ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 278/CA

din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta G.I., în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, a anulat

Hotărârea nr. 318261 din 06 mai 2009 emisă de pârâtă, a

recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare, și a dispus

obligarea pârâtei să emită o hotărâre în sensul acordării

drepturilor prevăzute de lege începând cu 01 septembrie 2007.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Din analiza probelor administrate,

rezultă că reclamanta s-a născut la data de 8 aprilie 1944 în

România, localitatea Cataloi, județul Tulcea, unde părinții

săi fuseseră strămutați din Bulgaria, comuna Turtucaia, județul

Durostoru, în urma schimbului de populație dintre cele două

țări în baza Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fapt dovedit prin ordinul de cazare provizorie din care rezultă că

tatăl reclamantei, R.B.S., a sosit în România la 16 mai 1941, însoțit

de 3 persoane, membrii familiei sale, urmând a se prezenta la Comisia locală din localitatea Cataloi, Județul Tulcea, în vederea cazării

într-un imobil din localitate.

Din interpretarea dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și ale art. 2 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, Curtea de apel a reținut că beneficiază de

prevederile ordonanței nu numai cetățenii români care au suferit

în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și

copiii născuți în perioada prevăzută de lege, deoarece consecințele

acestor persecuții au fost resimțite și de copiii

născuți în perioada de refugiu a părinților

strămutați.

În consecință, Curtea de

apel a reținut că reclamanta a făcut, prin probele administrate,

dovada că părinții săi au fost strămutați din

Bulgaria în septembrie 1940 și că s-a născut ulterior datei la

care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit

aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții

săi, fiind, deci, îndreptățită să beneficieze de

prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta

Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod

greșit Curtea de apel a acordat reclamantei drepturile reparatorii,

întrucât acesta nu a făcut dovada persecuțiilor prevăzute de

lege și nici nu avea cum să sufere persecuții din motive etnice,

deoarece s-a născut în anul 1944 după schimbul de populație din

România și Bulgaria care a avut loc în 1940, astfel că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, coroborat cu art. 2 din Normele aprobate

prin H.G. nr. 127/2002.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile

recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999

persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost

strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare:

„B

eneficiază

de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate”.

Potrivit art. 2 din

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:

„Prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au

fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul

unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.”

În cauză, este necontestat

faptul că familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940,

obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și

Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta

s-a născut la data de 8 aprilie 1944 în România, în localitatea unde

fuseseră strămutați părinții săi.

Instanța de fond a realizat o

corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pe cale de consecință, în

mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, instanța de fond a reținut

că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării

sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică

similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza recurentei-pârâte ar

însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă,

pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu

care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de

strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate

persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și

cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în

aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori

nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza

normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența

exclusivă a instanței judecătorești”.

În consecință, pe baza

probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a

reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de

populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 8 aprilie 1944

în localitatea de strămutare a familiei sale, G.I. se încadrează în

prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și beneficiază de prevederile

ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și

data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând

cu data de întâi a lunii următoare celei în care a depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă

atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins

recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile

nr. 278/CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.