ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2008

Asupra contestației în

anulare de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 6 februarie 2008 și motivată la aceeași

dată, contestatorii V.R., V.V. și SC D.M. SRL Hațeg, prin lichidator CII H.G.,

au solicitat anularea deciziei nr. 2682/2006, pronunțată de Secția comercială a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 17126/1/2005.

În contestație,

contestatorii invocă, indicând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.,

următoarele motive:

1) Instanța de recurs a

analizat recursul doar prin prisma unora dintre motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a-l fi analizat prin prisma tuturor

motivelor de nelegalitate invocate în baza acestui text și a motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se susține, în contestație,

că au invocat în motivele de recurs o lipsă totală a consimțământului lor la

înstrăinarea patrimoniului societății, iar existența acestui consimțământ nu

putea fi probată cu martorii audiați în cauză, consimțământul în această situație

putând fi dat doar prin hotărârea A.G.A., în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Sub acest aspect, instanța de recurs nu a făcut nicio apreciere asupra cauzei,

nu a analizat recursul prin această prismă.

Mai susțin contestatorii că

au invocat, în recursul lor, împrejurarea că în fața instanței de apel, la

momentul când au solicitat proba cu expertiză, se aflau la prima zi de

înfățișare, iar prevederile art. 287 alin. (1) pct. 4 și alin. (2), sunt clare,

în aceste prevederi arătându-se că probele în fața instanței de apel pot fi

cerute până la prima zi de înfățișare. Or, instanța de recurs nu se pronunță cu

privire la acest aspect, mărginindu-se să aprecieze că această probă a fost

respinsă în mod corect.

materială comisă de instanța de recurs la data soluționării cauzei,

contestatorii au arătat că, „prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria

Hunedoara, la momentul când acest litigiu a făcut obiectul unei cercetări

penale, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 18 indice 1 C.

pen., ceea ce înseamnă că din punct de vedere al legii penale, a existat o

faptă culpabilă, care nu a avut gravitatea unei infracțiuni, dar care a fost

sancționată administrativ. Aceasta a fost și rațiunea pentru care s-a solicitat

chiar și de către parchet anularea contractului de vânzare - cumpărare”.

Examinând contestația în

anulare, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta

Curte constată că aceasta este nefondată.

Din examinarea deciziei

atacate, rezultă, cu evidență, că instanța de recurs a reținut ambele motive de

recurs invocate, întemeiate în drept pe pct. 7 și 9 ale art. 309 C. proc. civ.

și le-a analizat, răspunzând fiecărui motiv, punctual și expres.

Împrejurarea că instanța de

recurs nu ar fi făcut nicio apreciere asupra cauzei în ce privește lipsa totală

a consimțământului contestatorilor la înstrăinarea patrimoniului societății și

că nu ar fi analizat recursul prin această prismă, nu se constituie în motivul

de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., atâta

timp cât instanța a analizat complet motivele recursului.

Instanța de recurs nu este

obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care instituie

motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-

un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat

esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a

recurentului nu deschide calea contestație în anulare.

Mai mult, instanța de recurs

chiar apreciază că „amplu argumentat și bine documentat, s-a reținut, în

esență, că, atât din probele administrate în urmărirea penală, cât și cele ale

instanțelor judecătorești, asociații reclamantei SC D.M. SRL Hațeg, prin

lichidator CII H.G., au avut cunoștință despre vânzarea chioșcului situat în

Piața Dunărea, prețul și toate împrejurările înstrăinării, ei hotărând anterior

închiderea și lichidarea societății”.

De asemenea, este de

observat, din cuprinsul deciziei contestate, că instanța de recurs s-a referit

și a răspuns criticilor formulate și cu privire la neaplicarea sau greșita

aplicare a prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ.,

reținând astfel că ”corect a fost respinsă proba solicitată, deoarece nici la

instanța de fond și nici în motivele de apel scrise nu s-a făcut referire la

necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, fiind suficientă numai

prezentarea de înscrisuri existente, în scopul lămuririi aspectelor evocate în

apărare”.

Nici cel de-al doilea motiv

invocat în contestația în anulare nu este întemeiat, întrucât eroarea materială

comisă de instanța de recurs la data soluționării cauzei față de „rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, prin care s-a apreciat că sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 18 indice 1 C. pen.” nu constituie

„greșeală materială” în sensul dat de art. 318 teza I C. proc. civ.

Pentru a putea fi admisă o

contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță

de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să

privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în

legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia

să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a

fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Mai mult, așa cum s-a arătat

mai sus, nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de

recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 318 – art. 320 C. proc. civ., să respingă

contestația în anulare, ca nefondată.

În temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va obliga contestatorii să plătească intimaților SC A.I. SRL

Hunedoara, Z.D. și Z.A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorii V.R., V.V. și SC D.M. SRL Hațeg, prin

lichidator CII H.G., împotriva deciziei nr. 2682 din 28 septembrie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în

dosarul nr. 17126/1/2005.

Obligă contestatorii să

plătească intimaților SC A.I. SRL Hunedoara, Z.D. și Z.A. suma de 500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2008.