ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 28 martie 2007 sub nr. 4993/219/2007, reclamanta SC S.R. SRL, a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL și Banca Comercială A., prin lichidator SC R.V.A. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate prescris dreptul la acțiune pentru cele două contracte de credit, cu din 24 septembrie 1997 și respectiv, 30 octombrie 1997, pentru care au avut calitatea de garanți, să se dispună radierea mențiunilor cu privire la sarcinile ce grevează bunurile sale. Reclamanta a arătat că termenul scadent era 1 ianuarie 1999, de la această dată curgând dreptul la acțiune, ceea ce înseamnă că el se putea exercita până la data de 1 ianuarie 2002, prin urmare, acest drept este prescris.

Prin sentința civilă nr. 14140 din 16 noiembrie 2007 a Judecătoriei Constanța, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, sub același număr, iar prin sentința civilă nr. 1896 COM din 2 iulie 2008, această instanță a admis acțiunea, a constatat prescris dreptul la acțiune izvorât din contractele de credit, din 24 septembrie 1997 și respectiv, 30 octombrie 1997 și a dispus, ca după rămânerea irevocabilă a hotărârii, să fie radiate ipotecile de rang 1 instituite asupra spațiului comercial situat în Mamaia, Complexul S. și respectiv a ipotecii de rang 1 asupra depozitului en gross situat în Constanța.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 și art. 40 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenței deschizându-se împotriva SC P. SRL și nu împotriva reclamantei, iar pe fond s-a reținut că scadența contractelor de credit respective s-a îndeplinit la data de 1 ianuarie 1991, însă dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că acest termen s-a împlinit la 1 ianuarie 2002. Ca efect al admiterii primului capăt de cerere, în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus și radierea mențiunilor din CF, după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Banca Comercială A., prin lichidator judiciar.

Prin decizia civilă nr. 92/COM din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat. A fost obligat reclamantul la 34.057,49 lei cheltuieli de judecată către pârât. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în ce privește excepția suspendării judecării cauzei, în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 iar în ce privește fondul cauzei, nu s-au putut reține susținerile apelantei cu privire la întreruperea cursului prescripției, deoarece nu s-a făcut dovada că plățile respective s-au făcut în considerarea contractelor de credit din 1997, încheiate cu SC P. SRL, astfel că plățile nu sunt făcute fără echivoc.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA, aducându-i următoarele critici. Cursul prescripției a fost întrerupt, deoarece la data de 2 martie 1999 banca a notificat pe garant (reclamantul din cererea de față) să procedeze la restituirea împrumutului, arătând că în caz contrar se va trece la valorificarea bunului adus în garanție. Ulterior, la data de 6 ianuarie 2000, Judecătoria Constanța a dispus investirea cu formulă executorie a contractului din 1997 iar la 14 decembrie 2000 s-a solicitat începerea executării silite împotriva reclamantei, fiind format dosarul de executare nr. 446/2001. Mai mult, constatând că debitorul-garant nu răspunde la somație, s-a solicitat emiterea comandamentului asupra spațiului comercial, care a fost emis de președintele instanței la 5 martie 2001. În continuare, la data de 5 octombrie 2001, reclamanta SC S.R.

SRL a făcut o depunere de 700.000.000 lei în contul datoriei SC P. SRL, iar ulterior banca a solicitat înscrierea creanței sale în tabelul creditorilor debitorului SC S.R. SRL – dosar nr. 3268/2003 al Tribunalului Constanța, chiar dacă ulterior, prin decizia comercială nr. 4665 din 21 mai 2004 a Tribunalului Constanța a fost admisă contestația debitorului și a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței. În mod nelegal a respins instanța de apel critica cu privire la nelegala soluționare de către prima instanță a cererii de suspendare a judecății, în temeiul art. 36 Legea nr. 85/2006, procedura insolvenței fiind deschisă împotriva debitorului principal, încă din anul 2001, dosar ce se află încă pe rolul Tribunalului Constanța.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 23 octombrie 2009, intimata SC P. SRL prin lichidator L. IPURL Constanța a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și pe fond, respingerea cererii deoarece cursul prescripției a fost suspendat în baza art. 40 din Legea nr. 85/2006, prin deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC P. SRL prin lichidator L. IPURL Constanța. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează. Critica cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 și art. 40 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reținută.

Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, reclamanta a dorit să se constate prescrisă o eventuală acțiune a Băncii Comerciale A. împotriva sa, în calitate de garantă ipotecară a unui împrumut bancar făcut de pârâta SC P. SRL la Banca Comercială A. Prin urmare a vrut să evite o eventuală acțiune a Băncii Comerciale A., în calitate de creditor, împotriva sa, ca eventual debitor, or, art. 36 din Legea nr. 85/2006 arată că se suspendă toate acțiunile pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului ce fac obiectul procedurii insolvenței deci ar fi trebuit ca reclamanta să se afle în procedura insolvenței, pentru a se face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 și nu pârâtele, cum este cazul în speța de față.

Prima critică este, în schimb, fondată. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția [lit. a) a art. 16] și printr-un act începător de executare [lit. c) a art. 16]. Astfel, la dosarul cauzei se află cererea de executare silită a debitorului garant SC S.R. SRL Constanța formulată de Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA București, adresată Judecătoriei Constanța la data 14 decembrie 2000. La același dosar se află cererea de emitere a comandamentului la dosarul de executare nr. 446/2000, iar prin rezoluția președintelui Judecătoriei Constanța din 5 martie 2001 s-a dispus emiterea comandamentului împotriva debitorului SC S.R.

SRL. Ulterior, la data de 5 octombrie 2001, reclamanta a depus la Banca Comercială A. o foaie de vărsământ cu suma de 100.000.000 lei reprezentând rate credit. Susținerea instanței de apel, că această plată nu a fost făcută fără echivoc, nu poate fi reținută, pentru că reclamanta nu a dovedit că a avut alte relații comerciale cu pârâta Banca Comercială A. SA, în afara celor rezultate din contractul de garanție, ce face obiectul prezentei cauze. Prin urmare această plată constituie o recunoaștere a datoriei. Mai mult, pârâta Banca Comercială A. SA, pentru suma datorată de pârâta SC P. SRL în baza contractelor de creditare din 1997 și garantată de reclamantă, a solicitat, la data de 28 noiembrie 2003 înscrierea la masa credală a acestei debitoare (împotriva căreia se formulase cerere de deschidere a procedurii insolvenței ce a făcut obiectul dosarului nr. 3268/2003 al Tribunalului Constanța).

Prin urmare, recurenta a făcut dovada faptului că, prin cererile sale de executare și prin recunoașterea datoriei de către reclamantă, s-a întrerupt cursul prescripției în ce privește dreptul pârâtei Banca A. SA de a cere executarea de către reclamantă a obligațiilor ce decurg din contractul de credit din 1997 și respectiv contractul de garanție imobiliară din 1997. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA București, declarat împotriva sentinței civile nr. 1896/COM din 2 iulie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială contencios administrativ și fiscal, și va schimba sentința, în tot, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA București împotriva deciziei civile nr. 92/COM din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1896/COM din 2 iulie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Schimbă sentința menționată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.R. SRL Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.