ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 noiembrie 2009, S.R.R. a chemat în judecată SC R.L.G. SRL București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.123,52 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2009. În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 prin încheierea din 15 aprilie 2010 Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, a sesizat Curtea de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a art. 3 din H.G. nr. 977/2003. Această din urmă instanță a dispus, prin sentința civilă nr. 3531 din 22 septembrie 2009 a Secției de contencios administrativ și fiscal admiterea excepției și constatarea nelegalității prevederilor art. 3 din H.G.

nr. 977/2003, modificată și completată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că noua reglementare a textului, astfel cum a fost dispusă prin H.G. nr. 1012/2009, contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările și completările ulterioare, care stabilește obligativitatea plății taxei pentru serviciul public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu. Împotriva sentinței au declarat recurs Guvernul României și S.R.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâții au invocat prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, în temeiul căruia a fost emisă H.G.

nr. 977/2003, arătând, în esență că, în accepțiunea acestor dispoziții legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă dețin sau nu receptoare radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile aflate în dificultate și care și-au suspendat activitatea, conform legii. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Conform dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 977/2003, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune , cu excepția celor care și-au suspendat activitatea. Întrucât, prin lege s-a stabilit că taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se constată că dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 977/2003 nu aplică în mod corect legea în temeiul cărora au fost emise impunând plata taxei tuturor persoanelor juridice, fără a face distincție între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitate de beneficiar al acestor servicii.

De menționat și jurisprudența Curții Constituționale care, în mod constant a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, cu motivarea că obligația de plată este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. În consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și S.R.R. împotriva sentinței civile nr. 3531 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.