ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

15 iunie 2007, reclamanții I.I.M., S.A.V. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții Municipiul Botoșani prin Primar și Primăria municipiului Botoșani,

anularea dispoziției nr. 4962 din 14 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului

Botoșani și obligarea pârâților să le restituie suprafața de 3500 mp situați în

localitatea Botoșani, în natură sau în echivalent, în cazul imposibilității

restituirii bunului în natură.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că bunul menționat, solicitat prin notificarea formulată la data de 12

februarie 2002, a constituit proprietatea antecesorilor lor, S.V. și S.E.,

fiind preluat abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951, astfel

cum rezultă din dispozițiile Cărții de judecată civilă 330 din 1 decembrie 1951

a Judecătoriei Populare Mixte Botoșani.

Întrucât parte din terenul pretins

este liber, chiar dacă a fost concesionat unei societăți comerciale, solicită

restituirea sa în natură și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul imposibil de restituit.

Prin sentința nr. 1857 din 11

decembrie 2008, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis în parte acțiunea

reclamanților și a anulat dispoziția nr. 4962 din 14 iunie 2007 emisă de

Primăria municipiului Botoșani.

Au fost obligați pârâții să

restituie în natură reclamanților suprafețele de teren de 478,125 mp individualizată

prin punctele 23 a, 23 b, b și 3 din schița anexă la suplimentul de expertiză

aflată la fila 299 dosar, cât și de 597 mp individualizată prin punctele 11,

12, 12 a, 13, 14, 15, 16, 17, 18 în aceeași schiță anexă cât și în schița de la

fila 79 dosar ce face parte integrantă din sentință.

A fost obligată primăria să emită o

nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri reclamanților

pentru restul suprafeței de teren de 2.424,78 mp situată în Botoșani.

Prima instanță a reținut, în esență,

că terenul solicitat în prezenta procedură, proprietatea antecesorului

reclamanților, S.V., a fost preluat de stat în temeiul Decretul nr. 111/1951,

fiind în prezent parțial ocupat de blocurile construite pe str. V. nr. A 8 și A

10 și de carosabilul străzii V.

De asemenea, pe acest teren există

și o cale de acces auto, ce constituie unica modalitate ce ar permite unor

mașini de gabarit mare accesul la blocurile ce îngrădesc terenul viran din

spatele clădirilor, aflate pe str. V., C.N. și P.T., aspect ce a fost constatat

nemijlocit de instanță cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data

de 30 mai 2008.

Terenul menționat (ocupat de blocuri

și căi de acces) este traversat de o conductă de alimentare cu apă, aspect de

asemenea constatat cu prilejul administrării probei sus menționate.

Unicul teren liber ce poate fi

restituit în natură este cel indicat în dispozitivul hotărârii, întrucât acesta

nu este afectat de construcții ori de lucrări funcționale de utilitate publică.

Împrejurarea că pentru suprafața de

478,125 mp a fost aprobată construirea unei parcări în cadrul programului de

reabilitare a centrului vechi a Municipiului Botoșani, în condițiile în care

aceasta nu a demarat încă, nu poate face inoperante dispozițiile art. 10 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, relativ la celelalte

suprafețe de teren restituite în natură (de 597 mp) s-a reținut că existența

unui contract de locațiune și a unei lucrări în construcție pe acesta, nu poate

împiedica restituirea bunului în natură, atât în raport de dispozițiile art. 14

din Legea nr. 10/2001, cât și a celor prevăzute de art. 10 alin. (2) din

aceeași lege.

Tribunalul a mai stabilit că nu

poate fi restituită în natură suprafața de teren situată între punctele 13 b,

G, 12 a și 13 din schița anexă raportului de expertiză, astfel cum au pretins

reclamanții, întrucât pe aceasta este edificată calea de acces la garajele

situate la parterul blocului A 8 de pe str. V., constatând astfel incidența

prevederilor art. 10 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 150 din 18

decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul

Botoșani prin Primar împotriva susmenționatei hotărâri.

A fost admis apelul declarat de

reclamanți împotriva aceleiași hotărâri, care a fost schimbată în parte în

sensul că au fost obligați pârâții să restituie reclamanților în natură suprafața

totală de 1712 mp teren (în loc de 1075,125 mp) dispusă în următoarele două

parcele:

- S1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 în

suprafață de 887 mp identificată în anexa 2 la raportul de expertiză întocmit

de expert M.L;

- S10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 – 16

– 17 – 18 – 19 – 20 în suprafață de 815 mp identificată în anexa 2 la raportul

de expertiză întocmit de expert M.L.

A fost obligat pârâtul Municipiul

Botoșani prin Primar să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea

de despăgubiri reclamanților pentru restul suprafeței de 1798 mp teren, situat

în București, (în loc de 2424,875 mp teren).

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că poate fi restituită în natură reclamanților, în acord cu principiul

stipulat de legea specială de reparație, o suprafață totală de 1702 mp, astfel

cum a fost aceasta identificată prin expertiza administrată în apel.

S-a apreciat, în considerarea

dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că în pofida faptului că

pentru suprafața de 887 mp teren a fost aprobată construirea unei parcări în cadrul

programului de reabilitare a Centrului vechi al Municipiului Botoșani, din

moment ce această lucrare nu a fost demarată, terenul menționat poate fi

restituit în natură.

De asemenea, s-a conchis că în

raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, dar și a celor prevăzute

de art. 10 alin. (2) din aceeași lege, corect reținute de prima instanță, poate

fi restituită în natură, din suprafața concesionată SC D. SRL Botoșani, o

porțiune de 815 mp, teren considerat a fi liber și apreciat a avea această

natură, chiar dacă pe acesta sunt în curs lucrări de construire a unui imobil,

a căror executare a fost însă sistată la cererea acelorași reclamanți.

Nu au fost primite susținerile

pârâtului privind existența pe acest teren a unor lucrări de amenajare în

vederea edificării unui bloc de locuințe, susțineri formulate pentru prima dată

în apel, justificat de împrejurarea că pârâtul nu a făcut dovada celor

afirmate, dovadă ce-i incumbă potrivit art. 1169 C. civ., dar și în raport de

conținutul textului art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 la a cărui aplicare

se tinde prin invocarea acestei împrejurări, care impune pentru aplicabilitatea

sa cerința unor „construcții edificate”.

A fost respinsă critica aceluiași

pârât referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat

prin hotărârea atacată, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care

impun obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate

de partea adversă, apreciate ca justificate (cât privește onorariul avocațial)

în raport de volumul muncii avocatului și de complexitatea pricinii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâții Municipiul Botoșani și Primăria municipiului Botoșani,

criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut că în mod greșit a

apreciat instanța de apel că suprafața de 815 mp poate fi restituită în natură,

întrucât aceasta nu constituie un teren liber în accepțiunea prevederilor Legii

nr. 10/2001 fiind ocupat de construcții autorizate din anul 1990 (autorizația

de construire nr. 40 din 20 decembrie 1990), anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 și a notificării reclamanților.

Chiar dacă nu au fost finalizate,

construcțiile fac parte din domeniul privat al municipiului Botoșani, lucrările

fiind sistate din lipsă de fonduri și preluate prin procesul-verbal de

predare-primire înregistrat sub nr. 18157 din 23 august 2004 a Primăriei

municipiului Botoșani.

Din suprafața de 1136 mp

concesionată prin contractul nr. 2879 din 17 septembrie 2004, doar o parte se

suprapune cu vechiul amplasament al proprietății autorilor reclamanților,

aspect ce rezultă din procesele-verbale anexe la contractul de concesiune

menționat și actele adiționale la acesta.

Suprafața de 815 mp identificată

prin expertiza efectuată în apel și dispusă a fi restituită prin decizia

atacată nu face parte în totalitate din terenul concesionat, ci doar suprafața

de 420 mp, care nu poate fi restituită datorită impedimentului sus menționat.

Cât privește suprafața de 887 mp

restituită de asemenea prin hotărârea curții de apel, s-a arătat că aceasta

face parte din incinta ansamblului de blocuri de locuințe cuprinse în proiectul

privind „Reabilitarea Centrului istoric și a zonei pietonale a municipiului

Botoșani”, fiind destinată amenajării a două parcări pentru 204 mașini,

refacere zonă pietonală, precum și spații verzi (78 mp).

S-a susținut că sunt incidente

astfel dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul

menționat este afectat unei amenajări de utilitate publică strict necesară

localității și aprobată în folosul cetățenilor municipiului.

Ca urmare, reclamanții sunt

îndreptățiți să primească pentru terenul pretins despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modalitate de reparație solicitată a fi

acordată prin recurs.

Recurenții au criticat, de asemenea

și cuantumul cheltuielilor de judecată, de 9500 lei, reprezentând onorariu de

avocat, considerat a fi exagerat și cu privire la care au solicitat, în

aplicațiunea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea și stabilirea la un

nivel rezonabil și proporțional complexității cauzei și volumului de activitate

al apărătorului părții.

Prin cererea nr. 11240 din 9 iunie 2010

înregistrată la instanță la data de 14 iunie 2010 (f. 24 dosar recurs),

recurenții pârâți Municipiul Botoșani și Primăria municipiului Botoșani au

precizat că înțeleg să achieseze parțial la dispozițiile deciziei atacate cu

privire la restituirea în natură a suprafeței de 815 mp, critică ce nu a mai

fost susținută, menținându-și recursul cu privire la dispoziția de restituire a

suprafeței de 887 mp, afectată, așa cum s-a arătat mai sus unei utilități

publice (parcare publică, bordurată și asfaltată).

Referitor la calea de atac dedusă

judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții

preluat în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă,

iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Sintagma „amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe de

teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de

comunicații (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini

publice, piețe pietonale și altele.

Prin urmare, norma menționată, care

se constituie o excepție de la principiul restituției in integrum, ce

guvernează legea de reparație și de la regula restituirii bunului vizat de

normele acestei legi în natură, stipulată de dispozițiile art. 1, art. 7 și art.

9 din Legea nr. 10/2001, este de strictă interpretare și vizează acele situații

excepționale, speciale ce se constituie în impedimente (reale și obiective) la

restituirea bunului în natură.

Așadar, nu poate fi asimilat

impedimentului la restituire vizat de normele legii speciale orice împrejurare,

situație ori pretinsă amenajare a terenului litigios, ci doar cele enumerate de

lege, care deși nu este exhaustivă, permite determinarea/stabilirea

împrejurărilor avute în vedere de legiuitor drept cauze ce fac imposibilă

restituirea în natură, toate acestea având un destinatar comun - deservirea

nevoilor comunității.

Nu poate fi deci asimilată

situațiilor reglementate de legea specială drept excepții la restituire, astfel

cum legal a reținut instanța de apel, includerea terenului (în parte) pretins

în prezenta procedură într-un program de reabilitare a orașului, în condițiile

în care lucrările aprobate în acest scop nu au fost încă demarate (aspect

necontestat și consemnat în procesul-verbal de cercetare la fața locului - f.

163 dosar fond).

De altfel, chiar în situația în care

ar fi fost finalizate această lucrare (parcare bordurată și asfaltată), prin

natura sa, aceasta nu poate fi asimilată impedimentului la restituire în

accepțiunea normei evocate, dar și pentru că aprobarea și efectuarea sa fiind

adoptate după formularea notificării, s-au produs cu încălcarea interdicției prevăzute

de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, considerente ce conduc de asemenea,

la reținerea caracterului nefondat al criticilor recurenților.

Ca urmare, față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății, în

limitele în care acesta a fost susținut, chestiune căreia i s-a dat eficiență

juridică corespunzătoare, consecință a manifestării principiului

disponibilității procesuale, urmează a fi respins ca nefondat.

Nu au fost primite nici criticile

privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată acordate reclamanților,

justificat de faptul că, deși încadrat în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

acestea se constituie într-o critică de netemeinicie, inadmisibilă în calea de

atac dedusă judecății, dar și pentru faptul că la determinarea cuantumului

cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să dea eficiență dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., corect aplicate în speță, norma art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., având caracter dispozitiv și presupunând existența unei disproporții

evidente între criteriile reglementate de acest text și cheltuielile de

judecată solicitate, ceea ce nu este cazul în speță.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. se

va dispune obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate

de intimați în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul

Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani prin Primar împotriva deciziei nr. 150

din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții la plata sumei de

2500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2010.