ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2011

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "N.V." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 64 din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. "N.V." S.R.L., a anulat prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 și art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003 și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de Societatea Română de Radiodifuziune. Prin Decizia civilă nr. 4560 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva Sentinței nr. 64 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, arătând că instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a sesizată, cu atât mai mult cu cât intervenția accesorie - fiind o apărare se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală. Rejudecând, Curtea de Apel Cluj, prin Sentința nr. 185 din 27 aprilie 2010, a admis acțiunea reclamantei S.C. "N.V." S.R.L. Cluj-Napoca, împotriva pârâtului Guvernul României, și în consecință a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3, alin. (2) din H.G. nr. 978/2003. Totodată, a respins cererea de intervenție formulată de Societatea Română de Radiodifuziune și a dispus publicarea conform art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine, cu sediul în România, de a plăti în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, nu sunt contrare legii fundamentale. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că veniturile proprii ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune provin, între altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, așa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menționate, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Pe de altă parte, pentru dezlegarea chestiunii litigioase instanța de fond face aplicarea interpretării gramaticale a dispozițiilor legale a căror anulare se solicită și ajunge la concluzia că noțiunea de beneficiar din cadrul art. 40 al Legii nr. 41/1994, republicată, include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii, și că doar aparent excepția de la plata acestor taxe este instituită numai pentru persoanele fizice deoarece nu este exclusă aplicarea acestei excepții și pentru persoanele juridice. A mai reținut instanța de fond că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 și nr. 978/2003 instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficie, de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio și TV iar în interpretarea dată de Guvern se denaturează însuși sensul noțiunii de taxă așa cum e ea definită în Legea finanțelor publice. Concluzionând, instanța de fond a constatat că cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în art. 3 alin. (2), în mod corect, dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, având în vedere că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii. Referitor la demersul intervenientei, prima instanță a reținut că acesta reprezintă o intervenție în interes propriu cu toate consecințele juridice ce decurg dintr-o astfel de consecință, fiind aceea că în raport de soluția dată acțiunii principale se va soluționa și cererea de intervenție în interes propriu, între aceste cereri fiind o strânsă legătură de cauzalitate.

Recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. În accepțiunea Legii nr. 41/1994 republicată, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice în discuție, iar dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978/2003 au fost emise în aplicarea și executarea legii. 4.2. Aceeași accepție a fost reținută și de Curtea Constituțională în Decizii nr. 297/2004 și nr. 331/2006. 4.3. Temeiul existenței SRTV, SRR și fundamentul plății taxei radio-tv, se regăsesc în prevederile art. 31 din Constituția României.

Recursul formulat de intervenienta Societatea de Radiodifuziune împotriva aceleiași sentințe. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Recurenta consideră că voința legiuitorului a fost aceea de a institui prezumția cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor. 5.2. Un alt argument în sensul celor arătate este, în opinia recurentei, respingerea tuturor amendamentelor expuse de unii parlamentari la textul ordonanței, în sensul de a se considera că noțiunea de "beneficiar" nu este legată de calitatea de primitor al serviciilor publice de radiodifuziune.

Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă S.C. "N.V." S.R.L.. Intimata solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursurile sunt nefondate. 1.1. Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii". 1.2. Conform art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994, republicată, și persoanele fizice, în calitate de beneficiari ai acelorași servicii, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune. 1.3. Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "autoritate, instituție, societate, etc. pentru care se face o lucrare". 1.4. Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective". 1.5. Aceleași considerente au fost avute în vedere și prin pronunțarea Deciziei nr. 331/2006 a Curții Constituționale. 1.6. Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-tv, indiferent de existența calității de beneficiar. Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru și nu o obligație. 1.

Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio-tv indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului. 1.

Argumentele referitoare la respingerea unor amendamente formulate de diferiți parlamentari nu pot fi acceptate, deoarece, interpretarea legii este realizată de către judecător care, în speță, folosind principiile și metodele de interpretare a concluzionat în sensul deja arătat. Voința exprimată de legiuitor rezultă din interpretarea gramaticală, logică, sistematică a testelor analizate și nu din eventualele amendamente formulate. 2. Se constată astfel că prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978/2003 adaugă la prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, că motivele de recurs formulate împotriva sentinței de fond nu sunt întrunite, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează să se dispună respingerea recursurilor ca nefondate.