ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 19 august 2002 și precizată ulterior, Banca Națională a României, sucursala Bacău, a chemat în judecată SC P.M. SA Slănic Moldova, A.P.A.P.S. și Ministerul Turismului, solicitând să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte juridice: - certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.08 nr. 0308 din 7 aprilie 1995, emis de Ministerul Turismului, în favoarea SC P.M. SA, pentru terenul în suprafață de 1148,87 mp, aferent vilei P., din orașul Slănic Moldova, județul Bacău; - Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991, emis de Ministerul Comerțului și Turismului, prin care s-a stabilit apartenența la patrimoniul aceleiași societăți comerciale, a imobilului - Casa de odihnă și restaurantul P., situat în Slănic Moldova.

- documentele de privatizare emise de către pârâta A.P.A.P.S., în favoarea pârâtei SC P.M. SA, privind bunurile imobile menționate mai sus. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că toate actele administrative supuse controlului jurisdicțional sunt nelegale și vatămă dreptul său de proprietate dobândit în mod valabil, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935, cu inginerul D.S. Dreptul respectiv a fost reconfirmat ulterior, prin sentința civilă nr. 3852 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei Onești, (definitivă și irevocabilă) care, admițând acțiunea în revendicare introdusă de Banca Națională a României, a obligat SC P.M. SA să-i lase reclamantei, în proprietate și posesie, vila P. Reclamanta a precizat că plătește impozitul datorat pentru construcția și terenul în litigiu.

Că, în pofida tuturor demersurilor făcute, până la data sesizării instanței, nu a reușit să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate și în privința terenului aferent, a cărui suprafață reală este de 1130 mp. Prin sentința civilă nr. 79 din 24 iunie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Instanța a reținut că o atare soluție se impune, întrucât, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocată de reclamantă, „ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”.

Așadar, orice acțiune formulată de una dintre persoanele juridice mai sus enumerate nu poate fi primită. Pe de altă parte, obținând o hotărâre judecătorească care îi recunoaște calitatea de proprietar al imobilului, reclamanta putea uza de dreptul de a o pune în executare în termenul legal sau să solicite, pe calea unei contestații la executare, lămurirea înțelesului și a întinderii dispozitivului sentinței civile, ceea ce, însă, nu a făcut. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta Banca Națională a României, sucursala Bacău. Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, de vreme ce ea folosește, atât terenul, cât și construcția în litigiu, pentru care plătește taxe și impozite și nu a fost somată pe calea executării silite, să le predea societății comerciale pârâte.

Curtea de apel nu s-a pronunțat cu claritate asupra unor aspecte considerate esențiale în raport cu obiectul procesului, constând în analiza comparată a titlurilor de proprietate invocate, precum și stabilirea nulității absolute a actelor administrative de care se prevalează pârâta SC P.M. SA din Slănic Moldova. În sfârșit, recurenta a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și instanța de fond a omis să se pronunțe asupra apărărilor sale, inclusiv a unor mijloace de probațiune care sunt hotărâtoare pentru justa soluționare a pricinii. Recursul nu poate fi primit, deoarece, încă anterior înregistrării lui, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 51/2003, privind reglementarea situației juridice a unor bunuri imobile.

În art. 8 al acestui act normativ s-a prevăzut că se aprobă transmiterea imobilului situat în orașul Slănic Moldova, județul Bacău, compus din teren și construcție, precum și dotările aferente, având datele de identificare menționate în Anexa nr. 8, din proprietatea Băncii Naționale a României, în proprietatea privată a statului. Ulterior, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 109/2004, prin care același bun imobil, proprietate privată a statului, a fost transmis în administrarea R.A. A.P.P.S. Operațiunea de predare-primire s-a concretizat în protocolul încheiat de Banca Națională și R.A. A.P.P.S., la data de 15 martie 2004. Ținând seama de noua situație creată, prin precizările scrise depuse la 23 aprilie 2004, recurenta a învederat că nu mai are calitate procesuală activă în prezentul litigiu și că titular al dreptului de proprietate a devenit statul român, care a desemnat în calitate de administrator, R.A.

A.P.P.S. Totodată, sucursala de reprezentare și protocol Suceava a acelei regii autonome, care a devenit parte în proces, respectiv recurent-reclamant, prin aplicarea art. 3-5 din H.G. nr. 109/2004 și art. 68 alin. (4) C. proc. civ., a formulat concluzii scrise, solicitând a se constata că litigiul a rămas fără obiect. Față de înscrisurile noi depuse în recurs, din care rezultă fără echivoc că prin acte normative guvernamentale s-a reglementat situația juridică a imobilului vila P., ce include atât construcția existentă, cât și terenul aferent, situate în orașul Slănic Moldova, în sensul transmiterii lor, în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A. A.P.P.S., se apreciază că recursul declarat de Banca Națională a României, continuat de R.A.

A.P.P.S., sucursala de reprezentare și protocol Suceava, este în prezent, lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare. El este, de altfel, și nefondat, pentru considerentele redate amplu în sentință, precum și în raport cu tardivitatea acțiunii reclamantei, îndreptată împotriva unor acte administrative a căror existență și conținut i-au fost cunoscute acesteia, încă din anul 1998, din dosarele nr. 5751/1998 și nr. 1678/1999, ale Judecătoriei Onești, respectiv dosarele nr. 1091/2000 și nr. 3964/2002, ale Curții de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Banca Națională a României, continuat, prin substituire, de R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare și protocol Suceava, împotriva sentinței civile nr. 79 din 24 iunie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.