ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Constanța la data de 28 martie 2007 sub nr. 4993/219/2007, reclamanta SC

S.R. SRL, a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL și Banca

Comercială A., prin lichidator SC R.V.A. SA, solicitând instanței ca

prin sentința ce o va pronunța, să se constate prescris dreptul la

acțiune pentru cele două contracte de credit, cu din 24 septembrie

1997 și respectiv, 30 octombrie 1997, pentru care au avut calitatea de

garanți, să se dispună radierea mențiunilor cu privire la

sarcinile ce grevează bunurile sale.

Reclamanta a arătat că

termenul scadent era 1 ianuarie 1999, de la această dată curgând

dreptul la acțiune, ceea ce înseamnă că el se putea exercita

până la data de 1 ianuarie 2002, prin urmare, acest drept este prescris.

Prin sentința civilă nr. 14140

din 16 noiembrie 2007 a Judecătoriei Constanța, a fost declinată

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția

comercială.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, sub același

număr, iar prin sentința civilă nr. 1896 COM din 2 iulie 2008,

această instanță a admis acțiunea, a constatat prescris

dreptul la acțiune izvorât din contractele de credit, din 24 septembrie

1997 și respectiv, 30 octombrie 1997 și a dispus, ca după

rămânerea irevocabilă a hotărârii, să fie radiate ipotecile

de rang 1 instituite asupra spațiului comercial situat în Mamaia,

Complexul S. și respectiv a ipotecii de rang 1 asupra depozitului en gross

situat în Constanța.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 36 și art. 40 din Legea nr. 85/2006,

procedura insolvenței deschizându-se împotriva SC P. SRL și nu

împotriva reclamantei, iar pe fond s-a reținut că scadența

contractelor de credit respective s-a îndeplinit la data de 1 ianuarie 1991,

însă dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art.

1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că acest termen s-a împlinit la 1

ianuarie 2002.

Ca efect al admiterii primului

capăt de cerere, în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus

și radierea mențiunilor din CF, după rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta Banca Comercială A., prin lichidator judiciar.

Prin decizia civilă nr. 92/COM

din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.

A fost obligat reclamantul la

34.057,49 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, în ce privește excepția

suspendării judecării cauzei, în mod corect a reținut prima

instanță că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din

Legea nr. 85/2006 iar în ce privește fondul cauzei, nu s-au putut

reține susținerile apelantei cu privire la întreruperea cursului

prescripției, deoarece nu s-a făcut dovada că plățile

respective s-au făcut în considerarea contractelor de credit din 1997,

încheiate cu SC P. SRL, astfel că plățile nu sunt făcute

fără echivoc.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA, aducându-i

următoarele critici.

Cursul prescripției a fost

întrerupt, deoarece la data de 2 martie 1999 banca a notificat pe garant

(reclamantul din cererea de față) să procedeze la restituirea

împrumutului, arătând că în caz contrar se va trece la valorificarea

bunului adus în garanție.

Ulterior, la data de 6 ianuarie

2000, Judecătoria Constanța a dispus investirea cu formulă

executorie a contractului din 1997 iar la 14 decembrie 2000 s-a solicitat

începerea executării silite împotriva reclamantei, fiind format dosarul de

executare nr. 446/2001.

Mai mult, constatând că

debitorul-garant nu răspunde la somație, s-a solicitat emiterea

comandamentului asupra spațiului comercial, care a fost emis de

președintele instanței la 5 martie 2001.

În continuare, la data de 5

octombrie 2001, reclamanta SC S.R. SRL a făcut o depunere de 700.000.000

lei în contul datoriei SC P. SRL, iar ulterior banca a solicitat înscrierea creanței

sale în tabelul creditorilor debitorului SC S.R. SRL – dosar nr. 3268/2003 al

Tribunalului Constanța, chiar dacă ulterior, prin decizia

comercială nr. 4665 din 21 mai 2004 a Tribunalului Constanța a fost

admisă contestația debitorului și a fost respinsă cererea

de deschidere a procedurii insolvenței.

În mod nelegal a respins

instanța de apel critica cu privire la nelegala soluționare de

către prima instanță a cererii de suspendare a

judecății, în temeiul art. 36 Legea nr. 85/2006, procedura insolvenței

fiind deschisă împotriva debitorului principal, încă din anul 2001,

dosar ce se află încă pe rolul Tribunalului Constanța.

Recurenta a solicitat judecarea

cauzei în lipsă.

La data de 23 octombrie 2009,

intimata SC P. SRL prin lichidator L. IPURL Constanța a depus la dosarul

cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate, admiterea apelului și pe fond, respingerea cererii

deoarece cursul prescripției a fost suspendat în baza art. 40 din Legea nr.

85/2006, prin deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC P. SRL prin

lichidator L. IPURL Constanța.

S-a solicitat judecarea cauzei în

lipsă.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Critica cu privire la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 36 și art. 40 din Legea nr. 85/2006 nu

poate fi reținută.

Prin cererea ce face obiectul cauzei

de față, reclamanta a dorit să se constate prescrisă o eventuală

acțiune a Băncii Comerciale A. împotriva sa, în calitate de

garantă ipotecară a unui împrumut bancar făcut de pârâta SC P.

SRL la Banca Comercială A.

Prin urmare a vrut să evite o

eventuală acțiune a Băncii Comerciale A., în calitate de

creditor, împotriva sa, ca eventual debitor, or, art. 36 din Legea nr. 85/2006

arată că se suspendă toate acțiunile pentru realizarea

creanțelor împotriva debitorului ce fac obiectul procedurii

insolvenței deci ar fi trebuit ca reclamanta să se afle în procedura

insolvenței, pentru a se face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006

și nu pârâtele, cum este cazul în speța de față.

Prima critică este, în schimb,

fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 16

din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin

recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie,

făcută de cel în folosul căruia curge prescripția [lit. a)

a art. 16] și printr-un act începător de executare [lit. c) a art. 16].

Astfel, la dosarul cauzei se

află cererea de executare silită a debitorului garant SC S.R. SRL

Constanța formulată de Banca Comercială A. prin lichidator SC

R.V.A. SA București, adresată Judecătoriei Constanța la

data 14 decembrie 2000.

La același dosar se află

cererea de emitere a comandamentului la dosarul de executare nr. 446/2000, iar

prin rezoluția președintelui Judecătoriei Constanța din 5

martie 2001 s-a dispus emiterea comandamentului împotriva debitorului SC S.R.

SRL.

Ulterior, la data de 5 octombrie

2001, reclamanta a depus la Banca Comercială A. o foaie de

vărsământ cu suma de 100.000.000 lei reprezentând rate credit.

Susținerea instanței de

apel, că această plată nu a fost făcută fără

echivoc, nu poate fi reținută, pentru că reclamanta nu a dovedit

că a avut alte relații comerciale cu pârâta Banca Comercială A.

SA, în afara celor rezultate din contractul de garanție, ce face obiectul

prezentei cauze.

Prin urmare această plată

constituie o recunoaștere a datoriei.

Mai mult, pârâta Banca

Comercială A. SA, pentru suma datorată de pârâta SC P. SRL în baza

contractelor de creditare din 1997 și garantată de reclamantă, a

solicitat, la data de 28 noiembrie 2003 înscrierea la masa credală a

acestei debitoare (împotriva căreia se formulase cerere de deschidere a

procedurii insolvenței ce a făcut obiectul dosarului nr. 3268/2003 al

Tribunalului Constanța).

Prin urmare, recurenta a făcut

dovada faptului că, prin cererile sale de executare și prin

recunoașterea datoriei de către reclamantă, s-a întrerupt cursul

prescripției în ce privește dreptul pârâtei Banca A. SA de a cere

executarea de către reclamantă a obligațiilor ce decurg din

contractul de credit din 1997 și respectiv contractul de garanție

imobiliară din 1997.

Având în vedere cele arătate

mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, va

admite apelul pârâtei Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA

București, declarat împotriva sentinței civile nr. 1896/COM din 2

iulie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială

contencios administrativ și fiscal, și va schimba sentința, în

tot, în sensul că va respinge acțiunea formulată de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Banca

Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA București împotriva

deciziei civile nr. 92/COM din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică

în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva

sentinței civile nr. 1896/COM din 2 iulie 2008 a Tribunalului

Constanța, secția comercială contencios administrativ și

fiscal.

Schimbă sentința

menționată în sensul că respinge acțiunea formulată de

reclamanta SC S.R. SRL Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.