Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6041/2007

HOTĂRÂRE
25.09.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6041/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanta C.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Botoșani pentru anularea dispoziției nr. 3687 din 21 noiembrie 2005 prin care i s-a respins restituirea în natură a suprafeței de 122,25 mp teren proprietatea sa, moștenit de la mătușa sa, R.P., conform testamentului autentic din 1974. Terenul este situat la Botoșani. Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1265 din 13 septembrie 2006, a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea sentinței s-a reținut din expertiza efectuată că din fosta proprietate a soțului decedat al reclamantei există o suprafață de teren de 79,54 mp aparent liberă care este însă încorporată blocului de locuințe și amenajărilor accesorii acestuia (spații verzi, parcări, trotuare).

În raport de această situație s-a apreciat că terenul nu se poate restitui în natură în sensul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 57 din 6 martie 2007 a admis apelul reclamantei, a schimbat în totalitate sentința civilă, a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 3687/2005. S-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 79,54 mp teren situat în str. A. nr. 15 identificat conform raportului de expertiză Ț.C. anexă. În motivarea acestei soluții instanța de apel a luat act de precizarea făcută de apelantă în sensul că solicită restituirea în natură numai a suprafeței de teren de 79,54 mp neafectată de utilități, marcată cu galben în raportul de expertiză aflat la fila 50 în dosarul de fond.

S-a apreciat, analizându-se raportul de expertiză, că suprafața de 79,54 mp se poate restitui în natură, nefiind afectată de construcții. Împotriva acestei soluții pârâtul Municipiul Botoșani prin primar a declarat recurs în termen legal. Soluția instanței de apel a fost criticată în drept pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În fapt s-a considerat hotărârea nelegală și netemeinică, în esență pentru că notificarea reclamantei s-a referit la un teren de 791 mp deținut conform unui contract de vânzare-cumpărare și expropriat în două rânduri, teren ocupat în prezent de blocuri și facilitățile acestora. Pentru suprafața de 130 mp teren pretins a fi moștenită de la R.P.

nu există notificare și acest teren nu a fost expropriat. S-a mai susținut de către recurent că reclamantei i s-a reconstituit suprafața de 541 mp teren în temeiul Legii nr. 18/1991, pe un alt amplasament, pe locul expropriat nefiind posibilă restituirea în natură. S-a solicitat a se constata că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 fiind aplicabile dispozițiile art. 8 din această lege. Cât privește suprafața de 79,54 mp recurenta a arătat că greșit s-a apreciat ca „liberă” întrucât este ocupată de spații verzi în mijlocul parcării aferente blocurilor de locuințe. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs în raport de probele administrate se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Reclamanta împreună cu soțul ei au notificat pârâta pentru restituirea suprafeței de 122,25 mp, suprafață pentru care nu au primit despăgubiri. În justificarea acestei pretenții s-au anexat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1327/1965, o adresă a Regiei autonome și un raport de expertiză. Prin dispoziția nr. 3687 din 21 noiembrie 2005 Primăria municipiului Botoșani a respins această notificare cu motivarea că imobilul din str. A. nr. 15 A nu mai există, clădirea fiind demolată iar terenul este ocupat de investițiile pentru care s-a dispus exproprierea. Expertul desemnat în cauză a constatat, verificând actele de proprietate ale reclamantei, corespondența autorităților administrative cu vechii proprietari și decretele de expropriere, că terenul de 791 mp proprietatea soților C. a fost expropriat prin două Decrete, nr. 421/1982 și 103/1987.

S-a constatat că pe terenul expropriat se află în prezent blocuri de locuință din întregul teren ce a aparținut reclamantei, existând o suprafață de 79,54 mp liberă neafectată de utilități. Instanța de apel a dispus în mod legal și temeinic restituirea acestei suprafețe de teren. Nu au fost luate în considerare apărările recurentei invocate și în prezentul recurs, cât privește destinația de spațiu verde al acestei porțiuni de teren, în cadrul parcării dintre blocuri. Din planșele fotografice aflate la dosar se poate observa că terenul are aspect de loc viran, este ușor înclinat, el nefiind amenajat nici ca spațiu verde și nici ca parcare. Împrejurarea că pe teren sunt parcate autoturisme nu-i conferă acestuia această destinație.

Afectarea unei parcări pentru blocurile din jur chiar dacă a fost avută în vedere în planurile de construcție, ea în realitate nu a fost realizată neexistând amenajări pentru această destinație, conform constatărilor făcute și de expertul desemnat în cauză. Nu este întemeiată nici critica cu privire la aplicarea art. 8 din Legea nr. 1072001, câtă vreme s-a făcut dovada că terenul în discuție este situat în intravilanul orașului (conform corespondenței cu autoritățile administrative și planurilor cadastrale studiate de expert). Terenul nefiind supus reglementărilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 s-a apreciat în mod corect că el poate face obiect de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 în care a fost revendicat.

Deși reclamanta a invocat în acțiunea prin care a sesizat instanțele că este proprietara și a unui teren de 130 mp dobândit prin testament de la o mătușă, situație neinvocată prin notificare, nu se poate primi critica sub acest aspect formulată de recurentă, față de împrejurarea că expertul, potrivit explicațiilor din raport, a stabilit suprafața de teren rămasă liberă având în vedere date din contractul de vânzare-cumpărare al soților și din cele două decrete de expropriere. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate în hotărâre și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de municipiul Botoșani prin primar împotriva deciziei nr. 57 din 6 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2007, reclamanții I.I.M., S.A.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul Botoșani prin Primar și Primăria municipiului Botoșani, anulare
ÎCCJ 2007-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2007
ândit în proprietate imobilul „casă cu loc și atenanse", situată în str. L., colț cu C.N. din municipiul Botoșani, cu o suprafață totală de circa 3000 mp teren. Imobilul construcție a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 9
ÎCCJ 2010-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2010
Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin dispoziția nr. 154 din 30 ianuarie 2003, Primăria municipiului Botoșani a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafaț
ÎCCJ 2007-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1329/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, la 4 ianuarie 2006, reclamantul C.L.M. a chemat în judecată Primă
ÎCCJ 2005-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5629/2005
onat, faptul că este unică moștenitoare a acestora și faptul că a notificat deținătoarea terenului, cererea sa fiind respinsă prin dispoziția atacată. Din actele dosarului rezultă că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă