ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.I. SRL Petrila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și a prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, având în vedere că aceste prevederi vin în contradicție cu dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune precum și cu prevederile art. 2 alin. (40) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că textul normativ atacat este nelegal pentru că obligă toate microintreprinderile cu sediul social în România să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, indiferent dacă microintreprinderile sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii, chiar și cele care nu au la sediu aparate de radio sau de televiziune și chiar cele care nu au nici un fel de activitate comercială. Reclamanta a invocat în sprijinul susținerilor sale Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 prin care s-a dispus că obligația prevăzută în textele de lege a căror anulare se cere, revine doar persoanelor juridice care beneficiază de serviciile publice respective.

Societatea Română de Televiziune a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, iar Societatea Română de Radiodifuziune cerere de intervenție în interes propriu, în ambele cereri solicitându-se respingerea acțiunii reclamantei. Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 121/F/CA/2009 din 20 mai 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului, Guvernul României formulată de Societatea Română de Televiziune și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Societatea Română de Radiodifuziune și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A constat că cererile de intervenție formulate în cauză sunt admisibile, conform dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., întrucât ambii intervenienți au un interes în prezenta acțiune, astfel că a dispus admiterea celor două cereri. Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile, instanța de fond a observat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile în condițiile și termenele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă. Împotriva acestei deciziei a declarat recurs reclamanta SC I.I. SRL Petrila.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, aceasta aplicând greșit legea, neținând cont de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs formulate și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia, iar în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. Totodată, în conformitate cu art. 12 din aceeași lege, reclamantul are obligația să anexeze la acțiune printre alte acte precizate și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Înalta curte observă că reclamanta nu a probat împrejurarea că ar fi îndeplinit procedura prealabilă, cerută de lege, astfel că hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei ca inadmisibilă este corectă, procedura administrativă prealabilă fiind o condiție obligatorie pentru admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ. Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul reclamantei ca nefondat și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 121/F/CA/2009 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.