ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4921/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 180 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 774/90/2008, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P.O., D.I. ș.a. împotriva pârâtei SC P. SA pentru efectuarea plăților compensatorii, datorate încetării contractelor individuale de muncă, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă. Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, astfel: In mod greșit s-a reținut că intenția părților nu a fost aceea de a se cumula indemnizațiile din planul social cu cele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă iar în caz de îndoială clauza se interpretează în favoarea salariatului, în sensul ca acesta să beneficieze de drepturile bănești prevăzute de ambele acte. Contrar celor arătate în considerentele sentinței, indemnizația de concediere pentru anul 2007 trebuia calculată în funcție de salariul mediu brut pe acel an, în cuantumul menționat în adresa nr. 504 din 11 iunie 2007, și nu la nivelul salariului mediu brut din anii anteriori concedierii. La termenul de judecată din 21 aprilie 2009 intimata-pârâtă SC P. SA a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Pitești, motivată prin aceea că potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 284 C. muncii, conflictele de drepturi se soluționează de instanța în a cărei circumscripție se află sediul unității, respectiv municipiul București.

Legat de această excepție, partea a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima teză C. muncii în raport de prevederile art. 1 alin. (4) si (5), art. 73 alin. (3) lit. p) si art. 79 alin. (1) din Constituția României revizuită. Se arată, în susținerea acestei din urmă excepții, că potrivit art. 298 alin. (2) teza ultimă C. muncii sunt abrogate orice alte dispoziții contrare acestui act normativ. Abrogarea implicită pe care o instituie acest text de lege nu se mai regăsește printre evenimentele legislative reglementate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 s-a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.

Pentru stabilirea instanței competente din punctul de vedere al competenței teritoriale, arată intimata-pârâtă, intră în concurs prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, cu prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, acestea din urmă stabilind drept instanță competentă în soluționarea acelorași cereri pe aceea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Pentru a determina norma aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării.

Argumentând neconstituționalitatea art. 298 alin. (2) teza ultimă C. muncii, intimata-pârâtă mai arată că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000, pentru evitarea paralelismelor, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe alineate sau articole din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, cum sunt în cazul dedus judecății art. 72 din Legea nr. 168/1999 și art. 284 C. muncii. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. In cazul de față art. 294 C. muncii trimite la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr. 168/1999.

In acord cu jurisprudența CEDO și cu cea a Curții Constituționale, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punct de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă și astfel să evite o jurisprudența neuniformă. Art. 1 alin. (5) din Constituția României dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie. Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România.

Pentru aceste motive, intimata-pârâtă a solicitat suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992. Recurenții-reclamanți nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la această excepție. Prin încheierea de ședință din 12 mai 2009 Curtea de Apel Pitești, s ecția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât prin excepția invocată se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.

S-a mai reținut că abrogarea implicită vădind „neinformarea legislativă" creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi. Întrucât problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, care a susținut caracterul nelegal al încheierii din punct de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Invocând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prin care se reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială. S-a făcut referire, de asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută în Legea nr. 168/1999) și cea generală (Codul muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: In drept, potrivit art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții „legi sau ordonanțe" ori „dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare", adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluționarea cauzei", anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.

In speță, dispoziția legală atacată cuprinsă în art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii prevede că „pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă.. .orice alte dispoziții contrare." Această dispoziție, care instituie un caz de abrogare expresă indirectă, și nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum eronat susține pârâta, nu reglementează competența teritorială a vreunei instanțe și nu este de natură, prin ea însăși, să constituie fundamentul judecății unei pricini în fond sau a unei excepții procesuale, ci presupune o verificare și o determinare a acțiunii în timp a legii care o cuprinde (Codul muncii), în raport cu legea anterioară (Legea nr. 168/1999). Rezultă că aspectul pe care pârâta 1-a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate constituie de fapt un aspect ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală și cea specială.

Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului constituțional. Astfel, Curtea Constituțională se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea și nu asupra conflictului intertemporal de legi. Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii de jurisdicție a acesteia.

Așadar aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale - sub forma unei excepții de neconstituționalitate - ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA, împotriva încheierii pronunțată în ședința din 12 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2010.