ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1309 din 24 septembrie 2007

pronunțată în dosar nr. 2814/110/2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate de pârâți și în consecință s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC B. SA Bacău împotriva pârâților P.T., P.M., P.Z. și D.I. și

totodată s-a respins cererea formulată de reclamantă privind restituirea taxei

judiciare de timbru.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de

obligare a pârâților la plata sumei de 982.474,067 lei reprezentând

contravaloarea lucrărilor de renovare și modernizare a imobilului denumit Vila

G. situat în orașul Slănic Moldova și instituirea unui drept de retenție asupra

bunului a fost formulată în contradictoriu cu pârâții care nu au calitate

procesuală pasivă.

Astfel, pârâților, în

calitate de succesori ai proprietarilor imobilului li s-a admis – prin sentința

civilă nr. 5095/1999 a Judecătoriei Suceava – acțiunea în revendicare formulată

în contradictoriu cu reclamanta de azi, fiind puși în posesia bunului la data

de 12 iulie 2005.

Dat fiind faptul că prin

contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 31 ianuarie 2004 încheiat cu

fostul F.P.S., reclamanta a devenit societate comercială cu capital privat și

ulterior privatizării a pierdut proprietatea bunului din litigiu inclus în

patrimoniul său, atrage incidența prevederilor art. 324 din Legea nr. 99/1999,

cu consecința că instituției publice implicate în privatizare îi revine

obligația reparării prejudiciilor cauzate societății comerciale prin

restituirea către foștii proprietari a imobilelor preluate de stat.

Prin urmare, arată Tribunalul,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților este întemeiată, fiind

fără relevanță împrejurarea că aceștia au redobândit proprietatea bunului

printr-o acțiune de drept comun și nu în baza Legii nr. 10/2001 astfel încât în

oricare dintre cele două ipoteze, acțiunea nu poate fi îndreptată decât

împotriva instituției publice indicate de legiuitor.

De asemenea, cererea

reclamantei în sensul restituirii taxelor judiciare de timbru a fost respinsă

ca inadmisibilă, în lipsa existenței în cuprinsul Legii nr. 146/1997 a unei

prevederi în acest sens.

Apelul formulat de

reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 14 din 21 februarie 2008

a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

cu motivarea că pentru soluționarea litigiului dedus judecății, există o

reglementare specială cuprinsă în dispozițiile Legii nr. 99/1999, față de care

pârâții nu au calitate procesuală pasivă, excepția fiind corect admisă; soluția

fiind în acord cu prevederile Legii nr. 146/1997 în ceea ce privește

respingerea capătului de cerere referitor la restituirea taxei judiciare de

timbru.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC B. SA, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ.

În mod concret recurenta

invocă faptul că raportat la obiectul și temeiul de drept al cererii de chemare

în judecată, respectiv art. 997 C. civ., litigiul are o natură civilă, fiind în

mod greșit soluționat de instanță comercială.

Din această perspectivă nici

excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost corect soluționată în

condițiile în care, într-un litigiu anterior, acțiunea în revendicare a

pârâților a fost admisă în temeiul art. 480 C. civ. și nu a Legii nr. 10/2001,

astfel încât și soluționarea privind plata sporului de valoare făcute în

legătură cu acest imobil este supusă regulilor dreptului comun și nu ale

dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 99/1999.

De altfel, apreciind că în

speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 99/1999 instanțele au dat o altă

calificare cererii, ceea ce echivalează cu o schimbare a obiectului acțiuni

formulate și care nu a fost pusă niciodată în discuția părților.

Prin ultimul motiv,

recurenta critică soluția sub aspectul modului de aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 146/1997 care prevede că la cererea titularului acțiunii aceasta se

restituie în ipoteza în care litigiul nu se soluționează pe fond.

Analizând recursul formulat

de reclamantă prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept

menționate, Curtea constată că este întemeiat.

În privința naturii

litigiului, rezultă că reclamanta a solicitat în baza dispozițiilor Codului

civil – care într-adevăr nu sunt precizate în concret, omisiune ce trebuia

înlăturată de instanțe prin punerea în discuție a acestui aspect – obligarea

pârâților, în calitate de proprietari ai construcției, la plata contravalorii

sporului de valoare adus imobilului în perioada în care acesta s-a aflat în

patrimoniul său ca urmare a încheierii contractului de privatizare din 31

ianuarie 1994 și nu 2004, cum greșit au reținut ambele instanțe.

Totodată, reclamanta a

invocat și faptul că are calitatea de proprietar asupra terenului aferent

construcției dobândit prin certificat de atestare a dreptului de proprietate

conform H.G. nr. 854/1991.

Din această perspectivă,

având în vedere că reclamanta este proprietara terenului – aspect necontestat

-, iar pârâții au aceeași calitate cu privire la construcție, în mod greșit

instanțele au reținut că litigiul are natură comercială în considerarea

dispozițiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999 și prin urmare în temeiul

acelorași dispoziții legale, pârâții nu au calitate procesuală pasivă.

Procedând în acest mod,

instanțele au ignorat și principiul disponibilității în virtutea căruia

reclamanta a ales calea dreptului comun și nu a dispozițiilor legii speciale

pentru a-și valorifica pretențiile sale în contradictoriu cu pârâții care au

calitatea de proprietari ai construcției cu privire la care susțin că prin

îmbunătățirile făcute i-au adus un spor de valoare.

Rezultă așadar, că pârâții

au calitate procesuală pasivă, iar temeinicia pretențiilor reclamantei – care

nu au fost formulate în condițiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 – ce ar fi

putut atrage competența instanțelor comerciale – urmează a fi examinată în baza

dispozițiilor art. 997 C. civ., precizat de recurentă – de instanța civilă, în

considerarea naturii acestui litigiu, recursul fiind întemeiat sub acest

aspect.

În privința criticii

referitoare la respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru,

Curtea constată că în mod corect aceasta a fost respinsă, deoarece prin art. 182

alin. (4) și respectiv art. 23 din Legea nr. 146/1997 sunt reglementate în mod

expres și limitativ cazurile în care aceste taxe se restituie, printre care nu

se regăsește însă și ipoteza nesoluționării litigiului pe fond.

În consecință, reținând că

recursul este întemeiat, în limitele precizate, acesta va fi admis conform art.

312 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 315 alin. (3) C. proc. civ., decizia

și sentința fiind casate, iar cauza trimisă spre rejudecare în primă instanță

Tribunalului București, secția civilă, instanță care în rejudecare va avea în

vedere toate motivele și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 14 din 21 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Casează decizia recurată și

sentința civilă nr. 1309 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială

și contencios administrativ, și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în

primă instanță Tribunalului București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 martie 2009.