ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2008, reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum și a prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003 referitoare la taxa pentru serviciul public de televiziune.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin încălcarea prevederilor art. 2 alin. (40) din Legea nr. 500/2002 și în imoral, prin dispozițiile legale contestate, s-a prevăzut obligația microîntreprinderilor cu sediul în România de a plăti pentru sediul social taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii, dacă au echipamentele tehnice care să permită accesarea acestor servicii și chiar dacă nu desfășoară activitate. S-a mai susținut că textele normative criticate sunt nelegale și datorită faptului că, în ceea ce privește persoanele fizice, reglementarea face distincție între persoanele care dețin receptoare radio sau TV și cele care nu posedă astfel de receptoare.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu Societatea Română de Radiodifuziune. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a admis cererea de intervenție și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție, ale deciziei nr. 297/2004 a Curții Constituționale, cu legislația și practica europeană în domeniu, precum și cu faptul că cele două hotărâri de guvern a căror anulare se solicită în cauză cuprind prevederi conforme cu cele ale legii prin care s-a instituit efectiv taxa radio și TV, Guvernul nefăcând altceva decât să prevadă cuantumul acesteia precum și scutirile de plată.

Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca. Invocând în drept dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj pentru greșita interpretare a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 (privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune), fiind evident din modul în care este redactat textul în discuție că se face distincție între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai celor două tipuri de servicii publice și cele care nu au această calitate. A apreciat recurenta că tocmai această distincție a fost avută în vedere atunci când s-a respins excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 prin decizia nr. 287/2004 a Curții Constituționale a României.

Pârâții nu au formulat recursuri împotriva sentinței nr. 720/2008, astfel încât apărările formulate de recurenta-reclamantă prin „întâmpinarea” depusă la dosar vor fi avute în vedere ca susțineri de natură a accentua punctul de vedere exprimat prin propria cerere de recurs. Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Dezlegarea dată de instanța Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, atât acțiunii în anulare promovată de SC W.I.G. SRL cât și cererii de intervenție în interes propriu formulată de Societatea Română de Radiodifuziune este în acord cu prevederile Legii nr. 41/1994 republicată cât și cu concluzia exprimată de Curtea Constituțională, în legătură cu art. 40 alin. (3) din acest act normativ, prin decizia nr. 297/2004.

Mai mult decât atât, soluția este fundamentată și pe reglementările comunitare în materia serviciilor publice audiovizuale, pe Tratatul CE, concluzia care se desprinde, atât din legislația națională cât și din cea comunitară, fiind aceea că taxele se plătesc de către contribuabil indiferent dacă beneficiază efectiv de serviciul public în discuție. Obiectul cauzei deduse judecății a vizat anularea parțială a H.G. nr. 977/2003 [art. 3 alin. (1)] și a H.G. nr. 978/2003 ]art. 3 alin. (1)], or printr-o raportare corectă la prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 republicată, instanța de fond a reținut că actele normative contestate au fost emise potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție (pentru executarea Legii nr. 41/1994), că prin ele s-a stabilit practic cuantumul celor două taxe, scutirile de plată, astfel că nu se impune anularea acestor acte administrative.

În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar din norma legală amintită doar obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice [art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 republicată], dar și în această situație excepția de la obligația de plată a taxei pentru cele două tipuri de servicii publice este condiționată de o declarație pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio sau de TV.

Sintagma „beneficiari ai acestor servicii” (n.n. radio și TV) nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care atât Curtea Constituțională cât și Curtea de Apel Cluj, prin sentința examinată, au abordat-o și nu în modul în care recurenta-reclamantă susține, nefiind pertinentă analogia cu persoanele fizice beneficiare ale celor două servicii publice, pentru motivele deja expuse. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC W.I.G. SRL, Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.