ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 4741/2005, reclamantele N.R.A.G., B.M.V. și C.C.E. au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, anularea dispoziției nr. 11589 din 19 iulie 2005, restituirea integrală a imobilului din Craiova, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, la valoarea reală de circulație.

În motivarea contestației se arată că prin dispoziția contestată s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, notificat sub nr. 163/N/2002 și nr. 433/N/2001, dosare conexate, reținându-se că imobilul nu se află în evidențele intimatei fiind înstrăinat în condițiile legii, că nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, întrucât nu au prezentat act de proprietate și originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătorești de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii, dispoziția fiind netemeinică și nelegală deoarece prin notificare s-a precizat că imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2006, Tribunalul Dolj a dispus conexarea dosarului nr. 4955/2005, având ca obiect contestația formulată de T.V.M. împotriva dispoziției nr. 1189/2005, la dosar nr. 4955/2005. Prin cererea de intervenție accesorie, E.I., E.S. și L.I. au solicitat respingerea contestației, cu motivarea că imobilul nu se afla în evidențele autorității locale și că nu s-au depus documente doveditoare în susținerea notificării. Prin încheierea pronunțată la data de 10 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și înaintarea la Tribunalul Prahova, având în vedere că prin încheierea de ședință pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 68 din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 11589/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova și a constatat dreptul petenților la despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, identificat prin raportul de expertiză topo întocmit de ing. D.D. și prin expertiza construcții întocmită de E.U., respingând ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele foștilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul Dispoziției nr. 11589/2005, M.M. și M.C., iar prin sentința penală nr. 4444/1958 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosarul nr. 473/1958 rămasă definitivă, M.C.

a fost condamnat la 12 ani închisoare, iar M.M. la 10 ani închisoare pentru delicte de deținere, în vederea răspândirii de publicații interzise și a fost confiscată întreaga avere personală a condamnaților în favoarea statului. În urma admiterii recursului în anulare împotriva sentinței penale nr. 4444/1958 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova, s-a casat această sentință, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpații au fost achitați înlăturându-se totodată pedeapsa complementară a confiscării averii. Astfel că, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, imobil cu privire la care s-a solicitat restituirea de către contestatori, făcând parte din categoria celor preluate în mod abuziv.

S-a mai reținut că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 99/1975 și nr. 133/1975, intervenienții au devenit proprietarii imobilelor ce au făcut obiectul dreptului de proprietate privind terenul de 66,06 mp prin Ordinul Prefectului nr. 31/2000, iar prin sentința civilă nr. 21056 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1110/2000 s-a constatat existența dreptului de proprietate asupra terenului de 602 mp situat în Craiova, teren dobândit prin uzucapiune, intabularea dreptului dispunându-se prin încheierea nr. 16509/2003. S-a mai reținut că acțiunea în revendicare și de constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 99/1975 și nr. 133/1975 a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5452/2002 pronunțată de Judecătoria Craiova.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel E.I., E.S., L.G., S.S. și P.A., solicitând admiterea, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de intervenție și respingerea capătului de cerere al reclamanților de a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. A declarat de asemenea apel și Primăria Municipiului Craiova, prin primar, arătând că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului precum și reclamanții. Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 41 din 7 februarie 2008 a respins ca nefondate toate apelurile. În considerentele deciziei s-a reținut că apelul formulat de intervenienți este nefondat pentru că partea care a căzut în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată cum este în speța supusă analizei.

Referitor la apelul pârâtei s-a menționat că actul prin care s-a dispus măsura confiscării este în primul rând sentința nr. 4444/1958 pronunțată de Tribunalul Craiova, precum și actele de punere în executare a acestei sentințe. Apelul declarat de reclamanți a fost respins tot ca nefondat cu motivarea că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 întinderea dreptului de proprietate este cel prevăzut de actul de preluare a imobilului și că nu s-a prezentat titlul de proprietate și pentru suprafața de 894 mp teren. S-a mai reținut de asemenea că intervenienții au deținut acte de proprietate pentru terenurile aflate în posesia lor. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 1. Recurenții-intervenienți critică hotărâri sub următoarele aspecte: - Indiferent de poziția procesuală față de contestatoare, atâta timp cât intervenienții nu s-au judecat în contradictoriu cu reclamanții, greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. - Nu s-a interpretat corect textul de lege privind plata cheltuielilor de judecată față de poziția procesuală a intervenienților aceea de a fi de acord cu acordarea de despăgubiri bănești, dar nu au fost de acord cu primul petit al acțiunii. - Nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la înscrisurile încuviințate și depuse la dosar, denumite dovezi. 2. Recurenții-reclamanți critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 2 și 5 C. proc.

civ. - Reclamanta T.V. a decedat la 23 iulie 2007, iar moștenitorii au fost introduși în cauză la termenul din 10 ianuarie 2008 și ca atare hotărârea instanței de apel trebuia să se pronunțe în contradictoriu cu moștenitorii acesteia care au fost introduși în cauză în calitate de apelanți-reclamanți. - Soluția pronunțată nu a fost motivată în fapt și în drept. - Nu s-au reținut dispozițiile cuprinse în decizia nr. 2945 din 7 iulie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 1510/1999, prin care s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General prin care au fost achitați inculpații și s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată inculpaților.

În aceste condiții, susțin reclamanții, erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor pentru că autorii lor nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietari ai imobilelor. - Instanța s-a antepronunțat prin modalitatea în care a soluționat cererea privind obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. - S-au încălcat, la soluționarea cauzei, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată. - Hotărârea judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate a intervenienților nu este opozabilă reclamanților, fiind încălcat astfel dreptul de proprietate. 3. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilele solicitate a fi restituite, având în vedere că dovada dreptului de proprietate se face cu acte autentice.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: 1. Cu privire la recursul declarat de intervenienți. Recurenții-intervenienți critică hotărârea numai cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere poziția procesuală și calitatea procesuală a acestora în procesul civil. Contrar celor susținute prin motivele de recurs dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate și interpretate, textul de lege fiind clar și concis – partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

A cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul. Or intervenienții în speța supusă analizei au pierdut procesul, întrucât cererea lor prin care au solicitat respingerea contestației formulată de contestatori ca nefondată, iar instanța soluționând în fond cauza a respins ca nefondată cererea de intervenție. Față de modalitatea de soluționare a litigiului este evident că intervenienții au pierdut procesul și drept urmare potrivit art. 274 C. proc. civ. în mod corect au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. Poziția procesului a intervenienților a fost aceea de a se respinge contestația reclamanților prin care solicitau în principal restituirea în natură a imobilelor, iar demersul judiciar al intervenienților a fost respins, contrar celor susținute prin motivele de recurs, referitor la poziția lor procesuală.

Celelalte motive de recurs instanța nu le poate analiza, deoarece în recurs nu pot fi formulate pretenții care nu au fost supuse judecății primei instanțe. În concret motivele de apel formulate de intervenienți vizau doar cheltuielile de judecată fără alte critici care să privească fondul cauzei. 2. Despre recursul reclamanților. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ., pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, în sensul dispozițiilor procedurale, este necesar să se motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, care sprijină aceste capete de cerere.

În concret este motivată și hotărârea care cuprinde o motivare implicită a cererilor formulate de părți, cum este în speța supusă analizei. Eroarea materială privind conceptarea moștenitorilor părții decedate pe parcursul procesului a fost îndreptată corect în conformitate cu dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., pronunțându-se în acest sens o încheiere de îndreptare eroare materială. Se mai susține prin motivele de recurs că nu au fost corect aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 – modificată, soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului supus evaluării, pentru că față de probele administrate este just că a avut loc o confiscare abuzivă a bunului.

Referitor mai întâi la întinderea dreptului de proprietate, întrucât se aduc critici și cu privire la acest aspect, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 – modificată, arată că în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În cauză, deciziile de preluare în folosință a imobilului supus analizei nr. 6724, 6678, 6677 din 15 mai 1959 nominalizează suprafața de 894 mp, contrar celor susținute prin motivele de recurs, în sensul că suprafața ce urmează a fi restituită este de 1717,20 mp.

Restituirea în natură a imobilului ca modalitate de reparație a abuzurilor făcute este imposibilă, întrucât terenul nu este liber, iar stabilirea unei obligații alternative în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite persoanei îndreptățite nu încalcă dispozițiile legale în materie și are drept scop tocmai evitarea pronunțării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat. Așa cum bine s-a reținut, intervenienții E. au hotărâre irevocabilă prin care li s-a constatat dreptul de proprietate, terenul fiind ocupat de construcții, neavând relevanță că în hotărârea prin care s-a constatat dreptul de proprietate, reclamanții nu au fost parte în proces, având în vedere că litigiul nu se poartă asupra unei revendicări pe dreptul comun.

Intervenienții L. dețin contract de vânzare-cumpărare pentru construcția ce se află pe terenul solicitat a fi restituit în natură. În concluzie, în mod corect s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent având în vedere imposibilitatea restituirii imobilului în natură. 3. Recursul pârâților, în concret vizează doar faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru bunul solicitat a fi restituit. Pentru dezlegarea acestui motiv de recurs sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 – modificată, care au fost analizate și dezvoltate în analiza recursului declarat de reclamanți, nefiind necesară o nouă analiză. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții N.A.R.G., B.M., T.C.G., T.E., pârâtul Primarul municipiului Craiova și intervenienții E.I. și E.S. împotriva deciziei civile nr. 41 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.