ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 4741/2005, reclamantele N.R.A.G.,

B.M.V. și C.C.E. au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, anularea

dispoziției nr. 11589 din 19 iulie 2005, restituirea integrală a imobilului din

Craiova, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc, la valoarea reală de circulație.

În motivarea contestației se

arată că prin dispoziția contestată s-a respins cererea privind restituirea în

natură a imobilului situat în Craiova, notificat sub nr. 163/N/2002 și nr. 433/N/2001,

dosare conexate, reținându-se că imobilul nu se află în evidențele intimatei

fiind înstrăinat în condițiile legii, că nu au făcut dovada calității de

persoane îndreptățite, întrucât nu au prezentat act de proprietate și

originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătorești de înlăturare a

pedepsei complementare a confiscării averii, dispoziția fiind netemeinică și

nelegală deoarece prin notificare s-a precizat că imobilul a cărui restituire

se solicită a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 23

ianuarie 2006, Tribunalul Dolj a dispus conexarea dosarului nr. 4955/2005,

având ca obiect contestația formulată de T.V.M. împotriva dispoziției nr. 1189/2005,

la dosar nr. 4955/2005.

Prin cererea de intervenție

accesorie, E.I., E.S. și L.I. au solicitat respingerea contestației, cu

motivarea că imobilul nu se afla în evidențele autorității locale și că nu s-au

depus documente doveditoare în susținerea notificării.

Prin încheierea pronunțată

la data de 10 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a dispus scoaterea cauzei de pe

rolul acestei instanțe și înaintarea la Tribunalul Prahova, având în vedere că

prin încheierea de ședință pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 68

din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat

dispoziția nr. 11589/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova și a constatat

dreptul petenților la despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, identificat

prin raportul de expertiză topo întocmit de ing. D.D. și prin expertiza construcții

întocmită de E.U., respingând ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamantele sunt moștenitoarele foștilor proprietari ai imobilului

ce a făcut obiectul Dispoziției nr. 11589/2005, M.M. și M.C., iar prin sentința

penală nr. 4444/1958 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosarul nr. 473/1958

rămasă definitivă, M.C. a fost condamnat la 12 ani închisoare, iar M.M. la 10

ani închisoare pentru delicte de deținere, în vederea răspândirii de publicații

interzise și a fost confiscată întreaga avere personală a condamnaților în

favoarea statului.

În urma admiterii recursului

în anulare împotriva sentinței penale nr. 4444/1958 pronunțată de Tribunalul

Militar Craiova, s-a casat această sentință, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

inculpații au fost achitați înlăturându-se totodată pedeapsa complementară a

confiscării averii.

Astfel că, sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, imobil cu privire la care

s-a solicitat restituirea de către contestatori, făcând parte din categoria

celor preluate în mod abuziv. S-a mai reținut că restituirea în natură a

imobilului nu este posibilă deoarece prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 99/1975

și nr. 133/1975, intervenienții au devenit proprietarii imobilelor ce au făcut

obiectul dreptului de proprietate privind terenul de 66,06 mp prin Ordinul

Prefectului nr. 31/2000, iar prin sentința civilă nr. 21056 pronunțată de Judecătoria

Craiova în dosarul nr. 1110/2000 s-a constatat existența dreptului de

proprietate asupra terenului de 602 mp situat în Craiova, teren dobândit prin

uzucapiune, intabularea dreptului dispunându-se prin încheierea nr. 16509/2003.

S-a mai reținut că acțiunea în revendicare și de constatarea nulității absolute

a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 99/1975 și nr. 133/1975 a fost respinsă

prin sentința civilă nr. 5452/2002 pronunțată de Judecătoria Craiova.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel E.I., E.S., L.G., S.S. și P.A., solicitând admiterea,

schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de intervenție și respingerea

capătului de cerere al reclamanților de a fi obligate la plata cheltuielilor de

judecată.

A declarat de asemenea apel

și Primăria Municipiului Craiova, prin primar, arătând că notificatorii nu au

făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului precum și reclamanții.

Curtea de Apel Ploiești prin

decizia civilă nr. 41 din 7 februarie 2008 a respins ca nefondate toate apelurile.

În considerentele deciziei

s-a reținut că apelul formulat de intervenienți este nefondat pentru că partea

care a căzut în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată cum

este în speța supusă analizei. Referitor la apelul pârâtei s-a menționat că

actul prin care s-a dispus măsura confiscării este în primul rând sentința nr. 4444/1958

pronunțată de Tribunalul Craiova, precum și actele de punere în executare a

acestei sentințe.

Apelul declarat de

reclamanți a fost respins tot ca nefondat cu motivarea că potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001 întinderea dreptului de proprietate este cel prevăzut de

actul de preluare a imobilului și că nu s-a prezentat titlul de proprietate și

pentru suprafața de 894 mp teren. S-a mai reținut de asemenea că intervenienții

au deținut acte de proprietate pentru terenurile aflate în posesia lor.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

critică hotărâri sub următoarele aspecte:

- Indiferent de poziția

procesuală față de contestatoare, atâta timp cât intervenienții nu s-au judecat

în contradictoriu cu reclamanții, greșit au fost obligați la plata

cheltuielilor de judecată.

- Nu s-a interpretat corect

textul de lege privind plata cheltuielilor de judecată față de poziția

procesuală a intervenienților aceea de a fi de acord cu acordarea de

despăgubiri bănești, dar nu au fost de acord cu primul petit al acțiunii.

- Nu s-a făcut nici o

mențiune cu privire la înscrisurile încuviințate și depuse la dosar, denumite

dovezi.

critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Hotărârea instanței de

apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

- Reclamanta T.V. a decedat

la 23 iulie 2007, iar moștenitorii au fost introduși în cauză la termenul din

10 ianuarie 2008 și ca atare hotărârea instanței de apel trebuia să se pronunțe

în contradictoriu cu moștenitorii acesteia care au fost introduși în cauză în

calitate de apelanți-reclamanți.

- Soluția pronunțată nu a

fost motivată în fapt și în drept.

- Nu s-au reținut

dispozițiile cuprinse în decizia nr. 2945 din 7 iulie 1999 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, în dosarul nr. 1510/1999, prin care s-a admis recursul în

anulare declarat de Procurorul General prin care au fost achitați inculpații și

s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată

inculpaților.

În aceste condiții, susțin

reclamanții, erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor pentru că

autorii lor nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietari ai imobilelor.

- Instanța s-a antepronunțat

prin modalitatea în care a soluționat cererea privind obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză.

- S-au încălcat, la

soluționarea cauzei, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

modificată.

- Hotărârea judecătorească

prin care s-a constatat dreptul de proprietate a intervenienților nu este opozabilă

reclamanților, fiind încălcat astfel dreptul de proprietate.

hotărârea sub următoarele aspecte:

- Reclamanții nu au făcut

dovada dreptului de proprietate pentru imobilele solicitate a fi restituite,

având în vedere că dovada dreptului de proprietate se face cu acte autentice.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat

următoarele:

declarat de intervenienți.

Recurenții-intervenienți

critică hotărârea numai cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit au fost obligați la plata

cheltuielilor de judecată, având în vedere poziția procesuală și calitatea

procesuală a acestora în procesul civil.

Contrar celor susținute prin

motivele de recurs dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate

și interpretate, textul de lege fiind clar și concis – partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

A cădea în pretenții

înseamnă a pierde procesul.

Or intervenienții în speța

supusă analizei au pierdut procesul, întrucât cererea lor prin care au

solicitat respingerea contestației formulată de contestatori ca nefondată, iar

instanța soluționând în fond cauza a respins ca nefondată cererea de

intervenție.

Față de modalitatea de

soluționare a litigiului este evident că intervenienții au pierdut procesul și

drept urmare potrivit art. 274 C. proc. civ. în mod corect au fost obligați la

plata cheltuielilor de judecată.

Poziția procesului a

intervenienților a fost aceea de a se respinge contestația reclamanților prin

care solicitau în principal restituirea în natură a imobilelor, iar demersul

judiciar al intervenienților a fost respins, contrar celor susținute prin

motivele de recurs, referitor la poziția lor procesuală.

Celelalte motive de recurs

instanța nu le poate analiza, deoarece în recurs nu pot fi formulate pretenții

care nu au fost supuse judecății primei instanțe.

În concret motivele de apel

formulate de intervenienți vizau doar cheltuielile de judecată fără alte

critici care să privească fondul cauzei.

reclamanților.

Contrar celor susținute prin

motivele de recurs, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 C.

proc. civ., pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, în sensul

dispozițiilor procedurale, este necesar să se motiveze soluția dată fiecărui

capăt de cerere și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților,

care sprijină aceste capete de cerere.

În concret este motivată și

hotărârea care cuprinde o motivare implicită a cererilor formulate de părți,

cum este în speța supusă analizei.

Eroarea materială privind

conceptarea moștenitorilor părții decedate pe parcursul procesului a fost

îndreptată corect în conformitate cu dispozițiile art. 281

1

C. proc.

civ., pronunțându-se în acest sens o încheiere de îndreptare eroare materială.

Se mai susține prin motivele

de recurs că nu au fost corect aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 –

modificată, soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului supus

evaluării, pentru că față de probele administrate este just că a avut loc o

confiscare abuzivă a bunului.

Referitor mai întâi la

întinderea dreptului de proprietate, întrucât se aduc critici și cu privire la

acest aspect, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 – modificată, arată că

în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura

preluării abuzive.

În cauză, deciziile de

preluare în folosință a imobilului supus analizei nr. 6724, 6678, 6677 din 15

mai 1959 nominalizează suprafața de 894 mp, contrar celor susținute prin

motivele de recurs, în sensul că suprafața ce urmează a fi restituită este de

1717,20 mp.

Restituirea în natură a

imobilului ca modalitate de reparație a abuzurilor făcute este imposibilă,

întrucât terenul nu este liber, iar stabilirea unei obligații alternative în

legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite persoanei

îndreptățite nu încalcă dispozițiile legale în materie și are drept scop tocmai

evitarea pronunțării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de

realizat.

Așa cum bine s-a reținut,

intervenienții E. au hotărâre irevocabilă prin care li s-a constatat dreptul de

proprietate, terenul fiind ocupat de construcții, neavând relevanță că în

hotărârea prin care s-a constatat dreptul de proprietate, reclamanții nu au

fost parte în proces, având în vedere că litigiul nu se poartă asupra unei

revendicări pe dreptul comun.

Intervenienții L. dețin

contract de vânzare-cumpărare pentru construcția ce se află pe terenul

solicitat a fi restituit în natură.

În concluzie, în mod corect s-a

dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent având în vedere

imposibilitatea restituirii imobilului în natură.

concret vizează doar faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate pentru bunul solicitat a fi restituit.

Pentru dezlegarea acestui

motiv de recurs sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 –

modificată, care au fost analizate și dezvoltate în analiza recursului declarat

de reclamanți, nefiind necesară o nouă analiză.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții N.A.R.G., B.M., T.C.G., T.E., pârâtul Primarul

municipiului Craiova și intervenienții E.I. și E.S. împotriva deciziei civile

nr. 41 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.