ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3349/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 20 august 1998, A.P. a chemat în judecată, prin acțiune modificată și precizată ulterior, pe S.C. P.M. S.A. Slănic Moldova, S.C. S.L. S.A. Ozun, S.C. S. SRL Bacău, Consiliul Local Slănic Moldova și orașul Slănic Moldova, prin primar pentru revendicarea vilei „Păltiniș” și a 556,14 mp teren, imobil situat în orașul Slănic-Moldova, identic cu p.t.nr.86 din CF 54 Slănic Moldova. Totodată, a cerut constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 decembrie 1999, între S.C. P.M. SA Slănic Moldova și S.C. S.SRL Bacău, în calitate de cumpărător. Pârâta S.C. P.M. Slănic Moldova a formulat cerere reconvențională referitor la îmbunătățirile utile și necesare încorporate în imobil.

V.A., V.E.L., Ș.S. și C.S.E., cerând admiterea acțiunii principale au intervenit în recurs, în baza art. 49 alin. (2) C. proc. civ., invocând cotele părți ce li se cuvin, în calitate de copărtași, din dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 28 din 28 ianuarie 2002 a respins acțiunea, ca nefondată, față de pârâții S.C. P.M. S.A. Slănic Moldova, S.C. S. SRL Bacău și orașul Slănic Moldova și ca inadmisibilă (pentru lipsă de calitate procesuală pasivă) față de Consiliul Local Slănic Moldova. De asemenea, a respins și cererile de intervenție în interes propriu, precum și cererea reconvențională.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 33 din 28 mai 2002, a admis apelul reclamantei și, schimbând în întregime sentința, a admis acțiunea principală și cererile de intervenție în interes propriu, așa cum au fost formulate, cu motivarea că titlul statului, în temeiul art. II din Decretul nr. 92/1950 nu este valabil, că actul de înstrăinare atacat este lovit de nulitate pentru cauză ilicită (a fost încheiat în frauda dreptului reclamantei și cu violarea art. 24 și art. 27 din O.G. nr. 88/1997) și că potrivit art. 79 din Legea nr. 10/2001, obligația de despăgubire pentru îmbunătățirile necesare și utile, revine statului. Împotriva acestei decizii pârâtele S.C. P.M. S.A. Slănic Moldova și S.C.

S. SRL Bacău au declarat, fiecare separat, recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au invocat, în esență, nesocotirea de către instanța de apel a normelor legale referitoare la caracterizarea valabilității titlului statului, a prevederilor Legii nr. 15/1990 și a dispozițiilor art. 24 pct. 3 și art. 27 din O.G. nr. 88/1997. De asemenea, instanța de apel a examinat pricina, ultra petita, prin prisma dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 și ale art. 24 și art. 27 din O.G. nr. 88/1997 și a nesocotit titlul originar de proprietate al vânzătorului, precum și buna-credință a părților din actul de înstrăinare, dedusă și din împrejurarea că imobilul revendicat, fiind o ruină, a beneficiat de mari investiții (îmbunătățiri).

Au cerut menținerea sentinței. Recursurile sunt nefondate. Acțiunea în revendicare, fiind întemeiată direct și nemijlocit pe existența dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, obligă pe reclamant să facă dovada, conform art. 1169 C. civ., că este proprietarul bunului revendicat. În apărare pârâtul poate opune titlul său, a cărei examinare judiciară, fără a fi un ultra petita, este firească și esențial necesară soluționării pricinii. Or, în speță, reclamanta a făcut dovada dreptului său. Titlul exhibat de pârâți în contraprobă, fiind un act de rechiziție, netranslativ de proprietate, succedat de naționalizarea bunului, în baza Decretului nr. 92/1950, aplicată asupra unei indiviziuni și împotriva unei minore, este flagrant atins de vicii care, indiscutabil, atrag nulitatea și, esențial, nevalabilitatea sa.

Nu mai puțin, înstrăinarea bunului, la data de 8 decembrie 1999, după introducerea acțiunii în revendicare (2o iulie 1998), în condițiile în care, pe de o parte, dreptul era litigios, iar părțile contractului, conștiente de urmări, s-au prevalat de evicțiune, reprezintă, până la evidență, o operațiune speculativă și o fraudă a dreptului reclamantei, ambele sancționate cu nulitatea absolută a actului, în baza art. 948 C. civ. și a lui fraus omnia corrumpit. Împrejurarea că înstrăinarea s-a făcut prin negociere directă, contrar dispozițiilor art. 24 și art. 27 din O.G. nr. 88/1997, adică fără a exista o locațiune, situație care impunea aprobările necesare, oferta și licitația publică, denotă că pârâtele recurente, ca părți în contractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 1999 (desființat în apel), au fost de rea-credință.

O asemenea împrejurare, privită ca element de probațiune, nu excede ci, dimpotrivă, accede, prin încorporare, temeiului de drept al acțiunii. Totodată, prin efectul lui malitiis non est indulgendum, justifică întru totul, ca legală și temeinică, soluția din apel. Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune, respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâta S.C. P.M. S.A. și de pârâta intervenientă S.C. S. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 33 Ap din 28 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.