ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2946/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de somație de plată introdusă pe rolul Judecătoriei Slobozia, creditoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC I.I. SRL, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.500 lei cu titlu de garanție conform contractului nr. 24 din 10 iunie 2004. Judecătoria Slobozia, prin ordonanța nr. 3134 din 17 noiembrie 2008, a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată de debitoare prin întâmpinare, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia invocată, din oficiu, de către instanță și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Ialomița, Secția comercială, instanța făcând aplicarea art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001 coroborat cu art. 1 și 2 C. proc. civ. Tribunalul Ialomița, secția comercială, prin sentința nr. 78/ F din 12 martie 2009, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în temeiul art. 158 alin. (1) C. proc. civ., a declinat cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Slobozia în raport de valoarea pretențiilor în litigiu. Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 76 din 7 mai 2009, a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Slobozia. În pronunțarea regulatorului de competență instanța a reținut că, în speță, sunt incidente art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs debitoarea SC I.I. SRL SATU MARE, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând, în esență, faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 7 C. proc. civ., potrivit căruia cererea împotriva unei persoane juridice de drept se face la instanța sediului ei principal, recurenta opinând că, întrucât sediul său este în Satu Mare, instanța competentă ar fi Tribunalul Satu Mare. Recurenta conchide în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței atacate în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. În pronunțarea regulatorului de competență instanța a avut a examina competența materială sau de atribuțiune în raport de natura cauzei și valoarea pretențiilor aflate în litigiu, stabilind în mod legal instanța competentă rationae materie în pronunțarea somației de plată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 și a celor cuprinse în art. 1 și 2 C. proc. civ. Criticile aduse regulatorului de competență vizează însă pretinsa nelegalitate a acestuia din perspectiva modului de stabilire a instanței competente teritorial, în raport de art. 7 C. proc.

civ. Cum prin regulatorul de competență atacat instanța a avut a se pronunța numai asupra competenței materiale, criticile recurentei vizând aplicarea greșită a art. 7 C. proc. civ., privind competența teritorială apar ca lipsite de fundament, neavând o bază de raportare întrucât Ordonanța nr. 3134/2008 pronunțată de Judecătoria Slobozia prin care s-a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia și s-a admis excepția de necompetență materială a aceleiași instanțe a rămas irevocabilă prin nerecurare. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC I.I. SRL SATU MARE împotriva sentinței nr. 76 din 7 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.