ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2014

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Ș.I.P. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA București, solicitând instanței obligarea pârâtei la despăgubiri bănești pentru suprafața de 667 m.p. situată în orașul Slănic, ocupată de către Oficiul Poștal și palatul SC R. SA București, precum și despăgubiri bănești compensatorii pentru Vila B., compusă din 44 camere, rechiziționată la ordinul M.A.I. în anul 1948 și demolată în anul 1980. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși a formulat notificare în sensul Legii nr. 10/2001 cât privește imobilul de mai sus și a depus documentația aferentă, nu a primit niciun răspuns până la data înregistrării cererii pendinte.

Prin sentința civilă nr. 1559/ D din 07 noiembrie 2007, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis excepția necompetenței instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25 martie 2008, sub nr. 11998/3/2008. Reclamantul a învederat că obiectul cererii deduse judecății îl constituie soluționarea pe fond a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ulterior, în ședința publică din data de 22 mai 2008, reclamantul a depus o cerere precizatoare, solicitând: 1) în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Slănic Moldova, prin Primar; 2) în raport de decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Î.C.C.J., să se dispună restituirea în natură a imobilului, ori, în măsura în care nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fie sub forma de bunuri în compensare, fie sub forma despăgubirilor prevăzute de lege conform modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.

Pârâta SC R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii modificatoare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată; a solicitat disjungerea cererii și trimiterea capătului de cerere privind restituirea construcției demolate Tribunalului Bacău, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La rândul său, pârâta Primăria Slănic Moldova a susținut aceleași excepții. În ședința publică de la 22 aprilie 2010, tribunalul a admis excepția tardivității cererii modificatoare și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 707 din 03 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA raportat la solicitarea privind Vila B., a respins cererea în ceea ce privește Vila B. pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul de 667 m.p., situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri nr. 26, jud. Bacău, ocupat de pârâtă, descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948 privind rechiziționarea și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat o notificare, înregistrată inițial la Primăria Slănic Moldova sub nr. 47 din 11 iulie 2001, privind restituirea Vilei B. și a terenului aferent de 667 m.p., înaintată de persoana notificată către SC R. SA pentru că terenul aferent vilei este ocupat în întregime de această instituție, la care nu i s-a răspuns. Conform procesului - verbal de rechiziție din 12 aprilie 1948, s-a rechiziționat din proprietatea lui I.P.Ș. - Vila B., cu întregul ei inventar, din comuna Băile Slănic, str. Vasile Alecsandri. Din procesul verbal anexat reiese că a făcut obiectul rechiziționării și suprafața de 667 m.p. teren, aferentă imobilului construcție, descrierea completă a imobilului, compus din teren și construcție, fiind reliefată de acest înscris.

Potrivit adresei nr. 80177 din 25 octombrie 1990, din cercetarea arhivei Primăriei Slănic Moldova pentru anii 1946-1948 s-a constatat că Ș.P.I. deținea în Slănic Moldova un imobil compus din 44 camere (Vila B.). Adresa nr. 11976 din 26 august 2008 emisă de Primăria Slănic Moldova relevă situația juridică a terenului ce face obiectul notificării - imobilul Vila B. și terenul aferent de 667 m.p. a fost preluat prin procesul verbal de rechiziționare din 12 aprilie 1948, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. În prezent, terenul aferent Vilei B. este ocupat în întregime de către SC R. SA, actualul deținător. Potrivit adresei nr. 1198/2003, Vila B. a fost demolată și pe amplasamentul ei de află astăzi clădirea SC R. SA.

Din preambulul Deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Bacău nr. 869/18 noiembrie 1971 rezultă că imobilul vilă și teren aferent a fost transmis în proprietatea Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații Bacău prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, moment din care în acest imobil funcționează Oficiul P.T.T.R. Slănic Moldova, care a fost extins în anul 1971, potrivit autorizației de construire din 27 mai 1993; în prezent, terenul aferent Vilei B. este ocupat în întregime de către SC R. SA, actualul deținător. De asemenea, instanța a constatat că reclamantul este fiul fostului proprietar Ș.I., astfel cum reiese din certificatul de naștere depus, având, așadar, calitatea de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind necesară în acest sens depunerea unui certificat de moștenitor.

În raport de dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului și față de actele de preluare a imobilului în litigiu, compus din construcție și teren, mai sus analizate, prima instanță a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA cât privește solicitarea Vilei B., tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor - construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează conform art. 10 sau 11, prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București.

În cauză, competentă a se pronunța în ceea ce privește construcția este Primăria Slănic Moldova, care nu are însă calitatea de pârâtă în proces, ca urmare a admiterii excepției tardivității cererii modificatoare formulate de către reclamant. În drept, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 25 alin. (1) și 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește imobilul teren, dar și considerentele deciziei Î.C.C.J. nr. 20/2007. Prin apelul declarat, reclamantul Ș.P.

a solicitat, cu privire la încheierea din 22 aprilie 2010, să fie schimbată acea parte prin care a fost admisă excepția tardivității cererii precizatoare și, respectiv, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria SIănic Moldova ca fiind rămasă fără obiect și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea excepției tardivității cererii precizatoare, cu consecința menținerii în proces a pârâtei Primăria SIănic Moldova, dar numai în raport de cererea referitoare la despăgubirile pentru Vila B., admiterea, în parte, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respectiv numai în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind despăgubirile pentru teren și menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, însă nu integral, ci numai în ceea ce privește solicitarea privind despăgubirile pentru Vila B., și nu ca fiind lipsită de obiect, ci ca neîntemeiată.

Referitor la sentința civilă nr. 707 din 03 mai 2010, reclamantul a solicitat schimbarea acelei părți din sentință prin care a fost obligată pârâta SC R. SA să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru teren și, pe fond, să se dispună direct acordarea de despăgubiri bănești pentru teren, anularea acelei părți din sentință prin care a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la despăgubirile pentru Vila B. pentru lipsa calității procesuale a pârâtei SC R. SA, ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă, și, pe fond, disjungerea cererii referitoare la despăgubirile pentru Vila B. și trimiterea la Tribunalul Bacău spre competentă judecare, în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic Moldova, menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Apelantul a precizat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că prima zi de înfățișare a fost la termenul din data de 24 aprilie 2008, dată la care acesta a arătat că nu poate pune concluzii, în accepțiunea art. 134 C. proc. civ., deoarece, chiar cu acel prilej, solicitase instanței amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere admisă. Astfel, prima zi de înfățișare a fost la termenul următor, din 22 mai 2008. A mai susținut că prima instanță nu a observat cronologia prescrisă de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

pentru modificarea acțiunii, că, deși pârâta SC R. SA a fost prezentă în ședința la care s-a depus cererea precizatoare, aceasta nu a invocat tardivitatea chiar la acel termen (22 mai 2008), ci la termenul următor (19 iunie 2008) și că nu a observat că înscrisul numit „cerere precizatoare” conține de fapt mai multe acte procedurale: o cerere explicită de introducere în cauză a altei persoane, dar și o cerere referitoare la obiectul cauzei, cu termene diferite de introducere.

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respinsă ca rămasă fără obiect, reclamantul a arătat că este neîndoielnic că, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, SC R. SA era entitatea competentă să îi soluționeze acea parte din notificare referitoare la teren, în vreme ce, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primăria Slănic Moldova era entitatea învestită să îi soluționeze acea parte din notificare referitoare la vilă. Cât privește modul de soluționare de către prima instanță a cererii referitoare la despăgubirile pentru teren, a susținut că acea parte din acțiune trebuia judecată în contradictoriu cu SC R. SA de către instanța competentă de la sediul acesteia, respectiv de către Tribunalul București.

Pe fond, reclamantul a învederat că, deși l-a considerat îndreptățit a primi despăgubiri pentru teren și, în consecință, a admis cererea sa, instanța nu a procedat mai departe în mod corect. Astfel, în loc să acorde chiar ea despăgubirile, a obligat-o pe pârâtă să emită decizie prin care să propună acordarea lor. Motivele ce au fundamentat decizia Î.C.C.J. nr. XX din 19 martie 2007 se regăsesc în tot și în cazul în care obiectul judecății nu îl formează refuzul de soluționare a unei notificări de restituire în natură, ci și refuzul de soluționare a unei notificări de despăgubire. Cu referire la modul de soluționare de către prima instanță a cererii privind despăgubirile pentru Vila B., a arătat că acea parte din acțiune trebuia judecată în contradictoriu cu Primăria SIănic Moldova de către Tribunalul Bacău.

În speță, mai întâi a greșit acest tribunal, atunci când s-a desesizat fără temei de judecarea cererii și a declinat-o în favoarea Tribunalului București, împreună cu cealaltă cerere referitoare la despăgubirile pentru teren. Tribunalul Bacău nu a manifestat rol activ și nu a solicitat din oficiu introducerea în cauză a Primăriei SIănic Moldova, în raport de cererea referitoare la despăgubirile pentru vilă. Nici Tribunalul București nu a sesizat la primul termen de judecată că nu era competent cu judecarea cererii de mai sus, nu a manifestat inițiativă și nu a pus în discuție introducerea în cauză a Primăriei Slănic Moldova. În plus, Tribunalul București, în loc să disjungă acest capăt de cerere și să-l trimită la Tribunalul Bacău spre competentă soluționare în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic Moldova, l-a soluționat, deși nu avea absolut nicio competență în acest sens.

Prin apelul declarat, pârâta a arătat, referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, că, astfel cum stipulează dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate persoane îndreptățite și beneficiază de masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Or, reclamant nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale instanței, la dosarul cauzei neexistând niciun certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor pe numele lui S.I.P.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse, respectiv certificatul din 07 octombrie 2009 emis de Camera Notarilor Publici București, rezultă că procedura succesorală de pe urma defunctului S.P.I., autorul reclamantului, a fost deschisă la Biroul Notarului Public „D.I.”, însă aceasta a fost suspendată la 13 martie 2009, ca urmare a lipsei moștenitorilor de la termenul fixat pentru dezbaterea succesiunii. Așadar, atâta vreme cât procedura succesorală de pe urma autorului reclamantului este suspendată, din vina moștenitorilor, deci și a reclamantului, nu se poate pune problema existenței unui certificat de moștenitor care să conducă la aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a reținut în mod greșit instanța de fond.

Referitor la suprapunerea suprafeței de teren notificate de către reclamant peste suprafața de teren deținută de pârâtă, aceasta din urmă a solicitat ca instanța să observe faptul că deține în proprietate în Slănic Moldova 500 m.p. teren, conform certificatului de atestare din 17 august 1998 emis de Ministerul Comunicațiilor. Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Bacău din 18 noiembrie 1971, în art. 1, nu prevede decât faptul că „se transmit din administrarea operativă directă a comitetelor executive ale unor consilii populare și unități subordonate în administrarea operativă a Direcției județene de poștă și telecomunicații următoarele suprafețe de terenuri: suprafața de 500 m.p.

teren de construcție situat în orașul Slănic Moldova str. Vasile Alecsandri din administrarea Comitetului executiv al orașului Slănic Moldova (…)”, iar autorizația de construire din 27 mai 1993, că „se autorizează executarea lucrărilor <Extindere oficiu telefonic Slănic Moldova cu spații de deservire și intervenție> pe terenul situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri”. Or, reclamant a formulat notificare și, ulterior, acțiune în justiție pentru imobilul teren situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri, județul Bacău, astfel cum este descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948 privind rechiziționarea. Așadar, din probele administrate nu a reieșit că suprafața notificată s-ar suprapune peste terenul deținut de societatea apelantă în Slănic Moldova, astfel că soluția de obligare la emiterea deciziei de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este netemeinică și nelegală.

A precizat pârâta că, în măsura în care din probele noi administrate în apel va rezulta identitatea imobilul notificat, iar reclamantul își va dovedi calitatea de persoana îndreptățită la restituire, va emite o decizie prin care va propune acordarea de măsuri reparatorii, despăgubirile urmând a fi achitate de Fondul Proprietatea, conform procedurilor speciale de evaluare instituite prin Legea nr. 247/2005. Restituirea nu se poate face decât prin echivalent, întreaga suprafață fiind afectată de construcții, rețele și echipamente de comunicații electronice, căi de acces, etc. Prin întâmpinare, pârâtă a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat.

În esență, a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut ca primă zi de înfățișare data de 24 aprilie 2010. A invocat excepția lipsei de interes cu privire la cererea de schimbare în parte a sentinței de fond prin care pârâta a fost obligată să emită decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. A învederat că decizia Î.C.C.J. face referire la două situații distincte, și anume: contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, pe de o parte, și contestația formulată împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, pe de altă parte.

În litigiul dedus judecații este aplicabilă cea de-a doua ipoteză. Pârâta a mai solicitat ca instanța de apel să respingă ca nefondată excepția necompetenței teritorială a Tribunalului București de a se pronunța cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive referitor la cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcția demolată. În speță, unitatea învestită cu soluționarea notificării ce includea solicitarea de despăgubiri și pentru Vila B. este SC R. SA De altfel, reclamantul, prin însăși cererea de chemare în judecată, a înțeles să se judece cu SC R. SA și cu privire la acest capăt de cerere. La rândul său, reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârâtă, ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de apel, a arătat că instanța nu i-a pus în vedere să facă dovada calității de moștenitor. De altfel, în accepțiunea legii speciale, obligatorie este nu acceptarea în general a succesiunii după fostul proprietar, ci acceptarea succesiunii acestuia în ceea ce privește bunurile ce fac obiectul legii, acceptare care se materializează numai prin introducerea notificării. Referitor la cel de-al al doilea motiv de apel, a precizat că singurul argument al pârâtei în susținerea criticii sale constă în inadvertența între numărul factorial (poștal) la care au adresa în prezent Complexul SC R. SA și terenul aferent acestuia, deținute de SC R. SA în Slănic Moldova, și numărul factorial (poștal) la care aveau adresa în trecut vila și terenul aferent acesteia, deținute la tatăl său.

Complexul SC R. SA este menționat în 1993 ca fiind situat pe str. Vasile Alecsandri, în vreme ce Vila B. este menționată în 1948 ca fiind situată pe str. Vasile Alecsandri. Or, potrivit adresei nr. 16121 din 03 februarie 2010 a Primăriei Slănic Moldova (pct. 1), „numerele poștale/ factoriale ale imobilelor situate pe str. Vasile Alecsandri din SIănic Moldova s-au modificat odată cu renumerotarea imobilelor, efectuată cu ocazia recensământului acestora, conform dispozițiilor legale în vigoare; nu există în arhiva Primăriei Slănic Moldova o situație clară a numerelor factoriale ale terenurilor/imobilelor rechiziționate în anul 1948”. Pe scurt, numerele poștale din 1948 nu mai corespund cu cele din prezent.

Acest fapt nu contrazice în niciun fel faptul că terenul pe care s-a găsit vila este unul și același cu cel ocupat în prezent de Complexul SC R. SA. Identitatea dintre cele două terenuri este dovedită cu probele din dosar: adresele din 11 martie 2003, din 05 decembrie 2007, din 26 august 2008, din 26 august 20089 și din 03 februarie 2010, declarațiile explicite ale lui T.I. și C.V.G., autentificate din 20 aprilie 201010, vecinătățile terenului pe care se găsea vila B., în raport de vecinătățile terenului pe care se află Complexul SC R. SA, de componența parcelelor care îl compun și de sursa achiziționării acestora de către SC R. SA. A formulat întâmpinare și Primăria Slănic Moldova, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul reclamant.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză.

Prin decizia civilă nr. 85/ A din 28 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelantul reclamant Ș.I.P., și de apelanta pârâtă SC R. SA, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC R. SA să propună măsuri reparatorii pentru terenul identificat prin punctele de contur A - B - C - D potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanță, mai puțin suprafața de teren delimitată prin punctele A - 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - D - A conform acelorași completări, a direcționat notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu și demolată și pentru suprafața de teren delimitată de punctele de A - 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7- 8 - D - A, potrivit completării realizate de instanță, a înlăturat dispoziția referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru Vila B. și de respingere a acțiunii pe acest considerent.

În considerentele hotărârii, Curtea a reținut, referitor la apelul declarat de apelantul reclamant, că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 7 noiembrie 2007, când Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, pe care ulterior a admis-o. De aceea, nu prezintă relevanță care a fost termenul de la Tribunalul București când părțile, legal citate, au putut pune concluzii. La 24 aprilie 2008, în fața Tribunalului București, reclamantul a făcut mai întâi o precizare în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și a pus concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și abia ulterior a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător.

Prin punerea de concluzii de către părțile legal citate au fost îndeplinite cel mai târziu la acel moment condițiile cerute de art. 134 C. proc. civ. Pe de altă parte, așa cum rezultă din prevederile art. 108 alin. (3) C. proc.

civ., pârâta care avea în cauză dreptul de a se opune la modificarea tardivă a cadrului procesual subiectiv pasiv nu era SC R. SA, ci Primăria Slănic Moldova, care urma să ia procedura într-un stadiu mai avansat; or, tardivitatea opunerii acesteia la lărgirea cadrului procesual prin chemarea sa în judecată nu a fost invocată la următorul termen de judecată care a urmat depunerii întâmpinării sale la data de 03 septembrie 2008, respectiv cel din 11 septembrie 2008. În plus, reclamantul nu a susținut la termenul imediat următor (19 iunie 2008) nici decăderea SC R. SA din dreptul de a invoca tardivitatea modificării obiectului cererii, fapt realizat prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2008. Cum cererea de chemare în judecată a Primăriei Slănic Moldova a fost tardiv formulată, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte ca rămasă fără obiect.

În legătură cu motivul de apel fundamentat pe critica soluției instanței de obligare a unității deținătoare la emiterea unei dispoziții, în loc să propună ea însăși măsuri reparatorii, Curtea a avut în vedere că posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată în cazul omisiunii autorităților abilitate de a soluționa notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie prin mai multe decizii în interesul legii, în care Î.C.C.J. s-a referit la situația refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare: decizia nr. IX din 20 martie 2006 și decizia nr. XX din 19 martie 2007. În aceste condiții, tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către reclamant.

Subsecvent, Curtea a reținut că soluționarea pe fond implică luarea măsurilor prevăzute de lege direct de către instanță, pentru ca astfel procedura administrativă, care se finalizează prin emiterea unei decizii sau dispoziții, să nu fie reluată. Odată cu substituirea în atribuțiile entității în discuție, instanța judecătorească preia și îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice. Această soluție trebuie aplicată indiferent de natura măsurilor reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent.

Pornind de la aceeași premisă că soluționarea pe fond a notificării presupune că instanța judecătorească preia și îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice, Curtea s-a raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată: „În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București”. Instanța de apel a reținut din probele administrate că Vila B. a fost demolată, în locul ei fiind construită clădirea SC R. SA.

Ca atare, conform art. 27.1 din H.G. nr. 250/2007, a direcționat notificarea în ceea ce privește clădirea care s-a aflat pe terenul în litigiu Primăriei Slănic Moldova, în calitate de entitate competentă să soluționeze notificarea. În legătură cu chestiunea competenței Tribunalul București de a soluționa cererea reclamantului având ca obiect despăgubirile pentru clădirea demolată, Curtea a reținut, raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că elementul necesar și suficient care atrage competența unei instanțe de a soluția contestația/refuzul nejustificat de a răspunde la notificare este sediul unității deținătoare, obiectul cererii neavând relevanță. De aceea, faptul că pârâta SC R. SA își are sediul în București, conduce în mod univoc la constatarea competenței instanțelor din municipiul București de a soluționa cererea.

Competente fiind să examineze pe fond notificarea formulată în parte în contradictoriu cu o altă persoană juridică decât cea care avea obligația să o soluționeze pe fond, instanțele din București au avut de rezolvat subsecvent și această chestiune, prima instanță procedând în mod greșit la admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei SC R. SA, deși aceasta avea legitimare procesuală în virtutea învestirii sale cu soluționarea notificării (una din soluțiile posibile fiind chiar constatarea necompetenței sale la a proceda la o analiză pe fond), în loc să procedeze la direcționarea ei către entitatea competentă.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă, referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la obținerea unor măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea a avut în vedere că imobilul în litigiu a aparținut lui Ș.I., care l-a dobândit în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat la 11 noiembrie 1933 cu Epitropia Generală a Spitalelor și Ospiciilor Sf. Spiridon. De la acesta a fost rechiziționat în folosul Prefecturii Județului Bacău în baza unui proces verbal din 12 aprilie 1948, emis în baza unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne neprecizat. Reclamant a făcut, cu certificatul de naștere din 23 mai 1959 eliberat de fostul Sfat Popular al Orașului Slănic, dovada că este descendent de gradul I al lui Ș.I., având astfel calitatea de moștenitor legal în temeiul art. 659 C. civ.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind singurul moștenitor care a depus notificare, reclamant profită și de cotele eventualilor moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din acest act normativ. Instanța a mai reținut că textul de lege invocat de apelanta pârâtă - art. 4.2 din H.G. nr. 250/2007 - nu numai că nu exclude, dar și prevede expres actele de stare civilă în categoria înscrisurilor cu care se poate face dovada calității de moștenitor a notificatorului. Referitor la calitatea pârâtei de unitate deținătoare a terenului în litigiu, Curtea a reținut, pe de o parte, că imobilul dobândit de autorul reclamantului prin contractul de mai sus a fost identificat ca fiind lotul nr. 95 de pe plan.

La dosar a fost depus și un extras plan cadastral al Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929, în care apare și lotul nr. 95. În procesul verbal din 12 aprilie 1948 s-a făcut referire la Vila B., situată în comuna Băile Slănic, str. Vasile Alecsandri, menționându-se că terenul este „în formă de trapez regulat cu baza mică 27 m. și baza mare de 31 m. iar înălțimea de 23 m. însumând în total 667 m.p. fără nici un fel de împrejmuire”. Pornind de la dimensiunile acestui trapez și de la extrasul din planul cadastral al Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929 (pentru stabilirea amplasamentului), titlul de proprietate neconținând niciun element suplimentar, expertul M.C.M. a poziționat imobilul în suprafață de 667 m.p.

ținând seama de distanța de la prima proprietate aflată la intersecția străzilor Alecsandri și Bălcescu, identificând astfel terenul notificat prin punctele de contur A - B - C - D potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanță. Pe de altă parte, a constatat că la identificarea imobilului deținut în proprietate de pârâtă, pentru care implicit aceasta are calitatea de unitate deținătoare, s-a pornit de la Decizia nr. 869 din 16 noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Bacău - Comitetul Executiv, prin care, în temeiul Decretului nr. 409/1955, s-a transmis în administrarea operativă directă Direcției de poștă și telecomunicații, între altele, suprafața de 500 m.p.

teren de construcții situat în orașul Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri. În documentația de transmitere întocmită la 29 noiembrie 1971, cuprinzând o schiță și tabelul recapitulativ cu terenul ce urmează a se transmite și trece în administrarea operativă a D.J.P.T. Bacău, este reprezentat grafic perimetrul acestuia și sunt indicate suprafața, de 530 m.p. de această dată, nu și dimensiunile laturilor. Curtea a apreciat că nu se poate stabili dacă această neconcordanță se explică prin aceea că la momentul adoptării deciziei s-a hotărât transmiterea de la Consiliul Popular al orașului Slănic Moldova a unei suprafețe mai mici decât cea din documentație, rămânând neclar care parte din teren ar fi rămas în administrarea autorității teritoriale, sau dacă este vorba de o simplă eroare materială.

Cert este însă că nu s-au efectuat măsurători exacte - expertul învederând că scara planului 1 : 200 nu permite măsurarea grafică a conturului deoarece a fost xeroxată și micșorată, astfel încât măsurând dimensiunile laturilor (comparate cu distanțele înscrise) și transpunându-le peste detaliile din teren rezultă o suprafață mai mică - și, pe cale de consecință, suprafața indicată în aceste documente nu poate fi luată ca atare. Reținând astfel că persoana care a dobândit un imobil cu anumite linii despărțitoare în spațiu este proprietară (sau titulară a unui alt drept real) a întregului teren situat în acest perimetru, independent de corectitudinea parametrilor menționați în cuprinsul actului de transmitere referitor la suprafața sa, instanța de apel a considerat că este necesar să se stabilească care a fost în fapt suprafața ocupată de autoarea pârâtei în urma actului de transmitere.

Or, în condițiile în care nici certificatele de atestare a drepturilor de proprietate, care atestă în cauză dobândirea de către Societatea Națională de Telecomunicații „SC R. SA” S.A., înființată prin H.G. nr. 673/1997, a dreptului de proprietate dobândit în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, nu au la bază măsurători precise, s-a constatat că primele și singurele informații cu privire la perimetrul terenului în fapt și implicit în drept deținut de pârâtă sunt cele din documentația cadastrală, cel mai important înscris fiind schița terenurilor amplasate la punctul „Oficiul poștal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraș Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză.

Curtea a mai reținut că documentația cadastrală a terenurilor amplasate la punctul „Oficiul Poștal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraș Slănic Moldova) privește numerele cadastrale alipite 628-1085-672, din fișa corpului de proprietate care constituie anexa 2b la suplimentul la raportul de expertiză depus la 19 aprilie 2012, rezultând că este vorba de o suprafață totală de teren de 3.990,68 m.p., dobândit în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 17 septembrie 1998, contractului de schimb imobiliar din 14 noiembrie 2004, contractului de vânzare cumpărare din 17 octombrie 2003 și contractului de vânzare cumpărare din 15 iunie 1995. Din memoriul justificativ având denumirea „alipire și actualizare teren și construcții intravilan Bacău” a rezultat că terenul astfel identificat este delimitat cu garduri și țăruși, iar din conținutul ultimului supliment la raportul de expertiză că nr. cad.

628 a avut documentația inițială întocmită pe numele Bejan Traian/Anghelescu Silvana, nr. cad. 1085 a avut inițial documentația cadastrală întocmită pe numele R.N.P. - Ocolul Silvic Târgu Ocna, ulterior apărând o documentație cadastrală de alipire, actualizare pentru numerele cad. 628-1085-672, care inițial nu au fost alăturate (însă prin actualizare vor ocupa un amplasament ce se suprapune cu cel actualmente ocupat de SC R. SA). Așadar, chiar dacă nu se mai poate stabili care a fost suprafața de teren transmisă prin Decizia nr. 869/16 noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Bacău - Comitetul Executiv (cea ocupată în fapt de-a lungul timpului strict în baza acestui act juridic), dobândită ulterior de pârâtă în temeiul Legii nr. 15/1990 și inclusă, potrivit suplimentului la raportul de expertiză din 13 septembrie 2012 în perimetrul nr. cad.

628-1085-672, la momentul actual aceasta deține (și, deci, este unitate deținătoare) în proprietate întregul teren cu numărul cadastral indicat. Pe de altă parte, din schița terenurilor amplasate la punctul „Oficiul poștal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraș Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, a rezultat că terenul notificat (delimitat prin punctele A - B - C – D) nu se suprapune în totalitate cu cel având nr. cad. 628-1085-672, întrucât colțul dinspre sud vest este pe terenul proprietatea SC A. SRL, iar între terenurile aparținând SC A. SRL și SC R. SA este o alee, care permite accesul dinspre terenul Ocolului Silvic către str. Vasile Alecsandri.

Este vorba de suprafața de teren delimitată de punctele de A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanță. Drept consecință, conform art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 27.1 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007, Curtea a direcționat notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu și demolată și pentru suprafața de teren delimitată de punctele de A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit completării realizate de instanță.

Ulterior, prin încheierea din camera de consiliu din 13 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis, în parte, cererea reclamantului, a dispus lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 85/ A din 28 martie 2013, în sensul că, instanța a constatat ea însăși faptul că acest apelant este persoana îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent (nefiind impusă o obligație de a emite o dispoziție în sarcina pârâtei), iar măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că reclamantul a cerut clarificarea dispozitivului hotărârii asupra suprafeței de teren pentru care s-a reținut și calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform legii speciale, precum și lămurirea obligației stabilite în sarcina pârâtei SC R. SA În ceea ce privește primul aspect, Curtea a apreciat că, în condițiile în care s-a administrat proba cu expertiză topografică pentru identificarea terenului, ceea ce s-a și întâmplat, nu se mai justifică cererea reclamantului. Astfel, față de conținutul anexei ultimului supliment efectuat la raportul de expertiză astfel completat de instanță, rezultă că terenul deținut de autorul reclamantului se suprapune parțial cu cel deținut de pârâta SC R. SA, în limita perimetrului determinat de punctele de contur A-B-C-D, în timp ce suprafața A-1-2-3-4-5-6-7-8-D aparține Primăriei Slănic Moldova.

Sub cel de-al doilea aspect, instanța de apel a reținut că organul judiciar a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără ca prin aceasta să se stabilească practic o obligație în sarcina pârâtei SC R. SA de a emite o dispoziție în acest sens. Față de această constatare, criticile legate de natura obligației stabilite în sarcina pârâtei, de natura măsurilor reparatorii, precum și de modalitatea prin care pârâta trebuia să propună și către cine să le propună nu mai prezintă relevanță, urmând a se avea în vedere dispozițiile legale în vigoare de la data pronunțării hotărârii, conform cărora măsurile reparatorii constau în despăgubiri bănești și/sau acțiunilor la Fondul Proprietatea, în funcție de distincțiile făcute de lege.

În termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ. A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea administrării de noi probe și reanalizării apelurilor, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat, admiterea apelului formulat de pârâtă, iar, pe fond, respingerea acțiunii. În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile privitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești. Astfel, atât în considerente, cât și în dispozitivului deciziei recurate s-a avut în vedere ultimul supliment al raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul judiciar M.C.M., anexa 1 atașată.

Deși în cauza s-au acordat nenumărate termene de judecată în vederea efectuării unui raport de expertiză corect și complet, expertul desemnat nu a reușit să depună concluzii valide complete, apte să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă dimensiunile laturilor și suprapunerea terenurilor, respectiv o schiță corectă care să conțină delimitările grafice identificate prin puncte. Cu toate acestea, instanța de apel și-a permis să modifice schița raportului de expertiză de la sine putere, depășind atribuțiile puterii judecătorești, încălcând chiar principiul disponibilității procesuale, făcând mențiuni olografe pe actul întocmit de expert și alterând astfel o probă esențială, a cărei utilitate a fost dispusă în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și, totodată, nu a indicat motivele pe care și-a sprijinit hotărârea. Niciuna dintre solicitările părților nu a fost admisă astfel cum a fost formulată prin cererea de apel, motiv pentru care dispozitivul atacat încalcă principiul disponibilității procesului civil. Cât privește apelul declarat de reclamant, se observă că acesta a solicitat modificarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2010, respingerea excepției tardivității cererii precizatoare, cu consecința menținerii în proces a Primăriei Slănic Moldova în raport de cererea referitoare la despăgubiri pentru Vila B. Or, instanța de apel, deși a dispus admiterea apelului acestei părți, a respins criticile aduse sentinței de fond pe aspectele semnalate ca neîntemeiate.

Referitor la al doilea motiv de apel formulat de reclamant, prin care acesta a solicitat ca pe fondul acțiunii să se dispună direct acordarea de despăgubiri bănești pentru teren, aceeași instanță de apel nu a dispus conform principiului disponibilității procesului civil, sens în care a hotărât obligarea pârâtei la a propune măsuri reparatorii pentru terenul identificat prin punctele de contur ale anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiza. Or, decizia atacată nu cuprinde motivele care au determinat Curtea să admită apelul formulat de reclamant într-o altă formă decât cea cerută prin cererea de apel.

În plus, deși reclamantul a solicitat admiterea apelului în sensul anulării acelei părți din sentință prin care a fost respinsă cererea referitoare la despăgubiri pentru Vila B. pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, motivat de faptul că instanța ar fi fost necompetentă să se pronunțe pe aceasta cerere, instanța de apel a admis apelul, astfel cum reiese din dispozitiv, însă în considerente a reținut că elementul necesar și suficient care atrage competența unei instanțe de a soluționa contestația/refuzul nejustificat de a răspunde la notificare este sediul unității deținătoare, obiectul cererii neavând relevanță. Practic, argumentele instanței sunt în contradicție cu dispozitivul deciziei civile recurate, așa încât nu se pot determina motivele legale pe baza cărora s-a pronunțat hotărârea.

Pe de altă parte, nici dispozitivul hotărârii și nici considerentele sale nu indică în ce fel au fost admise criticile și modificată sentința apelată conform argumentelor aduse de pârâtă, câtă vreme aceasta a fost obligată în continuare la propunerea de măsuri reparatorii, raportat la păstrarea soluției de la fond cu privire la calitatea de persoana îndreptățită a reclamantului de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. Recurenta a solicitat ca argumentele de mai sus să fie analizate și din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în măsura în care acestea nu se rețin a fi subsumate criticilor deja dezvoltate (art. 304 pct. 4, 6 și 7 C. proc. civ.). În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile deciziei I.C.C.J.

nr. XX din 19 noiembrie 2007, în sensul că a propus direct măsuri reparatorii pentru terenul identificat ca fiind suprapus peste terenul intimatului și a direcționat notificarea către Primăria Slănic Moldova, soluția putând fi, în ipoteza în care se constata că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, de obligare a societății în cauză la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii și la direcționarea notificării, împreună cu tot dosarul administrativ, Primăriei Slănic Moldova în vederea soluționării celorlalte pretenții. O astfel de soluție propusă în niciun caz nu echivalează cu reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ci, dimpotrivă, respectă dreptul la apărare al persoanei îndreptățite de a beneficia de toate etapele și mijloacele de apărare prevăzute de procedura specială cuprinsă în Legile nr. 10/2001 și nr. 247/2005 - Titlul VII.

De altfel, cele două acte normative menționate prevăd în mod expres o entitate specială competentă în acest domeniu, precum și o metodologie specială ce trebuie urmată și respectată de către toate părțile implicate - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Nu în ultimul rând, trebuie observat că direcționarea notificării către Primăria Slănic Moldova se poate face legal doar după ce se lămuresc aspectele privitoare la calitatea de persoana îndreptățită a intimatului pentru imobilul teren aferent construcției demolate; după lămurirea acestor aspecte, se va înainta și decizia de soluționare, respectiv întregul dosar administrativ în vederea soluționării restului de notificare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 27.1 din Normele metodologice.

Recurenta a mai precizat că instanța de apel a greșit când a înțeles să înlăture dispoziția referitoare Ia admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive față de restituirea în natura/acordarea despăgubirilor pentru Vila B. În cauză, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul rechiziționat în anul 1948 și, totodată, a înțeles să învestească instanța de judecată în sensul pronunțării unei hotărâri în contradictoriu cu SC R. SA, prin care să fie soluționată pe fond notificarea. Față de această cerere, Curtea a greșit când a procedat în sensul de mai sus, întrucât Tribunalul București a fost învestit să soluționeze diferendul dintre părți doar în limitele stabilite de părți.

Or, în condițiile în care pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond trebuia să se pronunțe potrivit cerinței părților. În plus, recurenta a susținut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare adoptă o poziție procesuală doar în raport de contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva deciziei/dispoziției motivate sau refuzului de a răspunde, iar chemarea pârâtei în judecată s-a făcut și în scopul soluționării notificării cu privire la imobilul clădire, demolat, și asupra căruia nu se poate dispune decât prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale.

Referitor la apelul pe care l-a formulat, recurenta a arătat că există contrarietate între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, în sensul că în timp ce instanța de apel constată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului pentru o parte din terenul deținut de autorul acestuia, suprapus peste terenul pârâtei, dispune admiterea apelului, deși criticile vizau tocmai nedovedirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii speciale. În cauză, instanța de apel a greșit când a reținut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (prima teza a alin. (3) al art. 4 din lege) prevăd că „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi”, dispoziție de strictă interpretare ce vizează numai ipoteza în care cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativa a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor. Or, în litigiul dedus judecații nu a avut loc o astfel de dezbatere care să fie încheiată printr-un certificat de moștenitor. Câtă vreme procedura succesorală de pe urma autorului intimatului este suspendată, din vina moștenitorilor, nu se poate pune problema existenței unui certificat de moștenitor care să conducă la aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește suprapunerea suprafeței de teren notificate de către reclamant peste suprafața de teren deținută de pârâtă, SC R. SA a precizat că până la acest moment din probele administrate nu se poate reține acest aspect, câtă vreme raportul de expertiză tehnică judiciară induce dubii cu privire la amplasarea terenului în litigiu, menționând că lipsesc schițele cu dimensiunile laturilor, acestea fiind deduse, că există inadvertențe între fotografii și detalii tehnice. Prin urmare, soluția de obligare a pârâtei Ia propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este nelegală.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, în parte ca fiind lipsit de interes, în ceea ce privește atacarea părților din dispozitivul deciziei recurate ce nu o privesc pe pârâtă, respectiv cele prin care a fost „direcționată notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu și demolată”, precum și cele prin care a fost „înlăturată dispoziția referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA pentru Vila B. și de respingere a acțiunii pe acest considerent”, în parte ca fiind nefondat, cu referire la atacarea celorlalte părți din dispozitiv, ce o privesc pe recurentă și pentru recurarea cărora aceasta are interes, cu cheltuielile de judecată.

În esență, a arătat că: pentru vilă, dispoziția instanței nu este aptă a o afecta în niciun fel pe recurentă, pentru simplul motiv că nu o privește pe ea, ci pe Primăria Slănic Moldova; pentru a se putea dispune direcționarea notificării în cauză, instanța de apel a constatat și că pârâta a avut și are calitate procesuală pasivă, întrucât fusese învestită cu soluționarea inclusiv a acestei părți de notificare; nu a fost modificată lucrarea expertului, ci doar au fost alocate cifre și litere pentru punctele trasate de expert, pentru identificarea imobilului în vederea pronunțării deciziei; verificarea concordanței solicitărilor din apel cu dezlegările date acestora de către instanța de apel se apreciază în raport de dispozițiile legale, iar nu de conținutul concret al apelului; absolut toate cele decise de instanța de apel își găsesc motivarea în cuprinsul deciziei recurate; instanța de apel nu a stabilit ca recurenta să dea vreo măsură reparatorie, ci a obligat-o să propună asemenea măsuri, în acord cu decizia dată în interesul legii de instanța supremă în chestiunea soluționării pe fond a notificării, aspect, de altfel, lămurit potrivit încheierii din data de 13 iunie 2013;

recurenta a confundat calitatea sa procesuală cu competența sa de soluționare a notificării (faptul că nu era competentă să soluționeze pe fond notificarea pentru vilă nu înseamnă că nu era competentă să dea o soluție în acest sens); instanța de apel a răspuns categoric, atunci când a argumentat invocând temeiurile legale ce stabilesc dovedirea calității de moștenitor și cu alte mijloace de probă decât certificatul succesoral, mijloace de care partea s-a folosit, care sunt la dosar și la care instanțele au făcut referire, în cele două hotărâri din fond și apel; citatul dat de recurentă nu este din ultimul supliment la raportul de expertiză, ci din primul supliment, deci, dintr-un document care, pe de o par