ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Prin încheierea din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Iași având pe rol apelul inculpatului S.C. împotriva sentinței penale nr. 467 din 14 iulie 2009 a Tribunalului Iași, în baza art. 160 b C. proc. pen. și art. 300 2 C. proc. pen., a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului S.C. și a acordat termen pentru judecata apelului la 10 noiembrie 2009. Pentru a dispune astfel instanța a motivat că din actele dosarului rezultă indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. A mai reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul pe care însă, nu 1-a motivat. Examinând din oficiu hotărârea atacată Înalta Curte constată că instanța apelului a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 160 b C. proc. pen. În mod legal a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la arestarea preventivă nu au încetat și nu s-au modificat. Condițiile arestării preventive a inculpatului S.C. subzistă în continuare, în acest sens este sentința penală nr. 467/2009 a Tribunalului Iași prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru infracțiunile de trafic de minori prevăzute în Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279 C. pen., infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie.
Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5244./99/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.