ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3097/2010

HOTĂRÂRE
19.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3097/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra recursului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1237 din 2 iunie 2009 pronunțată în dosar nr. 2836/86/2009, Tribunalul

Suceava, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN, prin Ministerul

Finanțelor Publice, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂLTICENI și SC F. SA FĂLTICENI.

In motivarea

sentinței, s-a arătat că reclamanta nu a depus

notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum rezultă din adresa nr.

10089 din 8 mai 2009 emisă de

Primăria municipiului Fălticeni, astfel încât

reclamanta nu

poate sesiza direct instanța de judecată pentru

acordarea măsurilor reparatorii în baza legii speciale, întrucât art.

109 alin. (2) C. proc. civ. permite sesizarea instanței numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar

nerespectarea termenului de

formulare

a notificării prevăzut de art. 22 atrage decăderea din dreptul

de a

solicita măsuri reparatorii.

Apelul declarat de

către reclamantă împotriva sentinței

menționate

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 119 din 14 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

civilă și pentru cauze cu

minori și

de familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia

considerentelor primei instanțe și s-au înlăturat

criticile reclamantei

privind

nerespectarea dreptului de apărare în cursul judecății în primă instanță și a

dreptului de acces la justiție garantat de art. 6 din CEDO.

Împotriva

deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 4 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

-

Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al

recurentei

prevăzut de art. 156 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece, la prima zi de înfățișare, a respins solicitarea avocatului

părții de amânare a cauzei în vederea studierii dosarului și depunerii probelor,

cu toate că aceasta

era justificată

de lipsa posibilităților materiale de angajare a unui avocat

în termen

util, iar art. 132 alin. (1) C. proc. civ. permite

acordarea unui termen de judecată pentru propunerea probelor noi.

-

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu

s-a făcut dovada

notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001, în condițiile în care

adresa nr. 3463 din 7 octombrie 2003 a pârâtei SC

deținătoare

a imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii,

menționează

existența notificării.

Niciuna

dintre instanțele de fond nu a dat dovadă de rol activ și

nu a lămurit acest aspect, cu atât mai mult cu cât

s-a refuzat posibilitatea propunerii de dovezi pe acest aspect.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

In

cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 7 octombrie 2009, ce

a coincis cu prima zi de

înfățișare în fața instanței de apel și la care

cauza a fost soluționată, s-a consemnat depunerea

la dosar a delegației

de reprezentare a

intereselor reclamantei de către avocat M.F.

și absența reclamantei, personal sau prin mandatar, la cele două strigări

succesive ale cauzei la acel termen de judecată.

Așadar,

nu s-a menționat formularea unei cereri de amânare a

cauzei de către apărătorul ales al reclamantei,

astfel cum se pretinde

prin motivele de recurs, pentru a se analiza critica

referitoare la

nelegalitatea eventualei

dispoziții a instanței de apel de respingere a

acesteia, iar din dosar

nu rezultă nici măcar formularea unei cereri

scrise

cu acest obiect.

-

încheierea de

ședință, întocmai ca orice hotărâre judecătorească,

reprezintă un act autentic,

astfel încât consemnările grefierului de

ședință, sub semnătura judecătorului, conform art. 147 C.

proc. civ., fac dovadă deplină în ce privește veridicitatea susținerilor și

cererilor părților menționate în cuprinsul său.

In cazul în care

invocă existența unor erori materiale sau

omisiuni

în conținutul încheierii, inclusiv a unor consemnări greșite, partea în proces

are la îndemână procedura îndreptării hotărârii, în

conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc.

civ.

In

condițiile în care recurenta - reclamantă din cauză nu a înțeles

să uzeze de această cale

procesuală, se constată că încheierea de ședință

de la termenul din 7 octombrie 2009 - și nicio

altă încheiere din faza apelului -

nu

reflectă o solicitare de amânare a cauzei, astfel încât criticile

recurentei pe acest aspect sunt nefondate și vor

fi înlăturate ca atare.

In

ceea ce privește legalitatea dispoziției de respingere a apelului

reclamantei ca nefondat,

criticile recurentei referitoare la lipsa rolului

activ al instanței urmează a fi analizate din

perspectiva cazului de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind

vorba

despre nerespectarea unui principiu

procesual, cazul de recurs invocat

explicit

- cel din art. 304 pct. 9 - vizând modul de aplicare a normelor

de drept

substanțial.

Se reține că instanța

de apel, menținând hotărârea primei

instanțe,

a constatat inexistența unei notificări formulate în baza Legii

nr. 10/2001 conținând solicitarea de acordare de

măsuri reparatorii

pentru terenul de

1,26 ha situat pe raza municipiului Fălticeni.

Această

constatare s-a întemeiat exclusiv pe datele furnizate de

Primăria municipiului Fălticeni

în cursul judecății în primă instanță, în

sensul că, la această instituție, nu a fost înregistrată

nicio notificare

formulată de reclamantă

în baza Legii nr. 10/2001.

O asemenea notificare

a fost, însă, depusă la SC F. SA

Fălticeni,

în considerarea calității acesteia de unitate deținătoare a terenului în

litigiu, astfel cum rezultă din adresa nr. 3463 din 7 octombrie 2003, anexată

cererii de recurs (file

4-5

din dosarul I.C.C.J.), concepută de

persoana juridică drept răspuns la o notificare

formulată de reclamantă

în baza art.

21 (actualmente art. 22) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul deținut de

autorul numitei D.A., M.F., pe raza

municipiului Fălticeni și preluat de

către stat.

Se constată, în aceste

condiții, că instanțele de fond nu au făcut toate verificările necesare pe

aspectul formulării unei

notificări,

ignorând existența în proces, în calitate de pârâtă, a unei alte persoane

juridice în afară de Primăria municipiului Fălticeni, respectiv

Fălticeni.

In conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

,

judecătorul cauzei are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind

stabilirea situației de fapt

și aplicarea

corectă a legii în cauză, putând ordona, în acest scop,

administrarea

probelor necesare.

Din această

perspectivă, se constată că, procedând la

soluționarea

cauzei pe baza unui probatoriu incomplet, fără a pune în

discuție necesitatea suplimentării probelor pe

aspectul notificării și fără

a

permite reclamantei să producă dovezile necesare sau a solicita însăși instanța

informații privind o eventuală notificare de la pârâta SC F.

SA,

instanța de apel nu a exercitat un rol activ.

Întrucât

prin pronunțarea deciziei cu încălcarea acestui principiu fundamental ce

guvernează procesul civil, s-a produs părții o vătămare

ce nu ar putea fi înlăturată

decât prin casarea hotărârii recurate, Înalta

Curte va admite recursul și va casa decizia

recurată, în aplicarea art.

312 alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Rejudecând

apelul, se constată existența aceleiași neregularități și

în ceea ce privește hotărârea

primei instanțe, care a respins cererea de

chemare în judecată ca inadmisibilă, fără verificările necesare pe

aspectul formulării notificării.

În

condițiile în care s-a dovedit, prin înscrisul depus în recurs,

inițierea de către reclamantă a procedurii Legii nr.

10/2001, prin depunerea unei notificări la SC F. SA Fălticeni, Înalta Curte

apreciază că, în mod greșit, prima instanță nu a

intrat în cercetarea

fondului, fiind

întrunit cazul descris de art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Pe

acest temei, Înalta Curte va admite apelul reclamantei, va

desființa sentința și va

trimite cauza spre rejudecare la același Tribunal.

LEGII

Admite recursul

declarat de reclamanta D.A.

împotriva

deciziei nr. 119 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează

decizia, admite apelul și desființează sentința nr.

1237 din 2 iunie 2009 a

Tribunalului Suceava, secția civilă.

Trimite

cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 411/2011
împotriva sentinței civile nr. 82 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, în dosarul nr. 7302/86/2008. Astfel, revizuientul arată că la termenul de judecată din data de 12 martie 2009, apărătoarea sa a invocat
ÎCCJ 2010-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1286/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07 august 2009, reclamantul C.I.l. a declarat recurs împotriv
ÎCCJ 2010-05-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3189/2010
respins cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii, pe motiv că aceasta nu a fost comunicată prin executor judecătoresc, după ce, anterior, aceeași autoritate emisese Dispoziția nr. 26 din 08 februarie 2008, prin care a recunoscu
ÎCCJ 2011-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6192/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 93 din 19 aprilie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de D.C. împotriva deciziei civile nr. 1180 din 11 iunie 2009, d
ÎCCJ 2010-05-19
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1989/2010
Asupra contestației în anulare de față: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4127/1/2010 din 12 mai 2010, pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea D.S. a
Sursă