pella, a depus o cale de atac pentru anularea alegerii primului reclamant înaintea Curții Supreme Speciale, instanță judiciară competentă, conform articolelor 58 și 100 ale Constituției, pentru a judeca iregularitățile electorale. Al treilea pe lista "Nea Dimokratia", Doamna Parthena Fountoukidou nu fusese proclamată decât ca supleavă, deoarece cele două locuri atribuite "Nea Dimokratia" în circumscripția Pella fuseseră ocupate de doi alți candidați.

Plângerea principală ridicată de Doamna Parthena Fountoukidou era că, în încălcare a Constituției și a legii electorale în vigoare, buletinele de vot albe din circumscripția Pella nu fuseseră luate în considerare pentru calculul cotei electorale (εκλογικό μέτρο), ceea ce avea mai apoi să afecteze repartizarea locurilor în circumscripția Pella și în circumscripția majoră a Macedoniei Centrale, din care Pella era una din opt componente. În special, conform ei, dacă buletinele de vot albe ar fi fost contabilizate ca și sufragiile exprimate în favoarea partidelor politice, cota electorală din Pella ar fi fost mai ridicată, afectând astfel repartizarea locurilor în întreaga circumscripție majoră a Macedoniei Centrale. În special, privitor la circumscripția Pella, o asemenea schimbare ar fi avut ca rezultat atribuirea unui singur loc partidului "PASOK" -în loc de doi- și de trei locuri partidului "Nea Dimokratia" -în loc de doi. Dacă ar fi fost cazul, Doamna Parthena Fountoukidou ar fi fost aleasă în locul primului reclamant.

Ședința înaintea Curții Supreme Speciale a avut loc la 22 decembrie 2004. Cei trei reclamanți, ale căror alegeri erau direct contestate sau indirect afectate, au intervenit în procedură.

La 9 mai 2005, Curtea Supremă Specială a pronunțat decizia sa definitivă. Într-o primă fază, înalta curte electorală a afirmat că, conform articolelor 98 § 4, 99 § 3 și 100 § 3 ale legii electorale în vigoare (a se vedea §13 mai jos), cota electorală era calculată fără a ține seama de buletinele de vot albe. Totuși, procedând la o nouă interpretare a legislației în cauză, înalta curte electorală a examinat conformitatea cu Constituția a articolelor litigioase și, printr-o majoritate de 6 voturi la 5, a considerat că acestea erau contrare principiilor fundamentale ale suveranității populare și egalității voturilor și deci neconstituționale. În consecință, buletinele de vot albe trebuiau să fie luate în considerare pentru calculul cotei electorale și repartizarea locurilor.

Prin aplicarea acestei interpretări a legii electorale, Curtea Supremă Specială a procedat la o nouă repartizare a locurilor în circumscripția Pella. Al patrulea loc al circumscripției Pella, inițial atribuit primului reclamant, a fost astfel atribuit Doamnei Parthena Fountoukidou. Această nouă repartizare a avut repercusiuni asupra atribuirii locurilor în întreaga circumscripție majoră a Macedoniei Centrale, după care ceilalți doi reclamanți au fost lipsiți de locurile lor (hotărârea nr. 12/2005).

Decretul prezidențial nr. 351/2003, adică legea electorală în vigoare la epoca faptelor, identifica trei feluri de buletine de vot, prelund dispoziții vechi: (a) buletine de vot recunoscute ca valide (έγκυρα), (b) buletine nule (άκυρα) și (c) buletine albe (λευκά). Conform articolelor 98 § 4, 99 § 3 și 100 § 3 ale acestei legi, numai buletinele valide erau luate în considerare atât pentru calculul cotei electorale cât și pentru atribuirea locurilor. C. Jurisprudența Curții Supreme Speciale

În hotărârea sa nr. 34/1999, judecând un apel depus de partidul "LEFKO" ("ALB") împotriva repartizării locurilor candidaților care s-au prezentat la alegerile europene din iunie 1999, Curtea Supremă Specială a confirmat o jurisprudență constantă, conform căreia "este interzis să se țină seama de buletinele albe și nule pentru calculul cotei electorale" (a se vedea de asemenea Consiliul de Stat, hotărârea nr. 799/1996). D. Legea nr. 3434/2006 17. art. 1 al legii nr. 3434/2006, publicată la 7 februarie 2006, prevede de acum: "(O)dată cu redactarea tabelelor de rezultate în fiecare circumscripție electorală, precum și pentru repartizarea locurilor și calculul cotei electorale, tribunalele competente nu trebuie să numere buletinele de vot albe printre buletinele valide."

Raportul explicativ la această dispoziție preciza că: "1. Înainte de 2005, hotărârile Curții Supreme Speciale, precum și ale Consiliului de Stat (privind alegerile municipale) stabiliseră o jurisprudență conform căreia buletinele de vot albe nu sunt luate în considerare în numărarea buletinelor valide pentru calculul cotei electorale. 2. A urmat hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale, conform căreia, în cazul de față, buletinele albe fuseseră luate în considerare în numărarea buletinelor valide. 3. În cadrul noii legi electorale (legea nr. 3231/2004) și în scopul de a elimina orice imprecizie, o dispoziție expresă este inserată prevăzând că buletinele albe nu trebuie să fie luate în considerare pentru calculul cotei electorale (...)" ÎN DREPT

Reclamanții susțin că modul în care hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a interpretat și apoi a aplicat legea electorală constituie o remontare retroactivă și arbitrară a alegerii alegătorilor. În special, ei invocă faptul că legislația electorală și jurisprudența jurisdicțiilor superioare prevăzeau în mod clar că buletinele de vot albe nu trebuiau să fie luate în considerare în numărarea buletinelor valide pentru calculul cotei electorale. Or, inversiunea imprevizibilă a jurisprudenței Curții Supreme Speciale, efectuată de hotărârea litigioasă, constituia o modificare a sistemului electoral care violau încrederea legitimă atât a candidaților cât și a alegătorilor. La acest titlu, ei se referă la hotărârea Lykourezos c. Grecia (nr. 33554/03, CEDO 2006-VIII).

De altfel, reclamanții se opun tezei conform căreia luarea în considerare a buletinelor albe în numărarea buletinelor valide este impusă de Constituție și principiul caracterului obligatoriu al votului. Ridicând numeroase argumente și invocând mai multe elemente de drept comparat, ei consideră că calculul buletinelor albe printre buletinele valide este contrar naturii, rațiunii și importanței juridice și politice a acestora. Conform reclamanților, interpretarea legii electorale dată de hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale este contrară Constituției. Ei adaugă că această încălcare este cu atât mai evidentă cu cât buletinele de vot albe au fost luate în considerare pentru calculul cotei electorale doar în circumscripția majoră a Macedoniei Centrale. 2. Guvernul

Guvernul se referă la jurisprudența organelor Convenției pentru a reaminti că statele dispun de o latitudine foarte largă pentru a stabili, în ordinea constitucională, reguli privind modul de scrutin și sistemul electoral. Potrivit Guvernului, modul în care hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a interpretat și a aplicat legea electorală era conform Constituției și se încadra în marja de apreciere necontrolată de care dispun tribunalele naționale cu privire la interpretarea și aplicarea dreptului intern și nu a violat dreptul reclamanților de a fi aleși.

Într-adevăr, conform Guvernului, inversiunea de jurisprudență în cauză era impusă de principiile constituționale ale suveranității populare și egalității voturilor, precum și de caracterul obligatoriu al votului în ordinea juridică greacă. Această inversiune nu era nici surprinzătoare nici arbitrară, ținând cont de posibilitatea de care dispun tribunalele de a-și revizui jurisprudența și de a asigura progresul și dezvoltarea acesteia. În plus, Guvernul susține că nicio problema privind încrederea legitimă nu se pune, deoarece nu rezultă din niciun element al dosarului că corpul electoral și-ar fi adaptat comportamentul, având cunoștință de faptul că buletinele de vot albe nu erau calculate printre buletinele valide.

În fine, Guvernul subliniază că buletinele de vot albe se diferențiază de buletinele invalide, deoarece votul alb este o opțiune politică care se situează în cadrul instituțional stabilit de Constituție. În consecință, buletinele de vot albe trebuie să fie luate în considerare pentru formarea rezultatului electoral și calculul cotei electorale. B. Aprecierea Curții 1. Principii generale

Curtea reamintește că art. 3 din Protocolul nr. 1 implică drepturi subiective, inclusiv dreptul de vot și cel de a se candida la alegeri (a se vedea, printre altele, Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, hotărâre din 2 martie 1987, seria A nr. 113, pp. 22-23, §§ 46-51; Hirst c. Regatul Unit (nr. 2) [GC], nr. 74025/01, §§ 56-57, CEDO 2005-IX; și Ždanoka c. Letonia [GC], nr. 58278/00, § 102, 16 martie 2006). De altfel, Curtea a judecat că această dispoziție garantează dreptul oricărui individ de a se candida la alegeri și, o dată ales, de a-și exercita mandatul (Sadak și alții c. Turcia (nr. 2), nr. 25144/94, 26149/95 la 26154/95, 27100/95 și 27101/95, § 33, CEDO 2002-IV).

Drepturile garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 sunt cruciale pentru stabilirea și menținerea fundamentelor unei adevărate democrații guvernate de supremația dreptului. Cu toate acestea, aceste drepturi nu sunt absolute. Există loc pentru "limitări implicite" și statele contractante trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere în această materie. Curtea reafirmă că marja de apreciere în acest domeniu este largă (Matthews c. Regatul Unit [GC], nr. 24833/94, § 63, CEDO 1999-I; Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 201, CEDO 2000-IV; Podkolzina c. Letonia, nr. 46726/99, § 33, CEDO 2002-II). Există numeroase moduri de a organiza și funcționa sistemele electorale și o multitudine de diferențe în cadrul Europei, în special în evoluția istorică, diversitatea culturală și gândirea politică, pe care fiecare stat contractant trebuie să o încorporeze în propria sa viziune a democrației (Hirst c. Regatul Unit (nr. 2), [GC], nr. 74025/01, § 61, CEDO 2005-IX).

Cu toate acestea, cade în sarcina Curții să hotărască în ultimă instanță asupra respectării cerințelor articolului 3 din Protocolul nr. 1; ea trebuie să se asigure că condițiile la care sunt subordonate drepturile de vot sau de a se candida la alegeri nu reduc drepturile în cauză până la punctul de a le viza în substanța lor însăși și de a le lipsi de efectivitate, că aceste condiții urmăresc un scop legitim și că mijloacele folosite nu se dovedesc a fi disproporționate (Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, citat mai sus, § 52).

În particular, nici una din condițiile impuse eventual nu trebuie să entraveze libera exprimare a poporului asupra alegerii corpului legislativ. Aceste condiții trebuie să reflecte, sau să nu contrazică, preocuparea de a menține integritatea și efectivitatea unei proceduri electorale vizând determinarea voinței poporului prin sufragiul universal (Hirst c. Regatul Unit (nr. 2), citat mai sus, § 62). De asemenea, o dată ce alegerea poporului a fost liberă și democratic exprimată, nicio modificare ulterioară în organizarea sistemului electoral nu poate pune în cauză această alegere, decât în prezența unor motive imperioase pentru ordinea democratică. 2. Aplicația în cazul de față

Curtea subliniază că nu este chemată nici să examineze in abstracto în ce măsură este convenabil ca buletinele de vot albe să fie luate în considerare pentru calculul cotei electorale și repartizarea locurilor, nici să hotărască dacă un asemenea sistem de calcul este impus de principiile suveranității populare și egalității voturilor. Cum a fost deja afirmat, această problemă cade în marja de apreciere de care beneficiază statele în acest domeniu. În schimb, problema care se pune în cazul de față este dacă modul în care hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a interpretat, și apoi a aplicat legea electorală era compatibil cu substanța însăși a dreptului reclamanților de a fi aleși și de a-și exercita mandatul.

La acest titlu, Curtea acordă o pondere particulară mai multor elemente. Într-o primă fază, reclamanții s-au prezentat candidați și au fost aleși în conformitate cu legea electorală în vigoare, așa cum era interpretată constant de Curtea Supremă Specială și Consiliul de Stat și conform căreia cota electorală era calculată fără a ține seama de buletinele de vot albe. Reclamanții se așteptau ca această legislație să se aplice și ca rezultatul alegerii lor să fie decis pe baza acesteia. Nu puteau să-și imagineze că alegerea lor ar putea fi anulată ca urmare a unei inversiuni de jurisprudență. Într-adevăr, faptul că Curtea Supremă Specială a hotărât să-și revizuiască jurisprudența, stabilită de multă vreme, și să declare legislația relevantă contrară Constituției era imprevizibil pentru reclamanți.

La acest respect, Curtea acordă importanță faptului că hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale, atacată de reclamanți în cazul de față, constituie singura decizie în care înalta curte electorală a numarat buletinele albe printre buletinele valide, deoarece, ulterior, Parlamentul grec a votat o nouă dispoziție, art. 1 al legii nr. 3434/2006, cu scopul de a evita orice imprecizie care ar putea fi generată de hotărârea în cauză (a se vedea §16 mai sus). Conform noii dispoziții, buletinele albe nu trebuie să fie luate în considerare.

Apoi, Curtea nu poate neglija faptul că punerea deoparte a mai multor dispoziții ale legii electorale cu prilejul unei alegeri deja ținute este de natură să altereze voia exprimată de alegători. În particular, prin alegerea votului alb, o parte din alegătorii circumscripției majore a Macedoniei Centrale doreau să exprime o dezaprobare, direcționată împotriva tuturor formațiunilor politice. Or, ca urmare a inversiunii de jurisprudență, voturile lor albe au fost interpretate ca voturi pozitive în beneficiul tuturor partidelor politice.

În aceste condiții, Curtea consideră că prin evaluarea alegerii reclamanților sub unghiul noii interpretări a legii electorale, fără a ține seama de faptul că această alegere avusese loc în perfectă legalitate, Curtea Supremă Specială a violat principiile încrederii legitime și legalității atât fața de reclamanți cât și fața de alegători (a se vedea în același sens, Lykourezos c. Grecia, citat mai sus, §§ 54-57).

De altfel, Curtea observă că circumscripția majoră a Macedoniei Centrale era singura circumscripție electorală unde, cu prilejul alegerilor legislative în cauză, calculul cotei electorale a fost operat pe baza noii jurisprudențe a Curții Supreme Speciale. Potrivit Curții, hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a creat două categorii de deputați în Parlamentul grec: cei care fuseseră aleși fără aportul buletinelor albe, și cei care, în detrimentul celor trei reclamanți, ocupau locurile lor datorită luării în considerare a acestor buletine. Or, o asemenea situație este puțin compatibilă cu jurisprudența Curții care consacră "principiul egalității de tratament a tuturor cetățenilor în exercitarea dreptului de vot și dreptului de a se candida la alegeri" (a se vedea, Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, citat mai sus, § 54).

Pe acest punct, Curtea constată că Guvernul nu a invocat niciun motiv imperious pentru ordinea democratică, care ar putea justifica interferența în dreptul reclamanților de a fi aleși în Parlament și de a-și exercita mandatul. În aceste condiții, Curtea consideră că modul imprevizibil în care hotărârea nr. 12/2005 a Curții Supreme Speciale a interpretat, și apoi a aplicat legea electorală a violat substanța însăși a drepturilor garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1. Există deci încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1.

Reclamanții pretind indemnizațiile parlamentare pe care le-ar fi perceput dacă nu ar fi fost deposedați de mandatul parlamentar și al căror montant se ridică la 242.241,78 EUR (euro) pentru fiecare din primii doi reclamanți și la 680.813,90 EUR pentru al treilea reclamant. Aceste sume corespund indemnizațiilor parlamentare stricto sensu precum și diferitelor alocații versate parlamentarilor în cadrul funcțiilor lor, cum ar fi alocații pentru participarea lor la ședințele Parlamentului și indemnizații pentru cheltuielile de comunicare, deplasare și organizare a biroului.

Guvernul admite că, în caz de încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1, reclamanții vor avea dreptul să pretindă, sub titlu de prejudiciu material, suma corespunzând indemnizațiilor parlamentare stricto sensu pentru perioada de la iunie 2005 până la 18 august 2007, deoarece doar această sumă se află în relație de cauzalitate cu încălcarea eventual constatată. Guvernul constată că, conform documentelor emise de serviciile de finanțe ale Parlamentului, această sumă se ridică la 173.341,70 EUR pentru fiecare reclamant. De altfel, Guvernul susține că în perioada litigioasă, primii și al treilea reclamant au perceput pensii parlamentare ale căror sume totale se ridicau la 53.729,05 EUR și 30.809,65 EUR respectiv. În ceea ce privește al doilea reclamant, veniturile sale ca administrator fiscal se ridicau la 95.043,63 EUR. Referindu-se la hotărârea Lykourezos c. Grecia (citat mai sus, § 64), Guvernul invită Curtea să deducă aceste montante din suma prevăzută pentru indemnizațiile parlamentare stricto sensu.

Curtea observă că nu este contestat că, dacă deposedarea mandatului parlamentar nu ar fi fost pronunțată împotriva reclamanților, aceștia ar fi perceput, între data măsurii litigioase și sfârșitul legislaturii pentru care fuseseră aleși, suma indicată de Guvern sub titlu de indemnizații parlamentare stricto sensu. Cu toate acestea, Curtea observă de asemenea că, în perioada în cauză, primii și al treilea reclamant li s-au acordat pensii parlamentare și al doilea reclamant a putut-și relua activitățile profesionale și percepe salariile corespunzătoare. Ținând seama de cele de mai sus, Curtea decide să acorde 119.613 EUR primului reclamant, 78.298 EUR celui de-al doilea și 142.532 EUR celui de-al treilea. 2. Prejudiciu moral

Primul și al treilea reclamant pretind 200.000 EUR fiecare sub titlu de prejudiciu moral. Al doilea reclamant pretinde 100.000 EUR la acest titlu.

Guvernul consideră că sumele pretinse sunt excesive și că suma acordată la acest titlu nu poate depăși 1.000 EUR.

Curtea consideră că constatarea încălcării furnizează de la sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit. B. Cheltuieli și costuri

Reclamanții pretind 10.000 EUR fiecare sub titlu de cheltuieli și costuri suportate în fața jurisdicțiilor interne și a Curții. La acest respect, primii și al doilea reclamant depun patru facturi emise de avocații lor, cu montant total de 14.000 EUR. Al treilea reclamant depune o factură cu montant de 1.000 EUR, emisă de avocatul care îl reprezintă înaintea Curții, și două facturi emise de doi alți avocați, cu montant total de 4.000 EUR.

Guvernul susține că suma acordată fiecărui reclamant la acest titlu nu poate depăși 2.000 EUR.

Conform jurisprudenței constante a Curții, acordarea cheltuielilor și costurilor sub titlu de articol 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).

În cazul de față, ținând seama de elementele în posesia sa și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde 5.000 EUR fiecăruia din primii doi reclamanți și 2.000 EUR celui de-al treilea reclamant, plus orice montant care poate fi datorat de ei sub titlu de impozit. C. Dobânzi penalizatoare

Curtea consideră corespunzător să alinieze rata dobânzilor penalizatoare la rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN MOD UNANIM, 1. Constată că a existat încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1; 2. Constată că constatarea unei încălcări furnizează de la sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți; 3. Constată a) că Statul pârât trebuie să verseze, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției: i. primului reclamant 119.613 EUR (o sută nouăsprezece mii șase sute treisprezece euro) pentru prejudiciu material și 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice montant care poate fi datorat de reclamant sub titlu de impozit pe această ultimă sumă; ii. celui de-al doilea reclamant 78.298 EUR (șaptezeci și opt de mii două sute nouăzeci și opt euro) pentru prejudiciu material și 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice montant care poate fi datorat de reclamant sub titlu de impozit pe această ultimă sumă; iii. celui de-al treilea reclamant 142.532 EUR (o sută patruzeci și doi de mii cinci sute treizeci și doi euro) pentru prejudiciu material și 2.000 EUR (doi mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice montant care poate fi datorat de reclamant sub titlu de impozit pe această ultimă sumă; b) că, de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste montante vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 aprilie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Søren Nielsen Nina Vajić Grefier Președintă

A l’origine de l’affaire se trouvent trois requêtes (n os 27863/05, 28422/05 et 28028/05) dirigées contre la République hellénique par trois ressortissants de cet Etat, MM. Giorgos Paschalidis, Efstathios Koutmeridis et Konstantinos Zaharakis (« les requérants »), qui ont saisi la Cour les 19, 28 et 29 juillet 2005 respectivement en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Les deux premiers requérants sont représentés devant la Cour par M es N. Alivizatos et E. Mallios, avocats au barreau d’Athènes. Le troisième requérant est représenté devant la Cour par M e K. Chryssogonos, avocat au barreau de Thessalonique. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat et M mes M. Papida et S. Alexandridou, auditrices auprès du Conseil juridique de l’Etat.

Les requérants allèguent notamment que leur déchéance du mandat parlementaire en vertu de l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a porté atteinte à leur droit d’être élus et d’exercer leurs mandats, en violation de l’article 3 du Protocole nº 1.

Le 24 octobre 2006, la chambre a décidé de joindre les requêtes en vertu de l’article 42 § 1 du règlement, de les déclarer partiellement irrecevables et de communiquer le grief tiré de l’article 3 du Protocole nº 1 au Gouvernement.

Par une décision du 20 septembre 2007, la chambre a déclaré le restant des requêtes recevable.

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT I.

Le premier requérant se porta candidat sur la liste présentée par le parti « PASOK », dans la circonscription de Pella. Il fut élu député, en obtenant le deuxième siège attribué au « PASOK » dans cette circonscription, en vertu de la décision n o 19/2004 du tribunal de grande instance d’Edessa . Le deuxième requérant se porta candidat sur la liste présentée par le parti « PASOK », dans la circonscription de Serres. Il fut élu député, en obtenant le troisième siège attribué au « PASOK » dans cette circonscription, en vertu de la décision n o 10/2004 du tribunal de grande instance de Serres. Le troisième requérant se porta candidat sur la liste présentée par le parti « Nea Dimokratia », dans la deuxième circonscription de Thessalonique. Il fut élu député, en obtenant le dernier siège attribué à « Nea Dimokratia » dans cette circonscription, en vertu de la décision n o 5703/2004 du tribunal de grande instance de Thessalonique.

Le 30 mars 2004, M me Parthena Fountoukidou, candidate malheureuse aux mêmes élections sur la liste du parti « Nea Dimokratia », dans la circonscription de Pella, forma un recours en annulation de l’élection du premier requérant devant la Cour suprême spéciale, instance judiciaire compétente, selon les articles 58 et 100 de la Constitution, pour juger les irrégularités électorales. Troisième dans l’ordre sur la liste de « Nea Dimokratia », M me Parthena Fountoukidou n’avait été proclamée que suppléante, puisque les deux sièges attribués à « Nea Dimokratia » dans la circonscription de Pella avaient été pourvus par deux autres candidats.

Le principal grief soulevé par M me Parthena Fountoukidou était que, en méconnaissance de la Constitution et de la loi électorale en vigueur, les bulletins de vote blancs de la circonscription de Pella n’avaient pas été pris en considération pour le calcul du quotient électoral ( εκλογικό μέτρο ), ce qui avait par la suite affecté la répartition des sièges dans la circonscription de Pella et dans la circonscription majeure de la Macédoine centrale, dont celle de Pella était l’une des huit composantes. En particulier, selon elle, si les bulletins de vote blancs avaient été comptabilisés au même titre que les suffrages exprimés en faveur des partis politiques, le quotient électoral de Pella aurait été plus élevé, affectant ainsi la répartition des sièges dans l’ensemble de la circonscription majeure de la Macédoine centrale. En particulier, concernant la circonscription de Pella, un tel changement aurait eu comme résultat l’attribution d’un seul siège au parti « PASOK » -au lieu de deux- et de trois sièges au parti « Nea Dimokratia » -au lieu de deux. Si tel avait été le cas, M me Parthena Fountoukidou aurait été élue à la place du premier requérant.

L’audience devant la Cour suprême spéciale eut lieu le 22 décembre 2004. Les trois requérants, dont les élections étaient directement contestées ou indirectement affectées, intervinrent dans la procédure.

Le 9 mai 2005, la Cour suprême spéciale rendit sa décision définitive. Dans un premier temps, la haute juridiction électorale affirma que, selon les articles 98 § 4, 99 § 3 et 100 § 3 de la loi électorale en vigueur (voir paragraphe 13 ci-dessous), le quotient électoral était calculé sans tenir compte des bulletins de vote blancs. Toutefois, procédant à une nouvelle interprétation de la législation en cause, la haute juridiction électorale examina la conformité à la Constitution des articles litigieux et, par une majorité de 6 voix contre 5, elle considéra que ceux-ci étaient contraires aux principes fondamentaux de la souveraineté populaire et de l’égalité des votes et donc inconstitutionnels. Par conséquent, les bulletins de vote blancs devaient être pris en compte pour le calcul du quotient électoral et la répartition des sièges.

En application de cette interprétation de la loi électorale, la Cour suprême spéciale procéda à une nouvelle répartition des sièges dans la circonscription de Pella. Le quatrième siège de la circonscription de Pella, initialement attribué au premier requérant, fut ainsi attribué à M me Parthena Fountoukidou. Cette nouvelle répartition eut des répercussions sur l’attribution des sièges dans l’ensemble de la circonscription majeure de la Macédoine centrale, à l’issue de laquelle les deux autres requérants furent privés de leurs sièges (arrêt n o 12/2005). II.

L’article 54 § 1 de la Constitution est ainsi libellé : « Le régime électoral et les circonscriptions électorales sont fixés par une loi qui s’applique aux élections qui suivent immédiatement celles qui ont eu lieu après son adoption, à moins qu’une disposition explicite, adoptée à la majorité des deux tiers du nombre total des députés, ne prévoie son application immédiate. » B. La loi électorale 15 . Le décret présidentiel n o 351/2003, à savoir la loi électorale en vigueur à l’époque des faits, identifiait trois sortes de bulletins de vote, reprenant des dispositions anciennes : (a) les bulletins de vote reconnus comme valides ( έγκυρα ), (b) les bulletins nuls ( άκυρα ) et (c) les bulletins blancs ( λευκά ). Selon les articles 98 § 4, 99 § 3 et 100 § 3 de cette loi, seuls les bulletins valides étaient pris en considération aussi bien pour le calcul du quotient électoral que pour l’attribution des sièges. C. La jurisprudence de la Cour suprême spéciale

Dans son arrêt n o 34/1999, statuant sur un recours formé par le parti « LEFKO » (« BLANC ») contre la répartition des sièges aux candidats se présentant aux élections européennes de juin 1999, la Cour suprême spéciale confirma une jurisprudence constante, selon laquelle « il est interdit de prendre en considération les bulletins blancs et nuls pour le calcul du quotient électoral » (voir aussi Conseil d’Etat, arrêt n o 799/1996). D. La loi n o 3434/2006

L’article 1 de la loi n o 3434/2006, publiée le 7 février 2006, prévoit désormais que : « (L)ors de la rédaction des tableaux de résultats dans chaque circonscription électorale, ainsi que pour la répartition des sièges et le calcul du quotient électoral, les tribunaux compétents ne doivent pas compter les bulletins de vote blancs parmi les bulletins valides. »

Le rapport explicatif à cette disposition précisait que : « 1. Avant 2005, les arrêts de la Cour suprême spéciale, ainsi que ceux du Conseil d’Etat (portant sur les élections municipales) avaient établi une jurisprudence selon laquelle les bulletins de vote blancs ne sont pas pris en considération dans le décompte des bulletins valides pour le calcul du quotient électoral . 2. S’ensuivit l’arrêt n o 12/2005 de la Cour suprême spéciale, selon lequel, dans le cas d’espèce, les bulletins blancs avaient été pris en considération dans le décompte des bulletins valides. 3. Dans le cadre de la nouvelle loi électorale (loi n o 3231/2004) et en vue d’éliminer la moindre imprécision, une disposition expresse est insérée prévoyant que les bulletins blancs ne sont pas pris en considération pour le calcul du quotient électoral (...) » EN DROIT I.

Les requérants allèguent une violation de l’article 3 du Protocole n o 1, dont les parties pertinentes se lisent comme suit : « Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif. » A. Arguments des parties 1. Les requérants

Les requérants allèguent que la manière dont l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a interprété puis appliqué la loi électorale constitue une remise en cause rétroactive et arbitraire du choix des électeurs. En particulier, ils invoquent le fait que la législation électorale et la jurisprudence des juridictions supérieures prévoyaient de manière claire que les bulletins de vote blancs ne devaient pas être pris en considération dans le décompte des bulletins valides pour le calcul du quotient électoral. Or, le revirement imprévisible de la jurisprudence de la Cour suprême spéciale, effectué par l’arrêt litigieux, constituait une modification du système électoral portant atteinte à la confiance légitime tant à l’égard des candidats qu’à l’égard des électeurs. A ce titre, ils se référent à l’arrêt Lykourezos c. Grèce (nº 33554/03, CEDH 2006-VIII).

Par ailleurs, les requérants s’opposent à la thèse selon laquelle la prise en considération des bulletins blancs dans le décompte des bulletins valides est imposée par la Constitution et le principe du caractère obligatoire du vote. Soulevant de nombreux arguments et invoquant plusieurs éléments du droit comparé, ils estiment que le calcul des bulletins blancs parmi les bulletins valides est contraire à leur nature, à leur ratio et à leur importance juridique et politique. Selon les requérants, l’interprétation de la loi électorale donnée par l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale est contraire à la Constitution. Ils ajoutent que cette atteinte est d’autant plus flagrante que les bulletins de vote blancs n’ont été pris en considération pour le calcul du quotient électoral que dans la circonscription majeure de Macédoine centrale. 2. Le Gouvernement

Le Gouvernement se réfère à la jurisprudence des organes de la Convention pour rappeler que les Etats disposent d’une grande latitude pour établir, dans leur ordre constitutionnel, des règles relatives au mode de scrutin et au système électoral. Aux yeux du Gouvernement, la manière dont l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a interprété et appliqué la loi électorale, était conforme à la Constitution et relevait de la marge d’appréciation incontrôlée dont disposent les tribunaux nationaux quant à l’interprétation et l’application du droit national et n’a pas porté atteinte au droit des requérants d’être élus.

En effet, selon le Gouvernement, le revirement jurisprudentiel en cause était imposé par les principes constitutionnels de la souveraineté populaire et de l’égalité des votes, ainsi que par le caractère obligatoire du vote dans l’ordre juridique grec. Ce revirement n’était ni étonnant ni arbitraire, vu la possibilité dont disposent les tribunaux de revoir leur jurisprudence et d’en assurer le progrès et le développement. De surcroît, le Gouvernement soutient qu’aucune question de confiance légitime ne se pose, puisqu’il ne ressort d’aucun élément du dossier que le corps électoral ait adopté son comportement, ayant connaissance du fait que les bulletins de vote blancs n’étaient pas calculés parmi les bulletins valides.

Enfin, le Gouvernement souligne que les bulletins de vote blancs se différencient des bulletins invalides, car le vote blanc est un choix politique se situant dans le cadre institutionnel établi par la Constitution. Par conséquent, les bulletins de vote blancs doivent être pris en compte pour la formation du résultat électoral et le calcul du quotient électoral. B. Appréciation de la Cour 1. Principes généraux

La Cour rappelle que l’article 3 du Protocole nº 1 implique des droits subjectifs, dont le droit de vote et celui de se porter candidat à des élections (voir, parmi beaucoup d’autres, Mathieu-Mohin et Clerfayt c. Belgique , arrêt du 2 mars 1987, série A nº 113, pp. 22-23, §§ 46-51 ; Hirst c. Royaume-Uni (nº 2) [GC], nº 74025/01, §§ 56-57, CEDH 2005-IX ; et Ždanoka c. Lettonie [GC], nº 58278/00, § 102, 16 mars 2006). Par ailleurs, la Cour a jugé que cette disposition garantit le droit de tout individu de se porter candidat aux élections et, une fois élu, d’exercer son mandat ( Sadak et autres c. Turquie (nº 2), n os 25144/94, 26149/95 à 26154/95, 27100/95 et 27101/95, § 33, CEDH 2002-IV).

Les droits garantis par l’article 3 du Protocole nº 1 sont cruciaux pour l’établissement et le maintien des fondements d’une véritable démocratie régie par la prééminence du droit. Néanmoins, ces droits ne sont pas absolus. Il y a place pour des « limitations implicites » et les Etats contractants doivent se voir accorder une marge d’appréciation en la matière. La Cour réaffirme que la marge d’appréciation en ce domaine est large ( Matthews c. Royaume-Uni [GC], nº 24833/94, § 63, CEDH 1999-I ; Labita c. Italie [GC], nº 26772/95, § 201, CEDH 2000-IV ; Podkolzina c. Lettonie , nº 46726/99, § 33, CEDH 2002-II). Il existe de nombreuses manières d’organiser et de faire fonctionner les systèmes électoraux et une multitude de différences au sein de l’Europe, notamment dans l’évolution historique, la diversité culturelle et la pensée politique, qu’il incombe à chaque Etat contractant d’incorporer dans sa propre vision de la démocratie ( Hirst c. Royaume-Uni (nº 2), [GC], n o 74025/01, § 61, CEDH 2005 ‑ IX).

Cependant, il appartient à la Cour de statuer en dernier ressort sur l’observation des exigences de l’article 3 du Protocole nº 1 ; il lui faut s’assurer que les conditions auxquelles sont subordonnés les droits de vote ou de se porter candidat à des élections ne réduisent pas les droits dont il s’agit au point de les atteindre dans leur substance même et de les priver de leur effectivité, que ces conditions poursuivent un but légitime et que les moyens employés ne se révèlent pas disproportionnés ( Mathieu-Mohin et Clerfayt c. Belgique , précité, § 52).

En particulier, aucune des conditions imposées le cas échéant ne doit entraver la libre expression du peuple sur le choix du corps législatif. Ces conditions doivent refléter, ou ne pas contrecarrer, le souci de maintenir l’intégrité et l’effectivité d’une procédure électorale visant à déterminer la volonté du peuple par l’intermédiaire du suffrage universel ( Hirst c. Royaume-Uni (nº 2), précité, § 62). De même, une fois le choix du peuple librement et démocratiquement exprimé, aucune modification ultérieure dans l’organisation du système électoral ne saurait remettre en cause ce choix, sauf en présence de motifs impérieux pour l’ordre démocratique. 2. Application en l’espèce

La Cour souligne qu’elle n’est appelée ni à examiner in abstacto dans quelle mesure il est opportun que les bulletins de vote blancs soient pris en compte pour le calcul du quotient électoral et la répartition des sièges, ni à décider si un tel système de calcul est imposé par les principes de la souveraineté populaire et de l’égalité des votes. Comme il a déjà été affirmé, cette question relève de la marge d’appréciation dont les Etats jouissent en ce domaine. En revanche, la question qui se pose en l’espèce est de savoir si la manière dont l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a interprété, puis appliqué la loi électorale était compatible avec la substance même du droit des requérants d’être élus et d’exercer leur mandat.

A ce titre, la Cour accorde un poids particulier à plusieurs éléments. En premier lieu, les requérants se sont portés candidats et ont été élus conformément à la loi électorale en vigueur, telle qu’elle était interprétée constamment par la Cour suprême spéciale et le Conseil d’Etat et selon laquelle le quotient électoral était calculé sans tenir compte des bulletins de vote blancs. Les requérants s’attendaient à ce que cette législation s’applique et que l’issue de leur élection soit décidée sur la base de celle-ci. Ils ne pouvaient pas imaginer que leur élection pourrait être annulée suite à un revirement jurisprudentiel. En effet, le fait que la Cour suprême spéciale a décidé de revoir sa jurisprudence, établie depuis longtemps, et de déclarer la législation pertinente contraire à la Constitution était imprévisible pour les requérants.

A cet égard, la Cour attache de l’importance au fait que l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale, attaqué par les requérants en l’espèce, constitue l’unique décision où la haute juridiction électorale a compté les bulletins blancs parmi les bulletins valides, car, par la suite, le Parlement grec a voté une nouvelle disposition, l’article 1 de la loi nº 3434/2006, dans le but d’éviter toute imprécision que pourrait engendrer l’arrêt en question (voir paragraphe 16 ci-dessus). Selon la nouvelle disposition, les bulletins blancs ne doivent pas être pris en compte.

Ensuite, la Cour ne saurait négliger le fait que la mise à l’écart de plusieurs dispositions de la loi électorale à l’occasion d’une élection déjà tenue est de nature à altérer la volonté exprimée par les électeurs. En particulier, en choisissant le vote blanc, une partie des électeurs de la circonscription majeure de Macédoine centrale souhaitaient exprimer un désaveu, dirigé contre toutes les formations politiques. Or, suite au revirement jurisprudentiel, leurs votes blancs ont été interprétés comme des votes positifs au bénéfice de tous les partis politiques.

Dans ces conditions, la Cour estime qu’en évaluant l’élection des requérants sous l’angle de la nouvelle interprétation de la loi électorale, sans tenir compte du fait que cette élection avait eu lieu dans une parfaite légalité, la Cour suprême spéciale a porté atteinte aux principes de la confiance légitime et de la légalité tant à l’égard des requérants qu’à l’égard des électeurs (voir dans le même sens, Lykourezos c. Grèce , précité, §§ 54-57).

Par ailleurs, la Cour note que la circonscription majeure de Macédoine centrale était la seule circonscription électorale où, lors des élections législatives en question, le calcul du quotient électoral a été opéré sur la base de la nouvelle jurisprudence de la Cour suprême spéciale. Aux yeux de la Cour, l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a créé deux catégories de députés au Parlement grec : ceux qui ont été élus sans l’apport des bulletins blancs, et ceux qui, au détriment des trois requérants, occupaient leur siège grâce à la prise en considération de ces bulletins. Or, une telle situation est peu compatible avec la jurisprudence de la Cour qui consacre « le principe de l’égalité de traitement de tous les citoyens dans l’exercice de leur droit de vote et de leur droit de se présenter aux suffrages » (voir, Mathieu-Mohin et Clerfayt c. Belgique , précité, § 54).

Sur ce point, la Cour constate que le Gouvernement n’a invoqué aucun motif impérieux pour l’ordre démocratique, pouvant justifier l’ingérence dans le droit des requérants d’être élus au Parlement et d’exercer leur mandat. Dans ces conditions, la Cour estime que la manière imprévisible dont l’arrêt nº 12/2005 de la Cour suprême spéciale a interprété, puis appliqué la loi électorale a porté atteinte à la substance même des droits garantis par l’article 3 du Protocole nº 1. Il y a donc eu violation de l’article 3 du Protocole nº 1. II.

Les requérants réclament les indemnités parlementaires qu’ils auraient perçues s’ils n’avaient pas été déchus de leur mandat parlementaire et dont le montant s’élève à 242 241,78 euros (EUR) pour chacun de deux premiers requérants et à 680 813,90 EUR pour le troisième requérant. Ces sommes correspondent aux indemnités parlementaires stricto sensu ainsi qu’aux différentes allocations versées aux parlementaires dans le cadre de leurs fonctions, telles que des allocations pour leur participation aux séances du Parlement et des indemnités pour les frais de communication, de déplacement et d’organisation de leur bureau.

Le Gouvernement admet qu’en cas de violation de l’article 3 du Protocole nº 1, les requérants auront le droit de demander, au titre du dommage matériel, la somme correspondant aux indemnités parlementaires stricto sensu pour la période allant de juin 2005 jusqu’au 18 août 2007, car seule cette somme se trouve en lien de causalité avec la violation éventuellement constatée. Le Gouvernement constate que, selon les documents émis par les services des finances du Parlement, cette somme s’élève à 173 341,70 EUR pour chaque requérant. Par ailleurs, le Gouvernement soutient que pendant la période litigieuse, les premier et troisième requérants ont touché des pensions parlementaires dont les sommes totales s’élevaient à 53 729, 05 EUR et 30 809,65 EUR respectivement. En ce qui concerne le deuxième requérant, ses revenus en tant qu’administrateur fiscal s’élevaient à 95 043,63 EUR. Se référant à l’arrêt Lykourezos c. Grèce (précité, § 64), le Gouvernement invite la Cour à déduire ces montants de la somme prévue pour les indemnités parlementaires stricto sensu .

La Cour remarque qu’il n’est pas contesté que, si la déchéance du mandat parlementaire n’avait pas été prononcée à l’encontre des requérants, ceux-ci auraient perçu, entre la date de la mesure litigieuse et la fin de la législature pour laquelle ils avaient été élus, la somme indiquée par le Gouvernement au titre des indemnités parlementaires stricto sensu . Toutefois, la Cour note également que, pendant la période en question, les premier et troisième requérants se sont vu accorder une pension parlementaire et le deuxième requérant a pu reprendre ses activités professionnelles et toucher les salaires y afférents. Au vu de ce qui précède, la Cour décide d’allouer 119 613 EUR au premier requérant, 78 298 EUR au deuxième et 142 532 EUR au troisième. 2. Dommage moral

Les premier et troisième requérants réclament 200 000 EUR chacun au titre du dommage moral. Le deuxième requérant réclame 100 000 EUR à ce titre.

Le Gouvernement estime que les sommes demandées sont excessives et que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 1 000 EUR.

La Cour estime que le constat de violation fournit par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi. B. Frais et dépens

Les requérants réclament 10 000 EUR chacun au titre des frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. A cet égard, les premier et deuxième requérants soumettent quatre factures établies par leurs avocats, d’un montant total de 14 000 EUR. Le troisième requérant soumet une facture d’un montant de 1 000 EUR, établie par l’avocat qui le représente devant la Cour, et deux factures établies par deux autres avocats, d’un montant total de 4 000 EUR.

Le Gouvernement affirme que la somme accordée à chaque requérant à ce titre ne saurait dépasser 2 000 EUR.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], nº 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer 5 000 EUR à chacun de deux premiers requérants et 2 000 EUR au troisième requérant, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par eux. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 du Protocole nº 1; 2. Dit que le constat d’une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par les requérants ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention: i. au premier requérant 119 613 EUR (cent dix-neuf mille six cent treize euros) pour dommage matériel et 5 000 EUR (cinq mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant sur cette dernière somme ; ii. au deuxième requérant 78 298 EUR (soixante dix-huit mille deux cent quatre-vingt dix-huit euros) pour dommage matériel et 5 000 EUR (cinq mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant sur cette dernière somme ; iii. au troisième requérant 142 532 EUR (cent quarante-deux mille cinq cent trente-deux euros) pour dommage matériel et 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant sur cette dernière somme ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 avril 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Nina Vajić Greffier Présidente