ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

S.C. "N.V." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României

anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22

august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și anularea

prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978 din 22 august 2003

privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

instanței de fond.

Prin Sentința nr. 64

din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de

reclamanta S.C. "N.V." S.R.L., a anulat prevederile cuprinse în art.

3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 și art. 3 alin. (2) din H.G.

nr. 978 din 22 august 2003 și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție

accesorie formulată de Societatea Română de Radiodifuziune.

Prin Decizia civilă

nr. 4560 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de

Radiodifuziune împotriva Sentinței nr. 64 din 16 februarie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, arătând

că instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a sesizată, cu

atât mai mult cu cât intervenția accesorie - fiind o apărare se judecă

întotdeauna împreună cu cererea principală.

Rejudecând, Curtea de

Apel Cluj, prin Sentința nr. 185 din 27 aprilie 2010, a admis acțiunea

reclamantei S.C. "N.V." S.R.L. Cluj-Napoca, împotriva pârâtului

Guvernul României, și în consecință a dispus anularea prevederilor cuprinse în

art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3, alin. (2) din

H.G. nr. 978/2003.

Totodată, a respins

cererea de intervenție formulată de Societatea Română de Radiodifuziune și a

dispus publicarea conform art. 23 din Legea nr. 554/2004.

și de drept care au format convingerea instanței.

Instanța de fond a

reținut că prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale s-a

constatat că prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care dispun cu

privire la obligația persoanelor juridice române sau străine, cu sediul în

România, de a plăti în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public

de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, nu sunt

contrare legii fundamentale.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, stabilește că veniturile proprii

ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune

provin, între altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune,

respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, așa cum prevede chiar

alin. (3) al acestui articol, taxele sunt datorate de către subiectele de drept

acolo menționate, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Pe de altă parte,

pentru dezlegarea chestiunii litigioase instanța de fond face aplicarea

interpretării gramaticale a dispozițiilor legale a căror anulare se solicită și

ajunge la concluzia că noțiunea de beneficiar din cadrul art. 40 al Legii nr.

41/1994, republicată, include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora

se prestează efectiv cele două servicii, și că doar aparent excepția de la

plata acestor taxe este instituită numai pentru persoanele fizice deoarece nu

este exclusă aplicarea acestei excepții și pentru persoanele juridice.

A mai reținut

instanța de fond că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din H.G. nr.

977/2003 și nr. 978/2003 instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin.

(3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficie,

de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio și TV iar în

interpretarea dată de Guvern se denaturează însuși sensul noțiunii de taxă așa

cum e ea definită în Legea finanțelor publice.

Concluzionând,

instanța de fond a constatat că cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat

în art. 3 alin. (2), în mod corect, dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994,

având în vedere că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două

servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea

oficială, cât și în interpretarea gramaticală, numai subiectelor care sunt în

mod direct destinatarii acestor servicii.

Referitor la demersul

intervenientei, prima instanță a reținut că acesta reprezintă o intervenție în

interes propriu cu toate consecințele juridice ce decurg dintr-o astfel de consecință,

fiind aceea că în raport de soluția dată acțiunii principale se va soluționa și

cererea de intervenție în interes propriu, între aceste cereri fiind o strânsă

legătură de cauzalitate.

de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs au

fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

4.1. În accepțiunea

Legii nr. 41/1994 republicată, toate persoanele juridice au prezumată calitatea

de beneficiar al serviciilor publice în discuție, iar dispozițiile art. 3 alin.

(2) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 978/2003 au fost

emise în aplicarea și executarea legii.

4.2. Aceeași accepție

a fost reținută și de Curtea Constituțională în Decizii nr. 297/2004 și nr.

331/2006.

4.3. Temeiul

existenței SRTV, SRR și fundamentul plății taxei radio-tv, se regăsesc în

prevederile art. 31 din Constituția României.

de intervenienta Societatea de Radiodifuziune împotriva aceleiași sentințe.

Motivele de recurs au

fost întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

5.1. Recurenta

consideră că voința legiuitorului a fost aceea de a institui prezumția cu

privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul în

România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.

5.2. Un alt argument

în sensul celor arătate este, în opinia recurentei, respingerea tuturor

amendamentelor expuse de unii parlamentari la textul ordonanței, în sensul de a

se considera că noțiunea de "beneficiar" nu este legată de calitatea

de primitor al serviciilor publice de radiodifuziune.

formulată de intimata-reclamantă S.C. "N.V." S.R.L..

Intimata solicită

respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a

sentinței atacate.

II. Considerentele

instanței de recurs.

nefondate.

1.1. Potrivit art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu

sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și

reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor

juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de

radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de

beneficiari ai acestor servicii".

1.2. Conform art. 40

alin. (2) din Legea nr. 41/1994, republicată, și persoanele fizice, în calitate

de beneficiari ai acelorași servicii, au obligația să plătească o taxă pentru

serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de

televiziune.

1.3. Nicăieri în

cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a

noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu

poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva"

sau "autoritate, instituție, societate, etc. pentru care se face o

lucrare".

1.4. Prin Decizia nr.

297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu

motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor

juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice

respective".

1.5. Aceleași

considerente au fost avute în vedere și prin pronunțarea Deciziei nr. 331/2006

a Curții Constituționale.

1.6. Legislația

comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor

să stabilească plata unor taxe radio-tv, indiferent de existența calității de

beneficiar.

Aceasta reprezintă

însă numai o opțiune a statului membru și nu o obligație.

1.7. Prin Constituția

României nu s-a impus plata taxei radio-tv indiferent de existența calității de

beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin.

(15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.

1.8. Argumentele

referitoare la respingerea unor amendamente formulate de diferiți parlamentari nu

pot fi acceptate, deoarece, interpretarea legii este realizată de către

judecător care, în speță, folosind principiile și metodele de interpretare a

concluzionat în sensul deja arătat. Voința exprimată de legiuitor rezultă din

interpretarea gramaticală, logică, sistematică a testelor analizate și nu din

eventualele amendamente formulate.

că prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (2) din

H.G. nr. 978/2003 adaugă la prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr.

41/1994, republicată, că motivele de recurs formulate împotriva sentinței de

fond nu sunt întrunite, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a

II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează să se dispună respingerea recursurilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva

Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2011.