ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25

septembrie 2008, reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea prevederilor cuprinse în

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum și a prevederilor cuprinse în art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003 referitoare la taxa pentru serviciul public de televiziune.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în mod nelegal, prin încălcarea prevederilor art. 2 alin. (40) din

Legea nr. 500/2002 și în imoral, prin dispozițiile legale contestate, s-a

prevăzut obligația microîntreprinderilor cu sediul în România de a plăti pentru

sediul social taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune,

indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii, dacă au

echipamentele tehnice care să permită accesarea acestor servicii și chiar dacă

nu desfășoară activitate.

S-a mai susținut că textele normative

criticate sunt nelegale și datorită faptului că, în ceea ce privește persoanele

fizice, reglementarea face distincție între persoanele care dețin receptoare

radio sau TV și cele care nu posedă astfel de receptoare.

În cauză a formulat cerere de intervenție

în interes propriu Societatea Română de Radiodifuziune.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a admis cererea de intervenție și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că soluția se impune,

în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție, ale deciziei nr.

297/2004 a Curții Constituționale, cu legislația și practica europeană în

domeniu, precum și cu faptul că cele două hotărâri de guvern a căror anulare se

solicită în cauză cuprind prevederi conforme cu cele ale legii prin care s-a

instituit efectiv taxa radio și TV, Guvernul nefăcând altceva decât să prevadă

cuantumul acesteia precum și scutirile de plată.

Împotriva susmenționatei sentințe a

declarat recurs, în termenul legal reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca.

Invocând în drept dispozițiile art. 299

și urm. C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat soluția pronunțată de

Curtea de Apel Cluj pentru greșita interpretare a art. 40 alin. (3) din Legea

nr. 41/1994 (privind organizarea și funcționarea Societății Române de

Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune), fiind evident din modul în

care este redactat textul în discuție că se face distincție între persoanele

juridice care au calitatea de beneficiari ai celor două tipuri de servicii

publice și cele care nu au această calitate.

A apreciat recurenta că tocmai această

distincție a fost avută în vedere atunci când s-a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 prin decizia nr.

287/2004 a Curții Constituționale a României.

Pârâții nu au formulat recursuri

împotriva sentinței nr. 720/2008, astfel încât apărările formulate de

recurenta-reclamantă prin „întâmpinarea” depusă la dosar vor fi avute în vedere

ca susțineri de natură a accentua punctul de vedere exprimat prin propria

cerere de recurs.

Examinând cauza prin prisma criticii

aduse de recurentă dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței atacate.

Dezlegarea dată de instanța Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, atât

acțiunii în anulare promovată de SC W.I.G. SRL cât și cererii de intervenție în

interes propriu formulată de Societatea Română de Radiodifuziune este în acord

cu prevederile Legii nr. 41/1994 republicată cât și cu concluzia exprimată de

Curtea Constituțională, în legătură cu art. 40 alin. (3) din acest act

normativ, prin decizia nr. 297/2004.

Mai mult decât atât, soluția este

fundamentată și pe reglementările comunitare în materia serviciilor publice

audiovizuale, pe Tratatul CE, concluzia care se desprinde, atât din legislația

națională cât și din cea comunitară, fiind aceea că taxele se plătesc de către

contribuabil indiferent dacă beneficiază efectiv de serviciul public în

discuție.

Obiectul cauzei deduse judecății a vizat

anularea parțială a H.G. nr. 977/2003 [art. 3 alin. (1)] și a H.G. nr. 978/2003

]art. 3 alin. (1)], or printr-o raportare corectă la prevederile art. 40 alin. (3)

din Legea nr. 41/1994 republicată, instanța de fond a reținut că actele

normative contestate au fost emise potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție

(pentru executarea Legii nr. 41/1994), că prin ele s-a stabilit practic

cuantumul celor două taxe, scutirile de plată, astfel că nu se impune anularea

acestor acte administrative.

În cazul persoanelor juridice, în mod

evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și

care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod

clar din norma legală amintită doar obligativitatea plății acestor două taxe.

De altfel, dacă în intenția legiuitorului

ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod

expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice [art. 40 alin. (2) din Legea

nr. 41/1994 republicată], dar și în această situație excepția de la obligația

de plată a taxei pentru cele două tipuri de servicii publice este condiționată

de o declarație pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio sau de

TV.

Sintagma „beneficiari ai acestor

servicii” (n.n. radio și TV) nu poate fi altfel interpretată decât în modul în

care atât Curtea Constituțională cât și Curtea de Apel Cluj, prin sentința

examinată, au abordat-o și nu în modul în care recurenta-reclamantă susține,

nefiind pertinentă analogia cu persoanele fizice beneficiare ale celor două

servicii publice, pentru motivele deja expuse.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

W.I.G. SRL, Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.