ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3182/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 8 septembrie 2011

a Curții de Apel Iași, Secția Penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

dosarul nr. 8126/99/2009, printre altele, în baza art. 300

2

C. proc.

pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului S.C., deținut în Penitenciarul Iași, iar în baza art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a aceluiași

inculpat, urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a ținut seama de materialul probator administrat în cauză -

indiciile temeinice de săvârșire a faptelor penale pentru care legea prevede

pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, cât și pericolul concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta inculpatul S.C. dacă ar fi lăsat în libertate,

pericol la aprecierea căruia s-au avut în vedere natura relațiilor sociale

pretins a fi încălcate, gravitatea presupuselor fapte, modalitatea concretă în

care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională și, nu în

ultimul rând, gradul ridicat de insecuritate pe care îl generează săvârșirea

unor fapte de genul celor deduse judecății.

Apreciind că aceste temeiuri nu au

încetat și nici nu s-au modificat, raportat și la soluția de, condamnare

nedefinitivă și la durata rezonabilă a procedurilor penale deschise împotriva

inculpatului S.C., instanța de apel a constatat că temeiurile inițiale de

arestare subzistă și că acestea impun în continuare privarea lui de libertate.

Totodată, în ceea ce privește durata

arestării preventive a inculpatului, s-a reținut că raportat la fazele

procesuale parcurse în dosarul penal, cât și la complexitatea cauzei, ansamblul

probatoriu administrat și celeritatea desfășurării procedurilor, acesta se

circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de

reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de

lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea

arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate

ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social

ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede

termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție,

existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține

că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 8 septembrie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 8126/99/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

septembrie 2011.