ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9231/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2008 la Tribunalul Constanța, M.R.E. a acționat în judecată Statul Român în temeiul art. 504 și art. 505 alin. (2) C. proc. pen. solicitând repararea prejudiciului suferit ca urmare a condamnării sale pe nedrept, prin obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 150.000 lei. În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin sentința penală nr. 1333, din 15 iunie 2005 a Judecătoriei Medgidia a fost condamnată la o amendă penală de 5 milioane lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzute de art. 180 C. pen., fără a fi persoana care a săvârșit fapta, făcându-se confuzie cu o altă persoană din localitatea Satu Nou – purtând același nume – M.R.E., cea care se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care reclamanta a fost condamnată.

Reclamanta pretinde că a luat cunoștință de proces și condamnare la momentul executării mandatului – data la care elevă fiind se pregătea pentru examenul de bacalaureat și susținerea examenului la Academia de Poliție. Având însă cazier, nu a mai putut participa și susține examenul. În urma demersurilor care au durat aproximativ doi ani și jumătate, perioadă în care reclamanta a fost supusă unor traume psihice, prin sentința penală nr. 1681/P din 16 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a constatat eroarea judiciară, revizuienta M.R.E. nefiind autoarea agresiunii. Ca urmare, s-a procedat la anularea sentinței penale nr. 1333 din 15 iunie 2005 a Judecătoriei Medgidia prin care reclamanta a fost condamnată, și s-a dispus achitarea acesteia.

Se precizează totodată că în toată această perioadă reclamanta a făcut demersuri la toate instituțiile statului fără a primi vreun sprijin, iar viața sa a făcut obiect de dezbateri în mass-media, impactul social alternând între compătimire – pentru că devenise o victimă a justiției și subiect de persiflare la nivelul comunității locale. Datorită situației create, reclamanta nu s-a mai putut înscrie la școala de șoferi, nu a mai putut susține examenul la Academia de Poliție, iar viața de familie a fost tensionată pe parcursul celor zece procese, în efortul de a stabili realitatea, la care s-au adăugat cheltuieli implicate de problemele judiciare. Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 117 din 8 octombrie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei M.R.E.

în contradictoriu cu statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor București – pe care l-a obligat la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune morale. S-a reținut că prin condamnarea reclamantei la amenda penală de 5.000.000 lei pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen. și ulterior achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. prin sentința penală nr. 1681/P din 16 octombrie 2007 a Judecătoriei Medgidia, s-a produs o eroare judiciară în privința persoanei, M.R.E. nefiind autoarea agresiunii. Prin această eroare i-au fost cauzate reclamantei grave prejudicii.

Prin hotărârea Judecătoriei Medgidia nr. 1681/P din 16 octombrie 2007, s-a constatat că eroarea a fost determinată de organele de poliție care au comunicat greșit datele de stare civilă ale numitei M.R. devenită C., dar și părții vătămate A.E. care nu a făcut cuvenitele diligențe pentru arătarea adevăratei făptuitoare, împrejurări care au condus la condamnarea pe nedrept a reclamantei. În temeiul probelor administrate, instanța a reținut că timp de 2 ani și jumătate reclamanta a făcut demersuri pentru a-și proba nevinovăția, perioadă în care a fost afectată psihic, situația generând probleme familiale și legate de desăvârșirea pregătirii profesionale Datorită cazierului, reclamanta nu și-a mai putut susține examenul la școala de șoferi și nu s-a mai putut înscrie pentru susținerea examenului la Academia de Poliție.

La stabilirea daunelor morale instanța a avut în vedere gravitatea pedepsei, faptul că aceasta nu a fost privată de libertate dar și impactul condamnării asupra demnității, trauma psihică suferită de reclamantă în cursul procesului penal și consecințele asupra vieții de familie. Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 36 c din 11 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Constanța, a admis apelul reclamantei M.R.E. și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – la plata unor daune morale majorate de la 30.000 lei la 150.000 lei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că în mod nejustificat Statul Român susține că în speță nu sunt incidente dispozițiunile art. 504 C. proc.

pen. Textul de referință – raportat la situația de fapt reținută de instanța de fond trebuie coroborat cu art. 52 alin. (3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru pagubele cauzate prin erori judiciare, dispoziții care sunt în concordanță cu art. 5 paragraful 5 din Convenția Europeană pentru drepturile omului. În ceea ce privește apelul reclamantei, curtea a concluzionat că, prima instanță nu a făcut o justă aplicare criteriilor de cuantificare a daunelor morale raportate la situația de fapt, deoarece despăgubirile acordate nu sunt de natură să compenseze prejudiciul moral suferit de reclamantă, fapt ce impune majorarea acestora. Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.

– reprezentat de D.G.F.P. Constanța pentru Statul Român, nemotivat în drept. În susținerea recursului se critică decizia prin aceea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 – 506 C. proc. pen. – texte pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, deoarece cele două ipoteze cumulative prevăzute de textul procedural pentru antrenarea răspunderii statului în cazul erorilor judiciare nu sunt întrunite – reclamanta nefiind niciodată condamnată definitiv – hotărârile de la fond și apel fiind anulate și reclamanta achitată și nici privată de libertate. Daunele morale solicitate și acordate de instanță nu pot fi reținute, deoarece în această privință prejudiciul nu poate fi considerat cert, din moment ce acesta nu a fost probat, însăși reclamanta recunoscând prin acțiune că nu poate indica valoarea pierderii.

Instanța greșește acordând reparații patrimoniale pentru daune nepatrimoniale, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu poate constitui pentru reclamantă o sursă de îmbogățire. Cuantumul daunelor morale acordate de instanță este exagerat și ele depășesc valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea și viața reclamantei, cu atât mai mult cu cât împotriva acesteia nu a fost luată măsura privării de libertate. Pentru aceste considerente Statul Român prin Ministerul Finanțelor a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei nr. 36/c din 11 iulie 2009 și a sentinței nr. 1117 din 8 octombrie 2008 și reducerea cuantumului daunelor morale. Recursul este nefondat. În cauză sunt incidente dispozițiunile art. 504 C. proc.

pen., text pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea – și care statuează că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Dreptul la repararea pagubei nu este condiționat de privarea de libertate sau restrângerea acesteia în mod nelegal, alin. (2) al art. 505 reprezentând o a doua ipoteză în temeiul căruia operează răspunderea statului pentru erorile judiciare. Reclamanta M.R.E. a fost condamnată prin sentința nr. 1333 din 15 iunie 2005 a Judecătoriei Medgidia la o amendă penală de 5.000.000 lei pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

și infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen. și apoi achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. prin sentința nr. 1681/P din 16 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Medgidia în revizuirea sentinței penale nr. 1333/2005, după ce recursul împotriva acestei sentințe fusese respins prin decizia penală nr. 103 din 10 februarie 2006. Prin sentința nr. 1681/2007 a Judecătoriei Medgidia s-a constatat că eroarea judiciară a fost determinată de organele de poliție care au comunicat greșit instanței datele de stare civilă ale numitei M.R. devenită C., dar și a părții vătămate A.E., care nu a făcut cuvenitele demersuri pentru arătarea adevăratei făptuitoare.

Este evident că prin greșita stabilire a faptelor în cursul procesului penal, având ca urmare condamnarea definitivă a unei persoane nevinovate, în speță reclamanta, eroarea judiciară s-a produs, ea atrăgând răspunderea statului sub aspect patrimonial pentru prejudiciile cauzate acesteia.

Principiul constituțional prevăzut de art. 53 alin. (3) care consacră răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, este în deplin acord cu protocolul nr. 7 adițional, la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale potrivit căruia „atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată, sau când este acordată grațierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pagubă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii și practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

În pricina de față s-a stabilit cu certitudine că eroarea judiciară nu îi este imputabilă reclamantei ci organelor de poliție, care au comunicat greșit instanței datele de stare civilă ale numitei M.R. și părții vătămate, care nu a făcut cuvenitele demersuri pentru arătarea făptuitoarei. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, în cauză reclamanta a înfățișat instanței elementele probatorii adecvate pentru evaluarea întinderii acestora. Acestea au evidențiat că la data condamnării reclamanta, elevă fiind, se pregătea pentru examenul de bacalaureat și susținerea examenului la Academia de Poliție, lucru ce nu s-a mai întâmplat deoarece reclamanta avea cazier judiciar.

Situația care a frânat evoluția profesională a reclamantei a fost dublată de impactul social al condamnării acesteia care a făcut obiect de dezbateri în mass-media, cu larg răsunet în comunitatea locală. La acestea s-a adăugat atmosfera familială extrem de tensionată și eforturile reclamantei de lămurire a situației sale pe parcursul a zece procese și nenumărate demersuri făcute la instituțiile statului, fără a primi vreun sprijin din partea acestora. Toate aceste probatorii au fost apreciate de instanța de apel la adevărata lor valoare atunci când a admis apelul reclamantei și a majorat daunele morale de la 30.000 lei la 150.000 lei.

S-au avut în vedere consecințele fizice și psihice produse asupra reclamantei, valorile lezate - (evoluția profesională, demnitatea, impactul social al condamnării sale) intensitatea de percepere a consecințelor vătămării, efectul produs asupra situației sociale, familiale și profesionale a reclamantei - toate subordonate aprecierii rezonabile și pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Din această perspectivă, cuantumul daunelor morale acordate reclamantei a fost corect stabilit, astfel că și sub acest aspect critica din motivarea recursului este nefondată. Reparația patrimonială a prejudiciului moral reprezintă o formă de compensare a acestuia – alături de formele nepatrimoniale de reparație, integrată principiilor instituite de art. 998 C. civ., care nu face distincția între cele două categorii de prejudicii - materiale și morale - sub aspectul modalității reparării lor.

În raport de cele mai sus arătate, și întrucât niciuna din criticile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu sunt întemeiate, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 36 c din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009 .