ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra

cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie

2007 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Ș.I.P. a chemat în judecată pe

pârâta SC R. SA București, solicitând instanței obligarea pârâtei la

despăgubiri bănești pentru suprafața de 667 m.p. situată în orașul Slănic, ocupată de către Oficiul Poștal și palatul SC R. SA București, precum și despăgubiri

bănești compensatorii pentru Vila B., compusă din 44 camere, rechiziționată la

ordinul M.A.I. în anul 1948 și demolată în anul 1980.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, deși a formulat notificare în sensul Legii nr. 10/2001

cât privește imobilul de mai sus și a depus documentația aferentă, nu a primit

niciun răspuns până la data înregistrării cererii pendinte.

Prin sentința civilă nr.

1559/ D din 07 noiembrie 2007, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis

excepția necompetenței instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25 martie 2008, sub nr. 11998/3/2008.

Reclamantul a învederat

că obiectul cererii deduse judecății îl constituie soluționarea pe fond a

notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ulterior, în ședința

publică din data de 22 mai 2008, reclamantul a depus o cerere precizatoare,

solicitând: 1) în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introducerea în cauză în calitate

de pârâtă a Primăriei Slănic Moldova, prin Primar; 2) în raport de decizia nr.

XX din 19 martie  2007 pronunțată de Î.C.C.J., să se dispună restituirea în

natură a imobilului, ori, în măsura în care nu este posibil, acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, fie sub forma de bunuri în compensare, fie

sub forma despăgubirilor prevăzute de lege conform modificărilor intervenite

prin Legea nr. 247/2005.

Pârâta SC R. SA a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii

modificatoare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la

capătul de cerere vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția

demolată; a solicitat disjungerea cererii și trimiterea capătului de cerere

privind restituirea construcției demolate Tribunalului Bacău, iar, pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La rândul său, pârâta

Primăria Slănic Moldova a susținut aceleași excepții.

În ședința publică de

la 22 aprilie 2010, tribunalul a admis excepția tardivității cererii

modificatoare și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Primăria Slănic Moldova, ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr.

707 din 03 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA raportat la

solicitarea privind Vila B., a respins cererea în ceea ce privește Vila B. pentru

lipsa calității procesuale a pârâtei, a admis în parte acțiunea, a obligat

pârâta să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru

terenul de 667 m.p., situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri nr. 26,

jud. Bacău, ocupat de pârâtă, descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948

privind rechiziționarea și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat o notificare,

înregistrată inițial la Primăria Slănic Moldova sub nr. 47 din 11 iulie 2001,

privind restituirea Vilei B. și a terenului aferent de 667 m.p., înaintată de persoana notificată către SC R. SA pentru că terenul aferent vilei este ocupat

în întregime de această instituție, la care nu i s-a răspuns.

Conform procesului -

verbal de rechiziție din 12 aprilie 1948, s-a rechiziționat din proprietatea

lui I.P.Ș. - Vila B., cu întregul ei inventar, din comuna Băile Slănic, str. Vasile

Alecsandri. Din procesul verbal anexat reiese că a făcut obiectul

rechiziționării și suprafața de 667 m.p. teren, aferentă imobilului

construcție, descrierea completă a imobilului, compus din teren și construcție,

fiind reliefată de acest înscris.

Potrivit adresei nr.

80177 din 25 octombrie 1990, din cercetarea arhivei Primăriei Slănic Moldova

pentru anii 1946-1948 s-a constatat că Ș.P.I. deținea în Slănic Moldova un

imobil compus din 44 camere (Vila B.).

Adresa nr. 11976 din 26

august 2008 emisă de Primăria Slănic Moldova relevă situația juridică a

terenului ce face obiectul notificării - imobilul Vila B. și terenul aferent de

667 m.p. a fost preluat prin procesul verbal de rechiziționare din 12 aprilie

1948, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. În prezent, terenul aferent Vilei

B. este ocupat în întregime de către SC R. SA, actualul deținător. Potrivit

adresei nr. 1198/2003, Vila B. a fost demolată și pe amplasamentul ei de află

astăzi clădirea SC R. SA.

Din preambulul

Deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Bacău nr. 869/18

noiembrie 1971 rezultă că imobilul vilă și teren aferent a fost transmis în

proprietatea Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații Bacău prin Decretul

nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea

statului, moment din care în acest imobil funcționează Oficiul P.T.T.R. Slănic

Moldova, care a fost extins în anul 1971, potrivit autorizației de construire din

27 mai 1993; în prezent, terenul aferent Vilei B. este ocupat în întregime de

către SC R. SA, actualul deținător.

De asemenea, instanța

a constatat că reclamantul este fiul fostului proprietar Ș.I., astfel cum

reiese din certificatul de naștere depus, având, așadar, calitatea de persoană

îndreptățită în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

nefiind necesară în acest sens depunerea unui certificat de moștenitor.

În raport de dovada

dreptului de proprietate al autorului reclamantului și față de actele de

preluare a imobilului în litigiu, compus din construcție și teren, mai sus

analizate, prima instanță a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA cât privește solicitarea

Vilei B., tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor - construcții demolate,

notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează conform art. 10

sau 11, prin dispoziția motivată a primarului unității

administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului

general al municipiului București. În cauză, competentă a se pronunța în ceea

ce privește construcția este Primăria Slănic Moldova, care nu are însă

calitatea de pârâtă în proces, ca urmare a admiterii excepției tardivității

cererii modificatoare formulate de către reclamant.

În drept, instanța de

fond a reținut incidența prevederilor art. 25 alin. (1) și 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește imobilul teren, dar și considerentele deciziei

Î.C.C.J. nr. 20/2007.

Prin apelul declarat,

reclamantul Ș.P. a solicitat, cu privire la încheierea din 22 aprilie 2010, să

fie schimbată acea parte prin care a fost admisă excepția tardivității cererii

precizatoare și, respectiv, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Primăria SIănic Moldova ca fiind rămasă fără obiect

și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea excepției tardivității

cererii precizatoare, cu consecința menținerii în proces a pârâtei Primăria

SIănic Moldova, dar numai în raport de cererea referitoare la despăgubirile

pentru Vila B., admiterea, în parte, a excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respectiv numai în ceea ce privește

solicitarea reclamantului privind despăgubirile pentru teren și menținerea

soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

Primăria Slănic Moldova, însă nu integral, ci numai în ceea ce privește

solicitarea privind despăgubirile pentru Vila B., și nu ca fiind lipsită de

obiect, ci ca neîntemeiată.

Referitor la sentința

civilă nr. 707 din 03 mai 2010, reclamantul a solicitat schimbarea acelei părți

din sentință prin care a fost obligată pârâta SC R. SA să emită decizie prin

care să propună acordarea de despăgubiri pentru teren și, pe fond, să se

dispună direct acordarea de despăgubiri bănești pentru teren, anularea acelei

părți din sentință prin care a fost respinsă cererea reclamantului referitoare

la despăgubirile pentru Vila B. pentru lipsa calității procesuale a pârâtei SC

R. SA, ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă, și, pe fond, disjungerea

cererii referitoare la despăgubirile pentru Vila B. și trimiterea la Tribunalul Bacău spre competentă judecare, în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic

Moldova, menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Apelantul a precizat

că instanța de fond a apreciat în mod greșit că prima zi de înfățișare a fost

la termenul din data de 24 aprilie 2008, dată la care acesta a arătat că nu poate

pune concluzii, în accepțiunea art. 134 C. proc. civ., deoarece, chiar cu acel

prilej, solicitase instanței amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere

admisă. Astfel, prima zi de înfățișare a fost la termenul următor, din 22 mai

2008.

A mai susținut că

prima instanță nu a observat cronologia prescrisă de art. 132 alin. (1) C.

proc. civ. pentru modificarea acțiunii, că, deși pârâta SC R. SA a fost

prezentă în ședința la care s-a depus cererea precizatoare, aceasta nu a

invocat tardivitatea chiar la acel termen (22 mai 2008), ci la termenul următor

(19 iunie 2008) și că nu a observat că înscrisul numit „cerere precizatoare”

conține de fapt mai multe acte procedurale: o cerere explicită de introducere

în cauză a altei persoane, dar și o cerere referitoare la obiectul cauzei, cu termene

diferite de introducere.

În legătură cu excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respinsă

ca rămasă fără obiect, reclamantul a arătat că este neîndoielnic că, în temeiul

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, SC R. SA era entitatea competentă să

îi soluționeze acea parte din notificare referitoare la teren, în vreme ce, în

temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primăria Slănic Moldova era

entitatea învestită să îi soluționeze acea parte din notificare referitoare la

vilă.

Cât privește modul de

soluționare de către prima instanță a cererii referitoare la despăgubirile

pentru teren, a susținut că acea parte din acțiune trebuia judecată în

contradictoriu cu SC R. SA de către instanța competentă de la sediul acesteia,

respectiv de către Tribunalul București.

Pe fond, reclamantul

a învederat că, deși l-a considerat îndreptățit a primi despăgubiri pentru

teren și, în consecință, a admis cererea sa, instanța nu a procedat mai departe

în mod corect. Astfel, în loc să acorde chiar ea despăgubirile, a obligat-o pe

pârâtă să emită decizie prin care să propună acordarea lor. Motivele ce au

fundamentat decizia Î.C.C.J. nr. XX din 19 martie 2007 se regăsesc în tot și în

cazul în care obiectul judecății nu îl formează refuzul de soluționare a unei

notificări de restituire în natură, ci și refuzul de soluționare a unei

notificări de despăgubire.

Cu referire la modul

de soluționare de către prima instanță a cererii privind despăgubirile pentru

Vila B., a arătat că acea parte din acțiune trebuia judecată în contradictoriu

cu Primăria SIănic Moldova de către Tribunalul Bacău.

În speță, mai întâi a

greșit acest tribunal, atunci când s-a desesizat fără temei de judecarea cererii

și a declinat-o în favoarea Tribunalului București, împreună cu cealaltă cerere

referitoare la despăgubirile pentru teren. Tribunalul Bacău nu a manifestat rol

activ și nu a solicitat din oficiu introducerea în cauză a Primăriei SIănic

Moldova, în raport de cererea referitoare la despăgubirile pentru vilă. Nici Tribunalul

București nu a sesizat la primul termen de judecată că nu era competent cu

judecarea cererii de mai sus, nu a manifestat inițiativă și nu a pus în

discuție introducerea în cauză a Primăriei Slănic Moldova.

În plus, Tribunalul

București, în loc să disjungă acest capăt de cerere și să-l trimită la Tribunalul Bacău spre competentă soluționare în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic

Moldova, l-a soluționat, deși nu avea absolut nicio competență în acest sens.

Prin apelul declarat,

pârâta a arătat, referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii prin echivalent, că, astfel cum stipulează dispozițiile art.

3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate persoane îndreptățite și

beneficiază de masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Or, reclamant nu s-a

conformat dispozițiilor imperative ale instanței, la dosarul cauzei neexistând

niciun certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor pe numele lui S.I.P.

Mai mult decât atât,

din înscrisurile depuse, respectiv certificatul din 07 octombrie 2009 emis de

Camera Notarilor Publici București, rezultă că procedura succesorală de pe urma

defunctului S.P.I., autorul reclamantului, a fost deschisă la Biroul Notarului Public „D.I.”, însă aceasta a fost suspendată la 13 martie 2009, ca urmare a

lipsei moștenitorilor de la termenul fixat pentru dezbaterea succesiunii.

Așadar, atâta vreme

cât procedura succesorală de pe urma autorului reclamantului este suspendată,

din vina moștenitorilor, deci și a reclamantului, nu se poate pune problema

existenței unui certificat de moștenitor care să conducă la aplicabilitatea

prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

reținut în mod greșit instanța de fond.

Referitor la

suprapunerea suprafeței de teren notificate de către reclamant peste suprafața

de teren deținută de pârâtă, aceasta din urmă a solicitat ca instanța să

observe faptul că deține în proprietate în Slănic Moldova 500 m.p. teren, conform certificatului de atestare din 17 august 1998 emis de Ministerul

Comunicațiilor.

Decizia Comitetului

Executiv al Consiliului Popular al județului Bacău din 18 noiembrie 1971, în art.

1, nu prevede decât faptul că „se transmit din administrarea operativă directă

a comitetelor executive ale unor consilii populare și unități subordonate în

administrarea operativă a Direcției județene de poștă și telecomunicații

următoarele suprafețe de terenuri: suprafața de 500 m.p. teren de construcție situat în orașul Slănic Moldova str. Vasile Alecsandri din

administrarea Comitetului executiv al orașului Slănic Moldova (…)”, iar autorizația

de construire din 27 mai 1993, că „se autorizează executarea lucrărilor

<Extindere oficiu telefonic Slănic Moldova cu spații de deservire și

intervenție> pe terenul situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri”.

Or, reclamant a

formulat notificare și, ulterior, acțiune în justiție pentru imobilul teren

situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri, județul Bacău, astfel cum

este descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948 privind rechiziționarea.

Așadar, din probele

administrate nu a reieșit că suprafața notificată s-ar suprapune peste terenul

deținut de societatea apelantă în Slănic Moldova, astfel că soluția de obligare

la emiterea deciziei de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent este netemeinică și nelegală.

A precizat pârâta că,

în măsura în care din probele noi administrate în apel va rezulta identitatea

imobilul notificat, iar reclamantul își va dovedi calitatea de persoana

îndreptățită la restituire, va emite o decizie prin care va propune acordarea

de măsuri reparatorii, despăgubirile urmând a fi achitate de Fondul

Proprietatea, conform procedurilor speciale de evaluare instituite prin Legea nr.

247/2005. Restituirea nu se poate face decât prin echivalent, întreaga

suprafață fiind afectată de construcții, rețele și echipamente de comunicații electronice,

căi de acces, etc.

Prin întâmpinare,

pârâtă a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat. În esență,

a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut ca primă zi de înfățișare

data de 24 aprilie 2010. A invocat excepția lipsei de interes cu privire la

cererea de schimbare în parte a sentinței de fond prin care pârâta a fost

obligată să emită decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent. A învederat că decizia Î.C.C.J. face referire la două situații

distincte, și anume: contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de

respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv, pe de o parte, și contestația formulată împotriva refuzului

nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, pe de altă

parte. În litigiul dedus judecații este aplicabilă cea de-a doua ipoteză.

Pârâta a mai

solicitat ca instanța de apel să respingă ca nefondată excepția necompetenței

teritorială a Tribunalului București de a se pronunța cu privire la lipsa

calității sale procesuale pasive referitor la cererea de acordare a

despăgubirilor pentru construcția demolată. În speță, unitatea învestită cu

soluționarea notificării ce includea solicitarea de despăgubiri și pentru Vila B.

este SC R. SA De altfel, reclamantul, prin însăși cererea de chemare în judecată,

a înțeles să se judece cu SC R. SA și cu privire la acest capăt de cerere.

La rândul său,

reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de

pârâtă, ca nefondat.

Cu privire la primul

motiv de apel, a arătat că instanța nu i-a pus în vedere să facă dovada

calității de moștenitor. De altfel, în accepțiunea legii speciale, obligatorie

este nu acceptarea în general a succesiunii după fostul proprietar, ci

acceptarea succesiunii acestuia în ceea ce privește bunurile ce fac obiectul

legii, acceptare care se materializează numai prin introducerea notificării.

Referitor la cel

de-al al doilea motiv de apel, a precizat că singurul argument al pârâtei în

susținerea criticii sale constă în inadvertența între numărul factorial

(poștal) la care au adresa în prezent Complexul SC R. SA și terenul aferent

acestuia, deținute de SC R. SA în Slănic Moldova, și numărul factorial (poștal)

la care aveau adresa în trecut vila și terenul aferent acesteia, deținute la

tatăl său. Complexul SC R. SA este menționat în 1993 ca fiind situat pe str.

Vasile Alecsandri, în vreme ce Vila B. este menționată în 1948 ca fiind situată

pe str. Vasile Alecsandri.

Or, potrivit adresei nr.

16121 din 03 februarie 2010 a Primăriei Slănic Moldova (pct. 1), „numerele

poștale/ factoriale ale imobilelor situate pe str. Vasile Alecsandri din SIănic

Moldova s-au modificat odată cu renumerotarea imobilelor, efectuată cu ocazia

recensământului acestora, conform dispozițiilor legale în vigoare; nu există în

arhiva Primăriei Slănic Moldova o situație clară a numerelor factoriale ale

terenurilor/imobilelor rechiziționate în anul 1948”. Pe scurt, numerele poștale din 1948 nu mai corespund cu cele din prezent. Acest fapt nu

contrazice în niciun fel faptul că terenul pe care s-a găsit vila este unul și

același cu cel ocupat în prezent de Complexul SC R. SA.

Identitatea dintre

cele două terenuri este dovedită cu probele din dosar: adresele din 11 martie 2003,

din 05 decembrie 2007, din 26 august 2008, din 26 august 20089 și din 03

februarie 2010, declarațiile explicite ale lui T.I. și C.V.G., autentificate din

20 aprilie 201010, vecinătățile terenului pe care se găsea vila B., în raport

de vecinătățile terenului pe care se află Complexul SC R. SA, de componența

parcelelor care îl compun și de sursa achiziționării acestora de către SC R. SA.

A formulat

întâmpinare și Primăria Slănic Moldova, prin care a solicitat respingerea

apelului formulat de apelantul reclamant.

În apel s-a

administrat proba cu înscrisuri și expertiză.

Prin decizia civilă nr.

85/ A din 28 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelantul

reclamant Ș.I.P., și de apelanta pârâtă SC R. SA, a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta SC R. SA să propună măsuri reparatorii

pentru terenul identificat prin punctele de contur A - B - C - D potrivit

anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost

completată de instanță, mai puțin suprafața de teren delimitată prin punctele A

- 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - D - A conform acelorași completări, a direcționat

notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată

pe terenul în litigiu și demolată și pentru suprafața de teren delimitată de

punctele de A - 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7- 8 - D - A, potrivit completării

realizate de instanță, a înlăturat dispoziția referitoare la admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru Vila B. și de

respingere a acțiunii pe acest considerent.

În

considerentele hotărârii, Curtea a reținut, referitor la apelul declarat de

apelantul reclamant, că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 7

noiembrie 2007, când Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepția de necompetență

teritorială, pe care ulterior a admis-o. De aceea, nu prezintă relevanță care a

fost termenul de la Tribunalul București când părțile, legal citate, au putut

pune concluzii.

La 24

aprilie  2008, în fața Tribunalului București, reclamantul a făcut mai întâi o

precizare în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și a pus

concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și

abia ulterior a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător. Prin

punerea de concluzii de către părțile legal citate au fost îndeplinite cel mai

târziu la acel moment condițiile cerute de art. 134 C. proc. civ.

Pe de

altă parte, așa cum rezultă din prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., pârâta

care avea în cauză dreptul de a se opune la modificarea tardivă a cadrului

procesual subiectiv pasiv nu era SC R. SA, ci Primăria Slănic Moldova, care

urma să ia procedura într-un stadiu mai avansat; or, tardivitatea opunerii

acesteia la lărgirea cadrului procesual prin chemarea sa în judecată nu a fost

invocată la următorul termen de judecată care a urmat depunerii întâmpinării

sale la data de 03 septembrie 2008, respectiv cel din 11 septembrie 2008. În

plus, reclamantul nu a susținut la termenul imediat următor (19 iunie 2008)

nici decăderea SC R. SA din dreptul de a invoca tardivitatea modificării

obiectului cererii, fapt realizat prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2008.

Cum

cererea de chemare în judecată a Primăriei Slănic Moldova a fost tardiv

formulată, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

legii și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte

ca rămasă fără obiect.

În

legătură cu motivul de apel fundamentat pe critica soluției instanței de obligare

a unității deținătoare la emiterea unei dispoziții, în loc să propună ea însăși

măsuri reparatorii, Curtea a avut în vedere că posibilitatea reclamantului de a

se adresa instanței de judecată în cazul omisiunii autorităților abilitate de a

soluționa notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie prin mai multe

decizii în interesul legii, în care Î.C.C.J. s-a referit la situația refuzului

nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare: decizia nr. IX

din 20 martie 2006 și decizia nr. XX din 19 martie 2007. În aceste condiții,

tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către

reclamant.

Subsecvent,

Curtea a reținut că soluționarea pe fond implică luarea măsurilor prevăzute de

lege direct de către instanță, pentru ca astfel procedura administrativă, care

se finalizează prin emiterea unei decizii sau dispoziții, să nu fie reluată.

Odată cu

substituirea în atribuțiile entității în discuție, instanța judecătorească

preia și îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de

natură să producă efecte juridice.

Această

soluție trebuie aplicată indiferent de natura măsurilor reparatorii stabilite

de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau măsuri reparatorii

prin echivalent.

Pornind

de la aceeași premisă că soluționarea pe fond a notificării presupune că

instanța judecătorească preia și îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea

tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice, Curtea s-a

raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată: „În situația

imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită

se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului

unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul,

respectiv a primarului general al municipiului București”.

Instanța

de apel a reținut din probele administrate că Vila B. a fost demolată, în locul

ei fiind construită clădirea SC R. SA. Ca atare, conform art. 27.1 din H.G. nr.

250/2007, a direcționat notificarea în ceea ce privește clădirea care s-a aflat

pe terenul în litigiu Primăriei Slănic Moldova, în calitate de entitate competentă

să soluționeze notificarea.

În legătură cu

chestiunea competenței Tribunalul București de a soluționa cererea reclamantului

având ca obiect despăgubirile pentru clădirea demolată, Curtea a reținut,

raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că elementul necesar și

suficient care atrage competența unei instanțe de a soluția contestația/refuzul

nejustificat de a răspunde la notificare este sediul unității deținătoare,

obiectul cererii neavând relevanță. De aceea, faptul că pârâta SC R. SA își are

sediul în București, conduce în mod univoc la constatarea competenței instanțelor

din municipiul București de a soluționa cererea. Competente fiind să examineze

pe fond notificarea formulată în parte în contradictoriu cu o altă persoană

juridică decât cea care avea obligația să o soluționeze pe fond, instanțele din

București au avut de rezolvat subsecvent și această chestiune, prima instanță

procedând în mod greșit la admiterea excepției lipsei calității procesuale a

pârâtei SC R. SA, deși aceasta avea legitimare procesuală în virtutea

învestirii sale cu soluționarea notificării (una din soluțiile posibile fiind

chiar constatarea necompetenței sale la a proceda la o analiză pe fond), în loc

să procedeze la direcționarea ei către entitatea competentă.

Cu

privire la apelul declarat de pârâtă, referitor la calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la obținerea unor măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

Curtea a avut în vedere că imobilul în litigiu a aparținut lui Ș.I., care l-a

dobândit în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat la 11 noiembrie 1933

cu Epitropia Generală a Spitalelor și Ospiciilor Sf. Spiridon. De la acesta a

fost rechiziționat în folosul Prefecturii Județului Bacău în baza unui proces

verbal din 12 aprilie 1948, emis în baza unui ordin al Ministerului Afacerilor

Interne neprecizat.

Reclamant a făcut, cu

certificatul de naștere din 23 mai 1959 eliberat de fostul Sfat Popular al

Orașului Slănic, dovada că este descendent de gradul I al lui Ș.I., având

astfel calitatea de moștenitor legal în temeiul art. 659 C. civ.

Potrivit art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind singurul moștenitor care a depus

notificare, reclamant profită și de cotele eventualilor moștenitorilor legali

sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din acest act

normativ.

Instanța a mai

reținut că textul de lege invocat de apelanta pârâtă - art. 4.2 din H.G. nr. 250/2007

- nu numai că nu exclude, dar și prevede expres actele de stare civilă în

categoria înscrisurilor cu care se poate face dovada calității de moștenitor a

notificatorului.

Referitor la

calitatea pârâtei de unitate deținătoare a terenului în litigiu, Curtea a reținut,

pe de o parte, că imobilul dobândit de autorul reclamantului prin contractul de

mai sus a fost identificat ca fiind lotul nr. 95 de pe plan. La dosar a fost

depus și un extras plan cadastral al Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929,

în care apare și lotul nr. 95.

În procesul verbal

din 12 aprilie 1948 s-a făcut referire la Vila B., situată în comuna Băile

Slănic, str. Vasile Alecsandri, menționându-se că terenul este „în formă de

trapez regulat cu baza mică 27 m. și baza mare de 31 m. iar înălțimea de 23 m. însumând în total 667 m.p. fără nici un fel de împrejmuire”.

Pornind de la

dimensiunile acestui trapez și de la extrasul din planul cadastral al

Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929 (pentru stabilirea amplasamentului),

titlul de proprietate neconținând niciun element suplimentar, expertul M.C.M. a

poziționat imobilul în suprafață de 667 m.p. ținând seama de distanța de la prima proprietate aflată la intersecția străzilor Alecsandri și Bălcescu,

identificând astfel terenul notificat prin punctele de contur A - B - C - D

potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a

fost completată de instanță.

Pe de altă parte, a

constatat că la identificarea imobilului deținut în proprietate de pârâtă,

pentru care implicit aceasta are calitatea de unitate deținătoare, s-a pornit

de la Decizia nr. 869 din 16 noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular

al Județului Bacău - Comitetul Executiv, prin care, în temeiul Decretului nr. 409/1955,

s-a transmis în administrarea operativă directă Direcției de poștă și

telecomunicații, între altele, suprafața de 500 m.p. teren de construcții situat în orașul Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri.

În documentația de

transmitere întocmită la 29 noiembrie 1971, cuprinzând o schiță și tabelul

recapitulativ cu terenul ce urmează a se transmite și trece în administrarea

operativă a D.J.P.T. Bacău, este reprezentat grafic perimetrul acestuia și sunt

indicate suprafața, de 530 m.p. de această dată, nu și dimensiunile laturilor.

Curtea a apreciat că

nu se poate stabili dacă această neconcordanță se explică prin aceea că la

momentul adoptării deciziei s-a hotărât transmiterea de la Consiliul Popular al orașului Slănic Moldova a unei suprafețe mai mici decât cea din

documentație, rămânând neclar care parte din teren ar fi rămas în administrarea

autorității teritoriale, sau dacă este vorba de o simplă eroare materială. Cert

este însă că nu s-au efectuat măsurători exacte - expertul învederând că scara

planului 1 : 200 nu permite măsurarea grafică a conturului deoarece a fost

xeroxată și micșorată, astfel încât măsurând dimensiunile laturilor (comparate

cu distanțele înscrise) și transpunându-le peste detaliile din teren rezultă o

suprafață mai mică - și, pe cale de consecință, suprafața indicată în aceste

documente nu poate fi luată ca atare.

Reținând astfel că

persoana care a dobândit un imobil cu anumite linii despărțitoare în spațiu

este proprietară (sau titulară a unui alt drept real) a întregului teren situat

în acest perimetru, independent de corectitudinea parametrilor menționați în

cuprinsul actului de transmitere referitor la suprafața sa, instanța de apel a considerat

că este necesar să se stabilească care a fost în fapt suprafața ocupată de

autoarea pârâtei în urma actului de transmitere.

Or, în condițiile în

care nici certificatele de atestare a drepturilor de proprietate, care atestă

în cauză dobândirea de către Societatea Națională de Telecomunicații „SC R. SA”

S.A., înființată prin H.G. nr. 673/1997, a dreptului de proprietate dobândit în

temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, nu au la bază măsurători

precise, s-a constatat că primele și singurele informații cu privire la

perimetrul terenului în fapt și implicit în drept deținut de pârâtă sunt cele

din documentația cadastrală, cel mai important înscris fiind schița terenurilor

amplasate la punctul „Oficiul poștal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri,

intravilan oraș Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la ultimul supliment

al raportului de expertiză.

Curtea a mai reținut că

documentația cadastrală a terenurilor amplasate la punctul „Oficiul Poștal -

Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraș Slănic Moldova) privește

numerele cadastrale alipite 628-1085-672, din fișa corpului de proprietate care

constituie anexa 2b la suplimentul la raportul de expertiză depus la 19 aprilie

2012, rezultând că este vorba de o suprafață totală de teren de 3.990,68 m.p., dobândit în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 17

septembrie 1998, contractului de schimb imobiliar din 14 noiembrie 2004,

contractului de vânzare cumpărare din 17 octombrie 2003 și contractului de

vânzare cumpărare din 15 iunie 1995. Din memoriul justificativ având denumirea

„alipire și actualizare teren și construcții intravilan Bacău” a rezultat că

terenul astfel identificat este delimitat cu garduri și țăruși, iar din

conținutul ultimului supliment la raportul de expertiză că nr. cad. 628 a avut documentația inițială întocmită pe numele Bejan Traian/Anghelescu Silvana, nr. cad. 1085 a avut inițial documentația cadastrală întocmită pe numele R.N.P. - Ocolul Silvic Târgu Ocna,

ulterior apărând o documentație cadastrală de alipire, actualizare pentru

numerele cad. 628-1085-672, care inițial nu au fost alăturate (însă prin

actualizare vor ocupa un amplasament ce se suprapune cu cel actualmente ocupat

de SC R. SA).

Așadar, chiar dacă nu

se mai poate stabili care a fost suprafața de teren transmisă prin Decizia nr. 869/16

noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Bacău - Comitetul

Executiv (cea ocupată în fapt de-a lungul timpului strict în baza acestui act

juridic), dobândită ulterior de pârâtă în temeiul Legii nr. 15/1990 și inclusă,

potrivit suplimentului la raportul de expertiză din 13 septembrie 2012 în

perimetrul nr. cad. 628-1085-672, la momentul actual aceasta deține (și, deci,

este unitate deținătoare) în proprietate întregul teren cu numărul cadastral

indicat.

Pe de altă parte, din

schița terenurilor amplasate la punctul „Oficiul poștal - Primărie” (str.

Vasile Alecsandri, intravilan oraș Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la

ultimul supliment al raportului de expertiză, a rezultat că terenul notificat

(delimitat prin punctele A - B - C – D) nu se suprapune în totalitate cu cel

având nr. cad. 628-1085-672, întrucât colțul dinspre sud vest este pe terenul

proprietatea SC A. SRL, iar între terenurile aparținând SC A. SRL și SC R. SA

este o alee, care permite accesul dinspre terenul Ocolului Silvic către str.

Vasile Alecsandri. Este vorba de suprafața de teren delimitată de punctele de

A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de

expertiză, astfel cum a fost completată de instanță.

Drept consecință,

conform art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 27.1 din Normele

metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007, Curtea a direcționat notificarea

reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul

în litigiu și demolată și pentru suprafața de teren delimitată de punctele de

A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit completării realizate de instanță.

Ulterior, prin

încheierea din camera de consiliu din 13 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis, în parte,

cererea reclamantului, a dispus lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 85/

A din 28 martie 2013, în sensul că, instanța a constatat ea însăși faptul că

acest apelant este persoana îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii

prin echivalent (nefiind impusă o obligație de a emite o dispoziție în sarcina

pârâtei), iar măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a constatat că reclamantul a cerut clarificarea

dispozitivului hotărârii asupra suprafeței de teren pentru care s-a reținut și

calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform legii

speciale, precum și lămurirea obligației stabilite în sarcina pârâtei SC R. SA

În ceea ce privește

primul aspect, Curtea a apreciat că, în condițiile în care s-a administrat

proba cu expertiză topografică pentru identificarea terenului, ceea ce s-a și

întâmplat, nu se mai justifică cererea reclamantului.

Astfel, față de

conținutul anexei ultimului supliment efectuat la raportul de expertiză astfel

completat de instanță, rezultă că terenul deținut de autorul reclamantului se

suprapune parțial cu cel deținut de pârâta SC R. SA, în limita perimetrului

determinat de punctele de contur A-B-C-D, în timp ce suprafața

A-1-2-3-4-5-6-7-8-D aparține Primăriei Slănic Moldova.

Sub cel de-al doilea

aspect, instanța de apel a reținut că organul judiciar a constatat calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent

potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără ca prin aceasta

să se stabilească practic o obligație în sarcina pârâtei SC R. SA de a emite o

dispoziție în acest sens.

Față de această

constatare, criticile legate de natura obligației stabilite în sarcina pârâtei,

de natura măsurilor reparatorii, precum și de modalitatea prin care pârâta

trebuia să propună și către cine să le propună nu mai prezintă relevanță,

urmând a se avea în vedere dispozițiile legale în vigoare de la data

pronunțării hotărârii, conform cărora măsurile reparatorii constau în

despăgubiri bănești și/sau acțiunilor la Fondul Proprietatea, în funcție de distincțiile făcute de lege.

În termen legal, a

declarat recurs pârâta SC R. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7 și

9 C. proc. civ. A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în tot

a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la

instanța de apel în vederea administrării de noi probe și reanalizării

apelurilor, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate,

respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat, admiterea apelului

formulat de pârâtă, iar, pe fond, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului,

pârâta a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile privitoare la

depășirea atribuțiilor judecătorești.

Astfel, atât în

considerente, cât și în dispozitivului deciziei recurate s-a avut în vedere

ultimul supliment al raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de

expertul judiciar M.C.M., anexa 1 atașată.

Deși în cauza s-au

acordat nenumărate termene de judecată în vederea efectuării unui raport de

expertiză corect și complet, expertul desemnat nu a reușit să depună concluzii

valide complete, apte să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă

dimensiunile laturilor și suprapunerea terenurilor, respectiv o schiță corectă

care să conțină delimitările grafice identificate prin puncte.

Cu toate acestea,

instanța de apel și-a permis să modifice schița raportului de expertiză de la

sine putere, depășind atribuțiile puterii judecătorești, încălcând chiar

principiul disponibilității procesuale, făcând mențiuni olografe pe actul

întocmit de expert și alterând astfel o probă esențială, a cărei utilitate a

fost dispusă în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recurenta a mai

susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și, totodată, nu a

indicat motivele pe care și-a sprijinit hotărârea. Niciuna dintre solicitările

părților nu a fost admisă astfel cum a fost formulată prin cererea de apel,

motiv pentru care dispozitivul atacat încalcă principiul disponibilității

procesului civil.

Cât privește apelul

declarat de reclamant, se observă că acesta a solicitat modificarea încheierii

de ședință din data de 22 aprilie 2010, respingerea excepției tardivității

cererii precizatoare, cu consecința menținerii în proces a Primăriei Slănic

Moldova în raport de cererea referitoare la despăgubiri pentru Vila B. Or,

instanța de apel, deși a dispus admiterea apelului acestei părți, a respins

criticile aduse sentinței de fond pe aspectele semnalate ca neîntemeiate.

Referitor la al

doilea motiv de apel formulat de reclamant, prin care acesta a solicitat ca pe

fondul acțiunii să se dispună direct acordarea de despăgubiri bănești pentru

teren, aceeași instanță de apel nu a dispus conform principiului

disponibilității procesului civil, sens în care a hotărât obligarea pârâtei la a

propune măsuri reparatorii pentru terenul identificat prin punctele de contur

ale anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiza. Or, decizia atacată

nu cuprinde motivele care au determinat Curtea să admită apelul formulat de

reclamant într-o altă formă decât cea cerută prin cererea de apel.

În plus, deși

reclamantul a solicitat admiterea apelului în sensul anulării acelei părți din

sentință prin care a fost respinsă cererea referitoare la despăgubiri pentru

Vila B. pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, motivat de faptul că

instanța ar fi fost necompetentă să se pronunțe pe aceasta cerere, instanța de

apel a admis apelul, astfel cum reiese din dispozitiv, însă în considerente a

reținut că elementul necesar și suficient care atrage competența unei instanțe

de a soluționa contestația/refuzul nejustificat de a răspunde la notificare

este sediul unității deținătoare, obiectul cererii neavând relevanță. Practic,

argumentele instanței sunt în contradicție cu dispozitivul deciziei civile

recurate, așa încât nu se pot determina motivele legale pe baza cărora s-a

pronunțat hotărârea.

Pe de altă parte, nici

dispozitivul hotărârii și nici considerentele sale nu indică în ce fel au fost

admise criticile și modificată sentința apelată conform argumentelor aduse de

pârâtă, câtă vreme aceasta a fost obligată în continuare la propunerea de măsuri

reparatorii, raportat la păstrarea soluției de la fond cu privire la calitatea

de persoana îndreptățită a reclamantului de a beneficia de prevederile Legii nr.

10/2001.

Recurenta a solicitat

ca argumentele de mai sus să fie analizate și din perspectiva art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în măsura în care acestea nu se rețin a fi subsumate criticilor deja

dezvoltate (art. 304 pct. 4, 6 și 7 C. proc. civ.).

În continuare, recurenta

a arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile deciziei

I.C.C.J. nr. XX din 19 noiembrie 2007, în sensul că a propus direct măsuri

reparatorii pentru terenul identificat ca fiind suprapus peste terenul intimatului

și a direcționat notificarea către Primăria Slănic Moldova, soluția putând fi, în

ipoteza în care se constata că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr.

10/2001, de obligare a societății în cauză la emiterea unei decizii prin care să

propună acordarea de măsuri reparatorii și la direcționarea notificării,

împreună cu tot dosarul administrativ, Primăriei Slănic Moldova în vederea soluționării

celorlalte pretenții.

O astfel de soluție propusă

în niciun caz nu echivalează cu reluarea procedurilor cu caracter

administrativ, ci, dimpotrivă, respectă dreptul la apărare al persoanei

îndreptățite de a beneficia de toate etapele și mijloacele de apărare prevăzute

de procedura specială cuprinsă în Legile nr. 10/2001 și nr. 247/2005 - Titlul

VII. De altfel, cele două acte normative menționate prevăd în mod expres o

entitate specială competentă în acest domeniu, precum și o metodologie specială

ce trebuie urmată și respectată de către toate părțile implicate - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Nu în ultimul rând,

trebuie observat că direcționarea notificării către Primăria Slănic Moldova se

poate face legal doar după ce se lămuresc aspectele privitoare la calitatea de

persoana îndreptățită a intimatului pentru imobilul teren aferent construcției

demolate; după lămurirea acestor aspecte, se va înainta și decizia de

soluționare, respectiv întregul dosar administrativ în vederea soluționării

restului de notificare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001

și ale art. 27.1 din Normele metodologice.

Recurenta a mai

precizat că instanța de apel a greșit când a înțeles să înlăture dispoziția

referitoare Ia admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive față

de restituirea în natura/acordarea despăgubirilor pentru Vila B.

În cauză, reclamantul

a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul rechiziționat în anul 1948 și,

totodată, a înțeles să învestească instanța de judecată în sensul pronunțării

unei hotărâri în contradictoriu cu SC R. SA, prin care să fie soluționată pe

fond notificarea.

Față de această cerere,

Curtea a greșit când a procedat în sensul de mai sus, întrucât Tribunalul

București a fost învestit să soluționeze diferendul dintre părți doar în

limitele stabilite de părți.

Or, în condițiile în

care pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive,

raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de

fond trebuia să se pronunțe potrivit cerinței părților.

În plus, recurenta a

susținut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, unitatea

deținătoare adoptă o poziție procesuală doar în raport de contestația formulată

de persoana îndreptățită împotriva deciziei/dispoziției motivate sau refuzului

de a răspunde, iar chemarea pârâtei în judecată s-a făcut și în scopul

soluționării notificării cu privire la imobilul clădire, demolat, și asupra

căruia nu se poate dispune decât prin dispoziția motivată a primarului unității

administrativ-teritoriale.

Referitor la apelul pe

care l-a formulat, recurenta a arătat că există contrarietate între

considerentele și dispozitivul deciziei atacate, în sensul că în timp ce instanța

de apel constată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului pentru o

parte din terenul deținut de autorul acestuia, suprapus peste terenul pârâtei,

dispune admiterea apelului, deși criticile vizau tocmai nedovedirea calității

de persoană îndreptățită în sensul legii speciale.

În cauză, instanța de

apel a greșit când a reținut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin

echivalent. Astfel, normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

(prima teza a alin. (3) al art. 4 din lege) prevăd că „succesibilii care, după

data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în

termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei

legi”, dispoziție de strictă interpretare ce vizează numai ipoteza în care cu

privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura

administrativa a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un

certificat de moștenitor. Or, în litigiul dedus judecații nu a avut loc o astfel

de dezbatere care să fie încheiată printr-un certificat de moștenitor. Câtă vreme

procedura succesorală de pe urma autorului intimatului este suspendată, din

vina moștenitorilor, nu se poate pune problema existenței unui certificat de

moștenitor care să conducă la aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 10/2001.

Cât privește suprapunerea

suprafeței de teren notificate de către reclamant peste suprafața de teren

deținută de pârâtă, SC R. SA a precizat că până la acest moment din probele

administrate nu se poate reține acest aspect, câtă vreme raportul de expertiză

tehnică judiciară induce dubii cu privire la amplasarea terenului în litigiu,

menționând că lipsesc schițele cu dimensiunile laturilor, acestea fiind deduse,

că există inadvertențe între fotografii și detalii tehnice. Prin urmare,

soluția de obligare a pârâtei Ia propunerea de acordare de măsuri reparatorii

prin echivalent este nelegală.

Prin întâmpinare,

intimatul a solicitat respingerea recursului, în parte ca fiind lipsit de

interes, în ceea ce privește atacarea părților din dispozitivul deciziei

recurate ce nu o privesc pe pârâtă, respectiv cele prin care a fost „direcționată

notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată

pe terenul în litigiu și demolată”, precum și cele prin care a fost „înlăturată

dispoziția referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC R. SA pentru Vila B. și de respingere a acțiunii pe acest

considerent”, în parte ca fiind nefondat, cu referire la atacarea celorlalte

părți din dispozitiv, ce o privesc pe recurentă și pentru recurarea cărora aceasta

are interes, cu cheltuielile de judecată.

În esență, a arătat

că: pentru vilă, dispoziția instanței nu este aptă a o afecta în niciun fel pe

recurentă, pentru simplul motiv că nu o privește pe ea, ci pe Primăria Slănic

Moldova; pentru a se putea dispune direcționarea notificării în cauză, instanța

de apel a constatat și că pârâta a avut și are calitate procesuală pasivă,

întrucât fusese învestită cu soluționarea inclusiv a acestei părți de

notificare; nu a fost modificată lucrarea expertului, ci doar au fost alocate

cifre și litere pentru punctele trasate de expert, pentru identificarea

imobilului în vederea pronunțării deciziei; verificarea concordanței

solicitărilor din apel cu dezlegările date acestora de către instanța de apel

se apreciază în raport de dispozițiile legale, iar nu de conținutul concret al

apelului;

absolut toate cele decise de instanța

de apel își găsesc motivarea în cuprinsul deciziei recurate; instanța de apel

nu a stabilit ca recurenta să dea vreo măsură reparatorie, ci a obligat-o să

propună asemenea măsuri, în acord cu decizia dată în interesul legii de

instanța supremă în chestiunea soluționării pe fond a notificării, aspect, de

altfel, lămurit potrivit încheierii din data de 13 iunie 2013;

recurenta a confundat calitatea sa procesuală cu

competența sa de soluționare a notificării (faptul că nu era competentă să

soluționeze pe fond notificarea pentru vilă nu înseamnă că nu era competentă să

dea o soluție în acest sens); instanța de apel a răspuns categoric, atunci când

a argumentat invocând temeiurile legale ce stabilesc dovedirea calității de

moștenitor și cu alte mijloace de probă decât certificatul succesoral, mijloace

de care partea s-a folosit, care sunt la dosar și la care instanțele au făcut

referire, în cele două hotărâri din fond și apel; citatul dat de recurentă nu

este din ultimul supliment la raportul de expertiză, ci din primul supliment,

deci, dintr-un document care, pe de o par