ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 673/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău disjunsă din dosarul cu nr. 10315/2002 s-a solicitat de către reclamanta SC P.M. SA constatarea unui drept de retenție pentru nobilul „Vila A. " situat în localitatea Slănic Moldova, județul Bacău, până la plata de către pârâtele I.L.S. și I.M. a contravalorii îmbunătățirilor efectuate la acest imobil.

Ulterior, s-a formulat o cerere de modificare a petitului acțiunii prin care s-a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata diferenței dintre valoarea Vilei A. la data restituirii în natură și valoarea acesteia la data preluării abuzive de către stat în anul 1952, conform principiului îmbogățirii fără justă cauză . Prin sentința civilă nr. 1168 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, s-a admis excepția lipsei de interes invocată de aceasta și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA Slănic Moldova în contradictoriu cu pârâtele I.L.S. și I.M., ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 845/D din 10 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 10315/2002 a fost admisă acțiunea reclamantelor – pârâte în prezenta cauză - și obligate pârâtele SC P.M. SA și SC S.G. la restituirea în natură a imobilului Vila „L." (redevenită A.) din Slănic Moldova, județ Bacău. Hotărârea menționată a rămas irevocabilă prin decizia 4198 din 24 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Anterior, prin decizia civilă nr. 1102 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău a fost admis recursul pârâtelor I.M. și I.L.I. în contradictoriu cu intimata SC P.M. SA și SC P.M.I. SA. Prin aceeași decizie s-a statuat în considerente că SC P.M.

SA nu avea posibilitatea să înstrăineze imobilul întrucât nu avea calitatea de proprietară. Prin acțiunea de față s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii îmbunătățirilor în perioada când imobilul a fost deținut de autoritățile comuniste până în decembrie 1989, de către stat până în anul 1998 și de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998- 2001. Dacă reclamantei i se poate admite justificarea unei calități procesuale active în raport de împrejurarea că la data pronunțării hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului se afla în posesia acesteia, în schimb aceasta nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât, după cum ea însăși în cuprinsul cererii introductive și în răspunsul la întâmpinare, parte din îmbunătățirile pretinse au fost făcute de către stat, iar parte de SC P.M.I.

SA. Nu rezultă astfel în ce mod și-a diminuat patrimoniul SC P.M. SA, împrejurare esențială pentru a se demonstra interesul în intentarea prezentei acțiuni. Prin decizia civilă nr. 52 din 13 mai 2009 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat împotriva sentinței de reclamantă, a admis apelul declarat de pârâtele I.M. și I.L.S., a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 13 850 lei cheltuieli de judecată către pârâte, reprezentând onorariul de avocat., a aluat act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea apelantei reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în această fază procesuală.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Pretențiile formulate inițial de reclamantă pe calea acțiunii în constatare au vizat diferența de valoare a imobilului vila A. dintre data exproprierii și data evaluării de către expertul M. în dosar 10315/2002, respectiv 10 209 220 000 lei vechi, constând în îmbunătățirile aduse construcției de către SC P.M.I. , în perioada cât l-a avut în posesie, îmbunătățiri pe care le datorează acesteia conform principiului îmbogățirii fără justă cauză în situația în care va fi deposedată de imobil.

Ulterior pierderii imobilului conform sentinței civile 845/D/2004 a Tribunalului Bacău, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, reclamanta și-a modificat „petitul acțiunii" solicitând instanței, ca pe calea dreptului comun să le oblige pe pârâte la plata diferenței de valoare a vilei A. dintre data restituirii în natură și data preluării abuzive în 1952, constând atât în îmbunătățirile aduse de stat în perioada 1952-1998, cât și cele aduse de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998-2001, în cuantum de 710 316 lei noi. La 2 aprilie 2008 s-a făcut o ultimă precizare a obiectului dedus judecății, solicitându-se suma de 710 316 lei, reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului după privatizarea societății.

Cu toate acestea, ca obiective la expertiză, reclamanta solicită efectuare a unei evaluări a imobilului pentru anul 1953 și alta pentru februarie 2007, rezultând astfel că în continuare susținea ca obiect al acțiunii modificarea din 20 februarie 2008. În raport de această situație, prima instanță soluționând excepția lipsei calității de interes invocată de pârâte, a verificat în ce măsură interesul reclamantei îndeplinea condițiile impuse de lege, respectiv legitimitatea, caracterul născut și actual, respectiv caracterul personal și direct. Or, sub acest aspect, în mod legal și temeinic s-a reținut că folosul practic urmărit nu o viza pe reclamantă, din moment ce până la privatizarea din 16 noiembrie 1999 îmbunătățirile fuseseră efectuate de stat - situație recunoscută și de către reclamantă în precizările făcute, iar după vânzarea imobilului de către reclamantă SC P.M.I.

S.R.L., survenită la 18 noiembrie 1999, îmbunătățirile fuseseră efectuate de noul proprietar SC P.M.I. S.R.L. în acest sens fiind constatările din sentința civilă nr. 6245/2000. In ceea ce privește facturile depuse în apel, prima instanță a constatat caracterul lor irelevant în cauză întrucât, deși sunt emise pe numele reclamantei, beneficiară era SC P.M.I., conform situațiilor anexă ce le explică; prin urmare, acestea dovedesc cel mult că între cele două societăți cu denumiri aproape identice au existat anumite contractuale, relații ce exced obiectului cauzei; mai mult, nu sunt însoțite de chitanțe care să facă dovada plății de către reclamantă, însă și într-o asemenea situație ar reveni în discuție doar relațiile contractuale dintre cele două societăți, fără implicații legale asupra pârâtelor, în lipsa unui titlu al SC P.M.I.

S.R.L. cesionat reclamantei. Referitor la susținerile apelantei grupate la punctul al doilea din cererea de apel, curtea de apel a constatat că tind la modificarea încă o dată a obiectului acțiunii, fiind nu doar simple nuanțări, ci pretenții noi cu altă cauză, fapt nepermis de art. 294 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, critica de la punctul al patrulea din cererea de apel, apare ca o apărare nouă, admisă de art. 292 C. proc. civ., dar care este strict formală, în lipsa unui suport probatoriu conform art. 1169 C. civ. Astfel, nu s-a depus nicio dovadă a vreunei acțiuni intentate reclamantei de către SC S.G. SA.

Pe de altă parte, dacă reclamanta ar fi fost titulara unui titlu, nu ar mai fi putut promova o nouă acțiune pentru că i-ar fi fost respinsă, după caz, pe autoritate sau lipsită de interes; însă absența titlului nu constituie condiția absolută a justificării interesului, ci așa cum s-a expus deja, folosul practic urmărit trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele legitimității, existenței și actualității, caracterului personal și direct. Or, atât timp cât nu s-a reținut temeinicia sau netemeinicia pretenției, nu poate fi primită susținerea privind motivarea pe fond în lips a administrării de probatorii. Referitor la apelul pârâtelor, curtea de apel a reținut că: Pârâtele au solicitat la fond acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocat, cerere pe care instanța nu s-a pronunțat.

Cum, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. reclamanta a căzut în pretenții, iar pârâtele au dovedit cuantumul și plata sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța trebuia să dispună asupra solicitării motivat. Sub aspectul cuantumului cheltuielilor , curtea de apel a procedat la verificarea caracterului lor necesar - conform considerentelor deciziei nr. 401/2005 a Curții Constituționale și practicii CEDO –și a constatat că au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil; onorariul de avocat reflectă atât amplitudinea și complexitatea activității depuse, cât și durata, cuantumul pretențiilor deduse judecății de reclamant și cuantumul deplasărilor efectuate. A pelantele pârâte nu au formulat nici în scris și nici oral cerere de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține următoarele: Deși procesul se afla în faza de propunere și administrare al probelor, prima instanță a admis excepția lipsei interesului legitim al acțiunii în pretenții formulată de recurentă și a respins acțiunea, dar motivarea soluției ține exclusiv de aspecte de fond care vizează temeinicia cererii. Instanța de apel, referindu-se de asemenea la interesul promovării acțiunii o sancționează pe reclamantă pentru că nu ar fi formulat probe, deși sentința fusese pronunțată pe cale de excepție, iar netemeinicia acțiunii nu s-ar fi putut constata decât după administrarea probelor.

În continuare, recurenta prezintă istoricul litigiului în sensul că: În anul 1953, imobilul în litigiu a fost naționalizat, iar pe întreaga perioadă a regimului comunist s-a aflat în administrarea statului prin Institutul balneo-climateric Slănic Moldova. În anul 1991, prin lege s-a dispus trecerea tuturor imobilelor astfel administrate în proprietatea regiilor sau societăților care le administrau și astfel s-a ajuns ca imobilul Vila A. să ajungă în proprietatea SC P.M. SA , societate al cărei acționar era tot Statul Român. În anul 1999, a avut loc privatizarea SC P.M. SA, ce avea în patrimoniu Vila A., iar la 18 noiembrie 1999 a fost scos din patrimoniul reclamantei și transmis către SC P.M.I.

SRL, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Fără doar și poate că, în timp ce imobilul s-a aflat în proprietatea acestei din urmă societăți comerciale Vila A. a suferit îmbunătățiri, dar nu acestea fac obiectul litigiului. În opinia recurentei, starea în care se găsea imobilul la data preluării de către stat – 5 martie 1953, este și starea în care imobilul ar fi trebuit retrocedat intimatelor în temeiul Legii nr. 10/2001. În realitate însă, ulterior naționalizării, vila a fost finalizată, dată în folosință și, ulterior trecută în administrarea, iar apoi în proprietatea reclamantei. Din moment ce acționariatul acesteia a fost schimbat prin privatizare în 1999, se pune problema cui îi revine dreptul de a cere plusul de valoare.

Opinia potrivit căreia Statul Român ar fi îndreptățit să solicite plusul de valoare este greșită, ca și aceea potrivit căreia creditoarea acestui spor de valoare ar trebui să fie SC P.M.I. SRL. Dat fiind că imobilul a fost retrocedat intimatelor pârâte din acest dosar, recurenta consideră că este îndreptățită la recuperarea sporului de valoare adus vilei A. în valoare de 710.316 lei, deoarece a avut loc o diminuare a patrimoniului său prin restituirea în natură a imobilului. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele se restituie în natură în stadiul în care se află la data restituirii, legea nu prevede că această restituire nu se face cu justă despăgubire. În lipsa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite prin micșorarea patrimoniului, reclamanta consideră că acțiunea sa întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză are un caracter subsidiar și reprezintă singura cale de valorificare a dreptului la reparațiune.

Pentru corecta soluționare a cauzei se impunea însă, ca excepția lipsei de interes să fie unită cu fondul iar instanța să se pronunțe ca urmare a unei judecăți în fond. Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor în fond și prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Pentru ca instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată să admită excepția lipsei de interes invocată de pârâte, ar fi trebuit să constate fie că acesta lipsește cu desăvârșire, în sensul că reclamanta nu urmărește niciun folos practic prin intentarea acțiunii, fie că interesul demersului său nu îndeplinește condițiile de a fi personal, legitim, născut și actual.

Or, nu acesta a fost cazul în speță. Reclamanta urmărește să obțină de la reclamante plata unor despăgubiri echivalente sporului de valoare adus imobilului preluat de stat și ulterior retrocedat acestora în perioada cât imobilul s-a aflat în posesia statului și, respectiv în cea a reclamantei, ca urmare a procesului de privatizare. Dacă pârâtele pot fi sau nu obligate la plata unui asemenea spor de valoare și dacă reclamanta are sau nu dreptul potrivit legii la obținerea unor atare despăgubiri, iar dacă da, pentru ce perioadă de timp reprezintă chestiuni de fond, care privesc chiar legalitatea și temeinicia acțiunii. Dezbaterile în fața tribunalului s-au purtat exclusiv asupra excepțiilor invocate de pârâte, iar acțiunea a fost respinsă pe temeiul uneia din ele, respectiv cea a lipsei de interes.

Deși reclamanta solicitat prin cererea de apel „casarea” sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că justifică un interes în promovarea acțiunii și că se impune a se stabili pe bază de probe în ce a constat diminuarea patrimoniului său, curtea de apel a menținut soluția dată pe cale de excepție, cu o motivare lipsită de claritate, care antamează totodată și fondul cauzei. Astfel, curtea de apel a stabilit cine a efectuat îmbunătățirile aduse imobilului în diferite perioade de timp – respectiv, statul și SC P.M.I. SA, a conchis că reclamanta nu are interes în promovarea acțiunii, a enumerat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească folosul practic urmărit, fără a arăta care anume lipsește în cauză și, în fine, a arătat că „atât timp cât nu s-a reținut temeinicia sau netemeinicia pretenției (legitimitatea juridică) nu poate fi primită susținerea privind motivarea pe fond în lipsa administrării de probatorii”.

Or, ceea ce trebuia să constate curtea de apel era împrejurarea că acțiunea reclamantei nu este lipsită de interes, așa cum nelegal a reținut tribunalul, că problema îndreptățirii reclamantei de a solicita sporul de valoare adus imobilului privește însuși fondul cauzei și, cum prima instanță a rezolvat în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, să trimită cauza spre rejudecare la tribunal. Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va admite ambele apeluri declarate în cauză, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Casarea deciziei se impune în totalitate, deoarece apelul pârâtelor a privit chestiunea cheltuielilor de judecată, a cărei rezolvare depinde în mod indisolubil de cea care va fi dată cererii de chemare în judecată, conform art. 274 și urm. C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA împotriva deciziei nr. 52 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia. Admite apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1168 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bacău, secția civilă, de către reclamantă și pârâți. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.