ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în
anulare de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta
Curte de Casație și Justiție la data de 6 februarie 2008 și motivată la aceeași
dată, contestatorii V.R., V.V. și SC D.M. SRL Hațeg, prin lichidator CII H.G.,
au solicitat anularea deciziei nr. 2682/2006, pronunțată de Secția comercială a
Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 17126/1/2005.
În contestație,
contestatorii invocă, indicând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.,
următoarele motive:
1) Instanța de recurs a
analizat recursul doar prin prisma unora dintre motivele de recurs prevăzute de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a-l fi analizat prin prisma tuturor
motivelor de nelegalitate invocate în baza acestui text și a motivelor
prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se susține, în contestație,
că au invocat în motivele de recurs o lipsă totală a consimțământului lor la
înstrăinarea patrimoniului societății, iar existența acestui consimțământ nu
putea fi probată cu martorii audiați în cauză, consimțământul în această situație
putând fi dat doar prin hotărârea A.G.A., în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Sub acest aspect, instanța de recurs nu a făcut nicio apreciere asupra cauzei,
nu a analizat recursul prin această prismă.
Mai susțin contestatorii că
au invocat, în recursul lor, împrejurarea că în fața instanței de apel, la
momentul când au solicitat proba cu expertiză, se aflau la prima zi de
înfățișare, iar prevederile art. 287 alin. (1) pct. 4 și alin. (2), sunt clare,
în aceste prevederi arătându-se că probele în fața instanței de apel pot fi
cerute până la prima zi de înfățișare. Or, instanța de recurs nu se pronunță cu
privire la acest aspect, mărginindu-se să aprecieze că această probă a fost
respinsă în mod corect.
În ce privește eroarea
materială comisă de instanța de recurs la data soluționării cauzei,
contestatorii au arătat că, „prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria
Hunedoara, la momentul când acest litigiu a făcut obiectul unei cercetări
penale, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 18 indice 1 C.
pen., ceea ce înseamnă că din punct de vedere al legii penale, a existat o
faptă culpabilă, care nu a avut gravitatea unei infracțiuni, dar care a fost
sancționată administrativ. Aceasta a fost și rațiunea pentru care s-a solicitat
chiar și de către parchet anularea contractului de vânzare - cumpărare”.
Examinând contestația în
anulare, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta
Curte constată că aceasta este nefondată.
Din examinarea deciziei
atacate, rezultă, cu evidență, că instanța de recurs a reținut ambele motive de
recurs invocate, întemeiate în drept pe pct. 7 și 9 ale art. 309 C. proc. civ.
și le-a analizat, răspunzând fiecărui motiv, punctual și expres.
Împrejurarea că instanța de
recurs nu ar fi făcut nicio apreciere asupra cauzei în ce privește lipsa totală
a consimțământului contestatorilor la înstrăinarea patrimoniului societății și
că nu ar fi analizat recursul prin această prismă, nu se constituie în motivul
de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., atâta
timp cât instanța a analizat complet motivele recursului.
Instanța de recurs nu este
obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care instituie
motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-
un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat
esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a
recurentului nu deschide calea contestație în anulare.
Mai mult, instanța de recurs
chiar apreciază că „amplu argumentat și bine documentat, s-a reținut, în
esență, că, atât din probele administrate în urmărirea penală, cât și cele ale
instanțelor judecătorești, asociații reclamantei SC D.M. SRL Hațeg, prin
lichidator CII H.G., au avut cunoștință despre vânzarea chioșcului situat în
Piața Dunărea, prețul și toate împrejurările înstrăinării, ei hotărând anterior
închiderea și lichidarea societății”.
De asemenea, este de
observat, din cuprinsul deciziei contestate, că instanța de recurs s-a referit
și a răspuns criticilor formulate și cu privire la neaplicarea sau greșita
aplicare a prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ.,
reținând astfel că ”corect a fost respinsă proba solicitată, deoarece nici la
instanța de fond și nici în motivele de apel scrise nu s-a făcut referire la
necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, fiind suficientă numai
prezentarea de înscrisuri existente, în scopul lămuririi aspectelor evocate în
apărare”.
Nici cel de-al doilea motiv
invocat în contestația în anulare nu este întemeiat, întrucât eroarea materială
comisă de instanța de recurs la data soluționării cauzei față de „rezoluția
Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, prin care s-a apreciat că sunt
incidente în cauză dispozițiile art. 18 indice 1 C. pen.” nu constituie
„greșeală materială” în sensul dat de art. 318 teza I C. proc. civ.
Pentru a putea fi admisă o
contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță
de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să
privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în
legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia
să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a
fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Mai mult, așa cum s-a arătat
mai sus, nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de
recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate.
Față de cele de mai sus, Înalta
Curte urmează ca, în temeiul art. 318 – art. 320 C. proc. civ., să respingă
contestația în anulare, ca nefondată.
În temeiul art. 274 alin.
(1) C. proc. civ., va obliga contestatorii să plătească intimaților SC A.I. SRL
Hunedoara, Z.D. și Z.A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de contestatorii V.R., V.V. și SC D.M. SRL Hațeg, prin
lichidator CII H.G., împotriva deciziei nr. 2682 din 28 septembrie 2006
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în
dosarul nr. 17126/1/2005.
Obligă contestatorii să
plătească intimaților SC A.I. SRL Hunedoara, Z.D. și Z.A. suma de 500 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 septembrie 2008.