ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 41/CA din 5 martie 2009, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul O.N.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, având ca obiect anularea parțială a Ordinului nr. 1349 din 20 decembrie 2007 și a actelor subsecvente emise în baza acestuia, obligarea pârâtului la emiterea unor acte prin care reclamantului să-i fie acordat și recunoscut gradul de locotenent, cu plata unor daune morale în cuantum de 100.000 lei și a daunelor materiale reprezentând diferența soldelor lunare calculate potrivit gradului de locotenent, începând cu data de 20 decembrie 2007 până la acordarea efectivă a acestui grad.

Prin aceeași hotărâre au fost respinse, în prealabil, excepțiile necompetenței, lipsei interesului și tardivității acțiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.N.D., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. Prin decizia nr. 4742 din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de O.N.D. împotriva sentinței nr. 41/CA din 5 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea atacată și, în mod grupat, în funcție de legătura logică și relevanța lor în dezlegarea problemelor de drept ale speței, criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304 1 C. proc.

civ. și a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia. Raportat la obiectul acțiunii reclamantului, la dosarul cauzei au fost depuse toate actele necesare pentru soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și au fost administrate probele încuviințate la solicitarea reclamantului. Ca urmare, nu a fost necesară administrarea altor probe a căror concludentă și pertinență să oblige judecătorul fondului să dispună o atare măsură, în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ.

S-a mai reținut că, în raport cu materialul probator existent la dosarul cauzei, cu prevederile legale incidente în speță și, în condițiile în care recurentul nu a acționat conform art. 22 din Regulamentul disciplinei militare față de măsurile apreciate de Ministerul Apărării Naționale ca fiind necesare pentru finalizarea procedurii de acordare a gradelor militare, caracterul pretins „fraudulos" al acestora și aspectele de nelegalitate circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicate în cererea de recurs, nu pot fi reținute. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurent, nelegalitatea hotărârii atacate poate fi reținută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, sau când conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. În conformitate cu acest text de lege, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, principiul astfel consacrat constituind o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc de natură să asigure un real control judiciar. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților - acestea putând fi sistematizate în funcție de legătura lor logică - ori să interpreteze anumite texte de lege doar în modalitatea solicitată de părți, prevederile art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., impunând doar condiția ca hotărârile să fie motivate clar, convingător și pertinent. În speță, motivarea hotărârii atacate îndeplinește toate aceste cerințe, făcând posibilă realizarea controlului judiciar, astfel încât incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținută. Procedând și la examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu subzistă în speță nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate. Împotriva deciziei nr. 4742 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat contestație în anulare O.N.D., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, cu consecința anulării în tot a deciziei atacate și a rejudecării cererii de recurs.

S-a învederat, prin motivele contestației în anulare, că pe de o parte, instanța de recurs a respins recursul fără ca acesta să fi fost judecat în fond, și că, pe de altă parte, respingând recursul, nu a cercetat toate motivele de casare expuse prin cererea de recurs. De asemenea, contestatorul a mai arătat că instanța de recurs nu a manifestat o conduită activă și nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Instanța de recurs, s-a mai subliniat, a ignorat dispozițiile exprese și de strictă interpretare din Legea nr. 262/2007, care reprezintă, în opinia recurentului, o lex specialia, și a încălcat atât dispozițiile legii interne (naționale) - legile procedurale civile de drept comun -, dispozițiile exprese ale art. 20 din Constituția României, cât și garanțiile Convenției europene a drepturilor omului. În drept s-au invocat dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, sau/ori atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dar numai dacă motivele mai sus arătate nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Cu toate acestea, cum dispune expres art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi primită pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. (1), în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

De asemenea, în condițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia părțile sau procurorul pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată, în mod exclusiv, în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.

Obiectul contestației în anulare îl constituie decizia nr. 4742 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.N.D. împotriva sentinței nr. 41/CA din 5 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Nu sunt întrunite în cauză, în mod evident, condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuită prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. , întrucât contestatorul nu a invocat în recurs vreunul din motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) punctele 1 și 2 C. proc. civ. Pe de altă parte, nu sunt aplicabile în speță nici prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. , referitoare la contestația în anulare specială, de strictă interpretare. Într- adevăr, instanța de recurs nu a săvârșit vreo omisiune în cercetarea motivelor de recurs, ci a procedat la o analiză grupată a motivelor de recurs invocate de recurent, în funcție de legătura logică și de relevanța lor în dezlegarea problemelor de drept ale litigiului, și a concluzionat că aceste motive nu sunt întemeiate. În aceste condiții, se va dispune, în temeiul dispozițiilor ar. 320 C. proc. civ. , respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de O.N.D. împotriva deciziei nr. 4742 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de O.N.D. împotriva deciziei nr. 4742 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.