ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19 noiembrie

2009, S.R.R. a chemat în judecată SC R.L.G. SRL București, solicitând obligarea

pârâtei la plata sumei de 2.123,52 lei reprezentând taxa pentru serviciul

public de radiodifuziune pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2009.

În temeiul art. 4 din Legea nr.

554/2004 prin încheierea din 15 aprilie 2010 Judecătoria Sectorului 3 București,

secția civilă, a sesizat Curtea de Apel București în vederea soluționării

excepției de nelegalitate a art. 3 din H.G. nr. 977/2003.

Această din urmă instanță a dispus,

prin sentința civilă nr. 3531 din 22 septembrie 2009 a Secției de contencios administrativ și fiscal admiterea excepției și constatarea nelegalității

prevederilor art. 3 din H.G. nr. 977/2003, modificată și completată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut în esență că noua reglementare a textului, astfel cum a fost

dispusă prin H.G. nr. 1012/2009, contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din

Legea nr. 41/1994 cu modificările și completările ulterioare, care stabilește

obligativitatea plății taxei pentru serviciul public de radiodifuziune exclusiv

în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Guvernul României și S.R.R. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâții au invocat

prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, în temeiul

căruia a fost emisă H.G. nr. 977/2003, arătând, în esență că, în accepțiunea

acestor dispoziții legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de

beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă dețin sau

nu receptoare radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile

aflate în dificultate și care și-au suspendat activitatea, conform legii.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art.

304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a

fi respinse ca atare.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din

Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de

Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, persoanele juridice au

obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o

taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai

acestor servicii.

Conform dispozițiilor art. 3 din

H.G. nr. 977/2003, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în

România au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de

radiodifuziune , cu excepția celor care și-au suspendat activitatea.

Întrucât, prin lege s-a stabilit că

taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se

constată că dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 977/2003 nu aplică în mod corect

legea în temeiul cărora au fost emise impunând plata taxei tuturor persoanelor

juridice, fără a face distincție între persoanele juridice beneficiare și cele

care nu au calitate de beneficiar al acestor servicii.

De menționat și jurisprudența Curții

Constituționale care, în mod constant a respins excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994,

cu motivarea că obligația de plată este doar în sarcina persoanelor juridice

care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

În consecință, criticile formulate fiind

neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și S.R.R. împotriva sentinței civile nr. 3531 din 22

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

ianuarie 2011.