ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3259/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130/ CM din 26

ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș, pronunțată în Dosarul nr. 2725/109/2008, a

fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiunea promovată de

reclamanți pentru obligarea pârâtei O.P. SA la acordarea suplimentelor

salariale corespunzătoare Paștelui din 2005, astfel că cererea de chemare în

judecată a fost respinsă pe calea acestei excepții; s-a admis în parte acțiunea

reclamanților M.D.N., M.M.C. și I.D.M. împotriva aceleiași pârâte, care a fost

obligată să le plătească acestora suplimentele salariale cuvenite și neacordate

cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun, potrivit art. 168 alin. (1) C.C.M.,

în funcție de salariul mediu de bază pe unitate, din care se vor deduce

contribuțiile aferente impozitului și bugetelor de asigurări sociale, pentru

perioada 7 august 2005 - decembrie 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată

de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație

la data plății efective; cu 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea fiecărui

reclamant a cărui cerere a fost admisă.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, pârâta SC O.P. SA a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemenicie și prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

La termenul de

judecată din 12 mai 2010, recurenta pârâtă a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 222 și 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, dar și a art. 28 alin. (2)

din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Prin încheierea din 2

iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

încheieri, pârâta, în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a

promovat recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

La termenul de

judecată din 11 februarie 2011, constatând că niciuna dintre părțile cauzei nu

s-a prezentat în instanță și în absența unei cereri de judecată a recursului și

în lipsă, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că de la data suspendării cauzei niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun

act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă

pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile fiind legal citate pentru termenul de azi, 11 mai 2012.

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an”.

Perimării i s-a

atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune

procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o

prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în

judecată.

Reglementată ca o

excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale

este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,

întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul

părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni

însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție

simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de

timp reglementat de lege.

În speță, de la data

când a intervenit suspendarea (11 februarie 2011) și până la data repunerii pe

rol din oficiu (2 martie 2012), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul

fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce

preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei

părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens

în care se va dispune

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC O.P. SA, împotriva încheierii civile din 02

iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 mai 2012.