ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 131/2010

Prin

sentința nr. 227/ CM din 05 februarie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a

respins acțiunea

formulată de reclamanta R.R.D. în contradictoriu

cu pârâta SC P. SA, având ca

obiect obligarea pârâtei la plata a două salarii avute la data pensionării,

actualizate cu indicele de inflație și la care să se calculeze

dobânda legală.

Sentința

a fost atacată cu recurs de către reclamantă.

În fața instanței de recurs,

la termenul din 15 iunie 2009, intimata-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima

liniuță

din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) în raport de prevederile art. 1 alin. (4)

și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României, revizuită.

Prin

încheierea de ședință din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea

excepției de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin decizia

nr. 254 din 24 februarie 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra

excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 284 alin. (2) și art. 298 alin. (2)

C. muncii, considerând-o ca fiind inadmisibilă,

argumentul că legiuitorul poate reglementa competența instanțelor judecătorești

în funcție de rațiunile pe care le are în vedere, fără a se considera că prin

această reglementare

normele procedurale se

aplică retroactiv, instanțele judecătorești având competența

să

aprecieze asupra modului de aplicare a normei în timp, precum și asupra

raportului dintre o normă generală și una specială.

Potrivit art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea

Curții Constituționale, nu mai pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară.

Din

textul de lege enunțat rezultă că nu pot face obiectul excepției de

neconstituționalitate

nici acele prevederi pentru care Curtea Constituțională a mai

fost sesizată și a apreciat excepția

inadmisibilă.

În raport de acest argument,

s-a apreciat că cererea de sesizare a Curții

Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă este

nefondată.

În termen

legal, pârâta SC P. SA a declarat recurs împotriva încheierii

susmenționate,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în

sensul admiterii cererii

de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării

excepției de neconstituționalitate

a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 (Codul

muncii) prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3)

lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția

României, revizuită.

În motivarea cererii sale,

recurenta a susținut că încheierea atacată este nelegală, deoarece în mod

greșit curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în

raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în

cauză fiind întrunite toate condițiile prevăzute

de aceste dispoziții legale pentru

sesizarea Curții Constituționale,

care este singura instituție competentă să se

pronunțe

asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fata instanțelor

judecătorești.

Intimata-reclamantă nu

a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat,

potrivit celor ce succed.

În mod

corect curtea de apel a reținut că nu se impune sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării

excepției de neconstituționalitate a

prevederilor

legale cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii,

respingând

cererea formulată în acest sens de pârâtă.

Astfel, dispozițiile art. 29 alin.

(1) – (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, stipulează faptul că această instanță constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în vigoare, care

are legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia, excepția putând fi ridicată la cererea uneia dintre părți, de

procuror sau de

către instanța de judecată ori de arbitraj comercial,

din oficiu, neputând face

obiectul excepției

prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară

a Curții Constituționale.

Conform alin.

(6) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3),

instanța în fața căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

Urmează,

astfel, a se observa că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată, cuprind o serie de cauze de

inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, deosebirea esențială

față de reglementarea anterioară modificării din 1997 constând în posibilitatea

acordată instanței judecătorești în

fața

căreia a fost invocată excepția de a respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale atunci când excepția este

inadmisibilă. Soluția legislativă actuală

prezintă certe avantaje, instituind, în fapt, o obligație a instanței

judecătorești de a verifica admisibilitatea excepției de neconstituționalitate

invocată, devenind un

adevărat filtru care degrevează Curtea

Constituțională de supraîncărcarea cu excepții inadmisibile, având un caracter

vădit dilatoriu.

O cauză de inadmisibilitate a

excepției de neconstituționalitate este

reprezentată

de relevanța și pertinența normei legale ce face obiectul ei în raport cu

procesul în care a fost ridicată, o eventuală

decizie a Curții Constituționale în

soluționarea

excepției trebuind să fie de natură a produce un efect concret asupra

conținutului hotărârii din procesul principal, această cerință fiind expresia

utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării

acestui litigiu.

În acest sens, cerința

relevanței și pertinenței, pe care o are de verificat instanța de judecată în

fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate,

exprimă legătura obiectivă între norma legală ce

face obiectul excepției de

neconstituționalitate

și litigiul în cadrul căreia a fost ridicată excepția.

Or, în speță, în mod corect

curtea de apel a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea

Curții Constituționale, deoarece excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță C.

muncii, invocată de pârâtă, nu

are relevanță și pertinență în litigiul

dedus judecății.

Faptul că

litigiul având ca obiect drepturi bănești solicitate de la angajator a

fost soluționat în primă instanță de

tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamanta, respectiv

Tribunalul Argeș și nu de către Tribunalul

București,

în a cărui rază teritorială își are sediul pârâta, nu prezintă relevanță în

privința

conflictului de drepturi dedus judecății.

Excepția

de neconstituționalitate a fost invocată de recurentă doar formal,

tinzând la tergiversarea soluționării cauzei,

atâta vreme cât a fost legată de

invocarea

excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, ca primă

instanță

și a Curții de Apel Pitești, ca instanță de-recurs, iar anterior Curtea

Constituțională a pronunțat decizia nr. 254 din 24

februarie 2009, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (2) și art.

298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003,

C. muncii.

În realitate, prin excepția

invocată, recurenta pune în discuție modul de

aplicare

în timp a unor acte normative, precum și raportul dintre dreptul comun și

legea

specială în privința conflictelor de muncă, însă interpretarea dispozițiilor

legale ce reglementează competența teritorială de

soluționare a litigiilor de muncă, în raport de domiciliul/sediul reclamantului

sau al pârâtului aparține instanțelor

judecătorești și nu Curții

Constituționale.

Fată de considerentele

arătate, care suplinesc, în parte, motivarea din încheierea atacată, înalta

Curte constată că soluția din această încheiere este dată cu aplicarea corectă

a dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Nefiind

astfel îndeplinite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.,

în care se încadrează criticile formulate de pârâtă,

urmează ca recursul acestei

părți să fie respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva

încheierii de ședință

din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 ianuarie 2010.